ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2186/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Curtea de Apel Iași, secția comercială

și de contencios a administrativ, prin sentința civilă nr. 160 din 29

septembrie 2004, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului D.C.,

formulată în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor București,

având ca obiect anularea Ordinului nr. 186 din 19 aprilie 2004, emis de pârâtă,

prin care reclamantul a fost sancționat cu „mustrare scrisă”, conform art. 65 alin.

(3) lit. a) din Legea nr. 188/1999, republicată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că în perioada 20 martie - 26 martie 2004, s-a

efectuat un control tematic al activității Biroului Vamal Iași, control ce a

vizat perioada 1 octombrie 2003 – 1 martie 2004, în care conducerea a fost asigurată

de reclamantul D.C., care conform fișei postului, avea atribuții de coordonare

și control a întregii activități a Biroului Vamal. În nota de prezentare ce a

stat la baza sancțiunii aplicate, s-au constatat o serie de deficiențe ce au

demonstrat superficialitate și neglijență în completarea și utilizarea evidențelor

și registrelor, pe care reclamantul, în virtutea atribuțiilor sale, ar fi avut posibilitatea

de-a le remedia.

Întrucât aceste deficiențe constatate,

ce țin de îndatoririle corespunzătoare funcției avute de reclamant, au fost dovedite

și în plus, parțial chiar recunoscute de acesta, instanța de fond a reținut că

ordinul de sancționare apare ca fiind legal emis.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, reclamantul a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În dezvoltarea motivului de

recurs, recurentul a arătat că instanța de fond nu a motivat în fapt soluția

pronunțată, nu a analizat probele administrate, bazându-se numai pe atribuțiile

generale prevăzute în fișa postului.

S-a mai susținut de către

recurent, că răspunderea sa pentru abaterile subordonaților nu a fost corect

reținută și evaluată, că nu au fost în vreun fel aduse prejudicii, intereselor

patrimoniale ale instituției și nici nu a fost perturbată activitatea vamală,

ca urmare a încălcării obligațiilor sale de serviciu.

Examinând cauza de față, în

raport cu probele administrate, prin prisma criticilor formulate, ca și a

prevederilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație reține că

recursul de față este nefondat, pentru considerentele arătate în cele ce

urmează.

Critica recurentului vizând

lipsa aprecierii și analizării probelor de către instanța de fond, nu este fondată

și nu corespunde realității. Din considerentele sentinței atacate rezultă, pe

de o parte, că instanța a avut în vedere un ansamblu de probe existente la

dosar, pe care le-a și menționat și indicat ca atare, iar pe de altă, că le-a

analizat în mod global, prin raportarea la concluziile procesului-verbal de

control din 26 martie 2004 și a notei de persecutare din 5 aprilie 2004,

întrucât ambele acte au stat la baza sancțiunii aplicate.

Deficiențele constatate în

aceste documente au fost, de altfel, evidențiate și prin celelalte probe ale

dosarului, la care s-a făcut referire în sentința recurată, fiind evident, așa

cum s-a reținut, că reclamantul și-a încălcat obligațiile ce-i reveneau în

calitate de șef birou vamal.

În fine, nu lipsită de

relevanță este și împrejurarea că însuși recurentul a recunoscut și a confirmat

existența neglijenței și superficialității în completarea și utilizarea

evidențelor și registrelor, în cadrul Biroului Vamal Iași aflat sub coordonarea

sa, apreciind în mod cu totul neargumentat, însă, că astfel de deficiențe nu au

adus prejudicii activității biroului și astfel, sancțiunea ce i-a fost aplicată,

nu se justifică.

În raport cu cele arătate,

Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond este legală, astfel că o va

menține și în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul de față, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LLEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.C., împotriva sentinței

nr. 160 din 29 septembrie 2004, a Curții de Apel Iași, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 aprilie 2005.