ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 287/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, s-au constatat următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Craiova, reclamanta M.D. a solicitat anularea ordinului nr. 477 din 01 februarie 2007 prin care a fost sancționată începând cu data 01 februarie 2007, cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de 3 luni, conform art. 65 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin ordinul contestat a fost sancționată disciplinar, reținându-se în sarcina sa faptul că nu a respectat ordinele de serviciu nr. 52, 121, 125 și 129/2006 în sensul că a atribuit gestionarilor alte sarcini decât cele privind emiterea adeverințelor de reținere a bunurilor.

A arătat faptul că ordinul atacat este nelegal întrucât, în baza ordinului de serviciu nr. 52/2006, șeful de tură asigură planificarea turei de serviciu pentru cele două sensuri de control, iar în regulamentul de organizare și funcționare a birourilor vamale și în fișa postului se prevede că toți lucrătorii îndeplinesc orice alte dispoziții date de conducătorul ierarhic. A subliniat că toți lucrătorii vamali operativi, deci și cei nominalizați gestionari, aveau atribuții de control și vămuire a bunurilor aparținând călătorilor, acordate prin ordine de serviciu. A mai precizat și aspectul că, în lunile iunie-august 2006 au fost prezenți la serviciu cel mult 5 lucrători pe tură, inclusiv șeful de tură.

Dintre aceștia doi făceau parte din echipa de control fizic și antidrog, conform Ordinului Autoritatății Naționale a Vămilor nr. 7540/2005, un lucrător vamal efectua controlul la agenții economici, iar cei rămași trebuiau să acopere toate celelalte activități, inclusiv cea de emitere a adeverințelor de reținere a bunurilor. Din aceste motive, în această perioadă, emiterea adeverințelor de reținere a fost făcută atât de gestionari, cât și de alți lucrători. Reclamanta a mai invocat lipsa din cuprinsul actului administrativ sancționator, a prevederilor din procesul-verbal al comisiei de disciplină și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcționarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile, apreciind că lipsa acestor mențiuni determină nulitatea absolută a actului atacat.

De asemenea, reclamanta a mai invocat tardivitatea cercetării disciplinare. Prin întâmpinarea formulată de către Autoritatea Națională a Vămilor s-a solicitat respingerea contestației reclamantei. Pârâta a arătat că actul emis este legal și cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege, făcând trimitere în preambulul său la raportul din 29 ianuarie 2007 al comisiei de disciplină, care face corp comun cu ordinul atacat. S-a precizat faptul că în ceea ce privește excepția tardivității sesizării Comisiei de disciplină, aceasta este neîntemeiată, întrucât pârâta a respectat termenul prevăzut de lege. Prin sentința nr. 250 din 10 septembrie 2007 a Curții de Apel Craiova a fost admisă acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că excepția tardivității sesizării este neîntemeiată, întrucât termenul prevăzut de art. 24 alin. (4) din H.G. nr. 1210/2003 se calculează în raport de data la care a încetat încălcarea îndatoririlor de serviciu, abaterea disciplinară fiind săvârșită în intervalul 05 iunie 2006-31 august 2006. Or, comisia de disciplină a fost sesizată la data 06 octombrie 2006, adică în termen. În ceea ce privește excepția nulității absolute a actului administrativ atacat, instanța a constatat că această excepție este întemeiată întrucât ordinul atacat nu cuprinde mențiunile prevăzute de dispozițiile art. 35 alin. (2) lit. b) și c) din H.G. nr. 1210/2003.

Analizând actul atacat și pe fondul său, Curtea de apel a conchis că ordinele de serviciu nr. 121, 125 și 129/2006 nu prevedeau ca sarcină de serviciu exclusivă pentru gestionari emiterea adeverințelor de reținere a bunurilor. Din conținutul fișei postului, precum și din pct. c) al ordinului nr. 52/2006 rezultă, arată instanța fondului, că această sarcină putea fi atribuită și altor funcționari vamali. În plus, ca o confirmare, ulterior sancționării contestatoarei, prin ordin de serviciu, s-a prevăzut expres ca și alți lucrători, în afară de gestionari, să poată emite adeverințe de reținere a bunurilor, potrivit planificării întocmite de șeful de tură. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova în nume propriu, precum și în numele Autorități Naționale a Vămilor invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc.

civ., precum și dispozițiile generale cuprinse în art. 304 1 C. proc. civ. Recurentele susțin că instanța de fond nu a ținut seama de apărările lor, însușindu-și fără rezerve punctul de vedere al reclamantei. Invocă aplicarea greșită a prevederilor art. 35 alin. (2) lit. b) și c) din H.G. nr. 1210/2003 privind organizarea și funcționarea comisiilor de disciplină și a comisiilor paritare din cadrul autorităților și instituțiilor publice, în condițiile în care preambulul ordinului atacat face referire la raportul nr. din 29 ianuarie 2007 întocmit de comisia de disciplină din cadrul Autorității Naționale a Vămilor. În cuprinsul acestuia se face precizarea că audierea reclamantei s-a consemnat în procesul-verbal din 24 noiembrie 2006, respingându-i-se motivat apărările.

În acest mod, arată recurentele, s-a realizat cercetarea disciplinară prealabilă. Cât privește fondul cauzei, recurentele susțin că prima instanță a ignorat dispozițiile art. 23 și art. 24 din O.U.G. nr. 10/2004 privind Statutul personalului vamal și a interpretat greșit probele administrate din care rezultă cu claritate că reclamanta a încălcat ordinele de serviciu indicate, prin aceea că a atribuit gestionarilor alte sarcini decât cele de a emite adeverințe de reținere a bunurilor. Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă M.D. a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat că instanța de fond a stabilit în mod corect că ordinul de sancționare este nelegal întrucât a fost emis cu încălcarea art. 35 alin. (2) lit. b) și c) din H.G.

nr. 1210/2003. Intimata consideră că prevederea menționată constituie o garanție de legalitate, de protejare a drepturilor funcționarilor publici în procedura de angajare a răspunderii disciplinare și că nu se poate accepta ideea recurentelor privind trimiterea la un alt act care ar face corp comun cu ordinul. În recurs nu s-au administrat înscrisuri noi, probă admisibilă în recurs conform art. 305 C. proc. civ. Examinând cu prioritate, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepția privind lipsa calității procesuale active a recurentei Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova, Înalta Curte constată că este fondată. Această recurentă nu a participat la judecarea cauzei soluționată prin sentința civilă nr. 250 din 10 septembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Nefiind parte în proces, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova nu are calitatea de a declara recurs împotriva hotărârii care a soluționat un litigiu între alte persoane. Dispozițiile legale care reglementează recursul (art. 299-art. 316 C. proc. civ.) se referă strict la promovarea acestuia de către părți, adică de către persoanele care au participat la judecarea pricinii. În aceste condiții, recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale în nume propriu, va fi respins ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă. Examinând sentința prin prisma criticilor formulate în recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, a apărării din întâmpinare, precum și potrivit art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că acest recurs este nefondat. Obiectul acțiunii în contencios administrativ soluționate de Curtea de apel vizează anularea ordinului nr. 477 din 01 februarie 2007 emis de vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor prin care, începând cu data de 01 februarie 2007, intimata-reclamantă M.D., funcționar public de execuție la Biroul Vamal Calafat a fost sancționată cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de 3 luni, în baza art. 65 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, modificată și completată. Instanța de fond a argumentat soluția de admitere a acțiunii și de anulare a ordinului dintr-o dublă perspectivă, reținând, cum s-a arătat anterior, că acesta nu conține mențiunile obligatorii prevăzute în dispozițiile art. 35 alin. (2) lit. b) și c) din H.G.

nr. 1210/2003, dar și că faptele imputate nu pot fi considerate abateri atât timp cât fișa postului oricărui lucrător vamal indică faptul că acesta „efectuează operațiuni de control și de vămuire a bunurilor aparținând persoanelor fizice”. Referitor la motivul de recurs care combate excepția nulității absolute a ordinului prin raportare la prevederile art. 35 alin. (2) lit. b) și c) din H.G. nr. 1210/2003, Înalta Curte reține următoarele: Acest text de lege (în sens larg) avea, la data emiterii ordinului de sancționare următorul conținut: „sub sancțiunea nulității absolute, în actul administrativ prevăzut la alin. (1) - adică actul administrativ de sancționare a funcționarului public - se cuprind în mod obligatoriu: b) precizarea prevederilor din procesul verbal al comisiei de disciplină.

c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcționarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile”. Verificând preambulul și partea expozitivă ale actului administrativ sancționator, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este fondat, în sensul că cele două cerințe ale legii, citate anterior, sunt îndeplinite.

Astfel, în alin. (3), ordinul nr. 477 din 01 februarie 2007 trimite la raportul întocmit de Comisia de disciplină organizată la nivelul Autorității Naționale a Vămilor la data de 29 ianuarie 2007. Acest raport atestă respectarea procedurii prevăzute de art. 66 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la data aplicării sancțiunii, în sensul că s-a efectuat cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și a fost audiat funcționarul public (audiere consemnată în procesul-verbal din 24 noiembrie 2006), propunerea comisiei fiind în sensul aplicării sancțiunii disciplinare prevăzute de art. 65 alin. (3) lit. b) din aceeași lege. Împrejurarea că emitentul actului nu a reluat in extenso prevederile din procesul-verbal al comisiei de disciplină nu poate conduce la sancțiunea extremă a constatării nulității absolute a ordinului, câtă vreme, cum s-a arătat, acesta trimite la raportul comisiei de disciplină, iar acesta atestă respectarea cerințelor legii.

Scopul edictării prevederii cuprinse în art. 35 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 1210/2003 îl constituie tocmai evitarea abuzurilor administrației, prin indicarea transparentă a pașilor parcurși de aceasta până la adoptarea concluziei finale expusă în chiar actul sancționator. Or, neîndoielnic, intimata-reclamantă a fost audiată iar comisia de disciplină a „cântărit” atât argumentele sale, cât și pe cele cuprinse în sesizarea din 19 octombrie 2006 formulată de Direcția Regională Vamală Craiova, despre toate acestea făcându-se vorbire în raportul menționat la care trimite ordinul atacat. Și în ceea ce privește cerința expusă la art. 35 alin. (2) lit. c) din H.G. nr. 1210/2003, referitoare la indicarea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcționarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile, Înalta Curte observă că este îndeplinită.

Astfel, din alin. (3) al ordinului, partea finală, și din alin. (4) rezultă că în urma audierii funcționarului public și a administrării tuturor probelor, aspecte consemnate, de asemenea, în raportul din 10 din 29 ianuarie 2007 al comisiei de disciplină, s-a confirmat săvârșirea unei abateri disciplinare. În raport a fost înlăturată motivat apărarea funcționarului public reținându-se că nu avea dreptul să atribuie gestionarilor vizați de ordinele de serviciu nr. 121 din 05 iunie 2006, nr. 125 din 30 iunie 2006 și nr. 129 din 31 iulie 2006 alte sarcini de serviciu, punându-i astfel în imposibilitatea de a-și îndeplini obligațiile fixate prin aceste ordine. Soluția Curții de apel de admitere a acțiunii și de anulare a ordinului de sancționare este legală și va fi păstrată pentru considerentele reținute pe fondul cauzei.

Fapta imputată intimatei-reclamante, astfel cum a fost descrisă în ordinul nr. 477 din 01 februarie 2007 constă în aceea că, în calitate de șef de tură, nu a respectat ordinele de serviciu nr. 121 din 05 iunie 2006, nr. 125 din 30 iunie 2006, nr. 129 din 31 iulie 2006 și nr. 52 din 01 februarie 2006 pct. c). Instanța de fond a stabilit în mod corect că în lipsa unei prevederi exprese din ordinele menționate în sensul că lucrătorul vamal vizat de ordin îndeplinește numai (exclusiv) sarcina de gestionar al magaziei, șeful de tură îi putea fixa și alte atribuții.

Această concluzie a fost argumentată judicios de judecătorul fondului, prin invocarea ordinului de serviciu nr. 52 din 01 februarie 2006 pct. c), care stabilește că șeful de tură asigură planificarea turei de serviciu pentru cele două sensuri de control și, de asemenea, prin indicarea faptului necontestat că în fișa postului fiecărui lucrător vamal se prevede că „efectuează operațiuni de control și vămuire a bunurilor aparținând persoanelor fizice”. Este, prin urmare, excesiv a primi susținerea recurentei în sensul că intimata ar fi trebuit să nu stabilească lucrătorilor vamali – gestionari și alte sarcini decât cele de a emite adeverințe de reținere a bunurilor, cu atât mai mult cu cât, în concret, numărul redus al personalului aflat în activitate în perioada iunie-august 2006, 5 lucrători pe tură, inclusiv șeful de tură, nu permitea indisponibilizarea unora.

Art. 24 și 25 din O.U.G. nr. 10/2004 privind Statutul personalului vamal, invocate de recurentă, au fost corect interpretate de instanța de fond, în sensul că șeful de tură a luat măsurile organizatorice cele mai potrivite, adaptate condițiilor concrete, cu respectarea Ordinului Autorității Naționale a Vămilor nr. 7540/2005, precum și a fișei postului fiecărui lucrător vamal. Pentru aceste considerente, reținând, în esență, că nu s-a dovedit de către recurentă „încălcarea cu vinovăție” de către intimată a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice, potrivit art. 64 din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la acea epocă, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1)-(3) C. proc.

civ. se va respinge recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova împotriva sentinței nr. 250 din 10 septembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă. Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2008.