ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1074/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 6

ianuarie 2003 și precizată cu cererea depusă la 12 februarie 2003, reclamanta M.E.

a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală a Vămilor și Direcția

Regională Vamală Interjudețeană Timișoara, solicitând să fie anulată decizia nr.

1029 din 20 august 2002 și să fie obligate pârâtele, să-i restituie drepturile

salariale reținute în mod nelegal.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că îndeplinește funcția de controlor vamal și prin decizia nr. 1029 din

20 august 2002, a fost sancționată cu diminuarea salariului, în procent de 10%,

pe o perioadă de 2 luni, reținându-se greșit că și-a încălcat atribuțiile de

serviciu, întocmind procesul-verbal de contravenție nr. 6 din 6 martie 2002, în

temeiul H.G. nr. 626/1997, și nu prin aplicarea H.G. nr. 1114/2001.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 168

din 20 mai 2003, prin care a respins acțiunea, ca nefondată, reținând că este

legală decizia de sancționare disciplinară a reclamantei, în baza art. 99 lit.

d) și art. 100 din O.G. nr. 16/1998, pentru întocmirea nelegală a procesului-verbal

de contravenție nr. 6 din 6 martie 2002.

Instanța de fond a apreciat ca fiind

întrunite condițiile răspunderii disciplinare a reclamantei, care nu a aplicat

legea în vigoare pentru contravenția constatată în exercitarea atribuțiilor de

serviciu și a înlăturat apărarea privind lipsa de pregătire juridică a

reclamantei, motivând că atestarea ca funcționar public presupune îndeplinirea

condițiilor de studii prevăzute de lege în cazul funcției publice.

Împotriva acestei sentințe și în

termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii în

baza art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Recurenta a susținut că instanța de

fond nu a cercetat dacă sunt întrunite condițiile legale pentru a fi angajată

răspunderea sa disciplinară, limitându-se să analizeze fapta contravențională

constată în procesul-verbal nr. 6 din 6 martie 2002, schimbând caracterul

acțiunii sale. De asemenea, recurenta a arătat că la pronunțarea hotărârii

atacate, nu s-a avut în vedere că în procedura prealabilă, Consiliul de onoare

și disciplină al autorității vamale a propus ridicarea sancțiunii disciplinare

aplicate.

În următoarele motive de casare,

recurenta a arătat că nu au fost dovedite fapta ilicită și vinovăția sa, ca

elementele obligatorii pentru stabilirea răspunderii disciplinare, iar

sancțiunea disciplinară a fost aplicată cu nerespectarea criteriilor de

individualizare prevăzute de art. 100 alin. (2) din O.G. nr. 16/1998, întrucât

nu s-au analizat gravitatea faptei și împrejurările concrete în care a fost

comisă sau activitatea sa anterioară.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu motivele de casare invocate și cu dispozițiile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va admite prezentul recurs, pentru

următoarele considerente:

Recurenta M.E. îndeplinește funcția

publică de controlor vamal la Biroul Vamal de Control și Vămuire la Frontieră Cenad și prin decizia nr. 1029 din 20 august 2002, emisă de Directorul general al

Direcției Generale a Vămilor, a fost sancționată în baza art. 99 lit. d) din O.G.

nr. 16/1998, cu diminuarea salariului în procent de 10%, pe o perioadă de 2

luni, cu începere de la 21 august 2002.

Această decizie s-a întemeiat pe

nota de prezentare nr. 36.121 din 31 iulie 2002, în care Serviciul Inspecție și

Control pentru Activitatea Vamală a propus sancționarea disciplinară a

recurentei, pentru aplicarea eronată a H.G. nr. 626/1997, la întocmirea

procesului-verbal de contravenție nr. 6 din 6 martie 2002, deși la data

respectivă era în vigoare H.G. nr. 1114/2001.

Sesizat în procedura contestației

administrative prevăzute de art. 16 alin. (1) și art. 17 lit. c) din O.G. nr. 16/1998,

aprobată prin Legea nr. 74/2002, Consiliul de onoare și disciplină al

autorității vamale a propus la 12 noiembrie 2002, ridicarea sancțiunii, dar

măsura nu a fost aprobată de Directorul general al Direcției Generale a

Vămilor.

Față de conținutul deciziei

contestate, de probele administrate în cauză și de dispozițiile legale invocate

de părți, instanța de fond a apreciat eronat că sunt întrunite condițiile

răspunderii administrativ-disciplinare a recurentei și că este nefondată,

acțiunea formulată pentru anularea sancțiunii aplicate. Recurenta nu a

contestat materialitatea faptelor reținute în propunerea de sancționare

disciplinară, dar a susținut că este greșită calificarea lor, ca abatere

disciplinară și că faptele respective nu au fost săvârșite cu vinovăție.

Interpretând greșit actul juridic

dedus judecății, instanța de fond a analizat numai situația de fapt și,

reținând că sunt reale faptele reproșate recurentei, a constatat legalitatea

deciziei de sancționare, fără a verifica dacă sunt întrunite toate elementele

constitutive ale abaterii disciplinare și dacă se justifica sancțiunea

aplicată.

Motivând soluția pronunțată pe

caracterul continuu al contravenției constatate în procesul verbal nr. 6 din 6

martie 2002 și pe incidența la data întocmirii lui, a unui alt act normativ

decât acel aplicat de recurentă, în calitate de controlor vamal, instanța de

fond a schimbat natura actului administrativ contestat, în condițiile Legii nr.

29/1990 și ale art. 74 din Legea nr. 188/1999.

Considerentele din hotărârea atacată

privind regimul juridic al contravenției constatată la 6 martie 2002, de

recurentă, sunt străine de natura pricinii și nu pot fi examinate decât în

cadrul procedurii speciale prevăzută în materia contravențională.

În consecință, instanța de fond nu a

stabilit dacă fapta reproșată recurentei era de natură să justifice în mod

legal sancționarea disciplinară și sancțiunea care a fost aplicată.

Referitor la încadrarea juridică a

faptei reținute în sarcina recurentei, se constată că autoritatea vamală a

motivat decizia de sancționare numai pe dispozițiile art. 99 lit. d) din O.G. nr.

16/1998, aprobată prin Legea nr. 74/2002, care prevăd sancțiunea aplicată, dar

nu a indicat temeiul de drept al abaterii disciplinare, lipsind recurenta de

posibilitate de a-și formula apărări complete.

În propunerea și în actul de

sancționare, respectiv în nota nr. 36.121 din 31 iulie 2002 și în decizia nr. 1029

din 20 august 2002, nu s-a precizat obligația de serviciu care a fost încălcată

de recurentă și nici textul de lege care încadrează fapta respectivă, printre

abaterile care atrag răspunderea disciplinară a funcționarilor publici din

autoritatea vamală.

De asemenea, intimata nu a dovedit

că recurenta a încălcat cu vinovăție o obligație de serviciu, condiție

prevăzută expres în art. 70 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, pentru stabilirea

răspunderii disciplinare a funcționarilor publici.

Recurenta îndeplinește în cadrul

autorității vamale, o funcție publică de execuție din categoria C, pentru care

sunt necesare studii medii liceale sau postliceale, absolvite cu diplomă,

conform art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999 și art. 22 alin. (1) lit.

c) din O.G. nr. 16/1998, aprobată prin Legea nr. 74/2002.

Potrivit reglementării cu caracter

general cuprinsă în art. 9 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 188/1999, funcția

publică de categoria C implică desfășurarea unor activități de aplicare și

executare a legilor și a altor reglementări, activități de birou sau de control

care necesită o cultură generală medie și cunoștințe tehnice sau profesionale

de nivel mediu.

Față de calificarea și postul ocupat

de recurentă, intimata nu a dovedit că fapta reproșată acesteia reprezintă

încălcarea cu vinovăție a uneia din obligațiile de serviciu rezultate din

situația sa statutară, determinată de categoria, gradul, clasa și treapta

profesională.

Totodată, se constată că intimata,

în calitatea sa de autoritate disciplinară, nu a dovedit respectarea cerințelor

impuse de art. 100 alin. (1) din O.G. nr. 16/1998, privind efectuarea

cercetării administrative a faptei, prin audierea obligatorie a persoanei și

prin verificarea susținerilor făcute de aceasta în apărare.

Susținerea intimatei privind

efectuarea cercetării administrative, este infirmată de înscrisurile depuse la

dosar și din care rezultă că sancțiunea disciplinară a fost aplicată numai în

baza propunerii cuprinse în nota nr. 36121 din 31 iulie 2002 și a explicațiilor

scrise prezentate de recurentă, echipei de control care a propus sancționarea

sa.

Pentru considerentele expuse, Curtea

va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și pe fond, va admite

acțiunea formulată de recurenta-reclamantă M.E. În temeiul art. 1 și 11 din

Legea nr. 29/1990, Curtea va dispune anularea deciziei nr. 1029 din 20 august

2002, emisă de intimata-pârâtă Direcția Generală a Vămilor și va obliga

intimata-pârâtă să restituie recurentei-reclamante, drepturile salariale

reținute în baza deciziei de sancționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.E.

împotriva sentinței civile nr. 168 din 20 mai 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ.

Casează hotărârea atacată și pe fond,

admite acțiunea.

Anulează decizia nr. 1029 din 20

august 2002, emisă de Direcția Generală a Vămilor și obligă pârâta să restituie

reclamantei, drepturile salariale reținute în baza deciziei de sancționare.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 martie 2004.