ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 994/2016

Decizia nr. 994/2016

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 5878 din 19 decembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 6204 din 28 mai 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Împotriva ambelor hotărâri, A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 7 C. proc. civ., pe care a înregistrat-o pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin încheierea din 23.02.2015, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a disjuns revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a admis excepția de necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire astfel disjunse în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia nr. 2259 din 05 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins atât excepția necompetenței sale materiale, invocată de revizuentă, cât și cererea de revizuire.

Pentru a decide astfel, instanța supremă a reținut că este competentă material să judece cererea de revizuire, având în vedere că aceasta vizează decizia civilă nr. 5878 din 19 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, cu motivația că ar fi potrivnică sentinței civile nr. 6204 din 08 mai 2014, pronunțată de Tribunalul București. Or, potrivit dispozițiilor art. 323 alin. (2) teza I C. proc. civ. „în cazul art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice.”

Cu privire la cererea de revizuire, a evocat dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. , subliniind că textul de lege sancționează încălcarea principiului puterii lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, făcând astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri, întrucât fiecare dintre părți se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din această situație nu se poate realiza decât prin revizuirea și, concomitent, anularea ultimei hotărâri.

A notat instanța supremă că, în speță, revizuenta a invocat potrivnicia deciziei pronunțate în recurs, în raport cu sentința primei instanțe, ceea ce este inadmisibil pe calea revizuirii.

Așadar, hotărârile judecătorești pretins potrivnice nu au fost pronunțate în dosare diferite, ci în cadrul aceluiași dosar, fiind vorba doar de etape procesuale diferite.

În altă ordine de idei, a reținut instanța supremă că, așa cum rezultă din expunerea motivelor de revizuire, aspectele invocate de revizuentă, referitor la pretinsa netemeinicie și nelegalitate a hotărârilor pronunțate din perspectiva analizei dispozițiilor legale privind întreruperea prescripției dreptului material la acțiune și a drepturilor accesorii îmbracă, în realitate, caracterul unor critici prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești, nu pentru că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat, ci sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

În consecință, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile esențiale pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a respins cererea de revizuire.

Împotriva acestei decizii, A. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În motivare, a susținut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Concretizând, a arătat că istoricul litigiului relevă că numai soluționarea cererii de revizuire îndreptată împotriva deciziei civile nr. 5878 din 19 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost declinată în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În acest context, a evocat dispozițiile art. 322 pct. 7 și art. 323 alin. (2) teza finală C. proc. civ., subliniind că, în speță, competența soluționării cererii de revizuire aparține Curții de Apel București, iar nu Înaltei Curți de Casație și Justiție care în mod nelegal a respins excepția necompetenței sale și a procedat la judecarea cererii de revizuire, încălcând astfel dispozițiile legale privitoare la competență.

Analizând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate de autoarea căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

Art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prevede că o hotărâre irevocabilă poate fi atacată pe calea contestației în anulare, când a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

În speță, contestatoarea a susținut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, arătând că, față de dispozițiile art. 322 pct. 7 și art. 323 alin. (2) teza finală C. proc. civ., competența soluționării cererii de revizuire aparținea Curții de Apel București, iar nu Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte subliniază că prin decizia atacată a fost soluționată o revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Potrivit art. 323 alin. (2) C. proc. civ. „în cazul art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărâri potrivnice. Când cele două instanțe care au dat hotărârile potrivnice fac parte din circumscripții judecătorești deosebite, instanța mai mare în grad la care urmează să se îndrepte cererea de revizuire va fi aceea a instanței care a dat prima hotărâre.”

În speță, cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva deciziei civile nr. 5878 din 19 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, autoarea de atac susținând că aceasta ar fi potrivnică sentinței civile nr. 6204 din 08 mai 2014, pronunțată de Tribunalul București.

Așadar, hotărârile pretins potrivnice au fost pronunțate de instanțe care fac parte din aceeași circumscripție.

Prin urmare, contrar celor susținute de autoarea căii de atac, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 323 alin. (2) teza finală C. proc. civ., care vizează situația în care cele două instanțe care au dat hotărârile potrivnice fac parte din circumscripții judecătorești deosebite, ci dispozițiile primei teze ale aceluiași alineat, potrivit cărora cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanțele care au pronunțat hotărâri potrivnice, în speță, aceasta fiind Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 320 C. proc. civ., contestația în anulare urmează să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 2259 din 05 noiembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2015.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2016.