ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 958/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 958/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 958/2015
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel lași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 172, pronunțată la data de 16 februarie 2010, în Dosarul nr. x/99/2009, a admis recursul declarat de contestatoarea A. împotriva sentinței civile nr. 1145 din 12 iunie 2009 a Tribunalului lași, sentință pe care a modificat-o în parte, în sensul că: a anulat în parte Decizia nr. 8 din 16 aprilie 2009 emisă de Grupul Școlar Țibănești, în sensul că, data încetării contractului individual de muncă al contestatoarei este 31 august 2009; a obligat intimatul să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 16 aprilie 2009 și până la data de 31 august 2009, și a menținut restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
La data de 3 martie 2014, contestatoarea A. a formulat cerere de revizuire cu privire la această decizie, motivele cererii de revizuire fiind depuse la aceeași dată și întemeiate în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Examinând, cu prioritate, excepția tardivității formulării cererii de revizuire, invocată din oficiu, conform prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.
În speță, prin cererea de revizuire formulată și întemeiată în drept pe prevederile art. 322 pct. 7 alin. (2) C. proc. civ., se atacă o decizie care a fost pronunțată la data de 16 februarie 2010, invocându-se contrarietatea acesteia în raport cu Decizia nr. 213/2014, pronunțată la data de 29 ianuarie 2014, de către Curtea de Apel lași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/99/2010.
În atare situație, sunt aplicabile dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a ll-a C. proc. civ., potrivit cărora, „Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) de la pronunțarea ultimei hotărâri".
Termenul de o lună, în care se poate formula cerere de revizuire împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de recurs după evocarea fondului, este socotit de la momentul pronunțării respectivei hotărâri, indiferent de momentul când partea interesată a luat cunoștință de motivele hotărârii atacate, iar acest fapt nu este de natură a încălca sau restrânge nici un drept procesual al părții.
Astfel, de principiu, hotărârea atacată prin intermediul revizuirii nu este criticată în raport de materialul dosarului existent la data pronunțării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanța de judecată la data pronunțării. De aceea, formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate și, pentru aceleași rațiuni, nu îngrădesc dreptul al apărare sau liberul acces la justiție al revizuentului.
În speță, din actele dosarului, rezultă că, ultima decizie pretins potrivnică și în raport cu care s-a formulat cererea de revizuire, a fost pronunțată la data de 29 ianuarie 2014.
Așadar, termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a ll-a C. proc. civ., raportat la art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a început să curgă de la 29 ianuarie 2014, data pronunțării ultimei hotărâri pretins potrivnice, iar prezenta cerere de revizuire a fost formulată la data de 03 martie 2014, dată menționată în rezoluția de primire a cererii de revizuire (fila 3 dosar), deci, cu depășirea termenului legal, care s-ar fi împlinit la data de 28 februarie 2014.
În ce privește calculul termenului prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a ll-a C. proc. civ., vor fi aplicate dispozițiile art. 101 alin. (3) C. proc. civ., care dispun în sensul că: „Termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârșesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare", coroborat cu art. 101 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cu care: „Termenul care, începând la 29, 30 sau 31 ale lunii, se sfârșește într-o lună care nu are o asemenea zi, se va socoti împlinit în ziua cea din urmă a lunii".
Obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.
Or, neexercitarea dreptului procesual- în speță, a cererii de revizuire- în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancțiunea prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ., care este decăderea, iar consecința este rămânerea irevocabilă a hotărârii revizuite pe data expirării termenului, astfel încât, aceasta nu mai poate fi analizată.
În speță, așadar, revizuenta A. a încălcat prevederile art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a ll-a C. proc. civ., deoarece, a formulat cererea cu depășirea termenului legal prevăzut de textul menționat, împrejurare față de care, dată fiind prioritatea soluționării excepției de tardivitate, celelalte aspecte învederate prin cererea de revizuire nu vor mai fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității fiind o excepție procesuală absolută și dirimantă, peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.
Având în vedere această situație, cât și dispozițiile art. 103 C. proc. civ., potrivit cărora, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea părții din dreptul de a exercita această cale extraordinară de atac, conform art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ., afară de cazul când legea dispune altfel ceea ce, în cauză, nu se poate reține, sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei, ceea ce, în cauză, nu s-a susținut-, instanța urmează a da eficiență textului de lege sus- evocat și, pe cale de consecință, a admite excepția tardivității formulării cererii de revizuire, invocată din oficiu, și a respinge cererea de revizuire, ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 172 din 16 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel lași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/99/2009, ca tardiv formulată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 26 martie 2015.