ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 308/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, sub nr. 754 din 16 februarie 2004, contestatorul S.C. a chemat în judecată Autoritatea Națională a Vămilor, solicitând anularea deciziei nr. 26 din 8 ianuarie 2004, ca netemeinică și nelegală. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin decizia atacată a fost sancționat cu „mustrare scrisă”, pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, prevăzute de art. 70 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, reținându-se în sarcina sa, unele fapte ce exced atribuțiilor sale, ceea ce impune anularea ordinului emis, fiind nelegal, actele invocate, ca temei al ordinului, nefiind corect apreciate.

A mai susținut că în raport cu atribuțiile sale, greșit s-au reținut, ca motivare a aplicării sancțiunii, neîndeplinirea sarcinilor sale de serviciu, raportat la dosarul nr. 3947/2003, aflat pe rolul Curții de Apel Iași. A subliniat că prin nota explicativă a precizat că în cauza respectivă s-au depus actele și documentația expediată de către Autoritatea Națională a Vămilor, prin intermediul Direcției Regionale Vamale Iași. Curtea de Apel Iași, prin sentința nr. 41/CA din 29 martie 2004, a admis contestația formulată de S.C. împotriva deciziei nr. 26 din 8 ianuarie 2004, emisă de Autoritatea Națională a Vămilor, pe care a anulat-o.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamantul și-a îndeplinit obligația de a depune la dosar documentația înaintată de Autoritatea Națională a Vămilor, cu adresa din 3 octombrie 2003, fapt consemnat în motivarea sentinței civile nr. 145 din 20 octombrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 3947/2003, al Curții de Apel Iași, astfel că nu pot fi dovedite în sarcina reclamantului, fapte de natura celor menționate prin art. 70 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs, Autoritatea Națională a Vămilor, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Recurenta a susținut, în esență, că soluția primei instanțe este nelegală și netemeinică, întrucât reclamantul nu a depus toate diligențele în ceea ce privește apărarea intereselor autorității vamale, în raport cu atribuțiile din fișa postului și cu prevederile art. 10 din Regulamentul de organizare și funcționare al Direcției Regionale Vamale. Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Din economia prevederilor Legii nr. 188/1999, astfel cum a fost modificată, rezultă în mod expres că se impune a fi dovedită încălcarea de către funcționarul public, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu, pentru a justifica aplicarea unei măsuri disciplinare.

În cauză, din motivarea deciziei nr. 26 din 8 ianuarie 2004 rezultă că reclamantul se face vinovat de gestionarea defectuoasă a dosarului civil nr. 3947/2003, în sensul că nu s-a prezentat în ședința publică din 20 octombrie 2003 și nu a formulat în termen întâmpinare. Or, din motivarea sentinței civile nr. 145 din 20 octombrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în dosarul nr. 3947/2003, rezultă că la dosarul cauzei s-a depus documentația care a stat la baza emiterii deciziei contestate în dosarul sus-menționat. Parte în proces a fost Direcția Generală a Vămilor (Autoritatea Națională a Vămilor), astfel că nu poate fi deținută „gestionarea defectuoasă a dosarului”, atâta timp, cât nu a fost înaintată și comunicată acesteia, de către pârâtă, întâmpinarea, pentru a fi depusă în instanță.

Într-adevăr, prima instanță a reținut judicios că în raport cu soluția pronunțată, se pot exercita căile legale de atac, nefiind un argument al aplicării sancțiunii persoanei ce îndeplinea funcția de consilier juridic, respectiv reclamantul, care și-a îndeplinit obligația de a depune la dosarul cauzei, actele înaintate cu adresa din 3 octombrie 2003, de către Direcția Generală a Vămilor. Pentru aceste motive și cum în cauză nu se regăsesc nici motive de casare de ordine publică, se va respinge recursul în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva sentinței nr. 41 din 29 martie 2004, a Curții de Apel Iași, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2005.