ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1393/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 154 din 13 octombrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr. 1356/57/2006, a fost admisă în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul N.I. împotriva pârâtei A.N.A.F. – A.N.V. și în consecință: - a fost anulat în parte Ordinul nr. 5664 din 10 aprilie 2006 emis de pârâtă doar în ce privește sancțiunea disciplinară aplicată care a fost înlocuită cu sancțiunea suspendării dreptului de avansare în gradele de salarizare sau de promovare în funcția publică pe o perioadă de 3 ani, prevăzută de art. 65 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 188/1999, cu modificările ulterioare; - s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția publică de controlor vamal principal la B.V.M.

din cadrul D.R.V. Brașov, fiind obligată pârâta să-i achite drepturile salariale cuvenite începând cu data de 17 aprilie 2006 și până la reintegrarea efectivă; - au fost respinse capetele de cerere privind anularea actelor ce au stat la baza emiterii ordinului contestat și plata daunelor morale; - a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.500 RON. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin Ordinul nr. 5664 din 10 aprilie 2006 emis de pârâta A.N.A.F. – A.N.V. s-a dispus destituirea reclamantului din funcția publică de controlor vamal principal la B.V.M., începând cu data de 17 aprilie 2006, conform art. 65 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 188/1999, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 65 alin. (2) lit. g) și j) din aceeași lege prin neefectuarea controlului vamal fizic al mărfurilor importante.

Susținerea reclamantului privind greșita reținere în cuprinsul ordinului a dispozițiilor art. 65 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 188/1999, întrucât nu ar incident în cauză raportat la aspectele concrete ce îi sunt imputate nu constituie un motiv de nulitate, fiind reținută și incidența art. 65 alin. (2) lit. j), deci un cumul de abateri disciplinare. Faptul că nu a fost specificată teza din art. 65 alin. (2) lit. j) nu determină o greșită încadrare în drept a faptelor reținute în sarcina reclamantului, din cuprinsul motivării ordinului reieșind că s-a avut în vedere încălcarea îndatoririlor de serviciu stabilite prin fișa postului și prin ordinele de serviciu. Faptele reținute în sarcina reclamantului au fost constatate prin raportul comisiei de disciplină întocmit la data de 7 aprilie 2006, acesta arătând în declarațiile date inspectorilor din cadrul S.V.I.

că sarcinile de serviciu în perioada 2005 – 12 februarie 2006 sunt cele stabilite în fiecare an prin fișa postului. Fișa postului prevede expres în cadrul atribuțiilor „recepția, selecția, controlul documentar, controlul fizic, validarea, acordarea liberului de vamă”, în conformitate cu sarcinile stabilite de șeful biroului vamal. Prin răspunsurile date în fața inspectorilor, reclamantul a susținut că a efectuat controlul fizic pentru bunurile importate, cu excepția câtorva cazuri referitoare la SC V.C. SRL și SC L. SRL, când mijloacele de transport au sosit la destinație în afara orelor de program, iar controlul fizic s-a efectuat la locul de descărcare, întrucât mărfurile erau perisabile. Reclamantul avea îndatorirea de a efectua controlul fizic, chiar dacă prin art. 67 alin. (2) din H.G.

nr. 1114/2001 acesta este lăsat la aprecierea autorității vamale, întrucât a fost stabilită prin fișa postului, iar respectarea îndatoririlor stabilite prin ordinele de serviciu era obligatorie. Reclamantului nu i s-a imputat omisiunea înscrierii mijloacelor de transport în registrul de poartă, neavând o atare atribuție, însă aceste omisiuni conduc la concluzia că mijlocul de transport încărcat cu flori proaspete nu a fost prezentat în vamă în vederea efectuării controlului fizic. Nu a fost reținută nici existența unui caz fortuit de întrerupere a operațiunii de vămuire prin anularea la 10 februarie 2006 a unor D.V.I. și emiterea altora la 13 februarie 2006 pentru același titular de transport, invocat de reclamant, aceste aspecte denotând neefectuarea controlului fizic în conformitate cu prevederile legale.

Raportat la aceste considerente, prima instanță a reținut că reclamantul a săvârșit abaterile disciplinare constatate prin ordinul atacat, însă pârâta a procedat la o greșită individualizare a sancțiunii raportat la gravitatea abaterilor și împrejurările concrete în care au fost comise, gradul de vinovăție și consecințele abaterilor, comportarea generală în timpul serviciului și inexistența în antecedentele funcționarului public a altor sancțiuni disciplinare, aspecte prevăzute de art. 65 alin. (4) din Legea nr. 188/1999. Celelalte petite ale acțiunii au fost respinse întrucât s-a reținut legalitatea actelor care au stat la baza emiterii ordinului atacat și vinovăția reclamantului în comiterea abaterilor disciplinare, iar din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat că acesta a suferit un prejudiciu compensabil prin acordarea daunelor morale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, D.R.V. Brașov, în nume propriu, precum și în numele și pe seama A.N.V. solicitând, în principal, casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare iar, în subsidiar, modificarea ei și în fond, în urma rejudecării, respingerea acțiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată. În justificarea primei soluții s-a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., dată fiind pretinsa încălcare a dreptului la apărare și a principiilor nemijlocirii și contradictorialității prin respingerea probelor solicitate. A fost invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susținut ca hotărârea atacată nu conține temeiurile pentru care au fost înlăturate apărările pârâtei cu privire la cele reținute în ordin, ceea ce echivalează cu o lipsă de motivare, încălcându-se astfel dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. Pentru subsidiarul formulat, hotărârea a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, susținându-se că soluția adoptată este rezultatul unei greșite aprecieri a probelor și, pe cale de consecință, este dată cu aplicarea greșită a legii, astfel încât este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În opinia recurentelor „încălcarea îndatoririlor de serviciu este o abatere de o gravitate deosebită care sub aspectul modului și al împrejurărilor în care a fost săvârșită aduce o gravă atingere și prestigiului autorității vamale, existând foarte multe importuri la care nu s-a efectuat controlul vamal fizic, astfel încât aplicarea sancțiunii disciplinare a destituirii din funcția publică a fost întrutotul justificată.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 7 nu pot fi reținute, pentru considerentele în continuare arătate. În conformitate cu dispozițiile art. 167 alin. (1) C. proc. civ., dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, ceea ce înseamnă că probele solicitate trebuie să fie pertinente și concludente cauzei. Pertinența probei, care implică și utilitatea ei presupune verificarea admisibilității juridice a acesteia și a legalității ei, precum și verificarea relației existente între pretențiile formulate și faptul susceptibil de probare. O probă este pertinentă așadar dacă are legătură cu obiectul procesului.

Proba este concludentă dacă este de natură să conducă la rezolvarea cauzei. Prin urmare, orice probă concludentă este pertinentă, însă nu orice probă pertinentă este și concludentă. Condiția concludenței nu era îndeplinită în privința probelor solicitate, respectiv a interogatoriului reclamantului, în condițiile în care acesta și-a exprimat poziția prin actele depuse la dosar și cea a emiterii unei adrese pentru comunicarea stadiului cercetărilor penale pretins efectuate cu privire la aspecte de fapt și de drept în strânsă legătură cu abaterile reținute, întrucât, răspunderea disciplinară pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu poate fi angajată conform art. 64 din Legea nr. 188/1949 indiferent de soluția adoptată ca urmare a efectuării respectivelor cercetări, îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru stabilirea acesteia apreciindu-se oricum în raport cu probatoriul administrat în prezenta cauză.

În raport cu aceste considerente respingerea respectivelor probe este justificată, neputându-se reține pretinsa încălcare a dreptului la apărare, ori a principiilor nemijlocirii și contradictorialității, cum pretind recurentele. Hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină soluția adoptată, fără a se putea reține că acestea sunt contradictorii ori străine de natura pricinii, în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Mai mult, în condițiile în care au fost reținute în sarcina reclamantului abaterile disciplinare constatate prin actele care au stat la baza emiterii ordinului atacat, o detaliere a apărărilor de fond invocate de pârâtă și pretinsa „combatere” a acestora nu erau necesare.

Sunt întemeiate însă criticile recurentelor referitoare la nelegalitatea și netemeinicia hotărârii sub aspectul individualizării sancțiunii, urmând a se reține așadar incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pe baza probatoriului administrat în cauză, examinat în condițiile art. 304 1 C. proc. civ.

și prin raportare la criteriile de individualizare a sancțiunii prevăzute de art. 65 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, ținând seama, totodată, de importanța funcției publice deținute de reclamant și de principiul responsabilității deosebite care stă la baza exercitării acesteia, Înalta Curte reține astfel, contrar concluziei primei instanțe, că gravitatea deosebită a abaterilor reținute, împrejurările în care au fost comise, gradul de vinovăție și consecințele negative ale acestora asupra prestigiului autorității vamale justificau întrutotul aplicarea celei mai severe sancțiuni, respectiv destituirea din funcția publică de controlor vamal principal. Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3), coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recursul va fi admis, modificându-se în tot hotărârea atacată în sensul respingerii, în fond, a acțiunii reclamantului, în totalitate, ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.V.B. și de A.N.V. împotriva sentinței civile nr. 154 din 13 octombrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și în fond respinge acțiunea formulată de N.I., în totalitate, ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2007.