ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1149/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3443 din 7 noiembrie 2013 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile de nelegalitate formulate de reclamanta B.M. prin S.D.B.R., în contradictoriu cu pârâtul M.A.I., ca neîntemeiate. I. În ceea privește excepția de nelegalitate a Ordinul M.A.I. nr. 600/2005, instanța de fond a constatat că deși O.U.G. nr. 63/2003 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 30/2007, acest act normativ era în vigoare și producea efecte juridice la momentul emiterii Ordinului M.A.I. nr. 600/2005, respectiv 15 aprilie 2005, astfel încât nu se poate susține că nu ar fi avut la bază dispoziții legale în vigoare.

Împrejurarea că ulterior O.U.G. nr. 63/2003 a fost aprobată nu poate produce efecte retroactive cu privire la legalitatea Ordinului nr. 600/2005 cu atât mai mult cu cât legalitatea acestuia se analizează în raport de dispozițiile în vigoare la momentul emiterii sale. De asemenea, instanța a apreciat că este neîntemeiată și critica formulată de reclamantă cu privire la nulitatea acestuia pentru nepublicarea în M. Of. al României, observând în acest sens că potrivit art. 28 alin. 3 din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 50/2005, în vigoare la data emiterii ordinului contestat, „Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of.

al României, partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională.” Aceste prevederi legale nu contravin dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora actele normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale se publică în M. Of., în vederea intrării lor în vigoare, deoarece acest text de lege nu exclude reglementarea unor excepții de la regula pe care o consacră, excepții prevăzute și de Constituție, cu atât mai mult cu cât instituirea obligației de publicare a actelor normative, pentru ca acestea să fie cunoscute de toți cetățenii și să se asigure astfel îndeplinirea cerinței de accesibilitate a legii, nu se justifică decât atunci când actul normativ în discuție este de aplicabilitate generală, vizând o problemă de interes public, o asemenea ipoteză neregăsindu-se în cazul actului contestat în speță pe calea excepției de nelegalitate, care vizează doar o anumită categorie profesională și activitatea desfășurată de aceasta, având așadar un domeniu limitat de aplicare.

Instanța de fond a mai reținut că nepublicarea Ordinului M.A.I. nr. 600/2005 în M. Of. nu este de natură să producă vreo vătămare reclamantei, în condițiile în care aceasta a avut acces la conținutul actului prin broșurile puse la dispoziție de minister personalului din subordine. II. În ceea ce privește excepția de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 1/652/2011, instanța de fond a reținut că reclamanta a invocat nepublicarea acestuia în M. Of. al României, sancțiunea fiind inexistența, cu consecința inopozabilității actului. Referitor la nepublicarea ordinului în M. Of., instanța a avut în vedere dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Întrucât Ordinul M.A.I. nr. 1/652/2011 nu are caracter normativ, ci individual, reglementând reorganizarea unor instituții determinate, instanța a apreciat că acesta nu trebuie publicat în M. Of. pentru a-și produce efectele. De asemenea, instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 11 alin. 2 lit. b) din același act normativ potrivit cărora „Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României: (…) actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate”. Or, anexele la ordinul M.A.I. nr. 1/652/2011 au caracter clasificat, fiind exceptate de la publicarea în M. Of.

al României și prin prisma acestui aspect. Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta B.M. a declarat recurs. Recurenta, prin motivele de recurs a invocat excepția de necompetență materială a Curții Apel București solicitând instanței de recurs să o admită așa cum a fost formulată, să casezei în integralitate sentința recurată și în rejudecare să se dispună trimiterea dosarului la Tribunalul Galați. Recurenta susține următoarele: - sentința instanței de fond a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe deoarece la data pronunțării sentinței recurate, era în vigoare Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, iar potrivit art. 27, alin. (3) și procesele în curs de judecată în primă instanța în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare pe rolul curților de apel, se trimit la tribunalele competente, pe cale administrativă.

Din aceste motive, instanța de fond trebuia să dispună scoaterea dosarului de pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, și trimiterea dosarului pe cale administrativă la Tribunalul Galați, secția de contencios aadministrativ și fiscal, care a devenit competent material. Pe fondul cauzei recurenta precizează că: - instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic a acestuia deoarece excepția de nelegalitate fusese invocată în dosarul de recurs de la Curtea de Apel Galați, de acest act administrativ depinzând soluționarea litigiului pe fond. - sentința recurată este lipsită de temei legal, este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind pronunțată în lipsa Ordinului M.A.I.

contestat de la dosar precum și a documentației care a stat la baza emiterii acestuia; -sentința recurată este lipsită de temei legal, este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece în cazul de față, erau îndeplinite în mod cumulativ condițiile impuse de legiuitor, prin art. 4 din Legea nr. 554/2004. De asemenea, potrivit art. 11, alin. (4) din Legea nr. 554/2004: „ Ordonanțele sau dispozițiile din ordonanțe care se consideră a fi neconstituționale, precum și actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând." Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului,precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Curtea de Apel București, ca instanță de contencios administrativ a fost învestită să se pronunțe asupra excepției de nelegalitate a Ordinelor M.A.I. nr. 600/2005 și nr. 1/652/2011. Este adevărat că la data soluționării cauzei, intrase în vigoare Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., însă acest act normativ nu este aplicabil în speță. Norma citată de recurentă, cuprinsă în art. 23 alin. (3) din această lege are, în realitate, următorul cuprins: „procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale”. Or, „potrivit prezentei legi”, art. 4 din Legea nr. 2/2013, care a modificat prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, dispune că litigiile „care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.

Cum prin hotărârea atacată nu s-a soluționat un litigiu care privește raportul de serviciu al funcționarului public, ci o excepție de nelegalitate care vizează acte administrative emise de o autoritate publică centrală, rezultă că acest motiv de recurs este nefondat, curtea de apel fiind competentă material în temeiul art. 4 alin. (1), raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Referitor la excepția de nelegalitate invocată, Înalta Curte remarcă lipsa oricărei critici concrete la adresa sentinței primei instanțe, recurenta limitându-se la a reproduce conținutul motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Referitor la critica privind nepublicarea în M. Of.

a Ordinelor M.A.I. nr. 600/2005 și nr. 1/652/2011, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect atât caracterul acestor acte administrative, cât și faptul că sunt exceptate de la publicare. Prima instanță a apreciat corect că Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 pentru aprobarea competențelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administrației și internelor, secretarilor de stat, secretarului general și șefilor/comandanților unităților M.A.I., deși este un act administrativ cu caracter normativ, nu a fost publicat în M. Of., întrucât la momentul adoptării sale erau în vigoare prevederile art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G.

nr. 50/2005, care stabileau imperativ că „nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, Partea I (…) ordinele (…) cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională”. Rațiunea nepublicării Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 este legată și de domeniul său de reglementare limitat, acesta fiind aplicabil doar unei categorii profesionale delimitate, și anume personalului M.A.I., situație în care nu se impunea să fie adus la cunoștința tuturor cetățenilor prin publicare în M. Of. al României. Legalitatea prevederilor art. 35 alin. (3) din Regulament nu poate fi pusă la îndoială și a fost stabilită în repetate rânduri de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a constatat că acestea nu încalcă în nici un fel prevederile art. 10 și 11 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, reliefată de exemplu prin Deciziile nr. 3626/2007, nr. 4430/2009, nr. 1565/2011, nr. 33/2014, este constantă în sensul afirmării legalității Ordinului M.A.I. nr. 600/2005. Cât privește Ordinul M.A.I. nr. 1/652/2011, s-a reținut în mod corect, în raport de domeniul de reglementare - reorganizarea structurilor subordonate nemijlocit I.G.P.F. - caracterul de act administrativ individual, astfel cum este definită această noțiune de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. În ce privește acest act administrativ sunt incidente, astfel, dispozițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora nu era supus regimului de publicare în M. Of.

al României. Ordinul menționat nu conține reglementări cu caracter general, impersonal și obligatoriu, adresate unor persoane nedeterminate, ci cuprinde reglementări care se adresează exclusiv persoanelor care sunt încadrate în structura I.G.P.F. De asemenea, în contextul în care unele dintre anexele acestui act normativ au caracter clasificat, se impune respectarea dispozițiilor în vigoare referitoare la informațiile clasificate, precum și ale art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000, republicată, care precizează următoarele: "(2) Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of.

al României: b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate". În acest context, nici nemulțumirea referitoare la nedepunerea ordinului atacat și a documentației care a stat la baza emiterii acestuia nu poate genera vreo consecință juridică, având în vedere faptul că motivele de nelegalitate invocate nu necesită examinarea documentației pe baza căreia a fost emis. Astfel, lipsa unor criterii de selecție sau departajare, a principiilor care au fost avute în vedere la întocmirea organigramelor, posturilor și situațiilor numerice aprobate prin Ordinul nr. 1/652/2011 reprezintă aspecte ce pot fi cercetate în măsura în care se dovedește o vătămare produsă persoanei căreia i s-au aplicat dispozițiile acestui act administrativ, așa cum în mod corect a reținut curtea de apel.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta B.M. prin S.D.B.R. împotriva sentinței civile nr. 3443 din 7 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 martie 2015.