ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1196/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1564/2002,

reclamantul B.A., funcționar public în cadrul Direcției Generale a Vămilor, a

solicitat anularea deciziilor nr. 491 din 20 mai 2002 și nr. 944 din 23 iulie

2002, prin care a fost sancționat disciplinar cu diminuarea salariului cu 15%,

pe o perioadă de 3 luni și respectiv, i s-a fost întocmită această sancțiune,

cu diminuarea salariului cu 15%, pe o perioadă de o lună.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că nu i s-a adus la cunoștință temeiul legal în baza căruia a fost

sancționat, iar decizia a fost emisă cu încălcarea prevederilor Legii nr.

74/2002, potrivit căruia sancțiunea disciplinară se aplică numai după

cercetarea administrativă prealabilă a faptei, sesizată în scris, audierea

obligatorie a persoanei și verificarea susținerilor făcute de către aceasta.

Prin sentința civilă nr. 330 din 13

martie 2003, s-a respins ca nefondată, acțiunea.

Pentru a pronunța astfel, instanța a

avut în vedere:

La controlul efectuat în perioada 19

februarie - 28 martie 2002, în activitatea reclamantului – coordonator șef

adjunct birou vamal – s-au constatat abateri de la prevederile Regulamentului

de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin H.G. 1114/1997, constând

în: neînregistrarea declarațiilor sumare în registrul de evidență al biroului

vamal; constatarea și stabilirea prin rezoluții, și nu prin procese-verbale de

contravenție; aprobarea sancționării cu „ avertisment” pentru două sau mai

multe fapte săvârșite de același contravenient; aprobarea scoaterii din

depozitul vamal a unui autoturism, fără ca bunul să fie transferat într-un loc

(depozit) unde ar fi putut fi găsit în orice moment.

Obiecțiunile reclamantului au fost

respinse ca tardiv formulate, prin nota nr. 17028/2002 anexa 2 a deciziei nr. 2179/2001 a Direcției Generale a Vămilor, iar cercetarea administrativă prealabilă a

fost efectuată, așa cum rezultă din nota explicativă din 6 martie 2002.

Motivele de nelegalitate invocate de

reclamant nu s-au confirmat, deciziile emise încadrându-se în prevederile O.G.

nr. 16/1998, privind Statutul personalului vamal, aprobat prin Legea nr.

74/2002 și fiind întrunite în speță elementele răspunderii disciplinare din

dreptul muncii.

Împotriva sentinței a formulat

recurs, reclamantul B.A., criticând-o astfel:

Declarațiile sumare au fost

înregistrate în registrul de evidență, și nu într-un registru de evidență

special tip, întrucât nu există nici un act normativ emis ulterior la nivelul

Direcției Generale a Vămilor, care să reglementeze unitar modul de înregistrare

al acestora.

Scoaterea din depozit a

autoturismului s-a făcut „cu garantarea drepturilor vamale”, ceea ce este

legal.

Referitor la neîntocmirea proceselor-verbale

prin care s-a aplicat „avertisment” agenților economici, având calitate de

expert vamal, avea atribuții de primire și repartizare a corespondenței și în

acest sens avea dreptul de a contesta și a pune rezoluții prin actul respectiv,

de aplicare a sancțiunilor, urmând a se întocmi procese-verbale de

contravenție, măsura fiind legală conform O.G. nr. 2/2001.

A dispus luarea măsurilor prin rezoluție,

în calitate de coordonator, adjunct șef birou vamal.

În decizia de sancționare nu este

specificată abaterea pentru care se face vinovat, conform art. 98 din Statutul personalului

vamal, fiind indicată doar sancțiunea, conform art. 99 același statut.

Nu s-a efectuat cercetarea administrativă

prealabilă încălcându-se prevederile art. 100 pct. 1 din statut.

Din nota explicativă pe care a dat-o,

nu s-a verificat nici o apărare în faza cercetării administrative.

S-au încălcat, de asemenea,

prevederile art. 100 pct. 2, în sensul că nu s-a avut în vedere gravitatea

abaterii, împrejurările săvârșirii faptei, ca și activitatea desfășurată

anterior.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Potrivit art. 42 Legea nr. 141/1997,

privind Codul vamal al României, art. 37 pct. 2 Anexa 3 din H.G. nr. 1114/2001,

privind Regulamentul de aplicare a Codului vamal și a dispozițiilor deciziei

Direcției Generale a Vămilor nr. 47/G/1986, privind aprobarea normelor de

utilizare a formularelor, ștampilelor și sigiliilor vamale, declarația vamală

se vizează și se înregistrează în registrul de evidență al biroului vamal, și

nu într-un registru de corespondență tip intrare-ieșire care are alte rubrici –

chiar și în această situație înscrisurile operate sunt lapidare, incomplete, cu

ștersături, ceea ce contravine art. 37 pct. 2 – nefiind posibilă verificarea

mărfurilor ce au o destinație vamală.

În cazul mijloacelor de transport

aflate în depozit necesar cu caracter temporar, scoaterea din depozit în

vederea prezentării lor la Registrul Auto Român și obținerii notei de

constatare tehnică se poate face numai după ce bunurile respective au fost

depuse, acceptate și înregistrate declarațiile vamale; în acest mod se face

aplicarea art. 74 alin. (1) și H.G. nr. 1114/2001.

În speță simpla rezoluție „cu

garantarea drepturilor vamale”, nu era de natură a realiza cerințele legale din

actele normative citate mai sus.

Cu referire la procesele-verbale de

contravenție, recurentul a ignorat dispozițiile art. 387 pct. 1 din H.G. nr.

1114/2001, care dispune: contravențiile vamale se constată prin procese-verbale

de contravenție încheiate conform prevederilor art. 185 C. vam., cu atribuții de serviciu în acest sens.

În cadrul biroului vamal exista un

agent vamal constatator, desemnat prin Ordinul de Serviciu nr. 17 din 14

septembrie 2001, care avea ca sarcină de serviciu, constatarea și sancționarea

contravențiilor.

Recurentul în mod nelegal, a aplicat

sancțiuni, prin rezoluție.

În preambulul deciziilor contestate

s-a menționat temeiul în baza căruia s-a stabilit sancțiunea și anume, conform

notei de prezentare nr. 17028 din 10 mai 2003, unde au fost relatate faptele pe

baza cărora s-a constatat „neglijență în îndeplinirea sarcinilor de serviciu” –

temeiul juridic constituindu-l art. 98 lit. b) din O.G. nr. 16/1998, aprobată

prin Legea nr. 74/2002, privind Statutul personalului vamal.

Faptele au fost cercetate în faza

administrativă prealabilă, recurentul fiind audiat în acest sens.

Față de abaterile săvârșite,

sancțiunea aplicată conform art. 99 din Statutul personalului vamal, fiind

corect individualizată.

În consecință, constatându-se că nu

sunt motive care să ducă la casare, se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.A.

împotriva sentinței civile nr. 330 din 13 martie 2003 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 martie 2004.