ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 33/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 33/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cadrul procesual în care a fost invocată

excepția de nelegalitate

Prin cererea adresată inițial Tribunalului

Tulcea la data de 9 iulie 2012 și înregistrată sub nr. 3387/88/2012,

reclamantul P.D. a solicitat suspendarea executării Dispoziției Gărzii de

Coastă Constanța nr. 2720302 din 10 ianuarie 2012, prin care pârâta a dispus

încetarea raporturilor de serviciu cu unitatea, anularea acestei dispoziții,

precum și anularea examenului de departajare, apreciind că cele două condiții

ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite în mod cumulativ.

La data de 11

decembrie 2012, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a Ordinelor

M.A.I. nr. 600/2005 și nr. 1/652/2011.

În motivarea

excepției de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 1/652/2011, s-a arătat că

acesta a fost emis în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (4) din O.U.G.

nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea M.A.I., aprobată prin Legea nr.

15/2008, cu modificările și completările ulterioare, și nu a fost publicat în

Monitorul Oficial al României, Partea I, conform dispozițiilor art. 11 din

Legea nr. 24/2000, modificată și completată, coroborată cu art. 7 alin. (4) din

O.U.G. nr. 30/2007.

S-a mai arătat că

Ordinul M.A.I. nr. 1/652/2011 reglementează structura organizatorică și statele

de funcții ale unității, având un caracter normativ.

S-a susținut de către

reclamant că nepublicarea ordinului în Monitorul Oficial al României atrage

sancțiunea inexistenței și a inopozabilității, aplicându-se dispozițiile art.

100 alin. (1) și art. 108 alin. (4) din Constituția României.

Referitor la excepția

de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 600/2005, s-a mai arătat că ordinul a

fost emis în temeiul dispozițiilor art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 63/2003 privind

organizarea și funcționarea M.A.I., cu modificările și completările ulterioare,

aprobată prin Legea nr. 604/2003, dar la data intrării în vigoare a O.U.G. nr.

30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei

Administrative, a fost abrogat implicit și nici nu a fost publicat în Monitorul

Oficial al României.

Totodată, prin

Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 s-au aprobat competențele de gestiune a resurselor

umane din cadrul M.A.I., motiv pentru care acest ordin se încadrează în

categoria actelor administrative normative, dar datorită nepublicării în

Monitorul Oficial acest act administrativ nu poate deveni un fapt juridic licit

producător de efecte juridice în favoarea angajatorului, întrucât prin acestea

se încalcă normele de drept în vigoare.

Pârâta a invocat

excepția de necompetență materială a Tribunalului Tulcea, solicitând declinarea

dosarului în favoarea Curții de Apel Constanța în vederea soluționării

excepției de nelegalitate a Ordinelor M.A.I. nr. 600/2005 și nr. 1/652/2011.

Prin Încheierea de

ședință din data de 11 ianuarie 2013, Tribunalul Tulcea a admis excepția de

necompetență materială în ceea ce privește soluționarea excepției de

nelegalitate a Ordinelor M.A.I. nr. 600/2005 și nr. 1/652/2011 și a dispus, în

temeiul art. 4 alin. (1) și art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea 554/2004,

suspendarea cauzei și înaintarea dosarului la Curtea de Apel Constanța, secția

contencios administrativ, pentru soluționarea excepției de nelegalitate a

Ordinelor M.A.I. nr. 600/2005 și nr. 1/652/2011, invocată de reclamant.

nelegalitate

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 7 februarie 2013 sub

nr. 140/36/2013.

Reclamantul a

detaliat motivele de nelegalitate ale Ordinelor M.A.I. nr. 600/2005 și

1/652/2011, prin cererea depusă la data de 28 februarie 2013.

Cu privire la Ordinul

M.A.I. nr. 600/2005, a invocat următoarele:

a) Ordinul M.A.I. nr.

600/2005 nu a respectat normele de tehnică legislativă pentru elaborarea

actelor normative stabilite prin Legea nr. 24/2000, modificată și completată

prin Legea nr. 189/2004 privind publicitatea, nefiind publicat în Monitorul

Oficial al României, Partea I. Principiul publicării actelor administrative

normative este prevăzut în art. 10 din Legea nr. 24/2000 și art. 73 din Legea

nr. 189/2004.

b) Ordinul M.A.I. nr.

600/2005 a fost emis în temeiul dispozițiilor art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr.

63/2003 privind organizarea și funcționarea M.A.I., cu modificările și

completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 604/2003, acte normative

abrogate prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și

funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative (art. 25).

c) Dispozițiile

Ordinului M.A.I. nr. 600/2005 - art. 52 alin. (1) lit. i) care prevede că Șefii

unităților de poliție (similare) aprobă pentru personalul din competență

încetarea raporturilor de serviciu și echivalarea gradelor militare pentru

agenții de poliție - nu pot înfrânge dispozițiile unei legi organice, deoarece

sunt contrare art. 15 lit. c) și art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr.

360/2002 privind statutul polițistului, art. 22 alin. (7) din Legea nr.

133/2011 privind modificarea și completarea Legii nr. 362/2002.

Ordinul M.A.I. nr.

300/2004, Secțiunea 2, art. 124 alin. (1) privind încetarea raporturilor de

serviciu ale polițistului prevede că încetarea raporturilor de serviciu are loc

în condițiile legii, în acest caz, art. 69, alin. (1) și art. 15 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 360/2002, norma juridică specială fiind una de trimitere la

norma generală.

Având în vedere

aceste aspecte, dar și structura organizatorică a Ministerului Administrației

și Internelor, Șeful I.J.P.F. Constanța nu are competență materială și nici

teritorială de a dispune încetarea raporturilor de serviciu pentru agenții de

poliție, acesta fiind atributul exclusiv al Inspectorului General al Poliției

de Frontieră Române, sarcina Șeful I.J.P.F. Constanța fiind aceea de a propune

către Inspectorul General al Poliției de Frontieră Române încetarea raporturilor

de serviciu cu unitatea pentru agenții de poliție.

Cu privire la Ordinul

M.A.I. nr. 1/652/2011

a) Numărul de

atribuire al acestui Ordin - 1/652 din 30 iunie 2011 este aplicat retroactiv

după momentul înregistrării sale în evidența M.A.I. cu nr. 488217 din 10 iunie

2011, astfel încât este încălcată Procedura de înregistrare, evidență, gestiune

și manipulare a documentelor M.A.I. în unitățile din subordine.

b) Ordinul nu este

motivat în fapt și în drept, absența motivării actului administrativ atacat

constituind o încălcare a obligației constituționale (art. 31 alin. (2) din

Constituția României) a autorității administrative de a asigura o informare

corectă a reclamantului asupra problemelor de interes personal ale acestuia.

c) Prin acest ordin

s-au aprobat Organigramele unităților Poliției de Frontieră Române, Lista

posturilor pe tipuri și categorii de funcții, precum și Situația numerică cu

posturile repartizate unităților județene, fără să se aplice vreun criteriu de

selecție sau de departajare. Potrivit dispozițiilor art. 130, alin. (1) - (3)

din Ordinul M.A.I. nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane

în unitățile M.A.I.: în vederea determinării posturilor care se restrâng, ca

urmare a reorganizării, se au în vedere: a) noile atribuții ale unității; b)

analiza posturilor.

d) Ordinul M.A.I. nr.

1/652 din 30 iunie 2011 nu conține principiile care au fost avute în vedere la

întocmirea Organigramelor, Posturilor și Situațiilor numerice aprobate prin

acest ordin. Prin emiterea celor 2 ordine au fost încălcate principiul

stabilității polițistului la locul de muncă conform art. 66 alin. (1) din Legea

360/2002, precum și principiul stabilității în exercitarea funcției publice

prevăzut de art. 3 lit. f) din Legea nr. 188/1999, republicată.

e) Lipsește

consultarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Potrivit dispozițiilor

art. 130 alin. (3) din Ordinul M.A.I. nr. 300/2004 privind activitatea de

management resurse umane în unitățile M.A.I., în perspectiva reorganizării

unității, înainte cu cel puțin 30 de zile de la intrarea în vigoare a noilor

state de organizare, trebuia făcută consultarea Agenției Naționale a

Funcționarilor Publici, prevedere care nu a fost respectată.

f) Având în vedere

înființarea I.T.P.F. județene și a Gărzii de Coastă Constanța rezultă că

posturile din noile structuri sunt posturi noi, situație în care pârâta trebuia

să procedeze la numirea reclamantului în noile funcții, conform art. 100, alin.

(1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 și art. 15 din Legea nr. 360/2002. De

asemenea, dispozițiile art. 100 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002 sunt

aplicabile cu respectarea alin. (2) lit. d) deoarece pe perioada punerii la

dispoziție a desfășurat activități similare cu cele ale vechiului post.

Prin urmare, dacă

s-ar accepta ideea că aceste funcții din cadrul locului de muncă sunt posturi

noi, numirea într-una dintre aceste funcții trebuia să se facă de drept.

g) Legea nr. 286/2010

nu prevede radierea unor posturi din structurile Poliției de Frontieră, iar

argumentația privind obligativitatea încadrării în limita alocată cheltuielilor

de personal este nefondată deoarece anterior luării măsurilor de încetare a

raporturilor de serviciu s-a dispus trimiterea polițiștilor în concediu fără

plată - 5 zile în noiembrie 2009 și 4 zile în luna decembrie 2009 și diminuarea

drepturilor salariale cu 25% pentru perioada iulie - decembrie 2010, tocmai

pentru a preveni eventualele concedieri.

h) Cât privește

O.U.G. nr. 54/2011, aceasta demonstrează că radierea funcției nu este reală, efectivă

și obiectivă, concedierea fiind dispusă abuziv.

i) La data de 4

noiembrie 2011 - după încetarea raporturilor de serviciu, ministrul

administrației și internelor a emis Ordinul nr. I/S/602, prin care a dispus

retragerea tuturor funcțiilor vacante aflate în finanțare în vederea

constituirii rezervei ministrului pentru absolvenții promoțiilor anului 2011,

deci există funcții vacante.

Aceste aspecte

dovedesc faptul că posturile nu au fost suprimate din organigrama unității

deoarece, potrivit art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, în cazul

reorganizării activității prin reducerea posturilor, autoritatea respectivă nu

poate înființa posturi similare celor desființate pentru o perioadă de un an de

la data reorganizării.

După emiterea Ordinul

M.A.I. 1/652/2011, Garda de Coastă Constanța a procedat la încadrarea

absolvenților din promoția 2011.

Pârâta Garda de

Coastă, prin notele de ședință, a solicitat respingerea excepțiilor ca

neîntemeiate.

de apel

Prin Sentința nr. 107

din 13 martie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă de

contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate

formulată de reclamantul P.D. - reprezentat prin Sindicatul Democratic al

Bugetarilor din România, în contradictoriu cu pârâții Garda de Coastă și

Ministerul Administrației și Internelor, ca nefondată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Cu privire la

Ordinului M.A.I. nr. 600/2005

Referitor la

nepublicarea în Monitorul Oficial a Ordinului nr. 600/2005 care a stat la baza

emiterii actului contestat, prima instanță a reținut că trebuie avute în vedere

dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă - în

formularea sa inițială, așa cum a fost publicată în M. Of. nr. 777/25.08.2004 -

incidentă la data emiterii ordinului, care prin art. 10 alin. (1) instituie o

normă cu caracter de principiu general obligatoriu cu privire la

obligativitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a

ordonanțelor și hotărârilor Guvernului, actelor normative ale autorităților

administrative autonome, precum și ordinelor, instrucțiunilor și altor acte

normative emise de organele administrației publice centrale de specialitate.

În aplicarea acestei

legi, H.G. nr. 555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura la

nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de

acte normative spre adoptare și, ulterior, H.G. nr. 50/2005, pentru aprobarea

aceluiași Regulament și care abrogă H.G. nr. 555/2001, preiau în conținutul lor

același principiu enunțat de Legea nr. 24/2000, respectiv cel al

obligativității publicării în Monitorul Oficial al acestor categorii de acte

administrative, însă, în art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 555/2001, preluat

ulterior în art. 28 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005, cele două hotărâri de

Guvern au înțeles să excepteze de la acest regim de publicare - dacă legea nu

dispune altfel - "ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter

normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică

și siguranță națională".

Împrejurarea că erau

acceptate anumite excepții de la regimul de publicare în Monitorul Oficial

rezultă în mod clar din modificările ulterioare aduse Legii nr. 24/2000,

respectiv prin includerea alin. (1

1

) la art. 10 din lege prin Legea

nr. 194/2007. O astfel de reglementare este, într-adevăr, restrictivă, însă nu

se poate aplica unui act administrativ cu caracter normativ care este anterior

intrării ei în vigoare.

Prima instanță a

reținut că Ordinul nr. 600/2005 face parte din această categorie, exceptată

prin H.G. nr. 555/2001 și respectiv H.G. nr. 50/2005 de la regimul de publicare

în Monitorul Oficial al României, astfel încât și actele ulterioare cu caracter

individual emise în baza lui sunt valabile.

De asemenea, a

apreciat că abrogarea O.U.G. nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea

M.A.I. nu poate fi apreciată ca o cauză de abrogare implicită a Ordinului

M.A.I. nr. 600/2005, în condițiile în care trimiterea la art. 7 și 9 din acest

act normativ se referă la abilitatea ministrului de a emite ordine, inclusiv

sub aspectul competențelor de gestiune a resurselor umane, abilitate menținută

și confirmată de actele normative ulterioare.

În acest sens trebuie

interpretate și dispozițiile art. I pct. 2 din Legea nr. 133/2011 pentru

modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului care modifică art.

22 alin. (7), stabilind după cum urmează: "Competențele emiterii actelor

administrative privind nașterea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului

de serviciu al polițistului se stabilesc, prin ordin al ministrului

administrației și internelor, în condițiile legii."

Prin urmare, prima

instanță a reținut că modificarea menționată nu face decât să confirme și să

expliciteze competența ministrului de reglementare în domeniul gestiunii

resurselor umane, iar faptul că în aplicarea acestor dispoziții nu a fost emis

un ordin nou, care să înlocuiască Ordinul M.A.I. nr. 600/2005, nu poate fi

interpretat în sensul existenței unui vid legislativ în această materie.

Cu privire la

încălcarea competențelor legale ale persoanelor care pot dispune încetarea

raporturilor de serviciu ale polițiștilor, prima instanță a reținut că,

potrivit art. 69 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, "încetarea raporturilor

de serviciu ale polițistului se dispune în mod corespunzător de către

persoanele care, potrivit art. 15, au competența de acordare a gradelor

profesionale", iar art. 15 stabilește că acordarea gradelor profesionale

se face prin avansare de către inspectorul general al Poliției Române și șefii

celorlalte structuri ale Ministerului Administrației și Internelor, potrivit

competențelor stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor,

pentru agenții de poliție.

Prin urmare, însăși

dispoziția legală menționată recunoaște abilitarea ministrului administrației

și internelor de a reglementa prin ordin competențele în ceea ce privește

acordarea gradelor profesionale pentru agenții de poliție.

Față de cele arătate,

prima instanță a apreciat că motivele de nelegalitate invocate de reclamant cu

privire la Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 nu se verifică, excepția de nelegalitate

urmând a fi respinsă ca nefondată.

Cu privire la Ordinul

M.A.I. nr. 1/652 din 30 iunie 2011

Prin acest ordin au

fost aprobate organigrama și numărul de posturi repartizate structurilor

Poliției de Frontieră.

Emiterea Ordinului

nr. 1/652 din 30 ianuarie 2011 privind reorganizarea structurilor subordonate

nemijlocit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și inspectoratelor

județene ale Poliției de Frontieră Române a fost justificată și a avut drept

scop încadrarea unităților în limitele fondurilor bugetare aprobate

Ministerului Administrației și Internelor prin Legea nr. 286/2010 a bugetului

de stat pe anul 2011.

Față de conținutul

său, actul administrativ menționat nu este un act cu caracter normativ,

deoarece nu se constituie în norme cu caracter general, aplicabile unui număr

nelimitat de situații și cu un anumit grad de repetabilitate. Prin acest ordin

se aprobă structura organizatorică a M.A.I. și a structurilor subordonate,

precum și statul de funcții, anexele având caracter clasificat, situație în

care nu există obligația publicării lui în Monitorul Oficial, conform art. 11

din Legea nr. 24/2000, modificată și completată.

Prin urmare, Ordinul

M.A.I. nr. 1/652 din 30 iunie 2011 produce efectele pentru care a fost emis,

iar în temeiul lui a operat o reorganizare efectivă și reală a instituției

pârâte, în cadrul căreia au fost reduse posturi, inclusiv postul deținut de

reclamant.

Prima instanță a

apreciat că nu este în măsură să facă o analiză a legalității ordinului decât

din punct de vedere formal, fără a avea posibilitatea de a verifica

oportunitatea măsurilor luate, respectiv condițiile în care s-a realizat

restructurarea posturilor și motivele pentru care au fost restructurate anumite

posturi și păstrate altele, astfel de competențe excedând atribuțiilor puterii

judecătorești.

Totodată,

dispozițiile art. 130 alin. (3) din Ordinul M.A.I. nr. 300/2004 privind

activitatea de management resurse umane în unitățile M.A.I., referitoare la

consultarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici în perspectiva

reorganizării, nu sunt aplicabile polițiștilor, ci se referă la încetarea

raporturilor de serviciu/muncă ale funcționarilor publici și personalului

contractual din cadrul M.A.I., neputând fi avute în vedere în prezenta cauză.

De asemenea,

împrejurarea că, ulterior, prin Ordinul M.A.I. nr. I/S/602 emis la data de 4

noiembrie 2011 s-a dispus retragerea funcțiilor vacante aflate în finanțare în

statele de organizare ale structurilor M.A.I. în vederea constituirii rezervei

ministerului pentru absolvenții promoțiilor anului 2011 nu este de natură a

atrage nelegalitatea ordinului în discuție, fiind o situație intervenită după

emiterea ordinului contestat.

În concluzie, prima

instanță a apreciat că, în egală măsură, criticile aduse de reclamant Ordinului

M.A.I. nr. 1/652 din 30 iunie 2011 nu sunt de natură a atrage nelegalitatea

acestuia.

de autorul excepției

Împotriva sentinței

curții de apel a formulat recurs în termen legal P.D., invocând dispozițiile

art. 304 pct. 3, 8, 9 și 304

1

C. proc. civ., art. 10 alin. (2) și

art. 20 din Legea nr. 554/2004, precum și art. 27 alin. (3) și (4) din Legea

nr. 2/2013.

Recurentul a susținut

că:

- sentința a fost

pronunțată de o instanță necompetentă material, în raport de dispozițiile art.

27 alin. (3) și (4) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor, fiind obligatorie trimiterea dosarului pe cale

administrativă la Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ și

fiscal, ca instanță devenită competentă după materie;

- "instanța a

interpretat greșit actul juridic dedus judecății (...) deoarece excepția de

nelegalitate fusese invocată în dosarul de fond de la Tribunalul Tulcea, de

acest act depinzând soluționarea litigiului pe fond";

- citând dispozițiile

art. 4 alin. (1) și art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, recurentul

conchide că a respectat condițiile de invocare a excepției de nelegalitate;

- la dosarul cauzei

nu s-a depus ordinul atacat și documentația aferentă.

formulate în recurs

În recurs a formulat

întâmpinare numai intimatul M.A.I., solicitând, în principal, constatarea

nulității căii de atac exercitate față de împrejurarea că recurentul nu combate

niciun considerent al sentinței.

Referitor la

competența curții de apel, intimatul a arătat că dispozițiile art. 4 și art. 23

alin. (3) din Legea nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în cauză.

Cât privește

argumentele curții de apel, intimatul le-a reiterat succint susținând că

acestea demonstrează invocarea nejustificată a excepției de nelegalitate,

ordinele fiind emise cu respectarea tuturor reglementărilor în vigoare în epoca

respectivă.

instanței de recurs

Examinând, mai întâi,

excepția nulității recursului invocată de intimatul M.A.I. în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte observă că recursul cuprinde cel puțin un

motiv de nelegalitate (încadrat de recurent în dispozițiile art. 304 pct. 3 C.

proc. civ.) astfel încât excepția are un caracter nefondat.

Verificând apoi

legalitatea sentinței prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din

întâmpinare, cât și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., sub toate

aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Referitor la

competența curții de apel

Curtea de Apel

Constanța, ca instanță de contencios administrativ, a fost învestită să se

pronunțe asupra excepției de nelegalitate a Ordinelor M.A.I. nr. 600/2005 și

nr. 1/652/2011 prin încheierea Tribunalului Tulcea, secția civilă, de

contencios administrativ și fiscal, din data de 11 ianuarie 2013.

Este real că la data

soluționării cauzei, 13 martie 2013, intrase în vigoare Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și

pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de

procedură civilă, însă acest act normativ nu este aplicabil.

Norma citată de

recurent, cuprinsă în art. XXIII alin. (3) din această lege, are, în realitate,

următorul cuprins: "procesele în curs de judecată în primă instanță în

materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în

vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei

legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale".

Or, "potrivit

prezentei legi": art. IV, care a modificat art. 109 din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, dispune că litigiile "care au ca

obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției

de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor

pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Cum prin hotărârea

atacată nu s-a soluționat un litigiu care privește raportul de serviciu al

funcționarului public, ci o excepție de nelegalitate care vizează acte

administrative emise de un organ central, rezultă că acest motiv de recurs este

nefondat, curtea de apel fiind competentă material în temeiul art. 4 alin. (1)

raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul

administrativ.

Referitor la excepția

de nelegalitate

În această privință,

Înalta Curte remarcă lipsa oricărei critici concrete la adresa sentinței primei

instanțe, recurentul limitându-se la a reproduce conținutul motivelor de

modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Susținerea potrivit

căreia au fost respectate toate condițiile de invocare a excepției de

nelegalitate nu are legătură cu soluția curții de apel care a examinat

"fondul" excepției de nelegalitate, nereținând că ar fi incident

vreun "fine de neprimire".

Nici nemulțumirea

referitoare la "nedepunerea ordinului atacat și documentației

aferente" nu poate genera vreo consecință juridică, atât timp cât Ordinul

nr. 1/652 din 30 iunie 2011 al M.A.I. se găsește la dosar, iar motivele de

nelegalitate invocate nu necesită examinarea documentației pe baza căreia a

fost emis.

Prima instanță a

stabilit corect că Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 pentru aprobarea competențelor

de gestiune a resurselor umane ale ministrului administrației și internelor,

secretarilor de stat, secretarului general și șefilor/comandanților unităților

M.A.I., deși este un act administrativ cu caracter normativ, nu a fost publicat

în Monitorul Oficial întrucât la momentul adoptării sale erau în vigoare

prevederile art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile la nivelul

Guvernului pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte

normative spre adoptare aprobat prin H.G. nr. 50/2005 care stabileau imperativ

că "nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al

României, Partea I (...) ordinele (...) cu caracter normativ care au ca obiect

reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță

națională".

Cât privește

conformitatea dispozițiilor actului administrativ normativ (atacat global de

autorul excepției), cu dispozițiile art. 15 alin. (1) lit. c) și m) art. 69

alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, în mod

evident nu se degajă "contradicția" pe care o afirmă recurentul,

ordinul nefăcând altceva decât să asigure punerea în executare a prevederii

legale cu forță juridică superioară, citate la pct. 3 din considerente, în baza

căreia a fost emis.

De altfel,

jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, reliefată de exemplu prin Deciziile nr. 3626/2007, nr.

4430/2009 și nr. 1565/2011, este constantă în sensul afirmării legalității

Ordinului M.A.I. nr. 600/2005.

Cât privește

Ordinului M.A.I. nr. 1/652 din 30 iunie 2011 privind reorganizarea structurilor

subordonate nemijlocit I.G.P.F., în raport de calificarea acestuia de act

administrativ individual, sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (2) lit. b)

din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea

actelor normative, potrivit cărora nu era supus regimului de publicare în

Monitorul Oficial al României.

În fine, după cum

bine a punctat judecătorul de la curtea de apel, evoluția ulterioară a

funcțiilor (posturilor) vacante și modul cum au fost acestea gestionate de

structurile M.A.I. exced cadrului excepției de nelegalitate, aceste aspecte

urmând a fi tranșate de judecătorul fondului cauzei, în raport de probele

administrate.

Conchizând, Înalta

Curte constată că nu există motive care să atragă modificarea ori casarea

sentinței, astfel încât, în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția de

nulitate a recursului invocată de intimatul-pârât Ministerul Afacerilor

Interne.

Respinge recursul

declarat de P.D., prin Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România

împotriva Sentinței nr. 107 din 13 martie 2013 a Curții de Apel Constanța,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 10 ianuarie 2014.

Procesat

de GGC - AZ