ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1464/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 20 februarie 2002, reclamantul B.T. a solicitat, pe calea contenciosului

administrativ, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Vămilor,

anularea deciziei nr. 782 din 10 aprilie 2001 emisă de pârâtă, obligarea

pârâtei la plata diferențelor salariale rezultate în urma aplicării deciziei

menționate, precum și la plata cheltuielilor de judecată și a celor efectuate

în etapa recursului grațios

În motivarea cererii sale,

reclamantul a arătat că, urmare a unui control realizat de pârâtă, în mod

eronat și nelegal, prin decizia contestată, a fost retrogradat pe o perioadă de

trei luni din funcția de director al Direcției Generale Vamale Interjudețene

Arad cu diminuarea salariului, fără a i se fi comunicat învinuirile aduse și

fără nici un motiv real.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ prin sentința civilă nr. 132 iunie

2002, a admis acțiunea, a obligat pârâta să-i plătească reclamantului

diferențele salariale rezultate în urma aplicării deciziei nr. 782 din 10

aprilie 2001 și cheltuielile de judecată parțiale în sumă de 4.000.000 lei.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut că reclamantul a deținut funcția de director al

autorității vamale locale doar o perioadă de 3 luni și că, din probele

administrate, nu reiese că ar fi avut abateri care să justifice aplicarea

sancțiunii contestate, prin alte acte de control ale pârâtei stabilindu-se că

neregulile constatate sunt minore și sunt imputabile tuturor coordonatorilor

Direcției Regionale Vamale din acea perioadă, iar o sancțiune disciplinară

invocată ca temei a fost anulată de pârâtă.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, în termen legal pârâta Direcția Generală a Vămilor, susținând în primul

rând că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe întrucât,

deși are și calitatea de funcționar public, intimatul-reclamant beneficiază de

un statut aparte, conform O.G. nr. 16/1998, în materia competenței de

soluționare a conflictelor având ca sorginte această calitate, fiind aplicabile

prevederile Legii nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.

În subsidiar, recurenta a invocat

nelegalitatea sentinței, conform dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Fără a invoca vreun text normativ

care să fi fost încălcat, recurenta a reiterat apărările expuse în fața

instanței de fond, susținând, în esență abaterile săvârșite de intimat care, în

opinia sa, atrag și justifică sancțiunea aplicată.

Criticile sunt neîntemeiate.

Așa după cum a recunoscut și

recurenta-reclamantă și cum rezultă și din carnetul de muncă,

intimatul-reclamant are calitatea de funcționar public. Chiar dacă, după

susținerile recurentei, acesta este angajat în sistemul vamal, beneficiind de

un statut special stabilit prin lege specială, dispozițiile legii speciale

(Statutul personalului vamal) se completează cu cele ale legii cadru (Legea nr.

188/1999).

Or, în conformitate cu dispozițiile

art. 74 din Legea nr. 188/1999 acțiunea judecătorească având ca obiect o

sancțiune disciplinară aplicată unui funcționar public este de competența

instanței de contencios administrativ, în speță a Curții de Apel, care a și

soluționat litigiul.

Întrucât legea specială nu conține

nici o reglementare diferită conform prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea

nr. 188/1999 „dispozițiile prezentei legi se aplică tuturor funcționarilor

publici, inclusiv celor care au statute proprii aprobate prin legi speciale”

(subl. ns.).

Prin urmare, prevederile Statutului

personalului vamal se completează în materie cu dispozițiile Legii nr. 188/1999

și nu cu cele ale Legii nr. 168/1999 cum, eronat, susține recurenta-pârâtă,

cauza fiind soluționată de instanța competentă.

Nici motivul de casare privind

fondul pricinii și vizând nelegalitatea hotărârii recurate nu este fondat.

Practic, recurenta nu a indicat nici

o prevedere normativă pe care prima instanță să o fi încălcat sau aplicat și

interpretat greșit.

Analizând totuși modul în care s-a

analizat fondul cauzei, în raport cu dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ., Curtea constată că instanța a stabilit corect situația de fapt dedusă

judecății și a apreciat corespunzător probatoriul administrat în cauză.

Într-adevăr, intimatul-reclamant a

ocupat funcția de director al Direcției Regionale Vamale Interjudețene Arad pe

o perioadă de numai trei luni, respectiv octombrie 2000 - ianuarie 2001, în

raport cu intervalul prea scurt în care și-a desfășurat activitatea în această

calitate, cu abaterile ce i-au fost imputate și cu atribuțiile ce-i reveneau,

sancțiunea aplicată fiind nejustificată și disproporționată.

Ezitările și contradicțiile în

atitudinea recurentei-reclamante care a efectuat mai multe controale și i-a

aplicat intimatului mai multe sancțiuni pentru abateri nesemnificative și

controversate sunt expresia unei atitudine subiective față de acesta, care a

fost reținută ca atare și în concluziile raportului nr. 412014/3 septembrie

2001 al Direcției Generale de Control și Audit Intern din cadrul Ministerului

Finanțelor Publice, care a înlăturat urmare a verificărilor, mare parte din

acuzele aduse.

De altfel, așa cum rezultă și din

adresa nr. 47337 din 19 ianuarie 2002 a Direcției Generale a Vămilor o opinie

în acest sens a avut și Consiliul de Onoare și Disciplină din cadrul

recurentei, care a emis o propunere de admitere a contestației intimatului. E

drept că propunerea nu s-a aprobat, însă faptul că o autoritate de asemenea

anvergură a exprimat această opinie, relevă încă o dată fragilitatea abaterilor

imputate petentului intimat și atitudinea lipsită de consecvență a recurentei.

Având în vedere toate aceste

considerente, în mod întemeiat, prima instanță a dispus anularea deciziei

contestate cu consecințele respective, motiv pentru care, Curtea va respinge,

ca nefondat, prezentul recurs, conform dispozițiilor art. 312 teza a -II- a C.

proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta

Direcția Generală a Vămilor împotriva sentinței civile nr. 132 din 4 iunie 2002

a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 iunie 2003.