ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 172/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe Prin sentința nr. 136/F/CA din 9 iunie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta V.M.V., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, prin care s-a solicitat anularea Ordinului nr. 659 din 12 februarie 2009, reintegrarea în funcția publică deținută, plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate și cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență următoarele.

Reclamanta a deținut funcția publică de execuție de controlor vamal III principal 3 la Biroul Vamal Mediaș, raportul său de serviciu fiind suspendat începând cu data de 2 aprilie 2006 pentru concediu de maternitate pentru creșterea fiicei sale (f.116 ). Prin Ordinul nr. 8796 din 10 noiembrie 2006 al A.N.V., Biroul Vamal Mediaș s-a desființat iar la data de 29 decembrie 2006 a fost emis Ordinul nr. 10208/2006, prin care se comunică reclamantei intrarea în preaviz. La 5 ianuarie 2007, reclamanta a solicitat revocarea Ordinului nr. 10208/2006, pe motiv că raportul său de serviciu este suspendat conform art. 81 lit. h) din Legea nr. 188/1999, sens în care pârâta a emis Ordinul nr. 225 din 11 ianuarie 2007 prin care a revocat Ordinul nr. 10208, constatând că reclamanta are suspendat raportul de serviciu conform art. 81 lit. h) din Legea nr. 188/1999.

Cum pe durata suspendării pârâta avea obligația rezervării funcției publice, prin Ordinul nr. 367 din 23 ianuarie 2007 (f.58), motivat de desființarea Biroului Vamal Mediaș, i s-a rezervat reclamantei, începând cu 1 ianuarie 2007, funcția similară la Biroul Vamal Giurgiulești – DRV Galați. La 8 februarie 2007, reclamanta a solicitat reanalizarea Ordinelor nr. 10208, 225 și 367, transferul său la Biroul Vamal Aeroport Sibiu (f. 89-90) iar prin Ordinul nr. 3340 din 20 februarie 2007 (f.57) pârâta revocând Ordinul nr. 367 din 23 ianuarie 2007 începând cu 1 martie 2007 i-a și rezervat reclamantei funcția publică de controlor vamal III principal 3 în cadrul Biroului Vamal Aeroport Sibiu – DRV Brașov.

În 5 martie 2007, reclamanta a formulat cerere de suspendare a raportului de serviciu conform art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, arătând că a născut un alt copil la data de 25 ianuarie 2007 și, începând cu 2 aprilie 2007, se impune modificarea temeiului juridic al suspendării raportului de serviciu. La 9 martie 2007, pârâta a emis Ordinul nr.4379 prin care începând cu data de 2 aprilie 2007 a constatat încetate prevederile art. 2 din Ordinul nr. 225 din 11 ianuarie 2007 și a dispus suspendarea din activitate a reclamantei cu post rezervat la Aeroport Sibiu , reclamanta beneficiind de concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani, conform art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999.

În 9 ianuarie 2009, reclamanta s-a adresat pârâtei cu cerere prin care a solicitat eliberarea din funcția publică deținută întrucât instituția publică și-a încetat activitatea, arătând că este în imposibilitate să-și reia activitatea la noul loc de muncă ce i s-a rezervat, solicitând pârâtei să-și îndeplinească obligația prevăzută la art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 – în forma actuală a legii (f.5), pârâta comunicând, dacă dorește să-și reia activitatea la B.V. Aeroport Sibiu, trebuie să depună cerere în acest sens, iar dacă dorește încetarea raporturilor de serviciu acest lucru este posibil prin acordul părților conform art. 97 lit. b) din Legea nr. 188/1999 sau prin demisie notificată în scris conform art. 97 lit. e) din acest act normativ.

La 21 ianuarie 2009, reclamanta a arătat că își menține cererea inițială, solicitând aplicarea art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 și eliberarea din funcție, reiterând același lucru la 4 februarie 2009. Drept urmare, p rin Ordinul nr. 659 din 12 februarie 2009 pârâta A.N.V. prin Vicepreședintele A.N.A.F., conducător al A.N.V., a dispus începând cu 13 februarie 2009 încetarea raporturilor de serviciu în ce o privește pe reclamantă conform art. 94 alin. (2) teza a II-a coroborat cu prevederile art. 97 lit. a) din Legea nr. 188/1999, iar ordinul a fost comunicat reclamantei cu scrisoare recomandată și confirmare de primire, la 16 februarie 2009. În motivarea ordinului pârâta a reținut că reclamanta nu a depus cerere de reluare a activității, copilul acesteia împlinind 2 ani la 25 ianuarie 2009, astfel că sunt incidente prevederile art. 94 alin. (2) teza II, art. 95 alin. (5) și art. 97 lit. a) din Legea nr. 188/1999.

Instanța de fond față de multitudinea ordinelor emise, a reținut că în cauză sunt incidente prevederile Legii nr. 188/1999 care, în forma sa de la data suspendării raportului de serviciu al reclamantei – 1 ianuarie 2007, prevedea la art. 81 alin. (1) lit. h), pentru perioada concediului medical prenatal și postnatal, și la art. 82 alin. (1) lit. a), pentru perioada concediului de creștere a copilului în vârstă de până la doi ani, suspendarea de drept, respectiv la cerere, a raportului de serviciu al funcționarului public. Totodată, se arată în considerentele sentinței atacate, pentru ambele situații, la art. 83 alin. (3), legea stabilește în sarcina autorității publice obligația rezervării postului aferent funcției publice pe toată durata suspendării, cât și interdicția încetării și modificării raportului de serviciu în lipsa acordului funcționarului public sau din inițiativa exclusivă a autorității publice.

Per a contrario, reține instanța de fond, încetarea sau modificarea raporturilor de serviciu sunt permise și în perioada suspendării raporturilor de serviciu dacă ele au loc din inițiativa sau cu acordul funcționarului public. În speță, apreciază prima instanță, ca urmare a desființării Biroului Vamal Mediaș, post deținut de reclamantă anterior suspendării raportului de serviciu, autoritatea publică a rezervat reclamantei un post oarecare în cadrul B.V. Giurgiulești, însă la cererea expresă a reclamantei, a revocat ordinul și i-a rezervat postul în cadrul B.V. Aeroport Sibiu, unde reclamanta a solicitat a fi transferată.

Or, reține instanța de fond, înainte cu 15 zile de împlinirea vârstei de doi ani a copilului pentru creșterea căruia reclamanta a beneficiat de concediu, respectiv la 10 ianuarie 2009, reclamanta avea obligația de a solicita reluarea activității în cadrul Biroului Vamal Aeroport Sibiu, conform art. 81 alin. (2) raportat la art. 82 alin. (5), devenite în urma republicării legii art. 94 alin. (2) și respectiv art. 95 alin. (5). Prima instanță a constatat că reclamanta nu a solicitat reluarea activității în cadrul acestui loc de muncă, astfel că în speță operau ca temei al încetării raporturilor de serviciu prevederile art. 94 alin. (2) teza finală - „Neinformarea persoanei care are competența legală de numire în funcția publică atrage încetarea de drept a raportului de serviciu al funcționarului public, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (1) lit. f), h), i), k) și l) - în care reclamanta nu se încadrează". Instanța de fond a înlăturat apărarea reclamantei, potrivit căreia pârâta putea, cel mult, să o elibereze din funcție în condițiile art. 99 alin. (1) lit. a), cu respectarea prevederilor art. 99 alin. (3), (4), (5) și (6) din Legea nr. 188/1999, reținând că în momentul desființării Biroului Vamal Mediaș raportul de serviciu al reclamantei a fost modificat, cu acordul expres al reclamantei, care a solicitat transferul la B.V.

Aeroport Sibiu, urmare acestui acord, fiindu-i rezervat postul la B.V. Aeroport Sibiu. Deci, se arată în considerentele sentinței atacate, la data la care ar fi trebuit ca reclamanta să-și reia activitatea – 25 ianuarie 2009 - nu mai subzista motivul de eliberare din funcție invocat, conform art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, respectiv că B.V. Mediaș s-a desființat, reclamanta dându-și acordul la transfer la B.V. Aeroport Sibiu încă din 8 februarie 2007, dată de la care acesta era noul său loc de muncă. 2. Motivele de recurs prezentate de recurenta-reclamantă Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, în termen legal a declarat recurs reclamanta.

În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta-reclamantă susținând nelegalitatea hotărârii pronunțate de prima instanță, a arătat următoarele: - ordinul nr. 659 din 12 februarie 2009 emis de intimată, a cărui anulare a și solicitat-o, este nelegal, contrar celor reținute în sentință, întrucât prin acest ordin s-a dispus încetarea raporturilor sale de serviciu pe motiv că nu a solicitat reluarea activității, ceea ce însă nu se putea realiza deoarece în perioada în care s-a aflat în concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, s-a desființat unitatea unde lucra; - nu putea accepta postul rezervat de intimată din proprie inițiativă, naveta fiind imposibilă; - instanța de fond nu a făcut distincție între instituțiile transferului și cea a rezervării; aceasta din urmă nu trebuia realizată deoarece raportul său de muncă nu era suspendat și oricum rezervarea se face la cererea angajatului, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

3. Considerentele și soluția instanței de recurs Recursul nu este fondat. Înalta Curte, examinând sentința atacată prin prisma prevederilor legale din materia incidentă, raportat la criticile recurentei-reclamante ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și sub toate aspectele potrivit art. 304 1 C. proc. civ., reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să atragă fie casarea fie modificarea hotărârii pronunțate de prima instanță, în considerarea celor în continuare arătate. Raportat la situația de fapt a recurentei-reclamante, amplu și explicit prezentată în cuprinsul hotărârii primei instanțe și sintetizate în considerentele introductive ale deciziei de față, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a realizat o corectă aplicare a prevederilor imperative ale art. 95 alin. (5) coroborate cu art. 94 alin. (2), din Legea nr. 188/1999, republicată.

Reținând că în perioada 1 ianuarie 2007 – 13 februarie 2009 recurenta a fost suspendată din activitate, beneficiind de concediul pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, în sensul prevederilor legale citate, se impunea ca aceasta, în termen de 15 zile calendaristice anterioare datei la care copilul împlinea 2 ani să înainteze o cerere prin care să solicite expres reluarea activității. Minorul pentru care a beneficiat de concediu a împlinit vârsta de 2 ani la data de 25 ianuarie 2009, astfel cum rezultă din actele dosarului.

Nu sunt fondate criticile recurentei întrucât, în loc ca aceasta să solicite reluarea activității, la data de 9 ianuarie 2009, recurenta-reclamantă a solicitat încetarea raporturilor de serviciu, în temeiul art. 99 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 188/1999, ipoteza textului invocat fiind încetarea activității autorității sau instituției publice ori mutarea acesteia într-o altă localitate, iar funcționarul public nu este de acord să o urmeze. Totodată, prima instanță corect a reținut, raportat la împrejurarea că recurenta-reclamantă a mai avut un copil, pentru care de asemenea a beneficiat de concediu legal, de creștere, urmare a desființării Biroului Vamal la 1 ianuarie 2007, în perioada în care aceasta era suspendată din activitate, în mod corect, în temeiul art. 81 lit. h), contrar celor arătate de recurentă, unitatea intimată a rezervat pentru ea o funcție publică de natura celei deținute, transferul fiind realizat în condițiile legii.

Cum la încetarea suspendării activității recurenta nu numai că nu a solicitat reluarea activității, astfel cum se prevede în art. 95 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, republicată, ba chiar, prin conținutul cererii depuse a demonstrat că refuză reluarea activității la postul la care a și solicitat transferul, nu se poate reține că ordinul nr. 659 din 12 februarie 2009 emis de autoritatea intimată ar fi nelegal, acesta fiind motivat și fundamentat pe prevederile arătate, raportat la situația de fapt a recurentei. Nici motivația acesteia în sensul că nu dorea să înceapă activitatea într-o altă localitate întrucât domiciliul său este în Mediaș și prin încetarea raportului de muncă urma să beneficieze de ajutorul de șomaj, nu este de natură să confere un caracter nelegal ordinului atacat, temeiul legal invocat fiind corect, după cum s-a arătat mai sus.

Așadar, raportat la prevederile art. 312 C. proc. civ., față de cele prezentate, se va respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge reclamanta V.M.V. împotriva sentinței nr. 136/F/CA din 9 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2010.