ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 262/2016

Decizia

nr. 262/2016

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 2188 din 31 martie 2014,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări

sociale, în Dosarul nr. xxx/3/2012 a fost constatată nulitatea recursului

declarat de recurenta A. împotriva sentinței civile nr. 10956 din 06 decembrie 2013

pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări

sociale, în contradictoriu cu intimata B. București, pentru nemotivare în

termen.

Împotriva Deciziei civile

nr. 2188 din 31 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și împotriva sentinței

civile nr. 10956 din data de 6 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul

București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a formulat

contestație în anulare recurenta - reclamantă A., cererea fiind înregistrată pe

rolul Curții de Apel București la data de 23 octombrie 2014, sub nr. xxx/2/2014.

Prin Decizia nr. 1149

din 1 aprilie 2015 Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei civile

nr. 2188 din 31 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. A admis excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel București, în ceea ce privește

soluționarea contestației în anulare formulată de aceeași contestatoare

împotriva sentinței civile nr. 10956 din 06 decembrie 2013 pronunțată de

Tribunalul București, și în consecință, a dispus declinarea competenței de

soluționare a acesteia în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte

de muncă și asigurări sociale. În baza art. 108 alin. (1) pct. 1 lit. a) C.

proc. civ., s-a dispus aplicarea amenzii judiciare contestatoarei de 500 lei.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs contestatoarea A.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 2504 din 12 noiembrie 2015

a respins, ca inadmisibil, recursul.

S-a reținut că, în

raport cu dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ., decizia curții de apel

este fără drept de recurs, întrucât a soluționat o contestație în anulare

îndreptată împotriva unei hotărâri care, fiind pronunțată în soluționarea

apelului exercitat într-un litigiu de muncă, este definitivă, conform

dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Așa fiind, decizia

pronunțată de curtea de apel cu privire la contestația în anulare formulată

împotriva Deciziei civile nr. 2188 din 31 martie 2014 pronunțată de Curtea de

Apel București este irevocabilă, în sensul dispozițiilor art. 377 alin. 2 pct. 5

raportat la art. 320 alin. (3) C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă

de reformare pe calea recursului.

Totodată, a reținut

că recursul este inadmisibil și în ce privește dispoziția din decizia recurată

prin care s-a dispus declinarea competenței de soluționare a contestației în

anulare formulată împotriva sentinței civile nr. 10956 din 06 decembrie 2013

pronunțată de Tribunalul București, în favoarea acestei instanțe, în raport de

dispozițiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dispoziția

privind declinarea competenței de soluționare a cauzei nu este supusă niciunei

căi de atac.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea A. indicând ca temei

de drept dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

A susținut că s-au

comis erori la calcularea pensiei de către SC C. SA, neluându-se în calcul

toată vechimea din cartea de muncă, vechimea în muncă și la alte instituții. A

solicitat recalcularea pensiei începând cu anul 1995 și, deși a fost greu

datorită faptului că anumite arhive s-au desființat, a încercat să depună toate

dovezile privind vechimea sa în muncă. S-au format în mod greșit mai multe

dosare, deși cauza este una singură și are ca obiect recalcularea pensiei. În

mod greșit s-au dispus penalizările, care nu au temei legal.

La termenul de

judecată din data de 4 februarie 2016 Înalta Curte de Casație și Justiție a

supus dezbaterii admisibilitatea căii de atac formulate, raportat la posibilitatea

de încadrare a motivelor formulate în dispozițiile art. 317 și art. 318 C.

proc. civ.

Înalta Curte reține

caracterul inadmisibil al contestației în anulare având în vedere următoarele

considerente:

Căile de atac și

condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de

ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a

înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui

proces.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată

doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc.

civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o

hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare

specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs).

Cazurile în care

poate fi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura

de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită

potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Contestația în

anulare specială, reglementată de dispozițiile art. 318 C. proc. civ., poate fi

promovată în situația în care se atacă o hotărâre pronunțată în recurs,

respectiv când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli

materiale și când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte,

a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Prin urmare, pe calea

contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar

nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus

judecății.

Or, în speță,

susținerile conținute în cererea formulată nu se constituie în critici ce s-ar

putea circumscrie motivelor de contestație în anulare prevăzute expres și

limitativ de art. 317 și 318 C. proc. civ.

Astfel,

contestatoarea afirmă că analiza din decizia atacată este injustă, că această

decizie nu ține cont de realitate și că în mod nelegal a fost obligată la plata

penalizărilor, dezvoltând critici pe fondul cauzei, fără, însă, a se raporta la

vreunul din motivele de contestație în anulare prevăzute de art. 317 și 318 C.

proc. civ., cu referire la decizia atacată.

Or, legea nu a

urmărit, prin reglementarea căii de retractare a contestației în anulare, să

deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași

instanță, pe motivul că s-a stabilit eronat situația de fapt ori s-a aplicat

greșit legea, ci exclusiv îndreptarea unor nereguli procedurale expres

prevăzute.

Așa fiind, cum

criticile formulate nu se încadrează în dispozițiile art. 317 și 318 C. proc.

civ., niciuna din aceste critici neavând legătură cu neregulile procedurale

prevăzute de textele menționate, ca motive de contestație în anulare, Înalta

Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare împotriva Deciziei nr. 2504 din 12 noiembrie 2015 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de

contestatoarea A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 februarie 2016.