ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 309/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 755/2004, la Curtea de Apel Iași, reclamantul C.C. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea deciziei nr. 25 din 8 ianuarie 2004, prin care pârâta i-a aplicat sancțiunea „mustrare scrisă”, pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 70 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că îndeplinește funcția de șef Serviciu Juridic, Contencios, Urmărire și Încasare a Creanțelor Bugetare în cadrul Direcției Regionale Vamale Iași și că în raport cu atribuțiile ce-i revin, în mod greșit s-a reținut ca motivare a aplicării sancțiunii, neîndeplinirea sarcinilor de serviciu ,de către un coleg subordonat, ce a avut repartizat dosarul nr. 3947/2003, aflat pe rolul Curții de Apel Iași. Prin sentința nr. 42 din 29 martie 2004, Curtea de Apel Iași a admis contestația formulată de C.C., împotriva deciziei nr. 25 din 8 ianuarie 2004, emisă de Autoritatea Națională a Vămilor, anulând această decizie. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada încălcării „cu vinovăție”, de către reclamant, a îndatoririlor ce-i revin, astfel cum cer prevederile Legii nr. 188/1999, modificată.

În calitatea sa de șef serviciu juridic, reclamantul și-a îndeplinit obligația de a repartiza dosarul nr. 3947/2003, consilierului juridic S.C., acesta din urmă depunând documentația ce a stat la baza emiterii deciziei ce forma obiectul dosarului amintit. Totodată, soluția pronunțată în acest dosar (sentința civilă nr. 145/2003), nu poate constitui un argument al aplicării sancțiunii, față de aceasta putându-se exercita căile legale de atac. În termen legal, împotriva sentinței nr. 42 din 29 martie 2004 a declarat recurs, pârâta Autoritatea Națională a Vămilor. Cererea de recurs a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Recurenta a subliniat că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică, deoarece: - a reținut, fără temei legal, că reclamantul și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau, astfel cum sunt prezente acestea în fișa postului și în Regulamentul de organizare și funcționare a Direcției Regionale Vamale; - nu s-a pronunțat asupra dovezilor pe care autoritatea vamală le-a depus odată cu întâmpinarea, respectiv copia fișei postului și extrasul din Regulamentul menționat mai sus. Înalta Curte de Casație și Justiție reține că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurentă. Potrivit art. 70 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, în forma modificată prin art. 13 (Titlul III) din Legea nr. 161/2003: „încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici, a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care o dețin și a normelor de conduită profesională și civică prevăzute de lege, constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea disciplinară a acestora”.

În alin. (2) al aceluiași articol sunt prevăzute faptele care constituie abateri disciplinare, iar în alin. (3), sancțiunile ce pot fi aplicate. Interpretând și aplicând corect dispozițiile legale incidente în cauză, instanța fondului și-a argumentat în principal soluția pronunțată, pe ideea că în speță nu s-a dovedit de către autoritatea pârâtă, că reclamantul a încălcat cu vinovăție îndatoririle corespunzătoare funcției de șef Serviciu Juridic. Depunerea la dosar a fișei postului nr. 195/2004 și a extrasului din Regulamentul de organizare și funcționare a Direcției Regionale Vamale Interjudețene, nu face dovada „vinovăției” celui sancționat, așa cum greșit apreciază recurenta. În același timp, nu se poate imputa judecătorului fondului că nu a analizat aceste documente, în condițiile în care sancționarea funcționarului public poate fi dispusă numai în conformitate cu prevederile legale deja arătate.

În raport cu cele arătate, în mod corect s-a apreciat ca nelegală, decizia nr. 25 din 8 ianuarie 2004, emisă de Autoritatea Națională a Vămilor și s-a dispus anularea ei. Examinându-se sentința atacată și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., se reține că nu există motive pentru casarea sau modificarea acesteia. Astfel, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva sentinței nr. 42 din 29 martie 2004, a Curții de Apel Iași, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2005.