ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3610/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 27 iunie 2007, reclamantul P.S.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.V., anularea ordinului din 29 mai 2007, prin care a fost destituit din funcție, reîncadrarea sa în funcția avută și plata salariilor compensatorii pentru promovarea cuprinsă între data punerii în aplicare a ordinului sancționator și data integrării efective în funcție, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, s-a arătat că, în urma unui control realizat împreuna cu alți funcționari vamali la depozitul SC P.C.G.I.E. SRL, situat in complexul C.V. a fost aplicată firmei sus indicate o amendă de 3.000 lei și a fost reținută marfa sustrasă controlului vamal.

După 8 zile de la control a fost difuzată la emisiunea O. de pe postul de televiziune A.1 o înregistrare în care un bărbat cu tricou de culoare roșie a intrat in dialog cu un alt bărbat care "negocia" o sumă de bani în scopul influențării constatărilor finale ale controlului. Nu au fost identificate persoanele înfățișate de peliculă, iar Comisia de Disciplină din cadrul pârâtei a reținut numai pe bază de prezumții că aceasta se referă la cei 4 lucrători vamali care au făcut verificări la depozitul SC P.C.G.I.E. SRL. În baza raportului întocmit de comisie s-a dispus, prin ordinul contestat, destituirea din funcție a reclamantului pentru abateri de la prevederile art. 6 lit. a), art. 16 și art. 17 lit. a) si b) din Codul de conduită al funcționarului public din cadrul autorității vamale.

S-a arătat că, prin abaterea săvârșită, a prejudiciat prestigiul instituției prin faptul că nu a respins oferta unei sume de bani. Reclamantul consideră ordinul nelegal și netemeinic, fiind lovit de nulitate absolută, deoarece nu cuprinde abaterile disciplinare pentru care a fost destituit din funcție, abaterile nefiind descrise cu precizarea împrejurărilor în care au fost săvârșite; nu sunt cuprinse precizările din procesul - verbal al Comisiei de Disciplină in ceea ce privește conținutul abaterii disciplinare pentru care a fost sancționat; nu s-a făcut descrierea apărărilor formulate de reclamant pe parcursul desfășurării cercetărilor prealabile și nu conține motivele pentru care emitentul i-a înlăturat apărările.

De asemenea, nu a fost precizat termenul în care sancțiunea disciplinară poate fi atacată și nu s-a indicat instanța competentă la care actul de sancționare poate fi contestat. Reclamantul a mai arătat că ordinul nu are suport probator, neexistând probe în sensul că ar fi săvârșit faptele difuzate pe postul tv.; nu s-a stabilit cine este bărbatul înregistrat cu camera ascunsă care a purtat dialogul cu un alt bărbat privind oferirea unei sume de bani, prin urmare raportul Comisiei de Disciplină nu poate constitui temei in vederea aplicării sancțiunilor disciplinare propuse, iar în lipsa probelor de vinovăție nu există abatere disciplinară. S-a arătat că s-au încălcat dispozițiile art. 84 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 188/1999, deoarece sancțiunea aplicată trebuia dispusă numai pentru abateri disciplinare repetate sau o abatere cu consecințe grave.

S-a mai susținut că ordinul mai este lovit de nulitate absolută și pentru că emitentul a dispus destituirea sa din funcție în perioada când se afla în incapacitate de muncă, certificatul medical fiind depus la compartimentul de personal al autorității pârâte. Prin sentința civilă ne. 3288 din 12 decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată. Instanța a constatat că nu se poate reține nulitatea ordinului, pentru că situația de fapt este prezentată pe larg; sunt indicate prevederile încălcate din Codul de conduită; că apărările reclamantului au fost înlăturate motivat; că ordinul se contestă la secția de contencios administrativ a curții de apel competente.

Referitor la termenul de contestare, acesta este prevăzut de lege și se calculează în funcție de data emiterii ordinului. Și cu privire la faptele reținute în sarcina reclamantului prima instanță a reținut că trebuie înlăturate susținerile acestuia, el fiind vinovat de săvârșirea lor, deoarece colegul acestuia, C.I. a recunoscut că putea fi implicat în filmările video, iar procesul - verbal de contravenție încheiat la SC P.C.G.I.E. SRL conține modificări și ștersături. Referitor la emiterea ordinului contestat în perioada concediului medical al reclamantului, Curtea de Apel a apreciat că, la data emiterii certificatului medical, cercetarea disciplinară a acestuia era încheiată, iar funcționarul formulase obiecțiuni și nici nu a adus la cunoștința organului competent să-i aplice sancțiuni, despre existența incapacității sale de muncă, temporară, el depunând certificatul medical doar la D.R.V.

București, nu și la A.N.V. Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul P.S.C. În motivarea recursului s-a arătat, în esență: că faptele imputate nu au fost dovedite; că proba principală este o filmare făcută cu camera ascunsă de către postul A.1, difuzată la 8 zile diferență de la data întocmirii procesului - verbal de contravenție pentru SC P.C.G.I.E. SRL, în condițiile în care controalele vamale s-au desfășurat în zona acelor depozite timp de o lună de către aproximativ 20 de echipe formate din 3 - 4 membri, că în acea înregistrare nu se poate identifica nicio persoană, singurul lucru care se vede fiind un tricou roșu și se aud voci pe fundal. Recurentul susține că această filmare nu poate constitui probă, fiind efectuată ilegal, de către persoane private iar C.E.D.O., în cauza V.V.

vs. Olanda, din data de 25 octombrie 2007, a reținut că viața profesională se include în viața privată, că o înregistrare făcută de către o persoană privată în folosul unei anchete judiciare nu poate constitui probă în fața instanțelor de judecată. S-a mai arătat de către recurent că acea casetă video nici nu a fost prezentată instanței, și că însăși instanța susține că nu reclamantul este cel care a apărut în înregistrarea video, ci o altă persoană, C.I., încălcându-i-se petentului dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994 și art. 21 alin. (3) din Constituția României. Recurentul a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 268 alin. (2) lit. e) C. muncii (care vine în completarea Legii nr. 188/1999), întrucât în ordin nu se menționează termenul de contestare a sancțiunii; că nu sunt întrunite condițiile răspunderii disciplinare (obiect, latură obiectivă, subiect, latură subiectivă).

A mai arătat că prima instanță a încălcat și prevederile art. 60 alin. (1) lit. a) C. muncii, în sensul că sancțiunea disciplinară nu putea fi dispusă în timpul în care salariatul se află în concediu medical, ori la data emiterii ordinului de destituire, el se află într-un astfel de concediu și depusese la instituția angajatoare certificatul medical justificativ. Verificând cauza în funcție de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. Din probele administrate în cauză, rezultă că, prin ordinul din 29 mai 2007 emis de A.N.A.F., A.N.V., reclamantul P.S.C. a fost destituit din funcția publică, în cuprinsul ordinului menționându-se că a încălcat dispozițiile art. 6 lit. d), art. 16 și art. 17 lit. a) și b) din Codul de conduită al funcționarului public din cadrul autorității vamale, art. 65 alin. (2) lit. j) și i) din Legea nr. 188/1999, republicată și modificată.

La art. 3 din dispozitivul ordinului se menționează: „cu drept de contestație la secția contencios administrativ a curții de apel competente”. Conform art. 93 din Legea nr. 188/1999, dispozițiile acestei legi se completează cu cele ale legislației muncii. Cum, în Legea nr. 188/1999, nu se regăsesc reguli privind mențiuni pe care să le cuprindă actul sancționator pentru abateri disciplinare, vor fi aplicabile dispozițiile art. 268 alin. (2) lit. e) și f) C. muncii, care prevăd că decizia de sancționare trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității absolute, termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată. În același sens sunt și dispozițiile H.G.

nr. 1210/2003 privind organizarea și funcționarea comisiilor de disciplină și a comisiilor paritare din cadrul autorităților și instituțiilor publice, care la art. 35 alin. (2) menționează că actul de sancționare trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute: termenul în care sancțiunea disciplinară poate fi contestată [lit. e)] și instanța competentă, la care actul administrativ prin care s-a dispus sancțiunea disciplinară poate fi contestat [lit. f)]. Or, în cuprinsul ordinului contestat nu se regăsește nicio referire la termenul în care acesta poate fi atacat și nici la care instanță în mod concret. Mai mult decât atât, instanța de fond a aplicat și interpretat eronat și dispozițiile art. 60 alin. (1) lit. a) C. muncii, care prevăd imperativ: „concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii”.

Prin urmare, emiterea ordinului în discuție nu se poate face în perioada cât recurentul - reclamant se află în concediu medical, atâta timp cât acesta depusese certificatul justificativ la autoritatea angajatoare, neavând relevanță că acest certificat nu a fost depus și la A.N.V. Așadar, actul administrativ a fost emis cu încălcarea dispozițiilor legale sus menționate și este lovit de nulitate absolută. De altfel, din probele administrate în cauză, inclusiv din rezoluția din 22 februarie 2008 a D.N.A., secția de combatere a corupției, dosarul nr. 82/P/2007 (depusă ca act nou în recurs), prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale și față de P.S.C. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, nu rezultă că reclamantul a săvârșit fapta pentru care a fost destituit din funcția publică.

Însă, având în vedere că ordinul atacat este nul absolut pentru neîndeplinirea unor condiții de fond și de formă, restul motivelor de recurs, inclusiv cele referitoare la fondul pricinii, nu se mai analizează. Pentru considerentele expuse, recursul va fi admis, sentința se va modifica, ordinul va fi anulat în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și reclamantul va fi reîncadrat în funcția avută anterior. Pârâta va fi obligată, în conformitate cu dispozițiile art. 106 din Legea nr. 188/1999 să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite (salarii indexate, majorate, reactualizate) de la data destituirii, 30 mai 2007, până la reintegrarea efectivă. Conform art. 274 C. proc. civ.

pârâta - intimată va fi obligată la cheltuieli de judecată către reclamantul recurent, conform dovezilor din dosar, în sumă de 3.005,5 lei, la toate instanțele.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul P.S.C. împotriva sentinței civile nr. 3288 din 12 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și, în fond, admite acțiunea formulată de reclamantul P.S.C. Anulează ordinul din 29 mai 2007 emis de A.N.A.F., A.N.V. Dispune reîncadrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior destituirii prin ordinul atacat. Obligă pârâta la plata drepturilor salariale, indexate, majorate și reactualizate de la data de 30 mai 2007 până la reintegrarea efectivă a reclamantului. Obligă pârâta la plata sumei de 3.005,5 lei cheltuieli de judecată la toate instanțele. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2008.