ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6934/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul B.C. a chemat în judecată Direcția Generală a Vămilor București și Direcția Regională Vamală Interjudețeană Arad, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Vămilor București și Direcția Regională Interjudețeană Arad, să dispună anularea deciziei nr. 2003 din 18 decembrie 2002, emisă de pârâta Direcția Generală a Vămilor București. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost sancționat cu diminuarea salariului de bază, cu 15%, pe o perioadă de trei luni, în baza art. 99 din O.G. nr. 16/1998 privind Statutul personalului vamal, iar măsura luată o consideră nelegală și abuzivă, întrucât nu s-a reținut în sarcina sa, săvârșirea unei abateri disciplinare.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului și a dispus anularea deciziei nr. 2003 din 18 decembrie 2002, emisă de Direcția Generală a Vămilor București. Instanța a reținut faptul că temeiurile care stau la baza emiterii deciziei de sancționare, nu sunt susținute de nici un act constatator și, mai mult, este contrazisă de rezultatele unității vamale, la care este angajat reclamantul, întrucât veniturile furnizate statului, de această unitate, au crescut de la an la an.

Împotriva acestei sentințe, considerată netemeinică și nelegală, a declarat recurs, Direcția Generală a Vămilor București, prin Direcția Regională Vamală Interjudețeană Arad, motivat de faptul că deficiențele înregistrate în sarcina intimatului-reclamant, au constat în îndeplinirea necorespunzătoare a obligației de a îndruma și verifica activitatea personalului din subordine, fapt ce a generat printre altele, mari prejudicii bănești, cât și de imagine a instituției, lezând prestigiul autorității vamale.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, în raport cu sentința pronunțată și cu dispozițiile legale aplicabile în cauză, constată nefondat, acest recurs, pentru următoarele considerente: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că prin decizia ce formează obiectul litigiului, recurenta Direcția Generală a Vămilor București, numită în continuare Autoritatea Națională a Vămilor, a aplicat intimatului-reclamant, sancțiunea diminuării salariului, pentru neîndeplinirea corespunzătoare a activității de îndrumare și verificare a personalului din subordine și pentru nerespectarea obligației de a apăra demnitatea funcției și prestigiul autorității vamale.

Din materialul probator existent la dosar, împrejurarea reținută în sarcina intimatului-reclamant, nu este susținută, chiar este și contrazisă, în sensul că rezultatele controalelor efectuate de către Serviciul Inspecție și Control pentru Activitatea Vamală, nu rețin vreo abatere în sarcina intimatului-reclamant. Întrucât dispozițiile art. 99 lit. d) din O.G. nr. 16/1998 nu au fost corect aplicate, instanța de fond a soluționat corect cauza dedusă judecății, motiv pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul formulat de Autoritatea Națională a Vămilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală Arad, împotriva sentinței civile nr. 184 din 28 mai 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2004.