ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 288/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 288/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față,

Din examinarea

lucrărilor dosarului, s-au constatat următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel

Craiova, reclamantul P.

D. a solicitat

anularea Ordinului nr. 485 din 1 februarie 2007 prin care a fost

sancționat

începând cu data 1 februarie 2007, cu diminuarea drepturilor salariale cu 10%

pe o perioadă de 3 luni, conform art. 65 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999

republicată.

În motivarea

cererii, reclamantul a arătat că prin ordinul contestat

a fost sancționat disciplinar, reținându-se în sarcina sa faptul că,

deși a

fost nominalizat prin ordin de serviciu să emită adeverințe de

reținere a bunurilor de la călători, precum și să restituie bunurile tuturor

titularilor de adeverințe, a permis altor lucrători vamali să efectueze aceste

operațiuni.

A arătat faptul

că ordinul atacat este nelegal întrucât, în baza ordinului de serviciu, șeful

de tură asigură planificarea turei de

serviciu

pentru cele două sensuri de control, iar în regulamentul de

organizare

și funcționare a birourilor vamale și în fișa postului se prevede că toți

lucrătorii îndeplinesc orice alte dispoziții date de conducătorul ierarhic.

Reclamantul a invocat lipsa din cuprinsul actului administrativ

sancționator a prevederilor

din procesul - verbal al comisiei de

disciplină

și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate

de

funcționarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile, apreciind că

lipsa acestor mențiuni determină nulitatea absolută a actului atacat.

De asemenea,

reclamantul, a invocat tardivitatea cercetării disciplinare.

În cauză a fost

formulată întâmpinare de către A.N.V., solicitându-se respingerea contestației formulate

de către reclamant.

Pârâta a arătat

că actul emis este legal și cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege, făcând

trimitere în preambulul său la raportul din 29 ianuarie 2007 al comisiei de disciplină,

care face corp comun cu ordinul atacat.

S-a precizat că

în ceea ce privește excepția tardivității sesizării comisiei de disciplină,

aceasta este neîntemeiată, întrucât pârâta a respectat termenul prevăzut de

lege.

Prin sentința nr.

251 din 10 septembrie 2007 a Curții de Apel Craiova a fost admisă acțiunea

reclamantului.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Instanța de Fond a reținut

că excepția tardivității sesizării este neîntemeiată, întrucât termenul

prevăzut de art. 24 alin. (4) din H.G. nr. 1210/2003 se calculează în raport de

data la care a încetat încălcarea îndatoririlor de serviciu, abaterea

disciplinară fiind săvârșită în intervalul 5 iunie 2003 - 31 august 2006. Or, comisia

de disciplină a fost sesizată la data 6 octombrie 2006, adică în termen.

În ceea ce privește excepția

nulității absolute a actului administrativ atacat, Instanța a constatat că

această excepție este

întemeiată întrucât

ordinul atacat nu cuprinde mențiunile prevăzute de

dispozițiile art. 35 alin. (2) lit. b) și lit. c)

din H.G. nr. 1210/2003.

Analizând

actul atacat și pe fondul său, Curtea de Apel a conchis că Ordinele de serviciu

nr. 121, 125 și 129 din 2006 nu prevedeau ca sarcină de serviciu exclusivă

pentru gestionari emiterea adeverințelor de reținere a bunurilor. Din

conținutul fișei postului, precum și din pct. c al Ordinului 52/2006 rezultă,

arată Instanța fondului, că această sarcină putea fi atribuită și altor

funcționari vamali. În plus, ca o confirmare, ulterior sancționării

contestatorului, prin ordin de serviciu, s-a prevăzut expres ca și alți

lucrători, în afară de gestionari, să poată emite adeverințe de reținere a

bunurilor, potrivit planificării întocmite de șeful de tură.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs D.R.A.O.V. Craiova în nume propriu, precum

și în numele A.N.V., invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct.

7 și pct. 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile generale cuprinse în art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentele

susțin că Instanța de Fond nu a ținut seama de apărările lor, însușindu-și fără

rezerve punctul de vedere al reclamantului.

Invocă

aplicarea greșită a prevederilor art. 35 alin. (2) lit. b) și lit. c) din H.G.

nr. 1210/2003 privind organizarea și funcționarea comisiilor de disciplină și a

comisiilor paritare din cadrul autorităților și instituțiilor publice, în

condițiile în care preambulul ordinului atacat face referire la raportul din 29

ianuarie 2007 întocmit de comisia de disciplină din cadrul A.N.V. În cuprinsul acestuia

se face precizarea că audierea reclamantului s-a consemnat în procesul - verbal

din 24 noiembrie 2006, respingându-i-se motivat toate apărările. În acest mod,

arată recurentele, s-a realizat cercetarea disciplinară prealabilă.

Cât

privește fondul cauzei, recurentele susțin că prima Instanță a ignorat

dispozițiile art. 23 și art. 24 din O.U.G. nr. 10/2004 privind Statutul

personalului vamal și a interpretat greșit probele administrate din care

rezultă cu claritate că reclamantul a încălcat Ordinul de serviciu nr. 129 din 30

iunie 2006, prin aceea că a permis și altor lucrători vamali să emită

adeverințe de reținere a bunurilor și nu a întocmit inventarul scriptic și

faptic al magaziei de bunuri reținute de la călători, în ziua de 14 august 2006.

Totodată, mai arată recurentele, lucrătorul vamal a încălcat și Ordinele de

serviciu nr. 121 din 5 iunie 2006 și nr. 125 din 30 iunie 2006, întrucât, deși

nu era nominalizat în acestea ca gestionar al magaziei de bunuri reținute de la

călători, a emis adeverințe de reținere a bunurilor și a restituit bunuri

titularilor acestora.

Prin

întâmpinarea formulată, intimatul - reclamant P.D. a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

A arătat

că Instanța de Fond a stabilit în mod corect că ordinul de sancționare este

nelegal întrucât a fost emis cu încălcarea art. 35 alin. (2) lit. b) și lit. c)

din H.G. nr. 1210/2003. Intimatul consideră că prevederea menționată constituie

o garanție de legalitate, de protejare a drepturilor funcționarilor publici în

procedura de angajare a răspunderii disciplinare și că nu se poate accepta

ideea recurentelor privind trimiterea la un alt act care ar face corp comun cu

ordinul.

În

recurs, nu s-au administrat înscrisuri noi, probă admisibilă în recurs conform art.

305 C. proc. civ.

Examinând

cu prioritate, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepția privind lipsa

calității, procesuale active a recurentei D.R.A.O.V., Înalta Curte constată că

este fondată.

Această

recurentă nu a participat la judecarea cauzei soluționată prin sentința civilă nr.

251 din 10 septembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Nefiind

parte în proces, D.R.A.O.V. nu are calitatea de a declara recurs împotriva

hotărârii care a soluționat un litigiu între alte persoane. Dispozițiile legale

care reglementează recursul (art. 299 - art. 316 C. proc. civ.) se referă strict la promovarea acestuia de către părți, adică de către persoanele

care au participat la judecarea pricinii.

În

aceste condiții, recursul declarat de D.R.A.O.V. în nume propriu, va fi respins

ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

Examinând

sentința prin prisma criticilor formulate în recursul declarat de pârâta A.N.V.,

a apărării din întâmpinare, precum și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest recurs este nefondat.

Obiectul

acțiunii în contencios administrativ soluționate de Curtea de Apel vizează

anularea Ordinului nr. 485 din 1 februarie 2007 emis de vicepreședintele A.N.A.F.

– A.N.V. prin care, începând cu data de 1 februarie 2007, intimatul - reclamant

P.N., funcționar public de execuție la Biroul Vamal Calafat a fost sancționat cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de 3 luni, în baza art. 65

alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,

republicată, modificată și completată.

Instanța

de Fond a argumentat soluția de admitere a acțiunii și de anulare a ordinului

dintr-o dublă perspectivă, reținând, cum s-a arătat anterior, că acesta nu

conține mențiunile obligatorii prevăzute în dispozițiile art. 35 alin. (2) lit.

b) și lit. c) din H.G. nr. 1210/2003 dar și că faptele imputate nu pot fi

considerate abateri atât timp cât fișa postului oricărui lucrător vamal indică

faptul că acesta „efectuează operațiuni de control și de vămuire a bunurilor

aparținând persoanelor fizice”.

Referitor

la motivul de recurs care combate excepția nulității absolute a ordinului prin raportare

la prevederile art. 35 alin. (2) lit. b) și lit. c) din H.G. nr. 1210/2003,

Înalta Curte reține următoarele:

Acest

text de lege (în sens larg) avea, la data emiterii ordinului de sancționare,

următorul conținut: „sub sancțiunea nulității absolute, în actul administrativ

prevăzut la alin. (1), adică actul administrativ de sancționare a

funcționarului public, se cuprind în mod obligatoriu:

b) precizarea

prevederilor din procesul - verbal al comisiei de disciplină;

c)motivele

pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcționarul public în

timpul cercetării disciplinare prealabile”.

Verificând

preambulul și partea expozitivă ale actului administrativ sancționator, Înalta

Curte constată că acest motiv de recurs este fondat, în sensul că cele două

cerințe ale legii, citate anterior, sunt îndeplinite.

Astfel,

în alin. (3), Ordinul nr. 485 din 1 februarie 2007 trimite la raportul întocmit

de comisia de disciplină organizată la nivelul A.N.V. la data de 29 ianuarie 2007.

Acest raport atestă respectarea procedurii prevăzute de art. 66 alin. (4) din

Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la data aplicării sancțiunii, în sensul

că s-a efectuat cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și a fost audiat

funcționarul public (audiere consemnată în procesul - verbal din 24 noiembrie 2006),

propunerea comisiei fiind în sensul aplicării sancțiunii disciplinare prevăzute

de art. 65 alin. (3) lit. b) din aceeași lege.

Împrejurarea

că emitentul actului nu a reluat in extenso prevederile din procesul - verbal

al comisiei de disciplină nu poate conduce la sancțiunea extremă a constatării

nulității absolute a ordinului, câtă vreme, cum s-a arătat, acesta trimite la raportul

comisiei de disciplină, iar acesta atestă respectarea cerințelor legii. Scopul

edictării prevederii cuprinse în art. 35 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 1210/2003

îl constituie tocmai evitarea abuzurilor administrației, prin indicarea

transparentă a pașilor parcurși de aceasta până la adoptarea concluziei finale

expusă în chiar actul sancționator. Or, neîndoielnic, intimatul - reclamant a

fost audiat, iar comisia de disciplină a analizat atât argumentele sale cât și

pe cele cuprinse în sesizarea din 19 octombrie 2006 formulată de D.R.V. Craiova,

despre toate acestea făcându-se vorbire în raportul menționat la care trimite

ordinul atacat.

Și în

ceea ce privește cerința expusă la art. 35 alin. (2) lit. c) din H.G. nr. 1210/2003,

referitoare la indicarea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările

formulate de funcționarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile,

Înalta Curte observă că este îndeplinită.

Astfel,

din alin. (3) al ordinului, partea finală și din alin. (4), rezultă că în urma audierii

funcționarului public și a administrării tuturor probelor, aspecte consemnate

de asemenea, în raportul din 29 ianuarie 2007 al comisiei de disciplină, s-a

confirmat săvârșirea unei abateri disciplinare. În raport a fost înlăturată

motivat apărarea funcționarului public referitoare la faptul că prin procesul -

verbal de tură a fost repartizat să îndeplinească alte atribuții, în afară de

cele prezentate în Ordinul de serviciu nr. 129 din 31 iulie 2006, reținându-se

că, într-o atare situație, era obligat să sesizeze șeful de tură printr-un

referat.

Soluția

Curții de Apel, de admitere a acțiunii și de anulare a ordinului de sancționare

este legală și va fi păstrată pentru considerentele reținute pe fondul cauzei.

Fapta

imputată intimatului - reclamant, astfel cum a fost descrisă în Ordinul nr. 485

din 1 februarie 2007 constă în aceea că a permis și altor lucrători vamali să

emită adeverințe de reținere a bunurilor de la călători și să restituie bunuri

titularilor de adeverințe, deși aceștia (lucrătorii vamali) nu erau

nominalizați în Ordinul de serviciu nr. 129 din 31 iulie 2006.

În

realitate, după cum rezultă din chiar sesizarea D.R.V. Craiova – C.V.I. și după

cum a susținut și intimatul - reclamant în fața comisiei de disciplină, deși

prin Ordinul de serviciu nr. 129 din 31 iulie 2006 se stabilește ca pe tura sa Ș.D.

să îndeplinească sarcina gestionării magaziei de bunuri reținute de la călători

în luna august 2006, acest lucru nu a fost posibil pe toată perioada în

discuție, întrucât, din cauza numărului redus de lucrători vamali în activitate,

prin procesul - verbal de tură a fost repartizat să îndeplinească alte

atribuții.

Instanța

de Fond a stabilit în mod corect că în lipsa unei prevederi exprese din ordinul

menționat în sensul că lucrătorul vamal îndeplinește numai (exclusiv) sarcina

de gestionar al magaziei, acesta nu putea refuza îndeplinirea altor sarcini de

serviciu ce îi erau stabilite de șeful de tură.

Această

concluzie a fost argumentată judicios de judecătorul fondului, prin invocarea Ordinului

de serviciu nr. 52 din 1 februarie 2006, pct. c) care stabilește că șeful de

tură asigură planificarea turei de serviciu pentru cele două sensuri de control

și, de asemenea, prin indicarea faptului necontestat că în fișa postului

fiecărui lucrător vamal se prevede că „efectuează operațiuni de control și

vămuire a bunurilor aparținând persoanelor fizice”.

Este,

prin urmare, excesiv a primi susținerea recurentei în sensul că intimatul ar fi

trebuit să întocmească referate prin care să sesizeze superiorilor ierarhici,

așa-zisa schimbare a atribuțiilor, pentru a putea fi exonerat de răspundere, art.

24 și art. 25 din O.U.G. nr. 10/2004 privind statutul personalului vamal

invocat de recurentă, fiind corect interpretate de Instanța de Fond.

În

fine, prin recursul declarat se încearcă motivarea sancțiunii aplicate și prin

imputarea altor fapte (neîntocmirea inventarului scriptic și faptic în ziua de

14 august 2006 ori încălcarea Ordinelor de serviciu nr. 121 din 5 iunie 2006 și

nr. 125 din 30 iunie 2006), menționate în sesizarea D.R.V. Craiova din 19

octombrie 2006 și, parțial, cercetate de comisia de disciplină, dar neindicate

în ordinul de sancționare.

După

cum s-a arătat în considerentele precedente prin ordinul atacat intimatul a fost

sancționat numai pentru încălcarea dispozițiilor cuprinse în Ordinul de

serviciu nr. 129 din 31 iulie 2006, astfel încât controlul de legalitate

exercitat de Instanță potrivit art. 68 din Legea nr. 188/1999 este limitat la

aceasta.

Pentru

considerentele expuse reținând, în esență, că nu s-a dovedit de către recurentă

„încălcarea cu vinovăție” de către intimat a îndatoririlor corespunzătoare

funcției publice, potrivit art. 64 din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare

la acea epocă în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin.

(1) - (3) C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de A.N.V., ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.R.A.O.V. Craiova

împotriva sentinței nr.

251 din 10 septembrie 2007 a Curții de

Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, ca fiind formulat de o persoană fără calitate

procesuală activă.

Respinge recursul declarat

de A.N.V. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 24 ianuarie 2008.