ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 288/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, s-au constatat următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Craiova, reclamantul P. D. a solicitat anularea Ordinului nr. 485 din 1 februarie 2007 prin care a fost sancționat începând cu data 1 februarie 2007, cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de 3 luni, conform art. 65 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999 republicată. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin ordinul contestat a fost sancționat disciplinar, reținându-se în sarcina sa faptul că, deși a fost nominalizat prin ordin de serviciu să emită adeverințe de reținere a bunurilor de la călători, precum și să restituie bunurile tuturor titularilor de adeverințe, a permis altor lucrători vamali să efectueze aceste operațiuni.

A arătat faptul că ordinul atacat este nelegal întrucât, în baza ordinului de serviciu, șeful de tură asigură planificarea turei de serviciu pentru cele două sensuri de control, iar în regulamentul de organizare și funcționare a birourilor vamale și în fișa postului se prevede că toți lucrătorii îndeplinesc orice alte dispoziții date de conducătorul ierarhic. Reclamantul a invocat lipsa din cuprinsul actului administrativ sancționator a prevederilor din procesul - verbal al comisiei de disciplină și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcționarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile, apreciind că lipsa acestor mențiuni determină nulitatea absolută a actului atacat.

De asemenea, reclamantul, a invocat tardivitatea cercetării disciplinare. În cauză a fost formulată întâmpinare de către A.N.V., solicitându-se respingerea contestației formulate de către reclamant. Pârâta a arătat că actul emis este legal și cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege, făcând trimitere în preambulul său la raportul din 29 ianuarie 2007 al comisiei de disciplină, care face corp comun cu ordinul atacat. S-a precizat că în ceea ce privește excepția tardivității sesizării comisiei de disciplină, aceasta este neîntemeiată, întrucât pârâta a respectat termenul prevăzut de lege. Prin sentința nr. 251 din 10 septembrie 2007 a Curții de Apel Craiova a fost admisă acțiunea reclamantului.

Pentru a pronunța această hotărâre, Instanța de Fond a reținut că excepția tardivității sesizării este neîntemeiată, întrucât termenul prevăzut de art. 24 alin. (4) din H.G. nr. 1210/2003 se calculează în raport de data la care a încetat încălcarea îndatoririlor de serviciu, abaterea disciplinară fiind săvârșită în intervalul 5 iunie 2003 - 31 august 2006. Or, comisia de disciplină a fost sesizată la data 6 octombrie 2006, adică în termen. În ceea ce privește excepția nulității absolute a actului administrativ atacat, Instanța a constatat că această excepție este întemeiată întrucât ordinul atacat nu cuprinde mențiunile prevăzute de dispozițiile art. 35 alin. (2) lit. b) și lit. c) din H.G. nr. 1210/2003.

Analizând actul atacat și pe fondul său, Curtea de Apel a conchis că Ordinele de serviciu nr. 121, 125 și 129 din 2006 nu prevedeau ca sarcină de serviciu exclusivă pentru gestionari emiterea adeverințelor de reținere a bunurilor. Din conținutul fișei postului, precum și din pct. c al Ordinului 52/2006 rezultă, arată Instanța fondului, că această sarcină putea fi atribuită și altor funcționari vamali. În plus, ca o confirmare, ulterior sancționării contestatorului, prin ordin de serviciu, s-a prevăzut expres ca și alți lucrători, în afară de gestionari, să poată emite adeverințe de reținere a bunurilor, potrivit planificării întocmite de șeful de tură. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D.R.A.O.V.

Craiova în nume propriu, precum și în numele A.N.V., invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile generale cuprinse în art. 304 1 C. proc. civ. Recurentele susțin că Instanța de Fond nu a ținut seama de apărările lor, însușindu-și fără rezerve punctul de vedere al reclamantului. Invocă aplicarea greșită a prevederilor art. 35 alin. (2) lit. b) și lit. c) din H.G. nr. 1210/2003 privind organizarea și funcționarea comisiilor de disciplină și a comisiilor paritare din cadrul autorităților și instituțiilor publice, în condițiile în care preambulul ordinului atacat face referire la raportul din 29 ianuarie 2007 întocmit de comisia de disciplină din cadrul A.N.V.

În cuprinsul acestuia se face precizarea că audierea reclamantului s-a consemnat în procesul - verbal din 24 noiembrie 2006, respingându-i-se motivat toate apărările. În acest mod, arată recurentele, s-a realizat cercetarea disciplinară prealabilă. Cât privește fondul cauzei, recurentele susțin că prima Instanță a ignorat dispozițiile art. 23 și art. 24 din O.U.G.

nr. 10/2004 privind Statutul personalului vamal și a interpretat greșit probele administrate din care rezultă cu claritate că reclamantul a încălcat Ordinul de serviciu nr. 129 din 30 iunie 2006, prin aceea că a permis și altor lucrători vamali să emită adeverințe de reținere a bunurilor și nu a întocmit inventarul scriptic și faptic al magaziei de bunuri reținute de la călători, în ziua de 14 august 2006. Totodată, mai arată recurentele, lucrătorul vamal a încălcat și Ordinele de serviciu nr. 121 din 5 iunie 2006 și nr. 125 din 30 iunie 2006, întrucât, deși nu era nominalizat în acestea ca gestionar al magaziei de bunuri reținute de la călători, a emis adeverințe de reținere a bunurilor și a restituit bunuri titularilor acestora.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul - reclamant P.D. a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat că Instanța de Fond a stabilit în mod corect că ordinul de sancționare este nelegal întrucât a fost emis cu încălcarea art. 35 alin. (2) lit. b) și lit. c) din H.G. nr. 1210/2003. Intimatul consideră că prevederea menționată constituie o garanție de legalitate, de protejare a drepturilor funcționarilor publici în procedura de angajare a răspunderii disciplinare și că nu se poate accepta ideea recurentelor privind trimiterea la un alt act care ar face corp comun cu ordinul. În recurs, nu s-au administrat înscrisuri noi, probă admisibilă în recurs conform art. 305 C. proc. civ. Examinând cu prioritate, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc.

civ. excepția privind lipsa calității, procesuale active a recurentei D.R.A.O.V., Înalta Curte constată că este fondată. Această recurentă nu a participat la judecarea cauzei soluționată prin sentința civilă nr. 251 din 10 septembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Nefiind parte în proces, D.R.A.O.V. nu are calitatea de a declara recurs împotriva hotărârii care a soluționat un litigiu între alte persoane. Dispozițiile legale care reglementează recursul (art. 299 - art. 316 C. proc. civ.) se referă strict la promovarea acestuia de către părți, adică de către persoanele care au participat la judecarea pricinii. În aceste condiții, recursul declarat de D.R.A.O.V.

în nume propriu, va fi respins ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă. Examinând sentința prin prisma criticilor formulate în recursul declarat de pârâta A.N.V., a apărării din întâmpinare, precum și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest recurs este nefondat. Obiectul acțiunii în contencios administrativ soluționate de Curtea de Apel vizează anularea Ordinului nr. 485 din 1 februarie 2007 emis de vicepreședintele A.N.A.F. – A.N.V. prin care, începând cu data de 1 februarie 2007, intimatul - reclamant P.N., funcționar public de execuție la Biroul Vamal Calafat a fost sancționat cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de 3 luni, în baza art. 65 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, modificată și completată.

Instanța de Fond a argumentat soluția de admitere a acțiunii și de anulare a ordinului dintr-o dublă perspectivă, reținând, cum s-a arătat anterior, că acesta nu conține mențiunile obligatorii prevăzute în dispozițiile art. 35 alin. (2) lit. b) și lit. c) din H.G. nr. 1210/2003 dar și că faptele imputate nu pot fi considerate abateri atât timp cât fișa postului oricărui lucrător vamal indică faptul că acesta „efectuează operațiuni de control și de vămuire a bunurilor aparținând persoanelor fizice”. Referitor la motivul de recurs care combate excepția nulității absolute a ordinului prin raportare la prevederile art. 35 alin. (2) lit. b) și lit. c) din H.G.

nr. 1210/2003, Înalta Curte reține următoarele: Acest text de lege (în sens larg) avea, la data emiterii ordinului de sancționare, următorul conținut: „sub sancțiunea nulității absolute, în actul administrativ prevăzut la alin. (1), adică actul administrativ de sancționare a funcționarului public, se cuprind în mod obligatoriu: b) precizarea prevederilor din procesul - verbal al comisiei de disciplină; c)motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcționarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile”. Verificând preambulul și partea expozitivă ale actului administrativ sancționator, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este fondat, în sensul că cele două cerințe ale legii, citate anterior, sunt îndeplinite.

Astfel, în alin. (3), Ordinul nr. 485 din 1 februarie 2007 trimite la raportul întocmit de comisia de disciplină organizată la nivelul A.N.V. la data de 29 ianuarie 2007. Acest raport atestă respectarea procedurii prevăzute de art. 66 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la data aplicării sancțiunii, în sensul că s-a efectuat cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și a fost audiat funcționarul public (audiere consemnată în procesul - verbal din 24 noiembrie 2006), propunerea comisiei fiind în sensul aplicării sancțiunii disciplinare prevăzute de art. 65 alin. (3) lit. b) din aceeași lege. Împrejurarea că emitentul actului nu a reluat in extenso prevederile din procesul - verbal al comisiei de disciplină nu poate conduce la sancțiunea extremă a constatării nulității absolute a ordinului, câtă vreme, cum s-a arătat, acesta trimite la raportul comisiei de disciplină, iar acesta atestă respectarea cerințelor legii.

Scopul edictării prevederii cuprinse în art. 35 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 1210/2003 îl constituie tocmai evitarea abuzurilor administrației, prin indicarea transparentă a pașilor parcurși de aceasta până la adoptarea concluziei finale expusă în chiar actul sancționator. Or, neîndoielnic, intimatul - reclamant a fost audiat, iar comisia de disciplină a analizat atât argumentele sale cât și pe cele cuprinse în sesizarea din 19 octombrie 2006 formulată de D.R.V. Craiova, despre toate acestea făcându-se vorbire în raportul menționat la care trimite ordinul atacat. Și în ceea ce privește cerința expusă la art. 35 alin. (2) lit. c) din H.G. nr. 1210/2003, referitoare la indicarea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcționarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile, Înalta Curte observă că este îndeplinită.

Astfel, din alin. (3) al ordinului, partea finală și din alin. (4), rezultă că în urma audierii funcționarului public și a administrării tuturor probelor, aspecte consemnate de asemenea, în raportul din 29 ianuarie 2007 al comisiei de disciplină, s-a confirmat săvârșirea unei abateri disciplinare. În raport a fost înlăturată motivat apărarea funcționarului public referitoare la faptul că prin procesul - verbal de tură a fost repartizat să îndeplinească alte atribuții, în afară de cele prezentate în Ordinul de serviciu nr. 129 din 31 iulie 2006, reținându-se că, într-o atare situație, era obligat să sesizeze șeful de tură printr-un referat. Soluția Curții de Apel, de admitere a acțiunii și de anulare a ordinului de sancționare este legală și va fi păstrată pentru considerentele reținute pe fondul cauzei.

Fapta imputată intimatului - reclamant, astfel cum a fost descrisă în Ordinul nr. 485 din 1 februarie 2007 constă în aceea că a permis și altor lucrători vamali să emită adeverințe de reținere a bunurilor de la călători și să restituie bunuri titularilor de adeverințe, deși aceștia (lucrătorii vamali) nu erau nominalizați în Ordinul de serviciu nr. 129 din 31 iulie 2006. În realitate, după cum rezultă din chiar sesizarea D.R.V. Craiova – C.V.I. și după cum a susținut și intimatul - reclamant în fața comisiei de disciplină, deși prin Ordinul de serviciu nr. 129 din 31 iulie 2006 se stabilește ca pe tura sa Ș.D. să îndeplinească sarcina gestionării magaziei de bunuri reținute de la călători în luna august 2006, acest lucru nu a fost posibil pe toată perioada în discuție, întrucât, din cauza numărului redus de lucrători vamali în activitate, prin procesul - verbal de tură a fost repartizat să îndeplinească alte atribuții.

Instanța de Fond a stabilit în mod corect că în lipsa unei prevederi exprese din ordinul menționat în sensul că lucrătorul vamal îndeplinește numai (exclusiv) sarcina de gestionar al magaziei, acesta nu putea refuza îndeplinirea altor sarcini de serviciu ce îi erau stabilite de șeful de tură. Această concluzie a fost argumentată judicios de judecătorul fondului, prin invocarea Ordinului de serviciu nr. 52 din 1 februarie 2006, pct. c) care stabilește că șeful de tură asigură planificarea turei de serviciu pentru cele două sensuri de control și, de asemenea, prin indicarea faptului necontestat că în fișa postului fiecărui lucrător vamal se prevede că „efectuează operațiuni de control și vămuire a bunurilor aparținând persoanelor fizice”.

Este, prin urmare, excesiv a primi susținerea recurentei în sensul că intimatul ar fi trebuit să întocmească referate prin care să sesizeze superiorilor ierarhici, așa-zisa schimbare a atribuțiilor, pentru a putea fi exonerat de răspundere, art. 24 și art. 25 din O.U.G. nr. 10/2004 privind statutul personalului vamal invocat de recurentă, fiind corect interpretate de Instanța de Fond. În fine, prin recursul declarat se încearcă motivarea sancțiunii aplicate și prin imputarea altor fapte (neîntocmirea inventarului scriptic și faptic în ziua de 14 august 2006 ori încălcarea Ordinelor de serviciu nr. 121 din 5 iunie 2006 și nr. 125 din 30 iunie 2006), menționate în sesizarea D.R.V. Craiova din 19 octombrie 2006 și, parțial, cercetate de comisia de disciplină, dar neindicate în ordinul de sancționare.

După cum s-a arătat în considerentele precedente prin ordinul atacat intimatul a fost sancționat numai pentru încălcarea dispozițiilor cuprinse în Ordinul de serviciu nr. 129 din 31 iulie 2006, astfel încât controlul de legalitate exercitat de Instanță potrivit art. 68 din Legea nr. 188/1999 este limitat la aceasta. Pentru considerentele expuse reținând, în esență, că nu s-a dovedit de către recurentă „încălcarea cu vinovăție” de către intimat a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice, potrivit art. 64 din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la acea epocă în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de A.N.V., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.R.A.O.V. Craiova împotriva sentinței nr. 251 din 10 septembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă. Respinge recursul declarat de A.N.V. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2008.