ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 810/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 240/CA

din 24 noiembrie 2003, Curtea de Apel Iași a admis acțiunea formulată de

reclamantul M.C., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Vămilor, dispunând

anularea deciziei nr. 158 din 30 ianuarie 2003, emisă de Directorul general al Direcției

Generale a Vămilor, pe care a obligat-o să plătească reclamantului, drepturile

salariale de bază majorate cu 20%, în perioada 1 ianuarie 2003 - 27 mai 2003.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut următoarele:

Prin acțiune s-a cerut

anularea deciziei nr. 158 din 30 ianuarie 2003, emisă de Directorul general al Direcției

Generale a Vămilor și aplicarea prevederilor generale ale O.U.G. nr. 192/2002,

privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor

publici, în sensul majorării salariului de bază cu 20%, începând cu data de 1

ianuarie 2003.

În motivarea acțiunii s-a susținut

că prin decizia nr. 158 din 30 ianuarie 2003, drepturile salariale au fost

stabilite fără aplicarea procentului de majorare prevăzut de dispozițiile O.U.G.

nr. 192/2002.

S-a precizat că actul

administrativ este nelegal, iar majorarea drepturilor salariale acordată prin O.U.G.

nr. 192/2002, trebuie acordată, începând cu data de 1 ianuarie 2004, întrucât eroarea

strecurată în anexa la ordonanță nu este de natură a modifica actul normativ în

conținutul său privind drepturile salariale cuvenite personalului vamal.

Împotriva sus-menționatei

sentințe a declarat recurs, Autoritatea Națională a Vămilor, continuatoarea fostei

Direcții Generale a Vămilor, potrivit O.U.G. nr. 90/2003.

Invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat, în esență, că

în raport cu dispozițiile Legii nr. 228/2003, prin care a fost aprobată O.U.G. nr.

192/2002, soluția corectă era aceea de respingere a acțiunii și de menținere a

deciziei nr. 158/2003, ca temeinică și legală.

Examinând sentința atacată,

prin prisma criticii formulate de recurentă și în temeiul art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este

nefondat.

Este necontestat că din

prevederile generale ale O.U.G. nr. 192/2002 privind reglementarea drepturilor

de natură salarială ale funcționarilor publici și din pct. 1 din Notă la Anexa nr. III, rezultă că s-a prevăzut ca salariile de bază ale personalului vamal să fie mai

mari cu 20%, față de celelalte salarii.

De asemenea, este adevărat

că la pct. 1 din Nota la Anexa nr. III a O.U.G. nr. 192/2002, s-a făcut

trimitere la pct. 1, 3, 4, 7 și 9 la Cap. A, în loc de Cap. B din prezenta

anexă, inadvertență ce a fost înlăturată cu ocazia aprobării ordonanței de

urgență, prin Legea nr. 228/2003.

De menționat că, invocând

această eroare materială, conducerea autorității administrative pârâte nu a

acordat, personalului vamal de la Direcțiile regionale și de la Birourile vamale, majorarea salarială de 20% prevăzută de dispozițiile legale arătate mai

sus, ceea ce reprezintă o greșită aplicare a prevederilor legale.

Faptul că dispozițiile pct. 1

din Nota la Anexa nr. III la O.U.G. nr. 192/2002, erau confuze, nu putea

justifica emiterea deciziei nr. 158 din 30 ianuarie 2003, care a avut ca efect,

neaplicarea acestor prevederi ale ordonanței de urgență și neacordarea

drepturilor salariale majorate cu 20%.

Or, în această situație,

interpretarea literală a dispozițiilor legale confuze trebuia completată cu

interpretarea sistematică, care ar fi permis să se conchidă că este vorba de

Cap. B, și nu de Cap. A, precum și cu interpretarea teleologică, din care

rezultă că voința legiuitorului a fost ca, de la 1 ianuarie 2003, personalul

vamal să primească drepturi salariale majorate cu 20%.

Pentru cele arătate, în baza

art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței civile nr. 240/CA din 24

noiembrie 2003, a Curții de Apel Iași, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2005.