ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3610/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 27 iunie 2007,

reclamantul P.S.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.V., anularea ordinului

din 29 mai 2007, prin care a fost destituit din funcție, reîncadrarea sa în

funcția avută și plata salariilor compensatorii pentru promovarea cuprinsă

între data punerii în aplicare a ordinului sancționator și data integrării

efective în funcție, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, s-a

arătat că, în urma unui control realizat împreuna cu alți funcționari vamali la

depozitul SC P.C.G.I.E. SRL, situat in complexul C.V. a fost aplicată firmei

sus indicate o amendă de 3.000 lei și a fost reținută marfa sustrasă

controlului vamal.

După 8 zile de la control a

fost difuzată la emisiunea O. de pe postul de televiziune A.1 o înregistrare în

care un bărbat cu tricou de culoare roșie a intrat in dialog cu un alt bărbat

care "negocia" o sumă de bani în scopul influențării constatărilor

finale ale controlului.

Nu au fost identificate

persoanele înfățișate de peliculă, iar Comisia de Disciplină din cadrul pârâtei

a reținut numai pe bază de prezumții că aceasta se referă la cei 4 lucrători

vamali care au făcut verificări la depozitul SC P.C.G.I.E. SRL.

În baza raportului întocmit

de comisie s-a dispus, prin ordinul contestat, destituirea din funcție a

reclamantului pentru abateri de la prevederile art. 6 lit. a), art. 16 și art. 17

lit. a) si b) din Codul de conduită al funcționarului public din cadrul

autorității vamale.

S-a arătat că, prin abaterea

săvârșită, a prejudiciat prestigiul instituției prin faptul că nu a respins

oferta unei sume de bani.

Reclamantul consideră

ordinul nelegal și netemeinic, fiind lovit de nulitate absolută, deoarece nu

cuprinde abaterile disciplinare pentru care a fost destituit din funcție,

abaterile nefiind descrise cu precizarea împrejurărilor în care au fost

săvârșite; nu sunt cuprinse precizările din procesul - verbal al Comisiei de

Disciplină in ceea ce privește conținutul abaterii disciplinare pentru care a

fost sancționat; nu s-a făcut descrierea apărărilor formulate de reclamant pe

parcursul desfășurării cercetărilor prealabile și nu conține motivele pentru

care emitentul i-a înlăturat apărările.

De asemenea, nu a fost

precizat termenul în care sancțiunea disciplinară poate fi atacată și nu s-a

indicat instanța competentă la care actul de sancționare poate fi contestat.

Reclamantul a mai arătat că

ordinul nu are suport probator, neexistând probe în sensul că ar fi săvârșit

faptele difuzate pe postul tv.; nu s-a stabilit cine este bărbatul înregistrat

cu camera ascunsă care a purtat dialogul cu un alt bărbat privind oferirea unei

sume de bani, prin urmare raportul Comisiei de Disciplină nu poate constitui

temei in vederea aplicării sancțiunilor disciplinare propuse, iar în lipsa

probelor de vinovăție nu există abatere disciplinară. S-a arătat că s-au

încălcat dispozițiile art. 84 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 188/1999,

deoarece sancțiunea aplicată trebuia dispusă numai pentru abateri disciplinare

repetate sau o abatere cu consecințe grave.

S-a mai susținut că ordinul

mai este lovit de nulitate absolută și pentru că emitentul a dispus destituirea

sa din funcție în perioada când se afla în incapacitate de muncă, certificatul

medical fiind depus la compartimentul de personal al autorității pârâte.

Prin sentința civilă ne.

3288 din 12 decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Instanța a constatat că nu

se poate reține nulitatea ordinului, pentru că situația de fapt este prezentată

pe larg; sunt indicate prevederile încălcate din Codul de conduită; că

apărările reclamantului au fost înlăturate motivat; că ordinul se contestă la secția

de contencios administrativ a curții de apel competente. Referitor la termenul

de contestare, acesta este prevăzut de lege și se calculează în funcție de data

emiterii ordinului.

Și cu privire la faptele

reținute în sarcina reclamantului prima instanță a reținut că trebuie

înlăturate susținerile acestuia, el fiind vinovat de săvârșirea lor, deoarece

colegul acestuia, C.I. a recunoscut că putea fi implicat în filmările video, iar

procesul - verbal de contravenție încheiat la SC P.C.G.I.E. SRL conține

modificări și ștersături.

Referitor la emiterea

ordinului contestat în perioada concediului medical al reclamantului, Curtea de

Apel a apreciat că, la data emiterii certificatului medical, cercetarea

disciplinară a acestuia era încheiată, iar funcționarul formulase obiecțiuni și

nici nu a adus la cunoștința organului competent să-i aplice sancțiuni, despre

existența incapacității sale de muncă, temporară, el depunând certificatul

medical doar la D.R.V. București, nu și la A.N.V.

Împotriva sus menționatei

sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul P.S.C.

În motivarea recursului s-a

arătat, în esență: că faptele imputate nu au fost dovedite; că proba principală

este o filmare făcută cu camera ascunsă de către postul A.1, difuzată la 8 zile

diferență de la data întocmirii procesului - verbal de contravenție pentru SC P.C.G.I.E.

SRL, în condițiile în care controalele vamale s-au desfășurat în zona acelor

depozite timp de o lună de către aproximativ 20 de echipe formate din 3 - 4

membri, că în acea înregistrare nu se poate identifica nicio persoană, singurul

lucru care se vede fiind un tricou roșu și se aud voci pe fundal.

Recurentul susține că

această filmare nu poate constitui probă, fiind efectuată ilegal, de către

persoane private iar C.E.D.O., în cauza V.V. vs. Olanda, din data de 25

octombrie 2007, a reținut că viața profesională se include în viața privată, că

o înregistrare făcută de către o persoană privată în folosul unei anchete

judiciare nu poate constitui probă în fața instanțelor de judecată.

S-a mai arătat de către

recurent că acea casetă video nici nu a fost prezentată instanței, și că însăși

instanța susține că nu reclamantul este cel care a apărut în înregistrarea

video, ci o altă persoană, C.I., încălcându-i-se petentului dreptul la un proces

echitabil garantat de art. 6 din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994 și art.

21 alin. (3) din Constituția României.

Recurentul a susținut că au

fost încălcate dispozițiile art. 268 alin. (2) lit. e) C. muncii (care vine în

completarea Legii nr. 188/1999), întrucât în ordin nu se menționează termenul

de contestare a sancțiunii; că nu sunt întrunite condițiile răspunderii

disciplinare (obiect, latură obiectivă, subiect, latură subiectivă).

A mai arătat că prima

instanță a încălcat și prevederile art. 60 alin. (1) lit. a) C. muncii, în

sensul că sancțiunea disciplinară nu putea fi dispusă în timpul în care

salariatul se află în concediu medical, ori la data emiterii ordinului de

destituire, el se află într-un astfel de concediu și depusese la instituția

angajatoare certificatul medical justificativ.

Verificând cauza în funcție

de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 3041 C. proc. civ.,

Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Din probele administrate în

cauză, rezultă că, prin ordinul din 29 mai 2007 emis de A.N.A.F., A.N.V.,

reclamantul P.S.C. a fost destituit din funcția publică, în cuprinsul ordinului

menționându-se că a încălcat dispozițiile art. 6 lit. d), art. 16 și art. 17 lit.

a) și b) din Codul de conduită al funcționarului public din cadrul

autorității vamale, art. 65 alin. (2) lit. j) și i) din Legea nr. 188/1999,

republicată și modificată.

La art. 3 din dispozitivul

ordinului se menționează: „cu drept de contestație la secția contencios

administrativ a curții de apel competente”.

Conform art. 93 din Legea

nr. 188/1999, dispozițiile acestei legi se completează cu cele ale legislației

muncii. Cum, în Legea nr. 188/1999, nu se regăsesc reguli privind mențiuni pe

care să le cuprindă actul sancționator pentru abateri disciplinare, vor fi

aplicabile dispozițiile art. 268 alin. (2) lit. e) și f) C. muncii, care prevăd

că decizia de sancționare trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității

absolute, termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța

competentă la care sancțiunea poate fi contestată.

În același sens sunt și

dispozițiile H.G. nr. 1210/2003 privind organizarea și funcționarea comisiilor

de disciplină și a comisiilor paritare din cadrul autorităților și

instituțiilor publice, care la art. 35 alin. (2) menționează că actul de

sancționare trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității

absolute: termenul în care sancțiunea disciplinară poate fi contestată [lit. e)]

și instanța competentă, la care actul administrativ prin care s-a dispus sancțiunea

disciplinară poate fi contestat [lit. f)].

Or, în cuprinsul ordinului

contestat nu se regăsește nicio referire la termenul în care acesta poate fi

atacat și nici la care instanță în mod concret.

Mai mult decât atât,

instanța de fond a aplicat și interpretat eronat și dispozițiile art. 60 alin. (1)

lit. a) C. muncii, care prevăd imperativ: „concedierea salariaților nu poate fi

dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat

medical conform legii”.

Prin urmare, emiterea ordinului

în discuție nu se poate face în perioada cât recurentul - reclamant se află în

concediu medical, atâta timp cât acesta depusese certificatul justificativ la

autoritatea angajatoare, neavând relevanță că acest certificat nu a fost depus

și la A.N.V.

Așadar, actul administrativ

a fost emis cu încălcarea dispozițiilor legale sus menționate și este lovit de

nulitate absolută.

De altfel, din probele

administrate în cauză, inclusiv din rezoluția din 22 februarie 2008 a D.N.A., secția

de combatere a corupției, dosarul nr. 82/P/2007 (depusă ca act nou în recurs),

prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale și față de P.S.C. pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mită, nu rezultă că reclamantul a săvârșit

fapta pentru care a fost destituit din funcția publică.

Însă, având în vedere că

ordinul atacat este nul absolut pentru neîndeplinirea unor condiții de fond și

de formă, restul motivelor de recurs, inclusiv cele referitoare la fondul

pricinii, nu se mai analizează.

Pentru considerentele

expuse, recursul va fi admis, sentința se va modifica, ordinul va fi anulat în

baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și reclamantul va fi reîncadrat

în funcția avută anterior. Pârâta va fi obligată, în conformitate cu

dispozițiile art. 106 din Legea nr. 188/1999 să plătească reclamantului

drepturile salariale cuvenite (salarii indexate, majorate, reactualizate) de la

data destituirii, 30 mai 2007, până la reintegrarea efectivă.

Conform art. 274 C. proc.

civ. pârâta - intimată va fi obligată la cheltuieli de judecată către

reclamantul recurent, conform dovezilor din dosar, în sumă de 3.005,5 lei, la

toate instanțele.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul P.S.C. împotriva sentinței civile nr. 3288 din 12 decembrie 2007 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința atacată

și, în fond, admite acțiunea formulată de reclamantul P.S.C.

Anulează ordinul din 29 mai

2007 emis de A.N.A.F., A.N.V.

Dispune reîncadrarea

reclamantului în funcția publică deținută anterior destituirii prin ordinul

atacat.

Obligă pârâta la plata

drepturilor salariale, indexate, majorate și reactualizate de la data de 30 mai

2007 până la reintegrarea efectivă a reclamantului.

Obligă pârâta la plata sumei

de 3.005,5 lei cheltuieli de judecată la toate instanțele.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 octombrie 2008.