ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 814/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 250/CA din 24 noiembrie 2003, Curtea de Apel Iași a admis acțiunea formulată de reclamantul P.O., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Vămilor, dispunând anularea deciziei nr. 158 din 30 ianuarie 2003, emisă de Directorul general al acestei autorități publice, pe care a obligat-o să plătească reclamantului, drepturile salariale de bază majorate cu 20%, în perioada 1 ianuarie 2003 - 27 mai 2003. Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut următoarele: Prin acțiunea introductivă s-a cerut anularea deciziei nr. 158 din 30 ianuarie 2003, emisă de Directorul general al Direcției Generale a Vămilor și aplicarea prevederilor generale ale O.U.G.

nr. 192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici, în sensul majorării salariului de bază cu 20%, începând cu 1 ianuarie 2003. În motivarea acțiunii s-a susținut că prin decizia nr. 158 din 30 ianuarie 2003, drepturile salariale au fost stabilite fără aplicarea procentului de majorare prevăzut de O.U.G. nr. 192/2002. S-a apreciat că actul administrativ este nelegal, iar majorarea drepturilor salariale acordate prin ordonanța de urgență a Guvernului menționată, trebuie acordate, începând cu data de 1 ianuarie 2003, întrucât eroarea strecurată în anexa la ordonanță nu este de natură a modifica actul normativ în conținutul său privind drepturile salariale cuvenite personalului vamal.

Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs, Autoritatea Națională a Vămilor (continuatoare a Direcției Generale a Vămilor, potrivit O.U.G. nr. 90/2003). Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat în esență că în raport cu dispozițiile Legii nr. 228/2004, prin care a fost aprobată O.U.G. nr. 192/2002, soluția corectă era aceea de respingere a acțiunii și de menținere a deciziei nr. 158/2003, ca temeinică și legală. Examinând sentința atacată, în raport cu critica formulată de recurentă și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat. Este necontestat că din prevederile generale ale O.U.G.

nr. 192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici și din pct. 1 din Nota la Anexa nr. III, rezultă că s-a prevăzut ca salariile de bază ale personalului vamal să fie mai mari cu 20%, față de celelalte salarii. De asemenea, este adevărat că la pct. 1 din Nota la Anexa nr. III a O.U.G. nr. 192/2002, s-a făcut trimitere la pct. 1, 3, 4, 7 și 9 la Cap. A, în loc de Cap. B din prezenta anexă, inadvertență ce a fost înlăturată cu ocazia aprobării ordonanței de urgență, prin Legea nr. 228/2003. De menționat că, invocând această eroare, conducerea autorității administrative pârâte nu a acordat personalului vamal de la Direcțiile regionale și de la Birourile vamale, majorarea salarială de 20% prevăzută de dispozițiile legale arătate mai sus, ceea ce reprezintă o greșită aplicare a prevederilor legale și conduce la o vătămare a personalului vamal îndreptățit la această salarizare majorată.

Faptul că dispozițiile pct. 1 din Nota la Anexa nr. III la O.U.G. nr. 192/2002, erau confuze, nu putea justifica emiterea deciziei nr. 158 din 30 ianuarie 2003, care a avut ca efect, neaplicarea acestor prevederi ale ordonanței de urgență și neacordarea drepturilor salariale majorate cu 20%. Or, în această situație, interpretarea literală a dispozițiilor legale confuze trebuia completată cu interpretarea sistematică, care ar fi permis să se conchidă că este vorba de Cap. B, și nu de Cap. A, precum și cu interpretarea teleologică, din care rezultă că voința legiuitorului a fost ca de la 1 ianuarie 2003, personalul vamal să primească drepturi salariale majorate cu 20%. Pentru cele arătate, în baza art. 312 C. proc.

civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței civile nr. 250/CA din 24 noiembrie 2003, a Curții de Apel Iași, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2005.