ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 103/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 27 decembrie 2001, reclamantul T.T.O. a chemat în judecată Direcția Generală a Vămilor, în prezent Autoritatea Națională a Vămilor, solicitând anularea deciziei nr.1986 din 28 noiembrie 2001 prin care i s-a desfăcut contractul de muncă și reintegrarea în funcția de controlor vamal. În motivarea cererii, reclamantul a învederat nelegalitatea deciziei care s-a dispus fără avizul consultativ al sindicatului și fără acordarea preavizului de 15 zile. Totodată, reclamantul a mai arătat că pârâta nu a respectat prevederile Codului muncii, procedând la încetarea raporturilor de muncă și nu la suspendarea contractului până la definitivarea cercetărilor penale.

Prin sentința nr.96 din 24 februarie 2003, Curtea de Apel Oradea a respins acțiunea. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că temeiul de drept al deciziei contestate l-au constituit prevederile art.130 lit.j C. muncii și art.37 din O.G. nr.16/1999, reclamantul fiind arestat preventiv o perioadă mai mare de 60 de zile. S-a mai reținut că prevederile Codului muncii sunt aplicabile și funcționarilor publici, ele coroborându-se cu dispozițiile Legii nr.188/1999 și ale O.G. nr.16/1998 privind Statutul personalului vamal. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul T.T.O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamantul a învederat că, având în vedere legislația privind funcționarii publici, sancțiunea ce se impunea era suspendarea din funcție și nu desfacerea contractului de muncă, prevederile art.130 lit.j C. muncii nefiind aplicabile.

Totodată, a mai arătat reclamantul, nu au fost respectate prevederile art.132 C. muncii, sindicatul unității nefiind consultat. Examinând cauza în raport de motivele invocate și având în vedere și prevederile art.304/1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Instanța de fond a reținut în mod întemeiat faptul că, întrucât dispozițiile Legii privind Statutul funcționarilor publici se completează potrivit art.103 (Legea nr.188/1999) cu prevederile legislației muncii, aplicabilitatea art.130 lit.j C. muncii subzistă. În aceste împrejurări, pârâta a procedat corect la desfacerea contractului de muncă al reclamantului pe motivul că acesta a fost arestat preventiv o perioadă mai mare de 60 de zile.

De menționat că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.130 lit.j C.muncii, invocată din oficiu de instanța de fond a fost respinsă de Curtea Constituțională prin decizia nr.5 din 14 ianuarie 2003. Nici lipsa avizului organului sindical din cadrul unității nu constituie motiv de nelegalitate a deciziei emise de pârâtă, prevederile art.132 alin.1 C.muncii referitoare la obligativitatea solicitării acestui aviz fiind abrogate implicit prin dispozițiile art.11 din Legea nr.54/1999 cu privire la sindicate, astfel cum a decis Curtea Constituțională prin decizia nr.174/2000. În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de T.T.O. împotriva sentinței civile nr.96/CA/2003 – P din 24 februarie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2004.