ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1626/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 145 din 5 iunie 2007, Curtea

de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea

formulată de reclamanta S.L.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.V., prin care solicita:

-anularea ordinelor din

29 decembrie 2006 și nr. 344 din 22 ianuarie 2007, emise de vicepreședintele A.N.V.;

-obligarea pârâtei să

o reîncadreze pe reclamantă în funcția publică avuta anterior eliberării din funcție,

aceea de Inspector vamal I asistent 1 în cadrul D.R.V. Timișoara, începând cu data

de 1 ianuarie 2007;

-obligarea pârâtei să-i

plătească despăgubiri echivalente cu veniturile de care a fost lipsită în perioada

dintre data încetării concediului pentru incapacitate temporară de muncă și data

reintegrării efective;

-obligarea pârâtei să-i

ofere, în vederea încadrării, postul de Inspector vamal I asistent 1, post vacant

la data eliberării din funcție, la Biroul vamal M. din cadrul D.R.V. Timișoara;

-obligarea pârâtei să-i

plătească daune morale în sumă de 500.000 RON.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta a fost încadrată

în funcția publică de inspector vamal

I

asistent 1 la Biroul vamal Nădlac, în cadrul Direcției

Vamale Arad și, ca urmare reorganizării A.N.V. în condițiile H.G. nr. 1552/2006,

aceasta a primit preavizul din 29 noiembrie 2006, prin care i s-a adus la cunoștință

posibilitatea de a se înscrie la examen pentru un post identic cu cel ocupat, examen

pe care, însă, nu l-a promovat.

Ulterior, pârâta a emis

ordinul din 29 decembrie 2006, comunicat reclamantei la data de 09 ianuarie 2007,

prin care s-a dispus eliberarea din funcție a reclamantei, conform art. 84 lit.

c) și art. 84 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificată prin Legea

nr. 251/2006, începând cu data de 01 ianuarie 2007.

Pentru că, la data emiterii

acestui ordin, reclamanta a fost în concediu medical, pârâta a emis Ordinul nr.

344 din 22 ianuarie 2007, prin care a dispus că prevederile art. 1 din ordinul

nr. l0.157 din 29 decembrie 2006 se modifică și vor avea următorul conținut: „Doamna

S.L.M. se eliberează din funcția publică de execuție de inspector vamal

I

asistent 1 în cadrul A.N.V.

la data încetării concediului pentru incapacitate temporară de muncă"

Deci, arată instanța de

fond, prin ordinul din 22 ianuarie 2007, pârâta A.N.V. a revocat ordinul nr. 10.157/2006,

astfel că acest ordin este lipsit de consecințe juridice și, drept urmare, cererea

de anulare a acestui din urmă act este lipsită de obiect.

Mai reține instanța de

fond că, în privința ordinului din 22 ianuarie 2007 emis de pârâtă, prin care măsura

de eliberare a reclamantei din funcția publică s-a dispus la data încetării concediului

pentru incapacitate temporară de muncă, comunicat reclamantei la data de 24

ianuarie 2007, reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de

art. 7 din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu prevederile art. 89 alin. (1)

din Legea nr. 188/1999, republicată, care prevede că „în cazul în care raportul

de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le considera netemeinice

sau nelegale, acesta poate cerere instanței de contencios administrativ anularea

actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului

de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2005".

Așa fiind, se arată în

considerentele hotărârii recurate, cererea pentru anularea ordinului de eliberare

din funcție nr. 334/2007, împreună cu cererile accesorii care decurg din acest ordin,

reprezentate de reîncadrarea reclamantei în funcția deținută anterior, obligarea

pârâtei la oferirea, în vederea încadrării a postului de inspector vamal

I

asistenți post vacant,

la data eliberării din funcție, la Biroul vamal M., din cadrul D.R.V. Timișoara,

obligarea la despăgubiri echivalente cu salariile de care a fost lipsită de la data

de încetării concediului pentru incapacitate temporară de muncă și până la data

reintegrării efective și daune morale în suma de 50.000 RON, este inadmisibil, pentru

neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la pretențiile

materiale și morale ale reclamantei, instanța de fond reține că, pentru a sesiza

valabil instanța de contencios administrativ cu o cerere în despăgubiri materiale

sau morale, persoana vătămată trebuie să solicite în prealabil autorității publice

plata despăgubirilor de care se prevalează în față instanței de contencios administrativ,

pentru a dovedi astfel existența vătămării într-un drept pretins sau a interesului

legitim, atât cu privire la cererea în anularea actului administrativ cât și cu

privire la paguba pretins provocată prin nelegalitatea actului sau a refuzului autorității

publice, conform, art. 19 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ceea ce, în cauza dedusă

judecății, reclamanta nu a făcut.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta.

solicită casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, susținând că instanța a

reținut în mod greșit neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din

Legea nr. 554/2004, în legătură cu Ordinul de eliberare din funcție nr. 344/2007.

În legătură cu acest aspect

consideră reclamanta că pârâta – intimată

A.N.V.

nu a negat niciodată caracterul ordinului de

act prin are a fost soluționată plângerea sa prealabilă împotriva ordinul nr. 10157/2006,

situație în care nu mai era necesară nici o plângere prealabilă împotriva ordinului

nr. 344/2007.

invocă recurenta soluționarea pe excepție, în mod greșit, a cererii de anulare a

ordinului din 29 decembrie 2006, arătând că acest act nu a rămas fără obiect, deoarece

ordinul nr. 344/2007 nu l-a revocat, ci doar l-a modificat.

3.Critică recurenta și

respingerea cererii de daune tot pe excepție arătând că dispozițiile art. 19 din

Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile în speță, reclamanta necerând daune prin acțiune

separată.

Tot în legătură cu acest

capăt de cerere arată recurenta că dispozițiile Legii nr. 554/2004 nu sunt aplicabile

în ceea ce privește plângerea prealabilă prevăzută de art. 7.

4.Recurenta, în ipoteza

în care s-ar considera, în recurs, că prima instanță a soluționat acțiunea în fond,

formulează și motive de recurs vizând fondul, respectiv nelegalitatea celor două

ordine atacate, reiterând cauzele de nulitate a ordinelor invocate și în primă instanță.

Recursul nu se fondează.

În fapt

Recurenta a deținut funcția

publică de inspector vamal I asistent 1 la Biroul Vamal Nădlac. Prin H.G. nr. 1552/2006

s-a dispus reorganizarea A.N.V., ca efect ala acestui act normativ fiind desființat,

printre altele, și postul reclamantei care, la 29 noiembrie 2006 a primit preavizul

măsurii de eliberare a sa din funcție.

După epuizarea perioadei

de preaviz, A.N.V. a emis ordinul din 29 decembrie 2006 prin are s-a dispus eliberarea

reclamantei din funcție cu data de 1 ianuarie 2007.

Împotriva acestui ordin

a formulat reclamanta plângere, la 11 ianuarie 2007, invocând nelegalitatea actului,

pe motiv că la data emiterii lui se afla în concediu medical, fiind încălcate astfel

dispozițiile art. 35 și 84

2

alin. (5) din Legea nr. 188/1999.

Prin această plângere,

reclamanta recunoștea, totuși, implicit, că și-a îndeplinit obligația de comunicare

a actelor medicale la data de 9 ianuarie 2007, așadar ulterior emiterii ordinului

(când autoritatea nu avea cum să știe de existența lor).

Totuși, autoritatea, în

considerarea acestei situații de fapt nou aflate, a emis Ordinul nr. 344 din 22

ianuarie 2007 prin care a rectificat data începerii efectelor eliberării din funcție

în raport cu un reper rezonabil și pe deplin în interesul reclamantei: „data încetării

concediului pentru incapacitate temporară de muncă”.

Acest ordin i-a fost comunicat

reclamantei la 24 ianuarie 2007.

Fără a-l contesta inițial

la A.N.V., ca emitent, reclamanta a atacat cel de-al doilea ordin direct la instanța

de contencios administrativ la data de 9 februarie 2007.

După introducerea acțiunii,

A.N.V. a emis ordinul din 15 februarie 2007 prin care a dispus suspendarea reclamantei

din activitate, la cerere (pentru îngrijirea copiului) și rezervarea funcției publice

de execuție de inspector vamal I asistent 1 la Biroul Vamal M., unde reclamanta

solicitase să fie mutată, într-un post vacant existent acolo.

Prin ordinul din 3

mai 2007, A.N.V. dispune apoi: numirea reclamantei în funcția mai sus arătată și

consecutiv, suspendarea sa din aceeași funcție.

În drept

1.Pentru a putea analiza

legalitatea constatării instanței de fond privind lipsa de obiect a cererii de anulare

a primului ordin, Curtea de față are în vedere conținutul celor două ordine, în

raport cu motivele de nulitate a lor invocate de recurentă, precum și efectul ordinelor

ulterioare asupra lor.

Pentru primul ordin, reclamanta

a susținut nulitatea: pentru lipsa mențiunilor obligatorii prevăzute de art. 74

C. muncii; pentru că de la 29 decembrie 2006 reclamanta era în concediu medical;

pentru că A.N.V. nu și-a îndeplinit obligația de a-i pune la dispoziție un post

vacant existent în perioada de preaviz.

Pentru cel de-al doilea

ordin, reclamanta invocă nulitatea ca o consecință a nulității ordinului pe care

el îl modifică și pentru că data eliberării din funcție prevăzută de el nu este

cea prevăzută de lege, conform art. 75 C. muncii.

În realitate, în cauză,

cel de-al doilea ordin l-a revocat implicit pe primul, pentru că a remediat singurul

aspect de nelegalitate pe care reclamanta îl semnalase prin plângerea prealabilă:

eliberarea din funcție la o dată la care reclamanta se afla în concediu medical.

Reclamanta a formulat

însă acțiunea împotriva ambelor ordine, deși primul fusese revocat implicit, iar

împotriva celui de-al doilea nu fusese formulată plângere prealabilă.

Dar lipsa de obiect a

cererii de anulare a primului ordin este evidentă și în raport cu ordinele ulterioare.

De vereme ce de la 29 decembrie 2006 reclamanta s-a aflat în concediu medical neîntrerupt

până în februarie 2007, când a cerut suspendarea din activitate, iar eliberarea

din funcție trebuia să opereze la încetarea concediului medical, dar în fapt nu

a mai intervenit nicio dată (pentru că prin ultimul ordin reclamanta a fost numită

într-un post vacant și apoi suspendată), este evident că primul ordin nu și-a mai

produs efectele deloc.

lipsa procedurii prealabile în legătură cu cel de-al doilea ordin, Curtea de față

constată că această excepție a fost în mod legal reținută.

În speță, recurenta a

fost eliberată din funcție prin ordinul din 22 ianuarie 2007 în temeiul art. 84

lit. c) din Legea nr. 188/1999.

Ca urmare, sunt aplicabile

dispozițiile art. 89 din aceeași lege, astfel cum au fost modificate prin Legea

nr. 251/2006 (M. Of. nr. 574/4.07.2006), dispoziții care fac trimitere la condițiile

și termenele din Legea nr. 554/2004, adică inclusiv la cele ale art. 7 privind procedura

prealabilă.

De altfel, este logic

ca, dacă primul ordin a fost implicit revocat de cel de-al doilea, iar reclamanta

era nemulțumită și de acesta, ea era obligată să îndeplinească procedura prealabilă

în mod distinct în legătură cu el.

Este ilogic a susține

că prima procedură prealabilă (de la 11 ianuarie 2007) și care avea în vedere nelegalitatea

primului ordin – pe motiv că dispunea eliberarea din funcție la o dată când funcționara

se afla în concediu medical - ar fi valabilă pentru cel de-al doilea ordin care

înlăturase motivul de nulitate criticat și care nici nu exista la data de 11 ianuarie

2007.

privește inadmisibilitatea cererii în daune, ea a fost legal constatată de prima

instanță, având în vedere că e o consecință a respingerii cererilor principale pe

temeiul unor excepții dirimante (lipsa de obiect și lipsa procedurii prealabile).

Soluționarea în fond a

cererii de obligare a pârâtei la plata daunelor ar fi fost posibilă numai dacă controlul

de legalitate a celor două ordine ar fi fost posibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta S.L.M. împotriva sentinței nr. 145 din 5 iunie 2007 a Curții de Apel

Timișoara, secția contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 15 aprilie 2008.