ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 262/2016

Decizia nr. 262/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 2188 din 31 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. xxx/3/2012 a fost constatată nulitatea recursului declarat de recurenta A. împotriva sentinței civile nr. 10956 din 06 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata B. București, pentru nemotivare în termen.

Împotriva Deciziei civile nr. 2188 din 31 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și împotriva sentinței civile nr. 10956 din data de 6 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a formulat contestație în anulare recurenta - reclamantă A., cererea fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 23 octombrie 2014, sub nr. xxx/2/2014. Prin Decizia nr. 1149 din 1 aprilie 2015 Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei civile nr. 2188 din 31 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

A admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, în ceea ce privește soluționarea contestației în anulare formulată de aceeași contestatoare împotriva sentinței civile nr. 10956 din 06 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, și în consecință, a dispus declinarea competenței de soluționare a acesteia în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. În baza art. 108 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., s-a dispus aplicarea amenzii judiciare contestatoarei de 500 lei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea A. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 2504 din 12 noiembrie 2015 a respins, ca inadmisibil, recursul.

S-a reținut că, în raport cu dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ., decizia curții de apel este fără drept de recurs, întrucât a soluționat o contestație în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri care, fiind pronunțată în soluționarea apelului exercitat într-un litigiu de muncă, este definitivă, conform dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Așa fiind, decizia pronunțată de curtea de apel cu privire la contestația în anulare formulată împotriva Deciziei civile nr. 2188 din 31 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București este irevocabilă, în sensul dispozițiilor art. 377 alin. 2 pct. 5 raportat la art. 320 alin. (3) C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului.

Totodată, a reținut că recursul este inadmisibil și în ce privește dispoziția din decizia recurată prin care s-a dispus declinarea competenței de soluționare a contestației în anulare formulată împotriva sentinței civile nr. 10956 din 06 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, în favoarea acestei instanțe, în raport de dispozițiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dispoziția privind declinarea competenței de soluționare a cauzei nu este supusă niciunei căi de atac. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea A. indicând ca temei de drept dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ. A susținut că s-au comis erori la calcularea pensiei de către SC C. SA, neluându-se în calcul toată vechimea din cartea de muncă, vechimea în muncă și la alte instituții.

A solicitat recalcularea pensiei începând cu anul 1995 și, deși a fost greu datorită faptului că anumite arhive s-au desființat, a încercat să depună toate dovezile privind vechimea sa în muncă. S-au format în mod greșit mai multe dosare, deși cauza este una singură și are ca obiect recalcularea pensiei. În mod greșit s-au dispus penalizările, care nu au temei legal. La termenul de judecată din data de 4 februarie 2016 Înalta Curte de Casație și Justiție a supus dezbaterii admisibilitatea căii de atac formulate, raportat la posibilitatea de încadrare a motivelor formulate în dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

Înalta Curte reține caracterul inadmisibil al contestației în anulare având în vedere următoarele considerente: Căile de atac și condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs).

Cazurile în care poate fi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Contestația în anulare specială, reglementată de dispozițiile art. 318 C. proc. civ., poate fi promovată în situația în care se atacă o hotărâre pronunțată în recurs, respectiv când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare. Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății.

Or, în speță, susținerile conținute în cererea formulată nu se constituie în critici ce s-ar putea circumscrie motivelor de contestație în anulare prevăzute expres și limitativ de art. 317 și 318 C. proc. civ. Astfel, contestatoarea afirmă că analiza din decizia atacată este injustă, că această decizie nu ține cont de realitate și că în mod nelegal a fost obligată la plata penalizărilor, dezvoltând critici pe fondul cauzei, fără, însă, a se raporta la vreunul din motivele de contestație în anulare prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ., cu referire la decizia atacată. Or, legea nu a urmărit, prin reglementarea căii de retractare a contestației în anulare, să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță, pe motivul că s-a stabilit eronat situația de fapt ori s-a aplicat greșit legea, ci exclusiv îndreptarea unor nereguli procedurale expres prevăzute.

Așa fiind, cum criticile formulate nu se încadrează în dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ., niciuna din aceste critici neavând legătură cu neregulile procedurale prevăzute de textele menționate, ca motive de contestație în anulare, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare împotriva Deciziei nr. 2504 din 12 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de contestatoarea A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2016.