ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1204/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 570

din 24 martie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității acțiunii promovate de

I.G., împotriva Autorității Naționale a Vămilor și a admis cererea acestuia

privind anularea deciziei de sancționare disciplinară nr. 792 din 4 iunie 2003.

În motivare, instanța a

reținut că O.G. nr. 16/1998, privind Statutul personalului vamal, are

caracterul unei norme speciale în raport cu Legea nr. 188/1999, așa încât, în

mod corect reclamantul, inspector vamal superior, a sesizat instanța de

contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției

date contestației de către Consiliul de onoare și disciplină al autorității

vamale, data comunicării deciziei de sancționare disciplinară având relevanță

pentru exercitarea căii administrative de atac, premergătoare sesizării

instanței de judecată.

Pe fondul cauzei, pentru

admiterea acțiunii și anularea, ca nelegală, a deciziei de sancționare

disciplinară a reclamantului, instanța a considerat că organul jurisdicțional,

care a soluționat contestația formulată în temeiul prevederilor art. 99 lit. d)

din O.G. nr. 16/1998, nu ar fi respectat dispozițiile art. 26 din H.G. nr. 1083/2001,

privind organizarea și funcționarea comisiilor de disciplină din cadrul

autorităților și instituțiilor publice, iar pe de altă parte, că reținerea în

sarcina reclamantului, și imputarea unor deficiențe în realizarea atribuțiilor

de control și îndrumare, sunt nejustificate, încât acesta nu fusese nominalizat

să coordoneze activitatea Biroului vamal, fișa postului cu asemenea atribuții

fiindu-i comunicată la sfârșitul perioadei verificate - 3 ianuarie 2003.

S-a mai reținut, totodată,

că activitatea profesională de ansamblu a reclamantului a fost apreciată prin

raportul de evaluare pentru perioada 1 decembrie 2002 - 30 noiembrie 2003, ca

foarte bună.

Împotriva sentinței,

Autoritatea Națională a Vămilor a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs

vizează excepția tardivității acțiunii, recurenta susținând că a fost greșit

respinsă, întrucât, fiind vorba de un litigiu de muncă, în cauză sunt incidente

prevederile art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de

muncă, potrivit cărora sesizarea instanței se face în termen de 30 de zile de

la comunicarea deciziei de sancționare disciplinară, O.G. nr. 16/1998

neconținând prevederi referitoare la căile de atac împotriva soluției date de

Consiliul de onoare și disciplină al autorității vamale.

Cel de-al doilea motiv de

recurs privește fondul cauzei, recurenta susținând că hotărârea atacată este

neconvingător motivată, instanța omițând să examineze faptele grave constatate

de inspectorii care au verificat activitatea intimatului, lăsându-le, prin

admiterea acțiunii, nesancționate.

Examinând sentința, în

raport cu criticile formulate, probele administrate și dispozițiile legale

aplicabile cauzei, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat pentru al

doilea motiv de recurs, excepția tardivității acțiunii fiind corect rezolvată

de instanța de fond, răspunderea administrativ-disciplinară a funcționarului

public supus unui statut legal, cum este cazul în speță, fiind o instituție a

dreptului administrativ, iar nu a dreptului muncii, pentru a face incident art.

73 din Legea nr. 168/1999, privind sancționarea conflictelor de muncă.

Pe fondul cauzei, criticile

sunt întemeiate.

Astfel, constatarea

instanței, menționată în considerentele hotărârii, potrivit căreia, în calea

administrativă de atac, atunci când s-a analizat de către Consiliul de onoare

și disciplină, contestația formulată de reclamant, nu ar fi fost respectate

dispozițiile art. 26 din H.G. nr. 1083/2001, are doar valoarea unei afirmații,

din moment ce nu a fost concretizată și, prin urmare, nu poate constitui

argument pentru admiterea acțiunii și anularea deciziei de sancționare

disciplinară emisă de o altă autoritate publică, decât aceea care, eventual, ar

fi nesocotit legea.

Nici aprecierea potrivit căreia

decizia de sancționare este lipsită de fundament, datorită faptului că în

perioada verificată, 1 ianuarie 2002 - 13 ianuarie 2003, reclamantul nu a fost

nominalizat să coordoneze activitatea Biroului Vamal de Control și Vămuire

Băneasa, fișa postului fiindu-i comunicată abia la 8 ianuarie 2003, nu este

întemeiată.

Aceasta, deoarece din adresa

nr. 28320 din 18 iulie 2003 a Direcției Regionale Vamale Interjudețene

București, rezultă că intimatul a fost nominalizat să coordoneze activitatea

Biroului vamal menționat, în perioada 2001 - 2002.

Pe de altă parte, intimatul

a recunoscut, semnând procesul-verbal de control și nota explicativă din 5

aprilie 2003, că în perioada verificată a îndeplinit funcția de coordonator șef

adjunct, la Biroul Vamal de Control și Vămuire Băneasa.

Or, în această calitate,

atribuțiile funcționale de coordonare, control și îndrumare a activității

vamale din cadrul biroului vamal decurg esențial din Regulamentul de organizare

și funcționare a birourilor vamale de control și vămuire și în subsidiar, din

fișa postului.

Este adevărat că prin

raportul de evaluare a performanțelor profesionale pe perioada 1 decembrie 2002

- 30 noiembrie 2003, s-a acordat intimatului-reclamant, calificativul „F.B.”,

dar acest lucru nu poate anula deficiențele constatate în activitatea pe care a

desfășurat-o într-un alt interval de timp: 1 ianuarie 2002 - 13 ianuarie 2003.

Iar aceste deficiențe,

constând în neverificarea înregistrărilor operate în registrul de evidență a

sigiliilor vamale din cadrul punctului vamal K.H. SRL, precum și a activității

lucrătorilor acestui punct vamal, nerespectarea procedurii în cazul consemnelor

vamale de tip „C” (analiza de risc), instituită de Direcția Regională Vamală

Interjudețeană București, prin adresa nr. 48/700 din 14 noiembrie 2002,

completată la 20 noiembrie 2002 și neasigurarea prezenței lucrătorilor vamali,

la punctul vamal RCS, în zilele de 22 și 23 februarie 2003, conform deciziei nr.

1518/2002 a Direcției Generale a Vămilor, au afectat buna desfășurare a

activității vamale și au determinat sancțiunea disciplinară a intimatului, prin

decizia nr. 792 din 4 iunie 2003, a Directorului general al Direcției Generale

a Vămilor.

În raport cu considerentele

prezentate și întrucât în cauză nu s-a dovedit netemeinicia măsurilor

administrative luate de autoritatea publică pârâtă, se va admite recursul, va

fi casată sentința atacată și în fond, va fi respinsă acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței civile nr. 570 din 24

martie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

în fond, respinge acțiunea reclamantului I.G.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2005.