ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1196/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1564/2002, reclamantul B.A., funcționar public în cadrul Direcției Generale a Vămilor, a solicitat anularea deciziilor nr. 491 din 20 mai 2002 și nr. 944 din 23 iulie 2002, prin care a fost sancționat disciplinar cu diminuarea salariului cu 15%, pe o perioadă de 3 luni și respectiv, i s-a fost întocmită această sancțiune, cu diminuarea salariului cu 15%, pe o perioadă de o lună. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că nu i s-a adus la cunoștință temeiul legal în baza căruia a fost sancționat, iar decizia a fost emisă cu încălcarea prevederilor Legii nr. 74/2002, potrivit căruia sancțiunea disciplinară se aplică numai după cercetarea administrativă prealabilă a faptei, sesizată în scris, audierea obligatorie a persoanei și verificarea susținerilor făcute de către aceasta.

Prin sentința civilă nr. 330 din 13 martie 2003, s-a respins ca nefondată, acțiunea. Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere: La controlul efectuat în perioada 19 februarie - 28 martie 2002, în activitatea reclamantului – coordonator șef adjunct birou vamal – s-au constatat abateri de la prevederile Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin H.G. 1114/1997, constând în: neînregistrarea declarațiilor sumare în registrul de evidență al biroului vamal; constatarea și stabilirea prin rezoluții, și nu prin procese-verbale de contravenție; aprobarea sancționării cu „ avertisment” pentru două sau mai multe fapte săvârșite de același contravenient; aprobarea scoaterii din depozitul vamal a unui autoturism, fără ca bunul să fie transferat într-un loc (depozit) unde ar fi putut fi găsit în orice moment.

Obiecțiunile reclamantului au fost respinse ca tardiv formulate, prin nota nr. 17028/2002 anexa 2 a deciziei nr. 2179/2001 a Direcției Generale a Vămilor, iar cercetarea administrativă prealabilă a fost efectuată, așa cum rezultă din nota explicativă din 6 martie 2002. Motivele de nelegalitate invocate de reclamant nu s-au confirmat, deciziile emise încadrându-se în prevederile O.G. nr. 16/1998, privind Statutul personalului vamal, aprobat prin Legea nr. 74/2002 și fiind întrunite în speță elementele răspunderii disciplinare din dreptul muncii. Împotriva sentinței a formulat recurs, reclamantul B.A., criticând-o astfel: Declarațiile sumare au fost înregistrate în registrul de evidență, și nu într-un registru de evidență special tip, întrucât nu există nici un act normativ emis ulterior la nivelul Direcției Generale a Vămilor, care să reglementeze unitar modul de înregistrare al acestora.

Scoaterea din depozit a autoturismului s-a făcut „cu garantarea drepturilor vamale”, ceea ce este legal. Referitor la neîntocmirea proceselor-verbale prin care s-a aplicat „avertisment” agenților economici, având calitate de expert vamal, avea atribuții de primire și repartizare a corespondenței și în acest sens avea dreptul de a contesta și a pune rezoluții prin actul respectiv, de aplicare a sancțiunilor, urmând a se întocmi procese-verbale de contravenție, măsura fiind legală conform O.G. nr. 2/2001. A dispus luarea măsurilor prin rezoluție, în calitate de coordonator, adjunct șef birou vamal. În decizia de sancționare nu este specificată abaterea pentru care se face vinovat, conform art. 98 din Statutul personalului vamal, fiind indicată doar sancțiunea, conform art. 99 același statut.

Nu s-a efectuat cercetarea administrativă prealabilă încălcându-se prevederile art. 100 pct. 1 din statut. Din nota explicativă pe care a dat-o, nu s-a verificat nici o apărare în faza cercetării administrative. S-au încălcat, de asemenea, prevederile art. 100 pct. 2, în sensul că nu s-a avut în vedere gravitatea abaterii, împrejurările săvârșirii faptei, ca și activitatea desfășurată anterior. Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Potrivit art. 42 Legea nr. 141/1997, privind Codul vamal al României, art. 37 pct. 2 Anexa 3 din H.G.

nr. 1114/2001, privind Regulamentul de aplicare a Codului vamal și a dispozițiilor deciziei Direcției Generale a Vămilor nr. 47/G/1986, privind aprobarea normelor de utilizare a formularelor, ștampilelor și sigiliilor vamale, declarația vamală se vizează și se înregistrează în registrul de evidență al biroului vamal, și nu într-un registru de corespondență tip intrare-ieșire care are alte rubrici – chiar și în această situație înscrisurile operate sunt lapidare, incomplete, cu ștersături, ceea ce contravine art. 37 pct. 2 – nefiind posibilă verificarea mărfurilor ce au o destinație vamală. În cazul mijloacelor de transport aflate în depozit necesar cu caracter temporar, scoaterea din depozit în vederea prezentării lor la Registrul Auto Român și obținerii notei de constatare tehnică se poate face numai după ce bunurile respective au fost depuse, acceptate și înregistrate declarațiile vamale; în acest mod se face aplicarea art. 74 alin. (1) și H.G.

nr. 1114/2001. În speță simpla rezoluție „cu garantarea drepturilor vamale”, nu era de natură a realiza cerințele legale din actele normative citate mai sus. Cu referire la procesele-verbale de contravenție, recurentul a ignorat dispozițiile art. 387 pct. 1 din H.G. nr. 1114/2001, care dispune: contravențiile vamale se constată prin procese-verbale de contravenție încheiate conform prevederilor art. 185 C. vam., cu atribuții de serviciu în acest sens. În cadrul biroului vamal exista un agent vamal constatator, desemnat prin Ordinul de Serviciu nr. 17 din 14 septembrie 2001, care avea ca sarcină de serviciu, constatarea și sancționarea contravențiilor. Recurentul în mod nelegal, a aplicat sancțiuni, prin rezoluție.

În preambulul deciziilor contestate s-a menționat temeiul în baza căruia s-a stabilit sancțiunea și anume, conform notei de prezentare nr. 17028 din 10 mai 2003, unde au fost relatate faptele pe baza cărora s-a constatat „neglijență în îndeplinirea sarcinilor de serviciu” – temeiul juridic constituindu-l art. 98 lit. b) din O.G. nr. 16/1998, aprobată prin Legea nr. 74/2002, privind Statutul personalului vamal. Faptele au fost cercetate în faza administrativă prealabilă, recurentul fiind audiat în acest sens. Față de abaterile săvârșite, sancțiunea aplicată conform art. 99 din Statutul personalului vamal, fiind corect individualizată. În consecință, constatându-se că nu sunt motive care să ducă la casare, se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.A. împotriva sentinței civile nr. 330 din 13 martie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2004.