ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1747/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 260/CA din

24 noiembrie 2003, Curtea de Apel Iași a admis acțiunea formulată de S.D., în

contradictoriu cu Direcția Generală a Vămilor (în prezent Autoritatea Națională

a Vămilor), a anulat decizia nr. 158 din 30 ianuarie 2003, emisă de

conducătorul acestei autorități și a obligat autoritatea pârâtă să plătească

reclamantului, drepturile salariale de bază majorate cu 20%, în perioada 1

ianuarie 2003 - 27 mai 2003.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că actul administrativ atacat este nelegal, întrucât majorarea

drepturilor salariale, acordată prin O.U.G. nr. 192/2002, trebuia aplicată,

începând cu data de 1 ianuarie 2003, eroarea strecurată în anexă nefiind în

măsură să modifice actul normativ în conținutul său, privind drepturile

salariale cuvenite personalului vamal.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, Autoritatea Națională a Vămilor, susținând, în esență, că este

netemeinică și nelegală, deoarece a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art.

304 pct. 9 C. proc. civ.).

În acest sens, recurenta arată că

potrivit art. 1 din Nota la Anexa nr. III a O.U.G. nr. 192/2002, salariile de

bază ale personalului vamal sunt mai mari cu 20%, față de salariile prevăzute

la pct. 1, 3, 4, 7 și 9 la Cap. A din prezenta anexă, prevedere care era

eronată, pentru că personalul vamal este salarizat conform Cap. B din Anexa nr.

III, iar Cap. A din această anexă nu are decât patru puncte referitoare la

valorile de bază pentru funcții publice de conducere.

A mai arătat că prin Legea nr. 228/2003,

prin care a fost aprobată O.U.G. nr. 192/2002, între alte modificări și

completări, a fost modificat și pct. 1 din Nota la Anexa nr. III, trecându-se Cap. B, în loc de Cap. A, ceea ce a permis acordarea majorării de

20%, dar de la data intrării în vigoare a legii, nu de la 1 ianuarie 2003.

Recursul este nefondat.

Este necontestat că din prevederile

generale ale O.U.G. nr. 192/2002, privind reglementarea drepturilor de natură salarială

ale funcționarilor publici și din pct. 1 din Nota la Anexa nr. III, rezultă că s-a prevăzut ca salariile de bază ale personalului vamal să fie mai

mari cu 20%, față de celelalte salarii.

De asemenea, este adevărat că la pct.

1 din Nota la Anexa nr. III a O.U.G. nr. 192/2002, s-a făcut trimitere la pct. 1,

3, 4, 7 și 9 la Cap. A, în loc de Cap B și că această eroare a fost îndreptată

prin legea de aprobare a ordonanței.

Or, invocând tocmai această eroare,

conducerea autorității vamale pârâte nu a acordat personalului vamal de la Direcțiile regionale vamale și de la Birourile vamale, majorarea salarială de 20% prevăzută

de dispozițiile legale mai sus arătate, ceea ce, evident, reprezintă o aplicare

greșită a legii.

Faptul că prevederile pct. 1 din Nota

la Anexa nr. III a O.U.G. nr. 192/2002, erau confuze, nu justifica emiterea

deciziei nr. 158 din 30 ianuarie 2003, care a avut ca efect, neaplicarea

respectivelor prevederi și neacordarea drepturilor salariale majorate cu 20%.

Interpretarea literală a dispozițiilor

în discuție trebuia completată cu interpretarea sistematică, ce ar fi permis

concluzia că este vorba de Cap. B, în loc de Cap. A., precum și cu

interpretarea teleologică din care rezultă voința legiuitorului de a mări

drepturile salariale ale personalului vamal, cu 20%, începând cu data de 1

ianuarie 2003.

În raport cu considerentele

prezentate, Înalta Curte constată că sentința atacată este legală și temeinică,

iar recursul, nefondat și, ca atare, urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței civile nr. 260/CA din 24

noiembrie 2003, a Curții de Apel Iași, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 martie 2005.