ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1074/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 6 ianuarie 2003 și precizată cu cererea depusă la 12 februarie 2003, reclamanta M.E. a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală a Vămilor și Direcția Regională Vamală Interjudețeană Timișoara, solicitând să fie anulată decizia nr. 1029 din 20 august 2002 și să fie obligate pârâtele, să-i restituie drepturile salariale reținute în mod nelegal. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că îndeplinește funcția de controlor vamal și prin decizia nr. 1029 din 20 august 2002, a fost sancționată cu diminuarea salariului, în procent de 10%, pe o perioadă de 2 luni, reținându-se greșit că și-a încălcat atribuțiile de serviciu, întocmind procesul-verbal de contravenție nr. 6 din 6 martie 2002, în temeiul H.G.

nr. 626/1997, și nu prin aplicarea H.G. nr. 1114/2001. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 168 din 20 mai 2003, prin care a respins acțiunea, ca nefondată, reținând că este legală decizia de sancționare disciplinară a reclamantei, în baza art. 99 lit. d) și art. 100 din O.G. nr. 16/1998, pentru întocmirea nelegală a procesului-verbal de contravenție nr. 6 din 6 martie 2002. Instanța de fond a apreciat ca fiind întrunite condițiile răspunderii disciplinare a reclamantei, care nu a aplicat legea în vigoare pentru contravenția constatată în exercitarea atribuțiilor de serviciu și a înlăturat apărarea privind lipsa de pregătire juridică a reclamantei, motivând că atestarea ca funcționar public presupune îndeplinirea condițiilor de studii prevăzute de lege în cazul funcției publice.

Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. Recurenta a susținut că instanța de fond nu a cercetat dacă sunt întrunite condițiile legale pentru a fi angajată răspunderea sa disciplinară, limitându-se să analizeze fapta contravențională constată în procesul-verbal nr. 6 din 6 martie 2002, schimbând caracterul acțiunii sale. De asemenea, recurenta a arătat că la pronunțarea hotărârii atacate, nu s-a avut în vedere că în procedura prealabilă, Consiliul de onoare și disciplină al autorității vamale a propus ridicarea sancțiunii disciplinare aplicate. În următoarele motive de casare, recurenta a arătat că nu au fost dovedite fapta ilicită și vinovăția sa, ca elementele obligatorii pentru stabilirea răspunderii disciplinare, iar sancțiunea disciplinară a fost aplicată cu nerespectarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 100 alin. (2) din O.G.

nr. 16/1998, întrucât nu s-au analizat gravitatea faptei și împrejurările concrete în care a fost comisă sau activitatea sa anterioară. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate și cu dispozițiile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va admite prezentul recurs, pentru următoarele considerente: Recurenta M.E. îndeplinește funcția publică de controlor vamal la Biroul Vamal de Control și Vămuire la Frontieră Cenad și prin decizia nr. 1029 din 20 august 2002, emisă de Directorul general al Direcției Generale a Vămilor, a fost sancționată în baza art. 99 lit. d) din O.G. nr. 16/1998, cu diminuarea salariului în procent de 10%, pe o perioadă de 2 luni, cu începere de la 21 august 2002. Această decizie s-a întemeiat pe nota de prezentare nr. 36.121 din 31 iulie 2002, în care Serviciul Inspecție și Control pentru Activitatea Vamală a propus sancționarea disciplinară a recurentei, pentru aplicarea eronată a H.G.

nr. 626/1997, la întocmirea procesului-verbal de contravenție nr. 6 din 6 martie 2002, deși la data respectivă era în vigoare H.G. nr. 1114/2001. Sesizat în procedura contestației administrative prevăzute de art. 16 alin. (1) și art. 17 lit. c) din O.G. nr. 16/1998, aprobată prin Legea nr. 74/2002, Consiliul de onoare și disciplină al autorității vamale a propus la 12 noiembrie 2002, ridicarea sancțiunii, dar măsura nu a fost aprobată de Directorul general al Direcției Generale a Vămilor. Față de conținutul deciziei contestate, de probele administrate în cauză și de dispozițiile legale invocate de părți, instanța de fond a apreciat eronat că sunt întrunite condițiile răspunderii administrativ-disciplinare a recurentei și că este nefondată, acțiunea formulată pentru anularea sancțiunii aplicate.

Recurenta nu a contestat materialitatea faptelor reținute în propunerea de sancționare disciplinară, dar a susținut că este greșită calificarea lor, ca abatere disciplinară și că faptele respective nu au fost săvârșite cu vinovăție. Interpretând greșit actul juridic dedus judecății, instanța de fond a analizat numai situația de fapt și, reținând că sunt reale faptele reproșate recurentei, a constatat legalitatea deciziei de sancționare, fără a verifica dacă sunt întrunite toate elementele constitutive ale abaterii disciplinare și dacă se justifica sancțiunea aplicată. Motivând soluția pronunțată pe caracterul continuu al contravenției constatate în procesul verbal nr. 6 din 6 martie 2002 și pe incidența la data întocmirii lui, a unui alt act normativ decât acel aplicat de recurentă, în calitate de controlor vamal, instanța de fond a schimbat natura actului administrativ contestat, în condițiile Legii nr. 29/1990 și ale art. 74 din Legea nr. 188/1999.

Considerentele din hotărârea atacată privind regimul juridic al contravenției constatată la 6 martie 2002, de recurentă, sunt străine de natura pricinii și nu pot fi examinate decât în cadrul procedurii speciale prevăzută în materia contravențională. În consecință, instanța de fond nu a stabilit dacă fapta reproșată recurentei era de natură să justifice în mod legal sancționarea disciplinară și sancțiunea care a fost aplicată. Referitor la încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina recurentei, se constată că autoritatea vamală a motivat decizia de sancționare numai pe dispozițiile art. 99 lit. d) din O.G. nr. 16/1998, aprobată prin Legea nr. 74/2002, care prevăd sancțiunea aplicată, dar nu a indicat temeiul de drept al abaterii disciplinare, lipsind recurenta de posibilitate de a-și formula apărări complete.

În propunerea și în actul de sancționare, respectiv în nota nr. 36.121 din 31 iulie 2002 și în decizia nr. 1029 din 20 august 2002, nu s-a precizat obligația de serviciu care a fost încălcată de recurentă și nici textul de lege care încadrează fapta respectivă, printre abaterile care atrag răspunderea disciplinară a funcționarilor publici din autoritatea vamală. De asemenea, intimata nu a dovedit că recurenta a încălcat cu vinovăție o obligație de serviciu, condiție prevăzută expres în art. 70 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, pentru stabilirea răspunderii disciplinare a funcționarilor publici. Recurenta îndeplinește în cadrul autorității vamale, o funcție publică de execuție din categoria C, pentru care sunt necesare studii medii liceale sau postliceale, absolvite cu diplomă, conform art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999 și art. 22 alin. (1) lit. c) din O.G.

nr. 16/1998, aprobată prin Legea nr. 74/2002. Potrivit reglementării cu caracter general cuprinsă în art. 9 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 188/1999, funcția publică de categoria C implică desfășurarea unor activități de aplicare și executare a legilor și a altor reglementări, activități de birou sau de control care necesită o cultură generală medie și cunoștințe tehnice sau profesionale de nivel mediu. Față de calificarea și postul ocupat de recurentă, intimata nu a dovedit că fapta reproșată acesteia reprezintă încălcarea cu vinovăție a uneia din obligațiile de serviciu rezultate din situația sa statutară, determinată de categoria, gradul, clasa și treapta profesională. Totodată, se constată că intimata, în calitatea sa de autoritate disciplinară, nu a dovedit respectarea cerințelor impuse de art. 100 alin. (1) din O.G.

nr. 16/1998, privind efectuarea cercetării administrative a faptei, prin audierea obligatorie a persoanei și prin verificarea susținerilor făcute de aceasta în apărare. Susținerea intimatei privind efectuarea cercetării administrative, este infirmată de înscrisurile depuse la dosar și din care rezultă că sancțiunea disciplinară a fost aplicată numai în baza propunerii cuprinse în nota nr. 36121 din 31 iulie 2002 și a explicațiilor scrise prezentate de recurentă, echipei de control care a propus sancționarea sa. Pentru considerentele expuse, Curtea va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și pe fond, va admite acțiunea formulată de recurenta-reclamantă M.E. În temeiul art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990, Curtea va dispune anularea deciziei nr. 1029 din 20 august 2002, emisă de intimata-pârâtă Direcția Generală a Vămilor și va obliga intimata-pârâtă să restituie recurentei-reclamante, drepturile salariale reținute în baza deciziei de sancționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.E. împotriva sentinței civile nr. 168 din 20 mai 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Casează hotărârea atacată și pe fond, admite acțiunea. Anulează decizia nr. 1029 din 20 august 2002, emisă de Direcția Generală a Vămilor și obligă pârâta să restituie reclamantei, drepturile salariale reținute în baza deciziei de sancționare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2004.