ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3864/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 2 decembrie 2002, reclamantul G.I. a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală a Vămilor, în prezent Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Regională Vamală Interjudețeană Timișoara, solicitând anularea deciziilor nr. 1358 și nr. 1365 din 21 octombrie 2002 și reîncadrarea sa pe postul de inspector vamal, deținut anterior. În motivarea cererii, reclamantul a învederat că prin actele administrative contestate s-a dispus desfacerea contractului său de muncă, începând cu prima zi lucrătoare după data încetării concediului medical. Această măsură, a susținut reclamantul, este abuzivă și nelegală, motivele reținute fiind puerile și neîncadrându-se în dispozițiile legale invocate, art. 130 lit. i) C. muncii.

Prin sentința civilă nr. 111 din 1 aprilie 2003, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea, a anulat cele două decizii și a dispus reîncadrarea reclamantului, pe funcția deținută anterior. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că pârâtele au emis actele administrative contestate, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 188/1999, referitoare la temeiurile legale pentru sancționarea funcționarilor publici și la procedurile obligatorii premergătoare aplicării sancțiunilor disciplinare. Referirea pârâtelor la temeiul desfacerii contractului de muncă al reclamantului – art. 130 lit. i) C. muncii, este neavenită, cât timp în legea specială aplicabilă – Statutul funcționarilor publici - există dispoziții derogatorii de la dreptul comun, ce ar fi trebuit aplicate.

Împotriva sentinței au declarat recurs pârâtele Direcția Generală a Vămilor, în prezent Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Regională Vamală Interjudețeană Timișoara, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, pârâtele au învederat că instanța de fond a greșit, atunci când a reținut că menționarea exclusiv a prevederilor art. 130 lit. i) C. muncii, drept temei al desfacerii disciplinare a contractului de muncă al reclamantului, atrage anularea deciziilor, cât timp la data emiterii actelor administrative era aplicabilă O.G. nr. 16/1998, privind Statutul personalului vamal, act normativ care nu conține dispoziții specifice derogatorii de la dreptul comun în materie.

Cât privește temeinicia sancționării, pârâtele au arătat că măsura a fost dispusă în baza constatărilor materializate prin procesul-verbal din 14 octombrie 2002 și raportul de audit financiar din 15 octombrie 2002, acte din care rezultă gravele abateri săvârșite de reclamant, care justifică desfacerea contractului de muncă. Examinând cauza, în raport cu motivele invocate și având în vedere și prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune respingerea acțiunii. Din actele dosarului rezultă că reclamantul a ocupat funcția de inspector vamal gr. III la Serviciul juridic contencios - urmărire și încasare creanțe bugetare din cadrul Direcției Regionale Vamale Interjudețene Timișoara, prin decizia nr. 1358/2002 dispunându-se în baza art. 130 lit. i) C. muncii, desfacerea disciplinară a contractului de muncă, cu începere din prima zi lucrătoare după încetarea concediului medical.

Instanța a reținut în mod greșit că deciziile în litigiu au fost emise cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 188/1999, act normativ ce trebuia aplicat față de reclamant, ce avea calitatea de funcționar public. Astfel, nu s-a avut în vedere faptul că personalul vamal avea un statut propriu, reglementat de O.G. nr. 16/1998, aprobată prin Legea nr. 74/2002, statut ale cărui prevederi, inclusiv cele referitoare la abaterile și sancțiunile disciplinare, constituiau în anul 2002, legea specială aplicabilă, derogatorie de la temeiurile legale și procedurile obligatorii reglementate de Legea nr. 188/1999. Și, întrucât dispozițiile O.G. nr. 16/1998 se completau cu prevederile Codului muncii, referirea exclusiv la textul art. 130 lit. i), nu și la normele speciale în materie, nu este de natură să atragă nulitatea actelor administrative.

Cât privește temeinicia sancțiunii aplicate, decizia nr. 1358/2002 menționează abaterile constatate, consemnate și în raportul de audit intern nr. 25936 din 15 octombrie 2002, referitor la activitatea desfășurată de personalul încadrat la serviciul la care lucra reclamantul. De menționat că, ulterior, astfel cum rezultă din actele noi depuse în recurs, reclamantul a suferit o condamnare penală definitivă pentru săvârșirea unei infracțiuni de serviciu, luare de mită, de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei, deducându-se durata arestării preventive, de la 4 noiembrie 2002, la 3 decembrie 2002 și de la 17 decembrie 2002, la 4 noiembrie 2003 [sentința penală nr. 242/2003 a Tribunalului Timiș, definitivă prin decizia penală nr. 4940 din 4 noiembrie 2003]. Existența acestei condamnări face ca reclamantul să fie incompatibil calității de funcționar public, împrejurare în raport cu care nu se mai poate pune în discuție reintegrarea în serviciu.

În raport cu cele expuse mai sus, Curtea, admițând recursul, va casa sentința și pe fond, va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Timișoara și Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței civile nr. 111 din 1 aprilie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința și, în fond, respinge contestația formulată de G.I., ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2004.