ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1746/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1746/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 258/CA din 24 noiembrie 2003, Curtea de Apel Iași a admis acțiunea formulată de P.V., în contradictoriu cu Direcția Generală a Vămilor (în prezent Autoritatea Națională a Vămilor), a anulat decizia nr. 158 din 30 ianuarie 2003, emisă de conducătorul acestei autorități și a obligat autoritatea pârâtă să plătească reclamantului, drepturile salariale de bază majorate cu 20%, în perioada 1 ianuarie 2003 - 27 mai 2003. În motivare s-a reținut că actul administrativ atacat este nelegal, întrucât majorarea drepturilor salariale, acordată prin O.U.G. nr. 192/2002, trebuia aplicată, începând cu data de 1 ianuarie 2003, eroarea strecurată în anexă nefiind în măsură să modifice actul normativ în conținutul său, privind drepturile salariale cuvenite personalului vamal.
Împotriva sentinței a declarat recurs, Autoritatea Națională a Vămilor, susținând, în esență, că este netemeinică și nelegală, deoarece a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). În acest sens, recurenta arată că potrivit art. 1 din Nota la Anexa nr. III a O.U.G. nr. 192/2002, salariile de bază ale personalului vamal sunt mai mari cu 20%, față de salariile prevăzute la pct. 1, 3, 4, 7 și 9 la Cap. A din prezenta anexă, prevedere care era eronată, pentru că personalul vamal este salarizat conform Cap. B din Anexa nr. III, iar Cap. A din această anexă nu are decât patru puncte referitoare la valorile de bază pentru funcții publice de conducere. A mai arătat, că prin Legea nr. 228/2003, prin care a fost aprobată O.U.G.
nr. 192/2002, între alte modificări și completări, a fost modificat și pct. 1 din Nota la Anexa nr. III, trecându-se Cap. B, în loc de Cap. A, ceea ce a permis acordarea majorării de 20%, dar de la data intrării în vigoare a legii, nu de la 1 ianuarie 2003. Recursul este nefondat. Este necontestat că din prevederile generale ale O.U.G. nr. 192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici și din pct. 1 din Nota la Anexa nr. III, rezultă că s-a prevăzut ca salariile de bază ale personalului vamal să fie mai mari cu 20%, față de celelalte salarii. De asemenea, este adevărat că la pct. 1 din Nota la Anexa nr. III a O.U.G: nr. 192/2002, s-a făcut trimiterea la pct. 1, 3, 4, 7 și 9 la Cap. A, în loc de Cap. B și că această eroare a fost îndreptată prin legea de aprobare a ordonanței.
Or, invocând tocmai această eroare, conducerea autorității vamale pârâte nu a acordat personalului vamal de la Direcțiile regionale vamale și de la Birourile vamale, majorarea salarială de 20% prevăzută de dispozițiile legale mai sus arătate, ceea ce, evident, reprezintă o aplicare greșită a legii. Faptul că prevederile punctului 1 din Nota la Anexa nr. III a O.U.G. nr. 192/2002, erau confuze, nu justifica emiterea deciziei nr. 158 din 30 ianuarie 2003, care a avut ca efect, neaplicarea respectivelor prevederi și neacordarea drepturilor salariale majorate cu 20%.
Interpretarea literală a dispozițiilor în discuție trebuia completată cu interpretarea sistematică, ce ar fi permis concluzia că este vorba de Cap. B, în loc de Cap. A, precum și cu interpretarea teleologică din care rezultă voința legiuitorului, de a mări drepturile salariale ale personalului vamal, cu 20%, începând cu data de 1 ianuarie 2003. În raport cu considerentele prezentate, Înalta Curte constată că sentința atacată este legală și temeinică, iar recursul, nefondat și ca atare, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 258/CA din 26 noiembrie 2003, a Curții de Apel Iași, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.