ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1149/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1149/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 3443 din 7 noiembrie 2013 Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile de nelegalitate

formulate de reclamanta B.M. prin S.D.B.R., în contradictoriu cu pârâtul M.A.I.,

ca neîntemeiate.

I.

În ceea privește excepția de nelegalitate a Ordinul M.A.I. nr. 600/2005, instanța

de fond a constatat că deși O.U.G. nr. 63/2003 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 30/2007,

acest act normativ era în vigoare și producea efecte juridice la momentul

emiterii Ordinului M.A.I. nr. 600/2005, respectiv 15 aprilie 2005, astfel încât

nu se poate susține că nu ar fi avut la bază dispoziții legale în vigoare.

Împrejurarea că ulterior O.U.G. nr. 63/2003 a fost aprobată nu poate produce

efecte retroactive cu privire la legalitatea Ordinului nr. 600/2005 cu atât mai

mult cu cât legalitatea acestuia se analizează în raport de dispozițiile în

vigoare la momentul emiterii sale.

De

asemenea, instanța a apreciat că este neîntemeiată și critica formulată de

reclamantă cu privire la nulitatea acestuia pentru nepublicarea în M. Of. al

României, observând în acest sens că potrivit art. 28 alin. 3 din Regulamentul

privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și

prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 50/2005,

în vigoare la data emiterii ordinului contestat, „Nu sunt supuse regimului de

publicare în M. Of. al României, partea I, dacă legea nu dispune altfel,

ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect

reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională.”

Aceste

prevederi legale nu contravin dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,

potrivit cărora actele normative emise de conducătorii organelor administrației

publice centrale se publică în M. Of., în vederea intrării lor în vigoare,

deoarece acest text de lege nu exclude reglementarea unor excepții de la regula

pe care o consacră, excepții prevăzute și de Constituție, cu atât mai mult cu

cât instituirea obligației de publicare a actelor normative, pentru ca acestea

să fie cunoscute de toți cetățenii și să se asigure astfel îndeplinirea

cerinței de accesibilitate a legii, nu se justifică decât atunci când actul

normativ în discuție este de aplicabilitate generală, vizând o problemă de

interes public, o asemenea ipoteză neregăsindu-se în cazul actului contestat în

speță pe calea excepției de nelegalitate, care vizează doar o anumită categorie

profesională și activitatea desfășurată de aceasta, având așadar un domeniu

limitat de aplicare.

Instanța

de fond a mai reținut că nepublicarea Ordinului M.A.I. nr. 600/2005 în M. Of.

nu este de natură să producă vreo vătămare reclamantei, în condițiile în care

aceasta a avut acces la conținutul actului prin broșurile puse la dispoziție de

minister personalului din subordine.

II.

În ceea ce privește excepția de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 1/652/2011,

instanța de fond a reținut că reclamanta a invocat nepublicarea acestuia în M.

Of. al României, sancțiunea fiind inexistența, cu consecința inopozabilității

actului.

Referitor

la nepublicarea ordinului în M. Of., instanța a avut în vedere dispozițiile art.

11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative.

Întrucât

Ordinul M.A.I. nr. 1/652/2011 nu are caracter normativ, ci individual,

reglementând reorganizarea unor instituții determinate, instanța a apreciat că

acesta nu trebuie publicat în M. Of. pentru a-și produce efectele. De asemenea,

instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 11 alin. 2 lit. b) din același

act normativ potrivit cărora „Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of.

al României: (…) actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele

cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de

organele administrației publice centrale de specialitate”. Or, anexele la

ordinul M.A.I. nr. 1/652/2011 au caracter clasificat, fiind exceptate de la

publicarea în M. Of. al României și prin prisma acestui aspect.

Împotriva

hotărârii instanței de fond reclamanta B.M. a declarat recurs.

Recurenta,

prin motivele de recurs a invocat excepția de necompetență materială a Curții

Apel București solicitând instanței de recurs să o admită așa cum a fost

formulată, să casezei în integralitate sentința recurată și în rejudecare să se

dispună trimiterea dosarului la Tribunalul Galați.

Recurenta

susține următoarele:

-

sentința instanței de fond a fost dată cu încălcarea competenței de ordine

publică a altei instanțe deoarece la data pronunțării sentinței recurate, era în

vigoare Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, iar potrivit art. 27, alin. (3) și procesele în curs de judecată

în primă instanța în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la

data intrării în vigoare pe rolul curților de apel, se trimit la tribunalele

competente, pe cale administrativă.

Din

aceste motive, instanța de fond trebuia să dispună scoaterea dosarului de pe rolul

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, și

trimiterea dosarului pe cale administrativă la Tribunalul Galați, secția de

contencios aadministrativ și fiscal, care a devenit competent material.

Pe

fondul cauzei recurenta precizează că:

-

instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat

natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic a acestuia

deoarece excepția de

nelegalitate fusese invocată în dosarul de recurs de la Curtea de Apel Galați,

de acest act administrativ depinzând soluționarea litigiului pe fond.

-

sentința recurată este lipsită de temei legal, este dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii, fiind pronunțată în lipsa Ordinului M.A.I. contestat

de la dosar precum și a documentației care a

stat la baza emiterii acestuia;

-sentința

recurată este lipsită de temei legal, este dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii, deoarece în cazul de față, erau îndeplinite în mod cumulativ

condițiile impuse de legiuitor, prin art. 4 din Legea nr. 554/2004.

De

asemenea, potrivit art. 11, alin. (4) din Legea nr. 554/2004: „ Ordonanțele sau

dispozițiile din ordonanțe care se consideră a fi neconstituționale, precum și actele

administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi

atacate oricând."

Examinând

cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului,precum

și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru

a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în

continuare arătate.

Instanța

de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art.

304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Curtea

de Apel București, ca instanță de contencios administrativ a fost învestită să

se pronunțe asupra excepției de nelegalitate a Ordinelor M.A.I. nr. 600/2005 și

nr. 1/652/2011.

Este

adevărat că la data soluționării cauzei, intrase în vigoare Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru

pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., însă

acest act normativ nu este aplicabil în speță.

Norma

citată de recurentă, cuprinsă în art. 23 alin. (3) din această lege are, în

realitate, următorul cuprins: „procesele în curs de judecată în primă instanță

în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare

a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi,

sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale”.

Or,

„potrivit prezentei legi”, art. 4 din Legea nr. 2/2013, care a modificat

prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, dispune că litigiile „care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului

public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a

tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin

lege competența altor instanțe”.

Cum

prin hotărârea atacată nu s-a soluționat un litigiu care privește raportul de

serviciu al funcționarului public, ci o excepție de nelegalitate care vizează

acte administrative emise de o autoritate publică centrală, rezultă că acest

motiv de recurs este nefondat, curtea de apel fiind competentă material în temeiul

art. 4 alin. (1), raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind

contenciosul administrativ.

Referitor

la excepția de nelegalitate invocată, Înalta Curte remarcă lipsa oricărei

critici concrete la adresa sentinței primei instanțe, recurenta limitându-se la

a reproduce conținutul motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și

9 C. proc. civ.

Referitor

la critica privind nepublicarea în M. Of. a Ordinelor M.A.I. nr. 600/2005 și nr.

1/652/2011, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect

atât caracterul acestor acte administrative, cât și faptul că sunt exceptate de

la publicare.

Prima

instanță a apreciat corect că Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 pentru aprobarea

competențelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administrației și

internelor, secretarilor de stat, secretarului general și șefilor/comandanților

unităților M.A.I., deși este un act administrativ cu caracter normativ, nu a

fost publicat în M. Of., întrucât la momentul adoptării sale erau în vigoare

prevederile art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile la nivelul

Guvernului pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte

normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 50/2005, care stabileau

imperativ că „nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României,

Partea I (…) ordinele (…) cu caracter normativ care au ca obiect reglementări

din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională”.

Rațiunea

nepublicării Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 este legată și de domeniul său de

reglementare limitat, acesta fiind aplicabil doar unei categorii profesionale

delimitate, și anume personalului M.A.I., situație în care nu se impunea să fie

adus la cunoștința tuturor cetățenilor prin publicare în M. Of. al României.

Legalitatea

prevederilor art. 35 alin. (3) din Regulament nu poate fi pusă la îndoială și a

fost stabilită în repetate rânduri de Înalta Curte de Casație și Justiție, care

a constatat că acestea nu încalcă în nici un fel prevederile art. 10 și 11 din

Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea

actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel,

jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, reliefată de exemplu prin Deciziile nr. 3626/2007, nr.

4430/2009, nr. 1565/2011, nr. 33/2014, este constantă în sensul afirmării

legalității Ordinului M.A.I. nr. 600/2005.

Cât

privește Ordinul M.A.I. nr. 1/652/2011, s-a reținut în mod corect, în raport de

domeniul de reglementare - reorganizarea structurilor subordonate nemijlocit I.G.P.F.

- caracterul de act administrativ individual, astfel cum este definită această

noțiune de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În

ce privește acest act administrativ sunt incidente, astfel, dispozițiile art. 11

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă

pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora nu era supus regimului de

publicare în M. Of. al României.

Ordinul

menționat nu conține reglementări cu caracter general, impersonal și

obligatoriu, adresate unor persoane nedeterminate, ci cuprinde reglementări

care se adresează exclusiv persoanelor care sunt încadrate în structura I.G.P.F.

De

asemenea, în contextul în care unele dintre anexele acestui act normativ au

caracter clasificat, se impune respectarea dispozițiilor în vigoare referitoare

la informațiile clasificate, precum și ale art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr.

24/2000, republicată, care precizează următoarele:

"(2)

Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României:

b)

actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter

individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele

administrației publice centrale de specialitate".

În

acest context, nici nemulțumirea referitoare la nedepunerea ordinului atacat și

a documentației care a stat la baza emiterii acestuia nu poate genera vreo

consecință juridică, având în vedere faptul că motivele de nelegalitate

invocate nu necesită examinarea documentației pe baza căreia a fost emis.

Astfel,

lipsa unor criterii de selecție sau departajare, a principiilor care au fost

avute în vedere la întocmirea organigramelor, posturilor și situațiilor

numerice aprobate prin Ordinul nr. 1/652/2011 reprezintă aspecte ce pot fi

cercetate în măsura în care se dovedește o vătămare produsă persoanei căreia i

s-au aplicat dispozițiile acestui act administrativ, așa cum în mod corect a

reținut curtea de apel.

Astfel

fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este

temeinică și legală.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art.

312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința

atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta B.M. prin S.D.B.R. împotriva sentinței civile nr. 3443

din 7 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 13 martie 2015.