ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 287/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 287/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

dosarului, s-au constatat următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Craiova,

reclamanta M.D. a solicitat anularea ordinului nr. 477 din 01 februarie 2007 prin

care a fost sancționată începând cu data 01 februarie 2007, cu diminuarea drepturilor

salariale cu 10% pe o perioadă de 3 luni, conform art. 65 alin. (3) lit. b) din

Legea nr. 188/1999, republicată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că prin ordinul contestat a fost sancționată disciplinar, reținându-se

în sarcina sa faptul că nu a respectat ordinele de serviciu nr. 52, 121, 125 și

129/2006 în sensul că a atribuit gestionarilor alte sarcini decât cele privind emiterea

adeverințelor de reținere a bunurilor.

A arătat faptul că ordinul

atacat este nelegal întrucât, în baza ordinului de serviciu nr. 52/2006, șeful de

tură asigură planificarea turei de serviciu pentru cele două sensuri de control,

iar în regulamentul de organizare și funcționare a birourilor vamale și în fișa

postului se prevede că toți lucrătorii îndeplinesc orice alte dispoziții date de

conducătorul ierarhic.

A subliniat că toți lucrătorii

vamali operativi, deci și cei nominalizați gestionari, aveau atribuții de control

și vămuire a bunurilor aparținând călătorilor, acordate prin ordine de serviciu.

A mai precizat și aspectul

că, în lunile iunie-august 2006 au fost prezenți la serviciu cel mult 5 lucrători

pe tură, inclusiv șeful de tură. Dintre aceștia doi făceau parte din echipa de control

fizic și antidrog, conform Ordinului Autoritatății Naționale a Vămilor nr. 7540/2005,

un lucrător vamal efectua controlul la agenții economici, iar cei rămași trebuiau

să acopere toate celelalte activități, inclusiv cea de emitere a adeverințelor de

reținere a bunurilor. Din aceste motive, în această perioadă, emiterea adeverințelor

de reținere a fost făcută atât de gestionari, cât și de alți lucrători.

Reclamanta a mai invocat

lipsa din cuprinsul actului administrativ sancționator, a prevederilor din procesul-verbal

al comisiei de disciplină și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate

de funcționarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile, apreciind că

lipsa acestor mențiuni determină nulitatea absolută a actului atacat.

De asemenea, reclamanta

a mai invocat tardivitatea cercetării disciplinare.

Prin întâmpinarea formulată

de către

Autoritatea

Națională a Vămilor

s-a solicitat respingerea contestației reclamantei.

Pârâta a arătat că actul

emis este legal și cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege, făcând trimitere

în preambulul său la raportul din 29 ianuarie 2007 al comisiei de disciplină, care

face corp comun cu ordinul atacat.

S-a precizat faptul că

în ceea ce privește excepția tardivității sesizării Comisiei de disciplină, aceasta

este neîntemeiată, întrucât pârâta a respectat termenul prevăzut de lege.

Prin sentința nr. 250

din 10 septembrie 2007 a Curții de Apel Craiova a fost admisă acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că excepția tardivității sesizării este neîntemeiată,

întrucât termenul prevăzut de art. 24 alin. (4) din H.G. nr. 1210/2003 se calculează

în raport de data la care a încetat încălcarea îndatoririlor de serviciu, abaterea

disciplinară fiind săvârșită în intervalul 05 iunie 2006-31 august 2006. Or, comisia

de disciplină a fost sesizată la data 06 octombrie 2006, adică în termen.

În ceea ce privește excepția

nulității absolute a actului administrativ atacat, instanța a constatat că această

excepție este întemeiată întrucât ordinul atacat nu cuprinde mențiunile prevăzute

de dispozițiile art. 35 alin. (2) lit. b) și c) din H.G. nr. 1210/2003.

Analizând actul atacat

și pe fondul său, Curtea de apel a conchis că ordinele de serviciu nr. 121, 125

și 129/2006 nu prevedeau ca sarcină de serviciu exclusivă pentru gestionari emiterea

adeverințelor de reținere a bunurilor. Din conținutul fișei postului, precum și

din pct. c) al ordinului nr. 52/2006 rezultă, arată instanța fondului, că această

sarcină putea fi atribuită și altor funcționari vamali. În plus, ca o confirmare,

ulterior sancționării contestatoarei, prin ordin de serviciu, s-a prevăzut expres

ca și alți lucrători, în afară de gestionari, să poată emite adeverințe de reținere

a bunurilor, potrivit planificării întocmite de șeful de tură.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova

în nume propriu, precum și în numele Autorități Naționale a Vămilor invocând motivele

de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile

generale cuprinse în art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentele susțin că

instanța de fond nu a ținut seama de apărările lor, însușindu-și fără rezerve punctul

de vedere al reclamantei.

Invocă aplicarea greșită

a prevederilor art. 35 alin. (2) lit. b) și c) din H.G. nr. 1210/2003 privind organizarea

și funcționarea comisiilor de disciplină și a comisiilor paritare din cadrul autorităților

și instituțiilor publice, în condițiile în care preambulul ordinului atacat face

referire la raportul nr. din 29 ianuarie 2007 întocmit de comisia de disciplină

din cadrul Autorității Naționale a Vămilor. În cuprinsul acestuia se face precizarea

că audierea reclamantei s-a consemnat în procesul-verbal din 24 noiembrie 2006,

respingându-i-se motivat apărările. În acest mod, arată recurentele, s-a realizat

cercetarea disciplinară prealabilă.

Cât privește fondul cauzei,

recurentele susțin că prima instanță a ignorat dispozițiile art. 23 și art. 24 din

O.U.G. nr. 10/2004 privind Statutul personalului vamal și a interpretat greșit probele

administrate din care rezultă cu claritate că reclamanta a încălcat ordinele de

serviciu indicate, prin aceea că a atribuit gestionarilor alte sarcini decât cele

de a emite adeverințe de reținere a bunurilor.

Prin întâmpinarea formulată,

intimata-reclamantă M.D. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că instanța de

fond a stabilit în mod corect că ordinul de sancționare este nelegal întrucât a

fost emis cu încălcarea art. 35 alin. (2) lit. b) și c) din H.G. nr. 1210/2003.

Intimata consideră că prevederea menționată constituie o garanție de legalitate,

de protejare a drepturilor funcționarilor publici în procedura de angajare a răspunderii

disciplinare și că nu se poate accepta ideea recurentelor privind trimiterea la

un alt act care ar face corp comun cu ordinul.

În recurs nu s-au administrat

înscrisuri noi, probă admisibilă în recurs conform art. 305 C. proc. civ.

Examinând cu prioritate,

potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepția privind lipsa calității procesuale

active a recurentei Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova,

Înalta Curte constată că este fondată.

Această recurentă nu a

participat la judecarea cauzei soluționată prin sentința civilă nr. 250 din 10

septembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Nefiind parte în proces,

Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova nu are calitatea de

a declara recurs împotriva hotărârii care a soluționat un litigiu între alte persoane.

Dispozițiile legale care reglementează recursul (art. 299-art. 316 C. proc.

civ.) se referă strict la promovarea acestuia de către părți, adică de către persoanele

care au participat la judecarea pricinii.

În aceste condiții, recursul

declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale în nume propriu,

va fi respins ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

Examinând sentința prin

prisma criticilor formulate în recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională

a Vămilor, a apărării din întâmpinare, precum și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest recurs este nefondat.

Obiectul acțiunii în contencios

administrativ soluționate de Curtea de apel vizează anularea ordinului nr. 477

din 01 februarie 2007 emis de vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare

Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor prin care, începând cu data de 01

februarie 2007, intimata-reclamantă M.D., funcționar public de execuție la Biroul

Vamal Calafat a fost sancționată cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o

perioadă de 3 luni, în baza art. 65 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind

Statutul funcționarilor publici, republicată, modificată și completată.

Instanța de fond a argumentat

soluția de admitere a acțiunii și de anulare a ordinului dintr-o dublă perspectivă,

reținând, cum s-a arătat anterior, că acesta nu conține mențiunile obligatorii prevăzute

în dispozițiile art. 35 alin. (2) lit. b) și c) din H.G. nr. 1210/2003, dar și că

faptele imputate nu pot fi considerate abateri atât timp cât fișa postului oricărui

lucrător vamal indică faptul că acesta „efectuează operațiuni de control și de vămuire

a bunurilor aparținând persoanelor fizice”.

Referitor la motivul de

recurs care combate excepția nulității absolute a ordinului prin raportare la prevederile

art. 35 alin. (2) lit. b) și c) din H.G. nr. 1210/2003, Înalta Curte reține următoarele:

Acest text de lege (în

sens larg) avea, la data emiterii ordinului de sancționare următorul conținut:

„sub sancțiunea nulității absolute, în actul administrativ prevăzut la alin. (1)

- adică actul administrativ de sancționare a funcționarului public - se cuprind

în mod obligatoriu:

b) precizarea prevederilor

din procesul verbal al comisiei de disciplină.

c) motivele pentru care

au fost înlăturate apărările formulate de funcționarul public în timpul cercetării

disciplinare prealabile”.

Verificând preambulul

și partea expozitivă ale actului administrativ sancționator, Înalta Curte constată

că acest motiv de recurs este fondat, în sensul că cele două cerințe ale legii,

citate anterior, sunt îndeplinite.

Astfel, în alin. (3),

ordinul nr. 477 din 01 februarie 2007 trimite la raportul întocmit de Comisia de

disciplină organizată la nivelul Autorității Naționale a Vămilor la data de 29

ianuarie 2007. Acest raport atestă respectarea procedurii prevăzute de art. 66

alin. (4) din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la data aplicării sancțiunii,

în sensul că s-a efectuat cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și a fost audiat

funcționarul public (audiere consemnată în procesul-verbal din 24 noiembrie 2006),

propunerea comisiei fiind în sensul aplicării sancțiunii disciplinare prevăzute

de art. 65 alin. (3) lit. b) din aceeași lege.

Împrejurarea că emitentul

actului nu a reluat in extenso prevederile din procesul-verbal al comisiei de disciplină

nu poate conduce la sancțiunea extremă a constatării nulității absolute a ordinului,

câtă vreme, cum s-a arătat, acesta trimite la raportul comisiei de disciplină, iar

acesta atestă respectarea cerințelor legii. Scopul edictării prevederii cuprinse

în art. 35 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 1210/2003 îl constituie tocmai evitarea

abuzurilor administrației, prin indicarea transparentă a pașilor parcurși de aceasta

până la adoptarea concluziei finale expusă în chiar actul sancționator. Or, neîndoielnic,

intimata-reclamantă a fost audiată iar comisia de disciplină a „cântărit” atât argumentele

sale, cât și pe cele cuprinse în sesizarea din 19 octombrie 2006 formulată de Direcția

Regională Vamală Craiova, despre toate acestea făcându-se vorbire în raportul menționat

la care trimite ordinul atacat.

Și în ceea ce privește

cerința expusă la art. 35 alin. (2) lit. c) din H.G. nr. 1210/2003, referitoare

la indicarea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcționarul

public în timpul cercetării disciplinare prealabile, Înalta Curte observă că este

îndeplinită.

Astfel, din alin. (3)

al ordinului, partea finală, și din alin. (4) rezultă că în urma audierii funcționarului

public și a administrării tuturor probelor, aspecte consemnate, de asemenea, în

raportul din 10 din 29 ianuarie 2007 al comisiei de disciplină, s-a confirmat săvârșirea

unei abateri disciplinare. În raport a fost înlăturată motivat apărarea funcționarului

public reținându-se că nu avea dreptul să atribuie gestionarilor vizați de ordinele

de serviciu nr. 121 din 05 iunie 2006, nr. 125 din 30 iunie 2006 și nr. 129 din

31 iulie 2006 alte sarcini de serviciu, punându-i astfel în imposibilitatea de a-și

îndeplini obligațiile fixate prin aceste ordine.

Soluția Curții de apel

de admitere a acțiunii și de anulare a ordinului de sancționare este legală și va

fi păstrată pentru considerentele reținute pe fondul cauzei.

Fapta imputată intimatei-reclamante,

astfel cum a fost descrisă în ordinul nr. 477 din 01 februarie 2007 constă în aceea

că, în calitate de șef de tură, nu a respectat ordinele de serviciu nr. 121 din

05 iunie 2006, nr. 125 din 30 iunie 2006, nr. 129 din 31 iulie 2006 și nr. 52

din 01 februarie 2006 pct. c).

Instanța de fond a stabilit

în mod corect că în lipsa unei prevederi exprese din ordinele menționate în sensul

că lucrătorul vamal vizat de ordin îndeplinește numai (exclusiv) sarcina de gestionar

al magaziei, șeful de tură îi putea fixa și alte atribuții.

Această concluzie a fost

argumentată judicios de judecătorul fondului, prin invocarea ordinului de serviciu

nr. 52 din 01 februarie 2006 pct. c), care stabilește că șeful de tură asigură planificarea

turei de serviciu pentru cele două sensuri de control și, de asemenea, prin indicarea

faptului necontestat că în fișa postului fiecărui lucrător vamal se prevede că „efectuează

operațiuni de control și vămuire a bunurilor aparținând persoanelor fizice”.

Este, prin urmare, excesiv

a primi susținerea recurentei în sensul că intimata ar fi trebuit să nu stabilească

lucrătorilor vamali – gestionari și alte sarcini decât cele de a emite adeverințe

de reținere a bunurilor, cu atât mai mult cu cât, în concret, numărul redus al personalului

aflat în activitate în perioada iunie-august 2006, 5 lucrători pe tură, inclusiv

șeful de tură, nu permitea indisponibilizarea unora. Art. 24 și 25 din O.U.G.

nr. 10/2004 privind Statutul personalului vamal, invocate de recurentă, au fost

corect interpretate de instanța de fond, în sensul că șeful de tură a luat măsurile

organizatorice cele mai potrivite, adaptate condițiilor concrete, cu respectarea

Ordinului Autorității Naționale a Vămilor nr. 7540/2005, precum și a fișei postului

fiecărui lucrător vamal.

Pentru aceste considerente,

reținând, în esență, că nu s-a dovedit de către recurentă „încălcarea cu vinovăție”

de către intimată a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice, potrivit

art. 64 din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la acea epocă, în temeiul

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1)-(3) C. proc.

civ. se va respinge recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova împotriva sentinței

nr. 250 din 10 septembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

Respinge recursul declarat

de Autoritatea Națională a Vămilor împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 ianuarie 2008.