ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2533/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Bihor sub nr. 230/C/2002, reclamantul M.D.T., în contradictoriu cu

pârâta Direcția Generală a Vămilor, a solicitat anularea deciziei nr. 1987 din

28 noiembrie 2001, prin care pârâta i-a desfăcut contractul de muncă în temeiul

art. 130 lit. j) C. muncii și art. 37 din O.G. nr. 16/1998 privind Statutul

personalului vamal. Totodată, reclamantul a solicitat reîncadrarea sa în

funcția deținută anterior și obligarea pârâtei la plata despăgubirilor ce i se

cuvin.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat următoarele:

- la data de 19 septembrie 2001, el,

reclamantul a fost reținut în baza unei ordonanțe de reținere, conform art. 136

lit. a) C. proc. pen., fiind acuzat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 248 C. pen.;

- prin decizia nr. 1987 din 28

noiembrie 2001, pârâta Direcția Generală a Vămilor al cărei angajat era,

deținând funcția de inspector vamal gradul II la subunitatea teritorială Biroul

Vamal de Control și Vămuire la Frontiera Episcopia Bihorului, i-a desfăcut contractul

de muncă;

- măsura arestării este abuzivă,

întrucât nu se face vinovat de săvârșirea faptelor pentru care a fost acuzat,

iar autoritatea vamală avea obligația să-i acorde protecție, în conformitate cu

prevederile art. 80 lit. b) din Statutul personalului vamal, potrivit căruia,

personalul vamal are dreptul la protecția autorității vamale în cazul

desfășurării de anchete sau cercetări cu caracter administrativ sau penal,

atunci când acestea sunt generate de acte sau fapte produse sau săvârșite în timpul

exercitării atribuțiilor de serviciu, din cauze neimputabile lui;

- măsura desfacerii contractului de

muncă, în baza art. 130 lit. j) C. muncii este abuzivă în raport cu prevederile

art. 109 din Statutul personalului vamal, întrucât, potrivit acestei

reglementări, chiar și în situația în care el, reclamantul, ar fi săvârșit

fapte deosebit de grave, care pot întruni elementele constitutive ale unei

infracțiuni, pentru care autoritatea vamală a formulat sesizare penală

împotriva sa sau ar fi fost trimis în judecată pentru fapte penale,

incompatibile cu funcția deținută, autoritatea vamală putea să dispună doar

suspendarea din funcție, iar nu desfacerea contractului de muncă în baza art.

130 lit. j) C. muncii.

Tribunalul Bihor, prin sentința

civilă nr. 224/C/2002 din 8 mai 2002, a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea, reținând că, potrivit funcției

deținute, reclamantul este funcționar public, iar decizia contestată de acesta

reprezintă un act emis de o autoritate publică centrală, astfel că, în

conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) C. proc. civ., competența de

soluționare a cauzei aparține instanței menționate.

Soluționând cauza în primă instanță,

Curtea de Apel Oradea, prin sentința civilă nr. 560/CA/2002-P din 28 octombrie

2002, a respins acțiunea, ca nefondată.

Pentru a pronunța astfel, instanța

de fond a reținut următoarele:

- reclamantul, deținând funcția de

inspector vamal gradul II – inspector de specialitate A III 2 la Biroul Vamal

de Control și Vămuire la Frontiera Episcopia Bihorului, este funcționar public,

funcția sa fiind o funcție de execuție prevăzută în anexa la Legea nr.

188/1999, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile acestei legi care se

completează cu prevederile Codului muncii;

- potrivit art. 109 din Statutul

personalului vamal, în cazul săvârșirii unor fapte deosebit de grave, care pot

întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni, pentru care autoritatea

vamală a formulat sesizare penală împotriva unui salariat sau acesta a fost

trimis în judecată pentru fapte penale, incompatibile cu funcția deținută,

directorul general al Direcției Generale a Vămilor dispune suspendarea din

funcție a salariatului;

- măsura suspendării din funcție

este prevăzută și de Legea nr. 188/1999, în cazul în care împotriva

funcționarului s-a dispus începerea urmăririi penale;

- art. 130 lit. j) C. muncii prevede

măsura desfacerii contractului de muncă al salariatului în cazul în care acesta

este arestat mai mult de 60 de zile, indiferent de natura infracțiunii;

- atât Legea nr. 188/1999, cât și

Statutul personalului vamal fac trimitere la legislația muncii în vigoare,

astfel că nefiind contestată măsura arestării mai mult de 60 de zile, acțiunea

formulată de reclamant împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă,

este nefondată;

- în ceea ce privește apărarea

reclamantului privind nevinovăția sa în săvârșirea faptelor, aceasta nu poate

fi analizată întrucât cercetarea faptelor este de competența organelor de

cercetare penală.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul, invocând motivul de recurs prevăzut la art. 304

pct. 9 C. proc. civ., arătând următoarele:

- instanța de fond, în mod greșit, a

apreciat că deși în cauză sunt incidente prevederile art. 130, lit. j) C.

muncii, conform căruia, contractul de muncă poate fi desfăcut în cazul în care

angajatul este arestat mai mult de 60 de zile; dispozițiile art. 109 din

Statutul personalului vamal, potrivit căruia, autoritatea vamală va dispune

suspendarea din funcție în cazul săvârșirii unor fapte deosebit de grave, care

pot întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni, pentru care

autoritatea vamală a formulat sesizare penală împotriva unui salariat sau

acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale, incompatibile cu funcția

deținută, precum și dispozițiile art. 79 din Legea nr. 188/1999, potrivit

căruia, în cazul în care s-a dispus începerea urmăririi penale, autoritatea

publică va lua măsura de suspendare a funcționarului public din funcția publică

pe care o deține, totuși primează dispozițiile legale generale ale Codului

muncii, iar nu dispozițiile legii speciale, respectiv Legea nr. 188/1999 a

funcționarilor publici și Statutul personalului vamal;

- instanța de fond nu ar fi ținut

seama de faptul că indiferent de vinovăția sau nevinovăția reclamantului, care

urmează a fi stabilită de organele în drept, calitatea acestuia de funcționar

public determină incidența și aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 16 din

Legea nr. 1/1970 și cele ale art. 109 din Statutul personalului vamal care

prevăd, în mod exclusiv, măsura suspendării din funcție, iar nu pe cea a

desfacerii contractului de muncă;

- instanța de fond a apreciat că

fiind aplicabile dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. j) C. muncii care se

referă la cazurile generale, când un angajat este arestat mai mult de 60 de

zile, iar nu la cazurile expres și limitativ prevăzute de Legea nr. 1/1970 și

nici la cele prevăzute de Statutul personalului vamal.

Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate,

cu probele administrate și cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., această instanță constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în cele ce urmează.

În raport cu funcția deținută de reclamant și anume, aceea

de inspector vamal gradul II – inspector de specialitate A III 2 la Biroul

Vamal de Control și Vămuire la Frontiera Episcopiei Bihorului, acesta este

funcționar public în sensul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, întrucât funcția sa este o funcție de execuție, fiind prevăzută în

anexa cuprinzând funcțiile publice de execuție la legea menționată, astfel cum

aceasta a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 82/2000.

Art. 79 din Legea nr. 188/1999,

reglementând răspunderea funcționarului public pentru infracțiunile săvârșite

în timpul serviciului sau în legătură cu atribuțiile funcției publice pe care o

ocupă, prevede că în cazul în care în urma sesizării parchetului sau a

organului de cercetare penală s-a dispus începerea urmăririi penale,

conducătorul autorității publice va lua măsura de suspendare a funcționarului

public din funcția publică pe care acesta o deține.

Potrivit art. 109 din O.G. nr.

16/1998 privind Statutul personalului vamal, în cazul săvârșirii unor fapte

deosebit de grave, care pot întruni elementele constitutive ale unei

infracțiuni, pentru care autoritatea vamală a formulat sesizare penală

împotriva unui salariat sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte

penale, incompatibile cu funcția deținută, directorul general al Direcției

Generale a Vămilor dispune suspendarea din funcție. O reglementare identică,

însă, aplicabilă tuturor categoriilor de salariați conține și art. 16 din Legea

nr. 1/1970 privind organizarea și disciplina muncii în unități.

Art. 130 C. muncii, în vigoare la

acea dată, reglementând cazurile de desfacere a contractului de muncă din

inițiativa angajatorului, prevede la lit. j) aplicarea acestei măsuri în cazul

în care angajatul este arestat mai mult de 60 de zile, indiferent de natura

faptei săvârșite și de cel care a formulat sesizarea penală.

La măsura desfacerii contractului de

muncă, autoritatea vamală pârâtă s-a prevalat de prevederile art. 130 lit. j)

C. muncii, făcând astfel aplicarea art. 103 din Legea nr. 188/1999, potrivit

căreia dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației

muncii.

Din reglementarea art. 130 lit. j) C. muncii rezultă că

angajatorul poate să dispună, din proprie inițiativă, desfacerea contractului

de muncă al angajatului care este arestat mai mult de 60 de zile, indiferent de

existența sau inexistența vinovăției acestuia, măsura prevăzută de lege fiind

de natură a proteja interesele legitime ale angajatorului, în ceea ce privește

ocuparea postului care nu poate să rămână neocupat pe o perioadă incertă.

În raport cu cele

arătate, se va avea în vedere faptul că în cazul în care nu va interveni o

hotărâre judecătorească definitivă de condamnare a reclamantului și se va

stabili că arestarea sa a fost nelegală sau nejustificată, pentru eventualele

erori judiciare va fi angajată răspunderea statului în temeiul art. 48 alin.

(3) din Constituție și în condițiile art. 504 și urm. C. proc. pen.

Cu această motivare, sentința instanței de fond va fi

menținută ca legală și temeinică, iar recursul declarat în cauză va fi respins,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.D.T.

împotriva sentinței civile nr. 560/CA/2002-P din 28 octombrie 2002 a Curții de

Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

25 iunie 2003.