ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 972/2016

Decizia nr. 972/2016

Deliberând, în condițiile art. 395 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față:

Prin Decizia civilă nr. 1612 din 3 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respins apelul declarat de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B. și a fost obligat apelantul să plătească intimatei, cheltuieli de judecată în valoarea de 1.612 lei.

A fost menținută soluția pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 10743 din 3 decembrie 2013, în sensul respingerii acțiunii formulate de contestatorul A., prin care a solicitat anularea deciziei prin care s-a dispus concedierea sa și repunerea în situația anterioară, cu obligarea intimatei la plata unor despăgubiri materiale de care a fost lipsit prin concedierea sa.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire contestatorul invocând dispozițiile art. 509 pct. 1, 5 și 8 C. proc. civ., ce a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București.

Prin Decizia civilă nr. 3087 din 16 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost soluționată revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 1 și 5 și a fost declinată competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În raport de motivul de revizuire invocat, revizuentul a susținut că există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad. care încalcă autoritatea de lucru judecat. Astfel, prin Deciziile nr. 3 286 din 29 septembrie 2014 și nr. 1611 din 3 noiembrie 2014 pronunțate în spețe identice, se recunoaște că prevederile art. 69 alin. (3) C. muncii sunt obligatorii pentru angajatorul B., care nu poate deroga de la lege, iar criteriile sociale se aplică subsidiar față de standardul profesional.

Înalta Curte, la termenul din 21 aprilie 2016, a invocat excepția inadmîsibilității cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Analizând cererea de revizuire, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea nu îndeplinește cerințele de admisibilitate, pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Raportat la aceste dispoziții legale se reține că pentru a se putea invoca motivul de revizuire referitor ia hotărâri potrivnice trebuiesc îndeplinite cumulativ mai multe condiții și anume: să fie vorba de hotărâri potrivnice, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei față de reglementarea înscrisă în art. 509 alin. (2) C. proc. civ.; hotărârile să fie pronunțate în aceiași pricină, deci să fi existat tripla identitate de elemente: aceleași părți același obiect și aceeași cauză; hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității lucrului judecat, ori dacă a fost invocată să nu se fi discutat această excepția; să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Scopul pentru care a fosit instituit acest motiv de revizuire a fost acela de a lipsi de efecte juridice hotărârea care încalcă autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri.

Revizuentui a susținut că decizia a cărei anulare se cere este în contradicție cu alte decizii ale aceleiași instanțe de apel (Curtea de Apel București), pronunțate în pricini similare, Deciziile nr. 1286 din 29 septembrie 2014 și nr. 1611 din 3 noiembrie 2014, prin care se recunoaște că prevederile art. 69 alin. (3) C. muncii sunt obligatorii pentru angajatorul B., care nu poate deroga de la lege, iar criteriile sociale se aplică subsidiar față de standardul profesional.

Însă, câtă vreme în ipoteză susținută de revizuent, se afirmă o pretinsă contrarietate între hotărâri definitive ale aceleiași instanțe (Curtea de Apel București), pronunțate în cauze similare (iar nu identice), în privința altor părți ce sunt în aceeași situație ca și revizuentul, acesta din urmă nu poate obține anularea deciziei instanței de apel, întrucât practica neunitară a instanțelor nu poate fi remediată pe calea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.; pentru situația descrisă, nu este întrunită cerința ca hotărârile să fi fost pronunțate în cazul unui litigiu cu privire la care să se verifice tripla identitate de părți, obiect și cauză, față de cei anterior și a cărui autoritate de lucru judecat se invocă a fi fost încălcată.

Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor judecătorești, prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speță.

Pentru considerentele arătate, se va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de contestatorul revizuent.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 1612 din 3 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2013.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2016.