Decizia nr. 33/2014 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei Cadrul procesual în care a fost invocată excepția de nelegalitate Prin cererea adresată inițial Tribunalului Tulcea la data de 9 iulie 2012 și înregistrată sub nr. 3387/88/2012, reclamantul P.D. a solicitat suspendarea executării Dispoziției Gărzii de Coastă Constanța nr. 2720302 din 10 ianuarie 2012, prin care pârâta a dispus încetarea raporturilor de serviciu cu unitatea, anularea acestei dispoziții, precum și anularea examenului de departajare, apreciind că cele două condiții ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite în mod cumulativ. La data de 11 decembrie 2012, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a Ordinelor M.A.I. nr. 600/2005 și nr. 1/652/2011. În motivarea excepției de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 1/652/2011, s-a arătat că acesta a fost emis în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea M.A.I., aprobată prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare, și nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 24/2000, modificată și completată, coroborată cu art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2007. S-a mai arătat că Ordinul M.A.I. nr. 1/652/2011 reglementează structura organizatorică și statele de funcții ale unității, având un caracter normativ. S-a susținut de către reclamant că nepublicarea ordinului în Monitorul Oficial al României atrage sancțiunea inexistenței și a inopozabilității, aplicându-se dispozițiile art. 100 alin. (1) și art. 108 alin. (4) din Constituția României. Referitor la excepția de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 600/2005, s-a mai arătat că ordinul a fost emis în temeiul dispozițiilor art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea M.A.I., cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 604/2003, dar la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, a fost abrogat implicit și nici nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României. Totodată, prin Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 s-au aprobat competențele de gestiune a resurselor umane din cadrul M.A.I., motiv pentru care acest ordin se încadrează în categoria actelor administrative normative, dar datorită nepublicării în Monitorul Oficial acest act administrativ nu poate deveni un fapt juridic licit producător de efecte juridice în favoarea angajatorului, întrucât prin acestea se încalcă normele de drept în vigoare. Pârâta a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Tulcea, solicitând declinarea dosarului în favoarea Curții de Apel Constanța în vederea soluționării excepției de nelegalitate a Ordinelor M.A.I. nr. 600/2005 și nr. 1/652/2011. Prin Încheierea de ședință din data de 11 ianuarie 2013, Tribunalul Tulcea a admis excepția de necompetență materială în ceea ce privește soluționarea excepției de nelegalitate a Ordinelor M.A.I. nr. 600/2005 și nr. 1/652/2011 și a dispus, în temeiul art. 4 alin. (1) și art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea 554/2004, suspendarea cauzei și înaintarea dosarului la Curtea de Apel Constanța, secția contencios administrativ, pentru soluționarea excepției de nelegalitate a Ordinelor M.A.I. nr. 600/2005 și nr. 1/652/2011, invocată de reclamant.

Excepția de nelegalitate Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 7 februarie 2013 sub nr. 140/36/2013. Reclamantul a detaliat motivele de nelegalitate ale Ordinelor M.A.I. nr. 600/2005 și 1/652/2011, prin cererea depusă la data de 28 februarie 2013. Cu privire la Ordinul M.A.I. nr. 600/2005, a invocat următoarele: a) Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 nu a respectat normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative stabilite prin Legea nr. 24/2000, modificată și completată prin Legea nr. 189/2004 privind publicitatea, nefiind publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Principiul publicării actelor administrative normative este prevăzut în art. 10 din Legea nr. 24/2000 și art. 73 din Legea nr. 189/2004. b) Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 a fost emis în temeiul dispozițiilor art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea M.A.I., cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 604/2003, acte normative abrogate prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative (art. 25). c) Dispozițiile Ordinului M.A.I. nr. 600/2005 - art. 52 alin. (1) lit. i) care prevede că Șefii unităților de poliție (similare) aprobă pentru personalul din competență încetarea raporturilor de serviciu și echivalarea gradelor militare pentru agenții de poliție - nu pot înfrânge dispozițiile unei legi organice, deoarece sunt contrare art. 15 lit. c) și art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, art. 22 alin. (7) din Legea nr. 133/2011 privind modificarea și completarea Legii nr. 362/2002. Ordinul M.A.I. nr. 300/2004, Secțiunea 2, art. 124 alin. (1) privind încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului prevede că încetarea raporturilor de serviciu are loc în condițiile legii, în acest caz, art. 69, alin. (1) și art. 15 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002, norma juridică specială fiind una de trimitere la norma generală. Având în vedere aceste aspecte, dar și structura organizatorică a Ministerului Administrației și Internelor, Șeful I.J.P.F. Constanța nu are competență materială și nici teritorială de a dispune încetarea raporturilor de serviciu pentru agenții de poliție, acesta fiind atributul exclusiv al Inspectorului General al Poliției de Frontieră Române, sarcina Șeful I.J.P.F. Constanța fiind aceea de a propune către Inspectorul General al Poliției de Frontieră Române încetarea raporturilor de serviciu cu unitatea pentru agenții de poliție. Cu privire la Ordinul M.A.I. nr. 1/652/2011 a) Numărul de atribuire al acestui Ordin - 1/652 din 30 iunie 2011 este aplicat retroactiv după momentul înregistrării sale în evidența M.A.I. cu nr. 488217 din 10 iunie 2011, astfel încât este încălcată Procedura de înregistrare, evidență, gestiune și manipulare a documentelor M.A.I. în unitățile din subordine. b) Ordinul nu este motivat în fapt și în drept, absența motivării actului administrativ atacat constituind o încălcare a obligației constituționale (art. 31 alin. (2) din Constituția României) a autorității administrative de a asigura o informare corectă a reclamantului asupra problemelor de interes personal ale acestuia. c) Prin acest ordin s-au aprobat Organigramele unităților Poliției de Frontieră Române, Lista posturilor pe tipuri și categorii de funcții, precum și Situația numerică cu posturile repartizate unităților județene, fără să se aplice vreun criteriu de selecție sau de departajare. Potrivit dispozițiilor art. 130, alin. (1) - (3) din Ordinul M.A.I. nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unitățile M.A.I.: în vederea determinării posturilor care se restrâng, ca urmare a reorganizării, se au în vedere: a) noile atribuții ale unității; b) analiza posturilor. d) Ordinul M.A.I. nr. 1/652 din 30 iunie 2011 nu conține principiile care au fost avute în vedere la întocmirea Organigramelor, Posturilor și Situațiilor numerice aprobate prin acest ordin. Prin emiterea celor 2 ordine au fost încălcate principiul stabilității polițistului la locul de muncă conform art. 66 alin. (1) din Legea 360/2002, precum și principiul stabilității în exercitarea funcției publice prevăzut de art. 3 lit. f) din Legea nr. 188/1999, republicată. e) Lipsește consultarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (3) din Ordinul M.A.I. nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unitățile M.A.I., în perspectiva reorganizării unității, înainte cu cel puțin 30 de zile de la intrarea în vigoare a noilor state de organizare, trebuia făcută consultarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, prevedere care nu a fost respectată. f) Având în vedere înființarea I.T.P.F. județene și a Gărzii de Coastă Constanța rezultă că posturile din noile structuri sunt posturi noi, situație în care pârâta trebuia să procedeze la numirea reclamantului în noile funcții, conform art. 100, alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 și art. 15 din Legea nr. 360/2002. De asemenea, dispozițiile art. 100 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002 sunt aplicabile cu respectarea alin. (2) lit. d) deoarece pe perioada punerii la dispoziție a desfășurat activități similare cu cele ale vechiului post. Prin urmare, dacă s-ar accepta ideea că aceste funcții din cadrul locului de muncă sunt posturi noi, numirea într-una dintre aceste funcții trebuia să se facă de drept. g) Legea nr. 286/2010 nu prevede radierea unor posturi din structurile Poliției de Frontieră, iar argumentația privind obligativitatea încadrării în limita alocată cheltuielilor de personal este nefondată deoarece anterior luării măsurilor de încetare a raporturilor de serviciu s-a dispus trimiterea polițiștilor în concediu fără plată - 5 zile în noiembrie 2009 și 4 zile în luna decembrie 2009 și diminuarea drepturilor salariale cu 25% pentru perioada iulie - decembrie 2010, tocmai pentru a preveni eventualele concedieri. h) Cât privește O.U.G. nr. 54/2011, aceasta demonstrează că radierea funcției nu este reală, efectivă și obiectivă, concedierea fiind dispusă abuziv. i) La data de 4 noiembrie 2011 - după încetarea raporturilor de serviciu, ministrul administrației și internelor a emis Ordinul nr. I/S/602, prin care a dispus retragerea tuturor funcțiilor vacante aflate în finanțare în vederea constituirii rezervei ministrului pentru absolvenții promoțiilor anului 2011, deci există funcții vacante. Aceste aspecte dovedesc faptul că posturile nu au fost suprimate din organigrama unității deoarece, potrivit art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, în cazul reorganizării activității prin reducerea posturilor, autoritatea respectivă nu poate înființa posturi similare celor desființate pentru o perioadă de un an de la data reorganizării. După emiterea Ordinul M.A.I. 1/652/2011, Garda de Coastă Constanța a procedat la încadrarea absolvenților din promoția 2011. Pârâta Garda de Coastă, prin notele de ședință, a solicitat respingerea excepțiilor ca neîntemeiate.

Hotărârea curții de apel Prin Sentința nr. 107 din 13 martie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate formulată de reclamantul P.D. - reprezentat prin Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, în contradictoriu cu pârâții Garda de Coastă și Ministerul Administrației și Internelor, ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Cu privire la Ordinului M.A.I. nr. 600/2005 Referitor la nepublicarea în Monitorul Oficial a Ordinului nr. 600/2005 care a stat la baza emiterii actului contestat, prima instanță a reținut că trebuie avute în vedere dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă - în formularea sa inițială, așa cum a fost publicată în M. Of. nr. 777/25.08.2004 - incidentă la data emiterii ordinului, care prin art. 10 alin. (1) instituie o normă cu caracter de principiu general obligatoriu cu privire la obligativitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordonanțelor și hotărârilor Guvernului, actelor normative ale autorităților administrative autonome, precum și ordinelor, instrucțiunilor și altor acte normative emise de organele administrației publice centrale de specialitate. În aplicarea acestei legi, H.G. nr. 555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare și, ulterior, H.G. nr. 50/2005, pentru aprobarea aceluiași Regulament și care abrogă H.G. nr. 555/2001, preiau în conținutul lor același principiu enunțat de Legea nr. 24/2000, respectiv cel al obligativității publicării în Monitorul Oficial al acestor categorii de acte administrative, însă, în art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 555/2001, preluat ulterior în art. 28 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005, cele două hotărâri de Guvern au înțeles să excepteze de la acest regim de publicare - dacă legea nu dispune altfel - "ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională". Împrejurarea că erau acceptate anumite excepții de la regimul de publicare în Monitorul Oficial rezultă în mod clar din modificările ulterioare aduse Legii nr. 24/2000, respectiv prin includerea alin. (1 1 ) la art. 10 din lege prin Legea nr. 194/2007. O astfel de reglementare este, într-adevăr, restrictivă, însă nu se poate aplica unui act administrativ cu caracter normativ care este anterior intrării ei în vigoare. Prima instanță a reținut că Ordinul nr. 600/2005 face parte din această categorie, exceptată prin H.G. nr. 555/2001 și respectiv H.G. nr. 50/2005 de la regimul de publicare în Monitorul Oficial al României, astfel încât și actele ulterioare cu caracter individual emise în baza lui sunt valabile. De asemenea, a apreciat că abrogarea O.U.G. nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea M.A.I. nu poate fi apreciată ca o cauză de abrogare implicită a Ordinului M.A.I. nr. 600/2005, în condițiile în care trimiterea la art. 7 și 9 din acest act normativ se referă la abilitatea ministrului de a emite ordine, inclusiv sub aspectul competențelor de gestiune a resurselor umane, abilitate menținută și confirmată de actele normative ulterioare. În acest sens trebuie interpretate și dispozițiile art. I pct. 2 din Legea nr. 133/2011 pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului care modifică art. 22 alin. (7), stabilind după cum urmează: "Competențele emiterii actelor administrative privind nașterea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului de serviciu al polițistului se stabilesc, prin ordin al ministrului administrației și internelor, în condițiile legii." Prin urmare, prima instanță a reținut că modificarea menționată nu face decât să confirme și să expliciteze competența ministrului de reglementare în domeniul gestiunii resurselor umane, iar faptul că în aplicarea acestor dispoziții nu a fost emis un ordin nou, care să înlocuiască Ordinul M.A.I. nr. 600/2005, nu poate fi interpretat în sensul existenței unui vid legislativ în această materie. Cu privire la încălcarea competențelor legale ale persoanelor care pot dispune încetarea raporturilor de serviciu ale polițiștilor, prima instanță a reținut că, potrivit art. 69 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, "încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului se dispune în mod corespunzător de către persoanele care, potrivit art. 15, au competența de acordare a gradelor profesionale", iar art. 15 stabilește că acordarea gradelor profesionale se face prin avansare de către inspectorul general al Poliției Române și șefii celorlalte structuri ale Ministerului Administrației și Internelor, potrivit competențelor stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor, pentru agenții de poliție. Prin urmare, însăși dispoziția legală menționată recunoaște abilitarea ministrului administrației și internelor de a reglementa prin ordin competențele în ceea ce privește acordarea gradelor profesionale pentru agenții de poliție. Față de cele arătate, prima instanță a apreciat că motivele de nelegalitate invocate de reclamant cu privire la Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 nu se verifică, excepția de nelegalitate urmând a fi respinsă ca nefondată. Cu privire la Ordinul M.A.I. nr. 1/652 din 30 iunie 2011 Prin acest ordin au fost aprobate organigrama și numărul de posturi repartizate structurilor Poliției de Frontieră. Emiterea Ordinului nr. 1/652 din 30 ianuarie 2011 privind reorganizarea structurilor subordonate nemijlocit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și inspectoratelor județene ale Poliției de Frontieră Române a fost justificată și a avut drept scop încadrarea unităților în limitele fondurilor bugetare aprobate Ministerului Administrației și Internelor prin Legea nr. 286/2010 a bugetului de stat pe anul 2011. Față de conținutul său, actul administrativ menționat nu este un act cu caracter normativ, deoarece nu se constituie în norme cu caracter general, aplicabile unui număr nelimitat de situații și cu un anumit grad de repetabilitate. Prin acest ordin se aprobă structura organizatorică a M.A.I. și a structurilor subordonate, precum și statul de funcții, anexele având caracter clasificat, situație în care nu există obligația publicării lui în Monitorul Oficial, conform art. 11 din Legea nr. 24/2000, modificată și completată. Prin urmare, Ordinul M.A.I. nr. 1/652 din 30 iunie 2011 produce efectele pentru care a fost emis, iar în temeiul lui a operat o reorganizare efectivă și reală a instituției pârâte, în cadrul căreia au fost reduse posturi, inclusiv postul deținut de reclamant. Prima instanță a apreciat că nu este în măsură să facă o analiză a legalității ordinului decât din punct de vedere formal, fără a avea posibilitatea de a verifica oportunitatea măsurilor luate, respectiv condițiile în care s-a realizat restructurarea posturilor și motivele pentru care au fost restructurate anumite posturi și păstrate altele, astfel de competențe excedând atribuțiilor puterii judecătorești. Totodată, dispozițiile art. 130 alin. (3) din Ordinul M.A.I. nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unitățile M.A.I., referitoare la consultarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici în perspectiva reorganizării, nu sunt aplicabile polițiștilor, ci se referă la încetarea raporturilor de serviciu/muncă ale funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul M.A.I., neputând fi avute în vedere în prezenta cauză. De asemenea, împrejurarea că, ulterior, prin Ordinul M.A.I. nr. I/S/602 emis la data de 4 noiembrie 2011 s-a dispus retragerea funcțiilor vacante aflate în finanțare în statele de organizare ale structurilor M.A.I. în vederea constituirii rezervei ministerului pentru absolvenții promoțiilor anului 2011 nu este de natură a atrage nelegalitatea ordinului în discuție, fiind o situație intervenită după emiterea ordinului contestat. În concluzie, prima instanță a apreciat că, în egală măsură, criticile aduse de reclamant Ordinului M.A.I. nr. 1/652 din 30 iunie 2011 nu sunt de natură a atrage nelegalitatea acestuia.

Recursul declarat de autorul excepției Împotriva sentinței curții de apel a formulat recurs în termen legal P.D., invocând dispozițiile art. 304 pct. 3, 8, 9 și 304 1 C. proc. civ., art. 10 alin. (2) și art. 20 din Legea nr. 554/2004, precum și art. 27 alin. (3) și (4) din Legea nr. 2/2013. Recurentul a susținut că: - sentința a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, în raport de dispozițiile art. 27 alin. (3) și (4) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor, fiind obligatorie trimiterea dosarului pe cale administrativă la Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, ca instanță devenită competentă după materie; - "instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății (...) deoarece excepția de nelegalitate fusese invocată în dosarul de fond de la Tribunalul Tulcea, de acest act depinzând soluționarea litigiului pe fond"; - citând dispozițiile art. 4 alin. (1) și art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, recurentul conchide că a respectat condițiile de invocare a excepției de nelegalitate; - la dosarul cauzei nu s-a depus ordinul atacat și documentația aferentă.

Apărările formulate în recurs În recurs a formulat întâmpinare numai intimatul M.A.I., solicitând, în principal, constatarea nulității căii de atac exercitate față de împrejurarea că recurentul nu combate niciun considerent al sentinței. Referitor la competența curții de apel, intimatul a arătat că dispozițiile art. 4 și art. 23 alin. (3) din Legea nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în cauză. Cât privește argumentele curții de apel, intimatul le-a reiterat succint susținând că acestea demonstrează invocarea nejustificată a excepției de nelegalitate, ordinele fiind emise cu respectarea tuturor reglementărilor în vigoare în epoca respectivă.

Considerentele instanței de recurs Examinând, mai întâi, excepția nulității recursului invocată de intimatul M.A.I. în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte observă că recursul cuprinde cel puțin un motiv de nelegalitate (încadrat de recurent în dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.) astfel încât excepția are un caracter nefondat. Verificând apoi legalitatea sentinței prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare, cât și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Referitor la competența curții de apel Curtea de Apel Constanța, ca instanță de contencios administrativ, a fost învestită să se pronunțe asupra excepției de nelegalitate a Ordinelor M.A.I. nr. 600/2005 și nr. 1/652/2011 prin încheierea Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, din data de 11 ianuarie 2013. Este real că la data soluționării cauzei, 13 martie 2013, intrase în vigoare Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, însă acest act normativ nu este aplicabil. Norma citată de recurent, cuprinsă în art. XXIII alin. (3) din această lege, are, în realitate, următorul cuprins: "procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale". Or, "potrivit prezentei legi": art. IV, care a modificat art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, dispune că litigiile "care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe". Cum prin hotărârea atacată nu s-a soluționat un litigiu care privește raportul de serviciu al funcționarului public, ci o excepție de nelegalitate care vizează acte administrative emise de un organ central, rezultă că acest motiv de recurs este nefondat, curtea de apel fiind competentă material în temeiul art. 4 alin. (1) raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Referitor la excepția de nelegalitate În această privință, Înalta Curte remarcă lipsa oricărei critici concrete la adresa sentinței primei instanțe, recurentul limitându-se la a reproduce conținutul motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Susținerea potrivit căreia au fost respectate toate condițiile de invocare a excepției de nelegalitate nu are legătură cu soluția curții de apel care a examinat "fondul" excepției de nelegalitate, nereținând că ar fi incident vreun "fine de neprimire". Nici nemulțumirea referitoare la "nedepunerea ordinului atacat și documentației aferente" nu poate genera vreo consecință juridică, atât timp cât Ordinul nr. 1/652 din 30 iunie 2011 al M.A.I. se găsește la dosar, iar motivele de nelegalitate invocate nu necesită examinarea documentației pe baza căreia a fost emis. Prima instanță a stabilit corect că Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 pentru aprobarea competențelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administrației și internelor, secretarilor de stat, secretarului general și șefilor/comandanților unităților M.A.I., deși este un act administrativ cu caracter normativ, nu a fost publicat în Monitorul Oficial întrucât la momentul adoptării sale erau în vigoare prevederile art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare aprobat prin H.G. nr. 50/2005 care stabileau imperativ că "nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I (...) ordinele (...) cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională". Cât privește conformitatea dispozițiilor actului administrativ normativ (atacat global de autorul excepției), cu dispozițiile art. 15 alin. (1) lit. c) și m) art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, în mod evident nu se degajă "contradicția" pe care o afirmă recurentul, ordinul nefăcând altceva decât să asigure punerea în executare a prevederii legale cu forță juridică superioară, citate la pct. 3 din considerente, în baza căreia a fost emis. De altfel, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, reliefată de exemplu prin Deciziile nr. 3626/2007, nr. 4430/2009 și nr. 1565/2011, este constantă în sensul afirmării legalității Ordinului M.A.I. nr. 600/2005. Cât privește Ordinului M.A.I. nr. 1/652 din 30 iunie 2011 privind reorganizarea structurilor subordonate nemijlocit I.G.P.F., în raport de calificarea acestuia de act administrativ individual, sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora nu era supus regimului de publicare în Monitorul Oficial al României. În fine, după cum bine a punctat judecătorul de la curtea de apel, evoluția ulterioară a funcțiilor (posturilor) vacante și modul cum au fost acestea gestionate de structurile M.A.I. exced cadrului excepției de nelegalitate, aceste aspecte urmând a fi tranșate de judecătorul fondului cauzei, în raport de probele administrate. Conchizând, Înalta Curte constată că nu există motive care să atragă modificarea ori casarea sentinței, astfel încât, în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față ca nefondat.