ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1393/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 154 din 13

octombrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și

de contencios administrativ în dosarul nr. 1356/57/2006, a fost admisă în parte

acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul N.I. împotriva

pârâtei A.N.A.F. – A.N.V. și în consecință:

- a fost anulat în parte

Ordinul nr. 5664 din 10 aprilie 2006 emis de pârâtă doar în ce privește

sancțiunea disciplinară aplicată care a fost înlocuită cu sancțiunea

suspendării dreptului de avansare în gradele de salarizare sau de promovare în

funcția publică pe o perioadă de 3 ani, prevăzută de art. 65 alin. (2) lit. c)

din Legea nr. 188/1999, cu modificările ulterioare;

- s-a dispus reintegrarea

reclamantului în funcția publică de controlor vamal principal la B.V.M. din cadrul D.R.V. Brașov, fiind obligată pârâta să-i achite drepturile salariale

cuvenite începând cu data de 17 aprilie 2006 și până la reintegrarea efectivă;

- au fost respinse capetele

de cerere privind anularea actelor ce au stat la baza emiterii ordinului

contestat și plata daunelor morale;

- a fost obligată pârâta la

plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.500 RON.

Pentru a dispune astfel,

prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin Ordinul nr. 5664 din 10

aprilie 2006 emis de pârâta A.N.A.F. – A.N.V. s-a dispus destituirea

reclamantului din funcția publică de controlor vamal principal la B.V.M., începând cu data de 17 aprilie 2006, conform art. 65 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 188/1999,

pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 65 alin. (2) lit. g)

și j) din aceeași lege prin neefectuarea controlului vamal fizic al mărfurilor

importante.

Susținerea reclamantului

privind greșita reținere în cuprinsul ordinului a dispozițiilor art. 65 alin. (2)

lit. g) din Legea nr. 188/1999, întrucât nu ar incident în cauză raportat la aspectele

concrete ce îi sunt imputate nu constituie un motiv de nulitate, fiind reținută

și incidența art. 65 alin. (2) lit. j), deci un cumul de abateri disciplinare.

Faptul că nu a fost

specificată teza din art. 65 alin. (2) lit. j) nu determină o greșită încadrare

în drept a faptelor reținute în sarcina reclamantului, din cuprinsul motivării

ordinului reieșind că s-a avut în vedere încălcarea îndatoririlor de serviciu

stabilite prin fișa postului și prin ordinele de serviciu.

Faptele reținute în sarcina

reclamantului au fost constatate prin raportul comisiei de disciplină întocmit

la data de 7 aprilie 2006, acesta arătând în declarațiile date inspectorilor

din cadrul S.V.I. că sarcinile de serviciu în perioada 2005 – 12 februarie 2006

sunt cele stabilite în fiecare an prin fișa postului.

Fișa postului prevede expres

în cadrul atribuțiilor „recepția, selecția, controlul documentar, controlul

fizic, validarea, acordarea liberului de vamă”, în conformitate cu sarcinile

stabilite de șeful biroului vamal.

Prin răspunsurile date în

fața inspectorilor, reclamantul a susținut că a efectuat controlul fizic pentru

bunurile importate, cu excepția câtorva cazuri referitoare la SC V.C. SRL și SC L. SRL, când mijloacele de transport au sosit la destinație în afara orelor

de program, iar controlul fizic s-a efectuat la locul de descărcare, întrucât

mărfurile erau perisabile.

Reclamantul avea îndatorirea

de a efectua controlul fizic, chiar dacă prin art. 67 alin. (2) din H.G. nr. 1114/2001

acesta este lăsat la aprecierea autorității vamale, întrucât a fost stabilită

prin fișa postului, iar respectarea îndatoririlor stabilite prin ordinele de

serviciu era obligatorie.

Reclamantului nu i s-a imputat

omisiunea înscrierii mijloacelor de transport în registrul de poartă, neavând o

atare atribuție, însă aceste omisiuni conduc la concluzia că mijlocul de

transport încărcat cu flori proaspete nu a fost prezentat în vamă în vederea

efectuării controlului fizic.

Nu a fost reținută nici

existența unui caz fortuit de întrerupere a operațiunii de vămuire prin

anularea la 10 februarie 2006 a unor D.V.I. și emiterea altora la 13 februarie

2006 pentru același titular de transport, invocat de reclamant, aceste aspecte

denotând neefectuarea controlului fizic în conformitate cu prevederile legale.

Raportat la aceste

considerente, prima instanță a reținut că reclamantul a săvârșit abaterile

disciplinare constatate prin ordinul atacat, însă pârâta a procedat la o greșită

individualizare a sancțiunii raportat la gravitatea abaterilor și împrejurările

concrete în care au fost comise, gradul de vinovăție și consecințele

abaterilor, comportarea generală în timpul serviciului și inexistența în

antecedentele funcționarului public a altor sancțiuni disciplinare, aspecte

prevăzute de art. 65 alin. (4) din Legea nr. 188/1999.

Celelalte petite ale

acțiunii au fost respinse întrucât s-a reținut legalitatea actelor care au stat

la baza emiterii ordinului atacat și vinovăția reclamantului în comiterea

abaterilor disciplinare, iar din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat

că acesta a suferit un prejudiciu compensabil prin acordarea daunelor morale.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, în termenul legal, D.R.V. Brașov, în nume propriu, precum și

în numele și pe seama A.N.V. solicitând, în principal, casarea acesteia și

trimiterea cauzei spre rejudecare iar, în subsidiar, modificarea ei și în fond,

în urma rejudecării, respingerea acțiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată.

În justificarea primei

soluții s-a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., dată fiind pretinsa încălcare a dreptului la apărare și a principiilor nemijlocirii

și contradictorialității prin respingerea probelor solicitate.

A fost invocat și motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a

susținut ca hotărârea atacată nu conține temeiurile pentru care au fost

înlăturate apărările pârâtei cu privire la cele reținute în ordin, ceea ce

echivalează cu o lipsă de motivare, încălcându-se astfel dispozițiile art. 261 pct.

5 C. proc. civ.

Pentru subsidiarul formulat,

hotărârea a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, susținându-se

că soluția adoptată este rezultatul unei greșite aprecieri a probelor și, pe

cale de consecință, este dată cu aplicarea greșită a legii, astfel încât este

incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În opinia recurentelor

„încălcarea îndatoririlor de serviciu este o abatere de o gravitate deosebită

care sub aspectul modului și al împrejurărilor în care a fost săvârșită aduce o

gravă atingere și prestigiului autorității vamale, existând foarte multe

importuri la care nu s-a efectuat controlul vamal fizic, astfel încât aplicarea

sancțiunii disciplinare a destituirii din funcția publică a fost întrutotul

justificată.

Examinând actele dosarului,

Înalta Curte constată că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 7

nu pot fi reținute, pentru considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu

dispozițiile art. 167 alin. (1) C. proc. civ., dovezile se pot încuviința numai

dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, ceea ce

înseamnă că probele solicitate trebuie să fie pertinente și concludente cauzei.

Pertinența probei, care

implică și utilitatea ei presupune verificarea admisibilității juridice a

acesteia și a legalității ei, precum și verificarea relației existente între

pretențiile formulate și faptul susceptibil de probare. O probă este pertinentă

așadar dacă are legătură cu obiectul procesului.

Proba este concludentă dacă

este de natură să conducă la rezolvarea cauzei. Prin urmare, orice probă

concludentă este pertinentă, însă nu orice probă pertinentă este și

concludentă.

Condiția concludenței nu era

îndeplinită în privința probelor solicitate, respectiv a interogatoriului

reclamantului, în condițiile în care acesta și-a exprimat poziția prin actele

depuse la dosar și cea a emiterii unei adrese pentru comunicarea stadiului cercetărilor

penale pretins efectuate cu privire la aspecte de fapt și de drept în strânsă

legătură cu abaterile reținute, întrucât, răspunderea disciplinară pentru

neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu poate fi angajată conform art. 64 din

Legea nr. 188/1949 indiferent de soluția adoptată ca urmare a efectuării

respectivelor cercetări, îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru

stabilirea acesteia apreciindu-se oricum în raport cu probatoriul administrat

în prezenta cauză.

În raport cu aceste considerente

respingerea respectivelor probe este justificată, neputându-se reține pretinsa

încălcare a dreptului la apărare, ori a principiilor nemijlocirii și

contradictorialității, cum pretind recurentele.

Hotărârea atacată cuprinde

motivele pe care se sprijină soluția adoptată, fără a se putea reține că

acestea sunt contradictorii ori străine de natura pricinii, în sensul

dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Mai mult, în condițiile în care au

fost reținute în sarcina reclamantului abaterile disciplinare constatate prin

actele care au stat la baza emiterii ordinului atacat, o detaliere a apărărilor

de fond invocate de pârâtă și pretinsa „combatere” a acestora nu erau necesare.

Sunt întemeiate însă criticile

recurentelor referitoare la nelegalitatea și netemeinicia hotărârii sub

aspectul individualizării sancțiunii, urmând a se reține așadar incidența

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pe baza probatoriului

administrat în cauză, examinat în condițiile art. 304

1

C. proc. civ. și prin raportare la criteriile de individualizare a sancțiunii

prevăzute de art. 65 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, ținând seama, totodată,

de importanța funcției publice deținute de reclamant și de principiul

responsabilității deosebite care stă la baza exercitării acesteia, Înalta Curte

reține astfel, contrar concluziei primei instanțe, că gravitatea deosebită a

abaterilor reținute, împrejurările în care au fost comise, gradul de vinovăție

și consecințele negative ale acestora asupra prestigiului autorității vamale

justificau întrutotul aplicarea celei mai severe sancțiuni, respectiv

destituirea din funcția publică de controlor vamal principal.

Ca urmare, în temeiul art. 312

alin. (1) și (3), coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi admis, modificându-se în tot hotărârea atacată în sensul respingerii,

în fond, a acțiunii reclamantului, în totalitate, ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

D.V.B. și de A.N.V. împotriva sentinței civile nr. 154 din 13 octombrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată și

în fond respinge acțiunea formulată de N.I., în totalitate, ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 martie 2007.