ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2278/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 20 iunie 2006,

reclamantul R.L.H. a chemat în judecată A.N.V., solicitând anularea Ordinului nr.

5667 din 10 aprilie 2006 și a actelor administrative premergătoare,

reintegrarea în funcția publică deținută anterior, aceea de controlor vamal

principal la B.V.M., precum și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale

cuvenite și a sumei de 30.000 RON daune morale.

În motivarea cererii,

reclamantul arătat că măsura destituirii din funcție dispusă prin ordinul contestat

este neîntemeiată, susținerea pârâtei în sensul comiterii unei abateri

disciplinare grave fiind nefondată.

Din punct de vedere formal,

a mai precizat reclamantul nu au fost indicate corect și individualizate

temeiurile juridice ale sancțiunii dispuse, pârâta ignorând și prevederile art.

65 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora era obligată să țină cont

de cauzele și gravitatea abaterii, de împrejurările în care a fost săvârșită și

gradul de vinovăție, de comportarea generală în timpul serviciului a

funcționarului public și de existența altor sancțiuni disciplinare.

Pe fondul cauzei,

reclamantul a învederat că aspectele reținute ca abatere disciplinară prin

ordinul atacat nu pot constitui o astfel de faptă, întrucât aplicarea

procedurii simplificate de vămuire este una uzuală în activitatea vamală

curentă, în concordanță cu normele și standardele generale europene.

Prin sentința civilă nr. 170

din 10 noiembrie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială de

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea și a anulat

parțial ordinul atacat, numai cu privire la sancțiunea disciplinară aplicată

care a fost înlocuită cu aceea a suspendării avansării în gradele de salarizare

sau de promovare în funcția publică pe o perioadă de 3 ani.

Instanța a mai dispus

obligarea pârâtei să-l reintegreze în funcția publică de controlor vamal

principal la B.V.M. și să-i achite drepturile salariale cuvenite începând cu

data de 17 aprilie 2006.

Au fost respinse capetele de

cerere privind anularea actelor ce au stat la baza emiterii ordinului contestat

și plata daunelor morale.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Instanța a reținut că abaterile disciplinare menționate în ordinul

prin care s-a dispus destituirea reclamantului din funcția de controlor vamal

principal au fost corect reținute, reclamantul încălcându-și îndatoririle de

serviciu stabilite prin fișa postului prin neefectuarea controlului vamal fizic

la importurile de flori efectuate de două societăți comerciale în luna

februarie 2006.

Instanța a constatat că

pârâta a procedat la o greșită individualizare a sancțiunii, nefiind întemeiată

aplicarea măsurii celei mai grave, destituirea din funcție. În acest sens, s-a

apreciat că împrejurările comiterii abaterii disciplinare, lipsa altor sancțiuni

disciplinare, comportarea anterioară a reclamantului la locul de muncă,

justifică aplicarea unei măsuri mai puțin grave, respectiv a sancțiunii

prevăzute de art. 65 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici.

Împotriva sentinței a

declarat recurs pârâta A.N.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, pârâta a solicitat

în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât Instanța a pronunțat

soluția în baza unui probatoriu insuficient administrat, iar considerentele

sentinței nu se referă și la apărările de fond invocate prin întâmpinare.

În acest sens, pârâta a

arătat că Instanța a respins în mod eronat probele solicitate de autoritate,

nerespectând principiile contradictorialității și al dreptului la apărare.

În subsidiar s-a cerut

menținerea sancțiunii disciplinare aplicate prin ordinul atacat, întrucât

abaterile disciplinare comise de reclamant prezintă un grad ridicat de pericol

social, aducând o gravă atingere prestigiului autorității vamale.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat

urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și pe fond respingerea

acțiunii.

Referitor la primul motiv de

recurs, criticile formulate sunt nefondate.

În ședința publică de la 15

septembrie 2006, Instanța a încuviințat probele solicitate de pârâtă, respectiv

acte, interogatoriul reclamantului și martorii M.A. și D.P., probe care au fost

administrate. Referitor la înscrisurile privind stadiul cercetărilor penale

pornite împotriva reclamantului, Instanța a pus în vedere pârâtei să le

solicite și să le depună la dosar, având în vedere împrejurarea că procesul

penal s-a declanșat la sesizarea A.N.V.

Criticile formulate de

pârâtă sunt însă întemeiate cu privire la înlocuirea sancțiunii disciplinare a

destituirii din funcție cu aceea a suspendării dreptului de avansare în gradele

de salarizare sau de promovare în funcția publică pe o perioadă de 3 ani.

Potrivit art. 65 alin. (1)

din Legea nr. 188/1999 republicată, încălcarea cu vinovăție de către

funcționarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care o

dețin și a normelor de conduită profesională și civică prevăzute de lege

constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea disciplinară a acestora.

Existența abaterii

disciplinare și vinovăția funcționarului public în comiterea acestuia, reținute

ca atare de Instanța de Fond, nu au format obiectul criticii aduse de pârâtă,

ele nefiind contestate nici de reclamant care nu a declarat recurs în cauză.

Atât Instanța, în

considerentele sentinței, cât și pârâta în motivele de recurs au făcut

trimitere la prevederile art. 65 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, republicată,

potrivit cărora la individualizarea sancțiunii disciplinare se va ține seama de

cauzele și gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a

fost săvârșită, gradul de vinovăție și consecințele abaterii, comportarea

generală în timpul serviciului a funcționarului public, precum și de existența

în antecedentele acestuia a altor sancțiuni disciplinare care nu au fost

ridicate.

Cu privire la acest aspect,

Curtea reține că ordinul contestat a fost emis cu respectarea acestor

dispoziții, precum și a prevederilor art. 84 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 188/1999

potrivit cărora destituirea din funcția publică se dispune, ca sancțiune

disciplinară pentru săvârșirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unei

abateri disciplinare care a avut consecințe grave.

În cauză, abaterea comisă de

reclamant a fost în mod corect apreciată de pârâtă ca având gravitatea cerută

de textul susmenționat, ce a atras sancțiunea disciplinară cea mai severă.

Actul administrativ de

sancționare a reclamantului descrie abaterea disciplinară săvârșită, iar

înscrisurile pe care s-a fundamentat ordinul indică deficiențele concrete

constatate în activitatea reclamantului, respectiv neefectuarea controlului

vamal fizic al mărfurilor importate în perioada ianuarie - februarie 2006, diverse

sortimente de flori, titular de import fiind SC L. SRL.

În acest mod, reclamantul

și-a încălcat atribuțiile de serviciu stabilite prin fișa postului, faptele

fiind corect încadrate în prevederile art. 65 alin. (2) lit. g) și j) din Legea

nr. 188/1999 republicată, manifestări care aduc atingere prestigiului

autorității sau instituției în care funcționarul public își desfășoară

activitatea, respectiv încălcarea prevederilor legale referitoare la

îndatoriri, incompatibilității, conflicte de interese și interdicții stabilite

prin lege pentru funcționarii publici.

Abaterea săvârșită de

reclamant, care a confirmat pe declarațiile vamale de import efectuarea

controlului vamal fizic, procedură obligatorie, fără ca această activitate să

se desfășoare, constituie o faptă gravă de natură a compromite atât

prestigiului funcției deținute, cât și cel al autorității vamale, care

justifică aplicarea sancțiunii disciplinare a destituirii din funcția publică.

În raport de cele expuse mai

sus, Curtea, admițând recursul, va casa sentința atacată și va respinge

acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

A.N.V. reprezentată de D.R.V.B. împotriva sentinței civile nr. 170 din 10

noiembrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

pe fond respinge acțiunea formulată de R.L.H.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 2 mai 2007.