ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 396/2016

Decizia nr. 396/2016 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin cererea înregistrată la data de 12 ianuarie 2016 la Înalta Curte de Casație și Justiție, revizuienta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimata B., revizuirea Deciziei nr. 5126 din 17 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în raport de Decizia nr. 723/R din 13 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. În drept au fost invocate dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, s-a arătat că prin decizia a cărei revizuire se solicită a fost admis apelul declarat de intimata-reclamantă B., a fost schimbată în tot sentința instanței de fond și a fost admisă în parte acțiunea, dispunându-se anularea Deciziei nr. 868 din 24 decembrie 2013 și reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior, cu acordarea de despăgubiri egale cu salariile indexate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, contestatoarea de la concediere până la reintegrarea efectivă.

S-a mai arătat ea această decizie contravine unei hotărâri judecătorești pronunțată anterior de o altă curte de apel, încălcând autoritatea de lucru judecat a acesteia și fiind potrivnică cu aceasta, respectiv Decizia nr. 723/R din 13 iulie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, cât privește momentul de la care produce efecte decizia de concediere și problema calculării perioadei de preaviz. Prin întâmpinare, intimata B. a solicitat respingerea cererii de revizuire. Analizând cererea de revizuire prin prisma criticilor formulate și a temeiului de drept invocat, Înalta Curte reține următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, secția civilă, la data de 7 decembrie 2010 reclamantul C. a chemat în judecată pârâta SC D. SRL, contestând Decizia emisă de aceasta cu nr. 4105 din 18 noiembrie 2010 și solicitând anularea ei.

reintegrarea în funcția avută anterior și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale de care a fost lipsit în urma concedierii. Prin sentința civilă nr. 585 din 10 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Harghita, secția civilă, în Dosarul nr. x/96/2010, a fost admisă excepția invocată de pârâta SC D. SRL referitoare la lipsa de obiect a cererii de chemare în judecată și, în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul C. în contradictoriu cu pârâta SC D. SRL, ca rămasă Iară obiect. Împotriva acestei sentințe reclamantul C. a formulat recurs, care, prin Decizia nr. 723/R din 13 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a fost respins, ca nefondat, cu obligarea reclamantului la plata de cheltuieli de judecată către pârâtă.

Prin acțiunea înregistrată la data de 11 februarie 2014 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de munca și asigurări sociale, sub nr. x/3/2014, reclamanta B., în contradictoriu cu pârâta SC E. SRL, în temeiul art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011 - a dialogului social, a solicitat anularea Deciziei nr. 868 din 24 decembrie 2013, emisă de SC A. SRL, ca fiind netemeinică și neîegaiă și obligarea angajatorului la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate - majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în situația în care nu ar fi fost concediată, reintegrarea pe postul deținut anterior concedierii, cu repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere, acordarea indexărilor salariale pe ultimii 3 ani, începând cu 11 februarie 2011, prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate SC E. SRL, la o valoare ce va fi actualizată, indexată și majorată până la data efectuării plății conform art. 106 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate SC E. SRL.

Din 20 ianuarie 2011, precum și a celui înregistrat din 17 aprilie 2013. S-a mai solicitat acordarea diurnelor aferente deplasărilor efectuate în alte localități începând cu 11 februarie 2011 și până la 1 ianuarie 2014, sume actualizate indexate și majorate până la data efectuării plății, conform pontajelor înregistrate și semnate de angajator, drepturi salariale izvorâte din Contractul colectiv de muncă și dispozițiile C. muncii, în cuantumul stabilit în aceste acte normative, dar și acordarea t icnetelor de masă prevăzute conform art. 106 din Contractul colectiv de muncă nr. 40 din 20 ianuarie 2011 pentru perioada 11 februarie 2011-17 aprilie 2013, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3720 din 14 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a Vlll-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2014, a fost respinsă cererea de chemare în judecata formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâta SC E. SRL, ca neîntemeiată. Prin Decizia civilă nr. 5126 din 17 decembrie 2015 pronunțata de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă împotriva sentinței civile nr. 3720 din data de 14 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a Vlll-a conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. x/3/2014, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC A. SRL.

A fost schimbată sentința, a fost admisă în parte acțiunea și a fost anulată Decizia nr. 868 din 24 decembrie 2013 emisă de intimată. S-a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior concedierii. A fost obligată intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexase, majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contesta toarea de la concediere și până la reintegrarea efectivă. Au fost respinse celelalte capete de cerere ca neîntemeiate. Înalta Curte reține că revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea desființării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt descoperite după pronunțarea acesteia.

Cum retractarea unei hotărâri judecătorești definitive produce efecte asupra stabilității raporturilor juridice civile, legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate. În ipoteza de revizuire invocată de revizuientă, potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., „revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă (...), există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de htem judecat a primei hotărâri". Acest caz de revizuire se întemeiază pe autoritatea de lucru judecai și are în vedere situația în care, prin cea de-a doua hotărâre, pronunțată în una și aceeași pricină, între aceleași persoane și având aceeași calitate, se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară.

Rezultă că revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat va fi admisă doar dacă sunt întrunite, cumulativ, următoarele condiții; existența unor hotărâri judecătorești definitive, hotărârile judecătorești în cauză să fie potrivnice și să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză. De asemenea, hotărârile trebuie să fie pronunțate în dosare diferite, ce privesc două cereri de chemare în judecată distincte. În speță se constată că în situația celor doua hotărâri pretins potrivnice, indicate în cererea de revizuire de față, nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză, respectiv, a doua hotărâre nu este pronunțată în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, cu aceeași calitate.

Astfel, acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, secția civilă, la data de 7 decembrie 2010, are ca părți pe reclamantul C. și pe pârâta SC D. SRL, în timp ce cererea formulată la data de 11 februarie 2014, pe rolul Tribunalului București, secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost promovată de reclamanta B. în contradictoriu cu părâta SC E. SRL, sens în care nu se poate reține că în cele două cauze există identitate de părți.

Obiectul primei acțiunii îl reprezintă solicitarea anulării Deciziei emisă de pârâtă cu nr. 4105 din 18 noiembrie 2010, reintegrarea reclamantului C. în funcția avută anterior și obligarea paratei SC D. SRL la plata drepturilor salariale de care a fost lipsit reclamantul în urma concedierii, pe când obiectul în cel de-al doilea litigiu constă în solicitarea anulării Deciziei nr. 868 din 24 decembrie 2013, emisă de SC A. SRL, obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar ii beneficiat reclamanta în situația în care nu ar fi fost concediată, reintegrarea reclamantei B. pe postul deținut anterior concedierii, cu repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere, acordarea către reclamantă a indexărilor salariale pe ultimii 3 ani, a diurnelor aferente deplasărilor efectuate în alte localități începând cu 11 februarie 2011 și până la 1 ianuarie 2014, sume actualizate indexate și majorate până la data efectuării plății, astfel că nu există identitate de obiect în cele două hotărâri pretins potrivnice indicate în cererea de revizuire de față.

Temeiul juridic al primei cererii de chemare în judecată îl reprezintă dispozițiile C. muncii, iar în cea de-a doua acțiune se invocă prevederile art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011 - a dialogului social. Înalta Curte constată, astfel, că nu se poate reține că au fost pronunțate de instanțele de judecată hotărâri potrivnice, întrucât nu este întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză în cele două litigii soluționate prin cele două decizii pretins contrare indicate în cererea de revizuire de față, respectiv că a doua hotărâre încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi, chestiunea relevată de revizuientă putând fi apreciată ca o problemă de practică neunitară a instanțelor de recurs, care nu poate fi rezolvată pe această cale procedurală.

Prin urmare, revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, poate fi exercitată numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege, ce nu se regăsesc în speța de față conform celor mai sus arătate. În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta SC A. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuienta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 5126 din 17 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2016.