ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1626/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 145 din 5 iunie 2007, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.L.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.V., prin care solicita: -anularea ordinelor din 29 decembrie 2006 și nr. 344 din 22 ianuarie 2007, emise de vicepreședintele A.N.V.; -obligarea pârâtei să o reîncadreze pe reclamantă în funcția publică avuta anterior eliberării din funcție, aceea de Inspector vamal I asistent 1 în cadrul D.R.V.

Timișoara, începând cu data de 1 ianuarie 2007; -obligarea pârâtei să-i plătească despăgubiri echivalente cu veniturile de care a fost lipsită în perioada dintre data încetării concediului pentru incapacitate temporară de muncă și data reintegrării efective; -obligarea pârâtei să-i ofere, în vederea încadrării, postul de Inspector vamal I asistent 1, post vacant la data eliberării din funcție, la Biroul vamal M. din cadrul D.R.V. Timișoara; -obligarea pârâtei să-i plătească daune morale în sumă de 500.000 RON. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamanta a fost încadrată în funcția publică de inspector vamal I asistent 1 la Biroul vamal Nădlac, în cadrul Direcției Vamale Arad și, ca urmare reorganizării A.N.V.

în condițiile H.G. nr. 1552/2006, aceasta a primit preavizul din 29 noiembrie 2006, prin care i s-a adus la cunoștință posibilitatea de a se înscrie la examen pentru un post identic cu cel ocupat, examen pe care, însă, nu l-a promovat. Ulterior, pârâta a emis ordinul din 29 decembrie 2006, comunicat reclamantei la data de 09 ianuarie 2007, prin care s-a dispus eliberarea din funcție a reclamantei, conform art. 84 lit. c) și art. 84 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 251/2006, începând cu data de 01 ianuarie 2007. Pentru că, la data emiterii acestui ordin, reclamanta a fost în concediu medical, pârâta a emis Ordinul nr. 344 din 22 ianuarie 2007, prin care a dispus că prevederile art. 1 din ordinul nr. l0.157 din 29 decembrie 2006 se modifică și vor avea următorul conținut: „Doamna S.L.M.

se eliberează din funcția publică de execuție de inspector vamal I asistent 1 în cadrul A.N.V. la data încetării concediului pentru incapacitate temporară de muncă" Deci, arată instanța de fond, prin ordinul din 22 ianuarie 2007, pârâta A.N.V. a revocat ordinul nr. 10.157/2006, astfel că acest ordin este lipsit de consecințe juridice și, drept urmare, cererea de anulare a acestui din urmă act este lipsită de obiect.

Mai reține instanța de fond că, în privința ordinului din 22 ianuarie 2007 emis de pârâtă, prin care măsura de eliberare a reclamantei din funcția publică s-a dispus la data încetării concediului pentru incapacitate temporară de muncă, comunicat reclamantei la data de 24 ianuarie 2007, reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu prevederile art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, care prevede că „în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le considera netemeinice sau nelegale, acesta poate cerere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2005". Așa fiind, se arată în considerentele hotărârii recurate, cererea pentru anularea ordinului de eliberare din funcție nr. 334/2007, împreună cu cererile accesorii care decurg din acest ordin, reprezentate de reîncadrarea reclamantei în funcția deținută anterior, obligarea pârâtei la oferirea, în vederea încadrării a postului de inspector vamal I asistenți post vacant, la data eliberării din funcție, la Biroul vamal M., din cadrul D.R.V.

Timișoara, obligarea la despăgubiri echivalente cu salariile de care a fost lipsită de la data de încetării concediului pentru incapacitate temporară de muncă și până la data reintegrării efective și daune morale în suma de 50.000 RON, este inadmisibil, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la pretențiile materiale și morale ale reclamantei, instanța de fond reține că, pentru a sesiza valabil instanța de contencios administrativ cu o cerere în despăgubiri materiale sau morale, persoana vătămată trebuie să solicite în prealabil autorității publice plata despăgubirilor de care se prevalează în față instanței de contencios administrativ, pentru a dovedi astfel existența vătămării într-un drept pretins sau a interesului legitim, atât cu privire la cererea în anularea actului administrativ cât și cu privire la paguba pretins provocată prin nelegalitatea actului sau a refuzului autorității publice, conform, art. 19 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ceea ce, în cauza dedusă judecății, reclamanta nu a făcut.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta. 1. În principal, recurenta solicită casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, susținând că instanța a reținut în mod greșit neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în legătură cu Ordinul de eliberare din funcție nr. 344/2007. În legătură cu acest aspect consideră reclamanta că pârâta – intimată A.N.V. nu a negat niciodată caracterul ordinului de act prin are a fost soluționată plângerea sa prealabilă împotriva ordinul nr. 10157/2006, situație în care nu mai era necesară nici o plângere prealabilă împotriva ordinului nr. 344/2007. 2. Tot ca motiv de casare invocă recurenta soluționarea pe excepție, în mod greșit, a cererii de anulare a ordinului din 29 decembrie 2006, arătând că acest act nu a rămas fără obiect, deoarece ordinul nr. 344/2007 nu l-a revocat, ci doar l-a modificat.

3.Critică recurenta și respingerea cererii de daune tot pe excepție arătând că dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile în speță, reclamanta necerând daune prin acțiune separată. Tot în legătură cu acest capăt de cerere arată recurenta că dispozițiile Legii nr. 554/2004 nu sunt aplicabile în ceea ce privește plângerea prealabilă prevăzută de art. 7. 4.Recurenta, în ipoteza în care s-ar considera, în recurs, că prima instanță a soluționat acțiunea în fond, formulează și motive de recurs vizând fondul, respectiv nelegalitatea celor două ordine atacate, reiterând cauzele de nulitate a ordinelor invocate și în primă instanță. Recursul nu se fondează. În fapt Recurenta a deținut funcția publică de inspector vamal I asistent 1 la Biroul Vamal Nădlac.

Prin H.G. nr. 1552/2006 s-a dispus reorganizarea A.N.V., ca efect ala acestui act normativ fiind desființat, printre altele, și postul reclamantei care, la 29 noiembrie 2006 a primit preavizul măsurii de eliberare a sa din funcție. După epuizarea perioadei de preaviz, A.N.V. a emis ordinul din 29 decembrie 2006 prin are s-a dispus eliberarea reclamantei din funcție cu data de 1 ianuarie 2007. Împotriva acestui ordin a formulat reclamanta plângere, la 11 ianuarie 2007, invocând nelegalitatea actului, pe motiv că la data emiterii lui se afla în concediu medical, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 35 și 84 2 alin. (5) din Legea nr. 188/1999. Prin această plângere, reclamanta recunoștea, totuși, implicit, că și-a îndeplinit obligația de comunicare a actelor medicale la data de 9 ianuarie 2007, așadar ulterior emiterii ordinului (când autoritatea nu avea cum să știe de existența lor).

Totuși, autoritatea, în considerarea acestei situații de fapt nou aflate, a emis Ordinul nr. 344 din 22 ianuarie 2007 prin care a rectificat data începerii efectelor eliberării din funcție în raport cu un reper rezonabil și pe deplin în interesul reclamantei: „data încetării concediului pentru incapacitate temporară de muncă”. Acest ordin i-a fost comunicat reclamantei la 24 ianuarie 2007. Fără a-l contesta inițial la A.N.V., ca emitent, reclamanta a atacat cel de-al doilea ordin direct la instanța de contencios administrativ la data de 9 februarie 2007. După introducerea acțiunii, A.N.V. a emis ordinul din 15 februarie 2007 prin care a dispus suspendarea reclamantei din activitate, la cerere (pentru îngrijirea copiului) și rezervarea funcției publice de execuție de inspector vamal I asistent 1 la Biroul Vamal M., unde reclamanta solicitase să fie mutată, într-un post vacant existent acolo.

Prin ordinul din 3 mai 2007, A.N.V. dispune apoi: numirea reclamantei în funcția mai sus arătată și consecutiv, suspendarea sa din aceeași funcție. În drept 1.Pentru a putea analiza legalitatea constatării instanței de fond privind lipsa de obiect a cererii de anulare a primului ordin, Curtea de față are în vedere conținutul celor două ordine, în raport cu motivele de nulitate a lor invocate de recurentă, precum și efectul ordinelor ulterioare asupra lor. Pentru primul ordin, reclamanta a susținut nulitatea: pentru lipsa mențiunilor obligatorii prevăzute de art. 74 C. muncii; pentru că de la 29 decembrie 2006 reclamanta era în concediu medical; pentru că A.N.V. nu și-a îndeplinit obligația de a-i pune la dispoziție un post vacant existent în perioada de preaviz.

Pentru cel de-al doilea ordin, reclamanta invocă nulitatea ca o consecință a nulității ordinului pe care el îl modifică și pentru că data eliberării din funcție prevăzută de el nu este cea prevăzută de lege, conform art. 75 C. muncii. În realitate, în cauză, cel de-al doilea ordin l-a revocat implicit pe primul, pentru că a remediat singurul aspect de nelegalitate pe care reclamanta îl semnalase prin plângerea prealabilă: eliberarea din funcție la o dată la care reclamanta se afla în concediu medical. Reclamanta a formulat însă acțiunea împotriva ambelor ordine, deși primul fusese revocat implicit, iar împotriva celui de-al doilea nu fusese formulată plângere prealabilă. Dar lipsa de obiect a cererii de anulare a primului ordin este evidentă și în raport cu ordinele ulterioare.

De vereme ce de la 29 decembrie 2006 reclamanta s-a aflat în concediu medical neîntrerupt până în februarie 2007, când a cerut suspendarea din activitate, iar eliberarea din funcție trebuia să opereze la încetarea concediului medical, dar în fapt nu a mai intervenit nicio dată (pentru că prin ultimul ordin reclamanta a fost numită într-un post vacant și apoi suspendată), este evident că primul ordin nu și-a mai produs efectele deloc. 2. În ceea ce privește lipsa procedurii prealabile în legătură cu cel de-al doilea ordin, Curtea de față constată că această excepție a fost în mod legal reținută. În speță, recurenta a fost eliberată din funcție prin ordinul din 22 ianuarie 2007 în temeiul art. 84 lit. c) din Legea nr. 188/1999.

Ca urmare, sunt aplicabile dispozițiile art. 89 din aceeași lege, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 251/2006 (M. Of. nr. 574/4.07.2006), dispoziții care fac trimitere la condițiile și termenele din Legea nr. 554/2004, adică inclusiv la cele ale art. 7 privind procedura prealabilă. De altfel, este logic ca, dacă primul ordin a fost implicit revocat de cel de-al doilea, iar reclamanta era nemulțumită și de acesta, ea era obligată să îndeplinească procedura prealabilă în mod distinct în legătură cu el.

Este ilogic a susține că prima procedură prealabilă (de la 11 ianuarie 2007) și care avea în vedere nelegalitatea primului ordin – pe motiv că dispunea eliberarea din funcție la o dată când funcționara se afla în concediu medical - ar fi valabilă pentru cel de-al doilea ordin care înlăturase motivul de nulitate criticat și care nici nu exista la data de 11 ianuarie 2007. 3. În fine, în ceea ce privește inadmisibilitatea cererii în daune, ea a fost legal constatată de prima instanță, având în vedere că e o consecință a respingerii cererilor principale pe temeiul unor excepții dirimante (lipsa de obiect și lipsa procedurii prealabile). Soluționarea în fond a cererii de obligare a pârâtei la plata daunelor ar fi fost posibilă numai dacă controlul de legalitate a celor două ordine ar fi fost posibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta S.L.M. împotriva sentinței nr. 145 din 5 iunie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2008.