ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3205/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel

București, la 14 aprilie 2008,

Autoritatea Națională a Vămilor

a formulat cerere de recurs

împotriva sentinței nr. 3226/10 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, solicitând

admiterea recursului modificarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii

formulate de G.D.

În acest sens se invocă art.

304 pct. 9 C. proc. civ. respectiv se susține că hotărârea pronunțată este

lipsită de temei legal, făcându-se aplicarea greșită a legii atunci când s-a

considerat de instanța de fond că ordinul nr. 5751/29 mai 2007 emis de

A.N.V.

a încălcat dispozițiile art. 35 alin.

(2) din H.G. nr. 1210/2003 (care reglementează o nulitate expresă și absolută

neindicându-se instanța competentă la care actul poate fi contestat).

Sub acest aspect se

precizează că în partea finală a actului administrativ s-a precizat că poate fi

atacat la secția de contencios administrativ. De altfel a menționat recurenta

ordinul a fost emis în baza Legii nr. 188/199 care face referire expresă la

instanța competentă astfel că reclamantul nu putea invoca necunoașterea legii.

S-a mai susținut că în mod

greșit instanța de fond a reținut emiterea ordinului, în perioada în care reclamantul

– intimat era în concediu medical.

Acesta, întrucât a precizat

recurenta, la data eliberării certificatului de concediu medical cercetarea

disciplinară a reclamantului era încheiată, dar reclamantul nu a adus la

cunoștința organului competent a aplica sancțiunea disciplinară despre

existența stării de boală și a certificatului medical. Reclamantul a depus

certificatul medical la

D.R.V. București și nu la conducerea A.N.V., competentă a

aplica sancțiunea.

Așa fiind recurentul susține

că actul medical a fost obținut pro cauza.

Intimatul

G.D. a formulat întâmpinare

în care a precizat că nu a pus în discuție necunoașterea legii privind

nemenționarea în actul administrativ atacat a instanței la care se face contestarea

actului administrativ și a termenului de contestare. El a făcut precizarea că

prin art. 35 alin. (2) lit. e) și f) din H.G. nr. 1210/2003 se reține o

nulitate absolută și expresă în condițiile în care în actul administrativ nu

menționează instanța și termenul de contestare, acestea fiind susținerile sale.

Cât privește împrejurarea

relatată de recurentă că la data concediului medical, cercetarea disciplinară

era încheiată, este nerelevantă cauzei cât timp art. 35 din Legea nr. 188/1999

nu face nici o distincție în raport de momentul încheierii cercetării

disciplinare și cel al emiterii actului medical. Cât privește susținerea că

actul medical a fost emis pro casa precizează că susținerea recurentului este

în afara oricărei dovezi administrate.

A mai precizat că el a depus

certificatul medical la compartimentul specializat al angajatorului,

îndeplinindu-și obligația în legătură cu concediul medical.

Din actele cauzei

Înalta Curte de Casație și

Justiție

constată că prin sentința nr. 3226 din 10 decembrie 2007 Curtea de Apel București,

secția a VIII-a, a admis acțiunea formulată în contencios administrativ și

fiscal de G.D. în contradictoriu cu pârâta

A.N.V

. S-a anulat Ordinul 5751 din 29 mai

2007 de pârâtă și s-a dispus încadrarea reclamantului în funcția deținută

anterior emiterii ordinului.

Pârâta a fost obligată la

plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului, de la 30 mai 2007 și până

la reintegrarea efectivă precum și la plata sumei de 1004 cu cheltuieli de

judecată.

S-a reținut că prin Ordinul

5751 din 29 mai 2007 vicepreședintele

A.N.A.F. a dispus destituirea reclamantului din

funcția publică conform art. 65 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 188/1999

începând cu 30 mai 2007.

Pentru aplicarea acestei

sancțiuni s-a reținut că reclamantul nu a respectat prevederile cap II, art. 6 lit.

d) din

codul de

conduită al funcționarului din cadrul autorității vamale și pe cele stipulate

în art. 65 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 188/1999.

Totodată s-a reținut

încălcarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 lit. a) și b) din codul de conduită

al funcționarului public din cadrul autorității vamale.

Instanța de fond a mai

reținut că potrivit certificatului de concediu medical depus în copie la fila

46 dosar, reclamantul s-a aflat în concediu medical în perioada 25 mai 1007 –

31 mai 2007.

Așa fiind s-a constatat că

emiterea ordinului s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 188/1999,

conform cărora în perioada concediilor de boală, a concediilor de maternitate

și a celor pentru creșterea și îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu

vor înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa funcționarului public

în cauză.

Constatând că nu s-au

respectat dispozițiile imperative ale legii și care atrag nulitatea actului prin

care se dispune încetarea sau modificarea raportului de serviciu în alte

condiții decât din inițiativa funcționarului public, reținându-se și încălcarea

art. 35 alin. (2) lit. e) și f) din H.G. nr. 1210/2003, în vigoare la data

emiterii actului contestat s-a admis acțiunea formulată de reclamantul G.D.

Verificându-se cauza în

raport de hotărârea atacată, și de motivele de recurs invocate, se constată că

recursul declarat de

A.N.V.

este

neîntemeiat și va fi respins conform art. 312 C. proc. civ. întrucât sentința

atacată este legală și temeinică.

În mod legal instanța de fond

constatând că actul administrativ atacat în cauză a fost emis în perioada în

care intimatul-reclamant se afla în concediu medical dovedit în cauză (fila 46

dosar) instanța de fond a stabilit în mod corect caracterul abuziv, vătămător

pentru reclamant al actului atacat.

Pe de altă parte este

evidentă și încălcarea dispozițiilor art. 35 alin. (2) lit. e) și lit. f) din H.G.

nr. 1210/2003 sancționată de lege cu nulitatea actului administrativ.

Susținerea recurentului că

actul medical invocat de reclamant este pro causa nu este dovedită. Pe de altă

parte sancționarea cu nulitatea actului emis provine din însăși prevederile

legale deci susținerea că reclamantul n-ar putea invoca necunoașterea legii

este fără legătură cu cauza.

Așa fiind recursul declarat

este neîntemeiat astfel că va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

A.N.V.

împotriva sentinței civile nr. 3226

din 10 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 1 octombrie 2008.