ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1017/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea la data de 28 noiembrie 2011 și înregistrată la nr. 4575/88/2011, reclamantul N.C.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Garda de Coastă Constanța, anularea deciziei prin care a fost pus la dispoziție, anularea examenelor scrise organizate pentru departajare la 29 iulie 2011 și a celor de interviu susținute la 12 august 2011 pentru SPF Chilia Veche și 17 august 2011 pentru SPF Pardina, anularea deciziei nr. 798925 din 07 octombrie 2011 prin care s-a decis încetarea raporturilor de muncă.

La termenul din data de 05 iulie 2012, reclamantul a formulat motivele cererii de chemare în judecată și a solicitat admiterea cererii și anularea dispoziției IJPF Tulcea de încetare a raporturilor de serviciu, arătând că ordinul care a stat la baza emiterii dispoziției contestate și prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția publică deținută este Ordinul M.A.I. nr. 1/652 din 30 iunie 2011 emis în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea M.A.I., aprobată prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare și care reglementează structura organizatorică și statele de funcții ale unității.

La data de 05 octombrie 2012, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului MAI nr. 600/2005 pentru aprobarea competențelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administrației și internelor, secretarilor de stat, secretarului general și șefilor/comandanților unităților M.A.I. și a Ordinului MAI nr. 1/652 din 30 iunie 2011 de reorganizare a Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră. În motivarea excepției de nelegalitate a Ordinului MAI nr. 1/652/2011, s-a arătat că acesta a fost emis în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea M.A.I., aprobată prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare și nu a fost publicat în M. Of.

al României partea I, conform dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 24/2000, modificată și completată, coroborată cu art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2007. S-a mai arătat că Ordinul MAI nr. 1/652/2011 reglementează structura organizatorică și statele de funcții ale unității, având un caracter normativ. S-a susținut de către reclamant că nepublicarea Ordinului în M. Of. al României atrage sancțiunea inexistenței și a inopozabilității, aplicându-se dispozițiile art. 100 alin. (1) și art. 108 alin. (4) din Constituția României. Referitor la excepția de nelegalitate a Ordinului MAI nr. 600/2005, s-a mai arătat că Ordinul a fost emis în temeiul dispozițiilor art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea M.A.I.

cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 604/2003, dar la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, a fost abrogat implicit și nici nu a fost publicat în M. Of. al României. Totodată, prin Ordinul MAI nr. 600/2005 s-au aprobat competențele de gestiune a resurselor umane din cadrul MAI, motiv pentru care acest ordin se încadrează în categoria actelor administrative normative, dar datorită nepublicării în M. Of. acest act administrativ nu poate deveni un fapt juridic licit producător de efecte juridice în favoarea angajatorului, întrucât prin acestea se încalcă normele de drept în vigoare.

Reclamantul a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Tulcea de soluționare a excepțiilor de nelegalitate invocate, întrucât competența aparține Curții de Apel Constanța în baza art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Prin încheierea de ședință din data de 14 noiembrie 2012, Tribunalul Tulcea a suspendat judecata cauzei și a sesizat instanța de contencios administrativ din cadrul Curții de Apel Constanța în vederea soluționării excepției de nelegalitate a Ordinului MAI nr. 600/2005 și a Ordinului MAI nr. 1/652/2011. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 20 decembrie 2012, sub nr. 1480/36/2012. Pârâtul Ministerul Afacerilor și Internelor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției de nelegalitate a celor două ordine.

Reclamantul a detaliat motivele de nelegalitate a celor două ordine prin cererea depusă la data de 28 februarie 2013. Cu privire la Ordinului MAI nr. 600/2005 a invocat următoarele: a) Ordinul MAI nr. 600/2005 nu a respectat normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative stabilite prin Legea nr. 24/2000 modificată și completată prin Legea nr. 189/2004 privind publicitatea, nefiind publicat în M. Of. al României Partea I. Principiul publicării actelor administrative normative este prevăzut în art. 10 din Legea nr. 24/2000 și art. 73 din Legea nr. 189/2004. b) Ordinul MAI nr. 600/2005 a fost emis în temeiul dispozițiilor art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea MAI cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 604/2003, acte normative abrogate prin intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative (art. 25). c) Dispozițiile Ordinului MAI nr. 600/2005 - art. 52 alin. (1) lit. i) care prevede că Șefii unităților de poliție (similare) aprobă pentru personalul din competență încetarea raporturilor de serviciu și echivalarea gradelor militare pentru agenții de poliție - nu pot înfrânge dispozițiile unei legi organice, deoarece sunt contrare art. 15 lit. c) și art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, art. 22 alin. (7) din Legea nr. 133/2011 privind modificarea și completarea Legii nr. 362/2002.

Ordinul MAI nr. 300/2004, Secțiunea 2, art. 124 alin. (1) privind încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului prevede că încetarea raporturilor de serviciu are loc în condițiile legii, în acest caz, art. 69 alin. (1) și art. 15 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002, norma juridică specială fiind una de trimitere la norma generală. Având în vedere aceste aspecte, dar și structura organizatorică a Ministerului Administrației și Internelor, Șeful I.J.P.F. Constanța nu are competență materială și nici teritorială de a dispune încetarea raporturilor de serviciu pentru agenții de poliție, acesta fiind atributul exclusiv al Inspectorului General al Poliției de Frontieră Române, sarcina Șeful I.J.P.F.

Constanța fiind aceea de a propune către Inspectorul General al Poliției de Frontieră Române încetarea raporturilor de serviciu cu unitatea pentru agenții de poliție. Cu privire la Ordinul MAI nr. 1/652/2011 a invocat următoarele: Numărul de atribuire al acestui Ordin - 1/652 din 30 iunie 2011 este aplicat retroactiv după momentul înregistrării sale în evidența MAI din 10 iunie 2011, astfel încât este încălcată Procedura de înregistrare, evidență, gestiune și manipulare a documentelor M.A.I. în unitățile din subordine. Ordinul nu este motivat în fapt și în drept, absența motivării actului administrativ atacat constituind o încălcare a obligației constituționale [art. 31 alin. (2) din Constituția României] a autorității administrative de a asigura o informare corectă a reclamantului asupra problemelor de interes personal ale acestuia.

De altfel și în jurisprudența comunitară se reține că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o manieră clară și univocă algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor și, de asemenea să permită curților competente să efectueze revizuirea actului (cauza C - 367/1995). Postura participativă a cetățeanului este astfel obligatoriu legată de principiile generale comunitare, printre care și cel al transparenței; or, cea mai mai importantă cale de a conferi viabilitate acestor principii, inclusiv cel al justiției, este tocmai instituirea obligativității motivării actelor autorității publice.

Prin acest ordin s-au aprobat Organigramele unităților Poliției de Frontieră Română, Lista posturilor pe tipuri și categorii de funcții precum și Situația numerică cu posturile repartizate unităților județene, fără să se aplice vreun criteriu de selecție sau de departajare. Potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (1)-(3) din Ordinul MAI nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unitățile MAI: în vederea determinării posturilor care se restrâng, ca urmare a reorganizării, se au în vedere: a) noile atribuții ale unității; b) analiza posturilor. Ordinul MAI nr. 1/652 din 30 iunie 2011 nu conține principiile care au fost avute în vedere la întocmirea Organigramelor, Posturilor și Situațiilor numerice aprobate prin acest ordin.

Prin emiterea celor 2 ordine au fost încălcate principiul stabilității polițistului la locul de muncă conform art. 66 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, precum și principiul stabilității în exercitarea funcției publice prevăzut de art. 3 lit. f) din Legea nr. 188/1999 R. Lipsește consultarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (3) din Ordinul MAI nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unitățile MAI, în perspectiva reorganizării uniații, înainte cu cel puțin 30 zile de intrarea în vigoare a noilor state de organizare, trebuia făcută consultarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, prevedere care nu a fost respectată.

Având în vedere înființarea ITPF județene și a Gărzii de Coastă Constanța rezultă că posturile din noile structuri sunt posturi noi, situație în care pârâta trebuia să procedeze la numirea reclamantului în noile funcții, conform art. 100 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 și art. 15 din Legea nr. 360/2002. De asemenea, dispozițiile art. 100 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002 sunt aplicabile cu respectarea alin. (2) lit. d) deoarece pe perioada punerii la dispoziție a desfășurat activități similare cu cele ale vechiului post. Prin urmare, dacă s-ar accepta ideea că aceste funcții din cadrul locului de muncă sunt posturi noi, numirea într-una dintre aceste funcții trebuia să se facă de drept.

Legea nr. 286/2010 nu prevede radierea unor posturi din structurile Poliției de Frontieră, iar argumentația privind obligativitatea încadrării în limita alocată cheltuielilor de personal este nefondată deoarece anterior luării măsurilor de încetare a raporturilor de serviciu s-a dispus trimiterea polițiștilor în concediu fără plată - 5 zile în noiembrie 2009 și 4 zile în luna decembrie 2009 și diminuarea drepturilor salariale cu 25% pentru perioada iulie - decembrie 2010, tocmai pentru a preveni eventualele concedieri. h) Cât privește O.U.G. nr. 54/2011, aceasta demonstrează că radierea funcției nu este reală, efectivă și obiectivă, concedierea fiind dispusă abuziv.

i) La data de 04 noiembrie 2011 - după încetarea raporturilor de serviciu, Ministrul Administrației și Internelor a emis Ordinul nr. I/S/602, prin care a dispus retragerea tuturor funcțiilor vacante aflate în finanțare în vederea constituirii rezervei ministrului pentru absolvenții promoțiilor anului 2011, deci există funcții vacante. Aceste aspecte dovedesc faptul că posturile nu au fost suprimate din organigrama unității, deoarece, potrivit art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, în cazul reorganizării activității prin reducerea posturilor, autoritatea respectivă nu poate înființa posturi similare celor desființate pentru o perioadă de un an de la data reorganizării. După emiterea Ordinul MAI 1/652/2011 Garda de Coastă Constanța a procedat la încadrarea absolvenților din promoția 2011. Pârâta Garda de Coastă, prin notele de ședință, a solicitat respingerea excepțiilor ca neîntemeiate.

Prin sentința civilă nr. 88/CA din 8 martie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele: - a respins excepția inadmisibilității formulării excepției de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 600/2005 și a Ordinului M.A.I. nr. 1/625/2011, ca nefondată, - a respins excepția de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 600/2005 și a Ordinului M.A.I. nr. 1/625/2011, formulată de reclamantul N.C.D. – reprezentat prin Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, în contradictoriu cu pârâții Garda de Coastă și Ministerul Administrației și Internelor, ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Rațiunea restrângerii obiectului de aplicare a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 numai la categoria actelor administrative unilaterale cu caracter individual a fost cea a existenței unei acțiuni directe de anulare a actului normativ oricând, potrivit prevederilor art. 7 alin. (2) din aceeași lege. Jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, confirmată prin soluția de principiu adoptată la data de 28 septembrie 2008, a statuat că este admisibilă excepția de nelegalitate cu privire la acte administrative unilaterale cu caracter normativ în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, fapt pentru care excepția invocată de pârâtul M.A.I.

a fost respinsă ca nefondată. Asupra legalității Ordinului M.A.I. nr. 600/2005: Sub un prim aspect s-a susținut că acest act normativ nu a fost publicat în M. Of. al României, Partea I, ceea ce contravine dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 24/2000 și art. 73 din Legea nr. 189/2004, însă de la principiul obligativității publicării unui act normativ în M. Of. al României există și excepții, cum ar fi cea reglementată de art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005, în care se arată că „(3) nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională.” Or, cum actul normativ ce formează obiectul excepției de nelegalitate invocate de reclamantul N.C.

vizează sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, Curtea a reținut ca fiind neîntemeiat acest motiv de nelegalitate a actului verificat în procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004. Verificând legalitatea Ordinului M.A.I.

nr. 600/2005 prin raportare la textele de lege apreciate de reclamant a fi încălcate prin actul normativ ce formează obiectul excepției de nelegalitate, Curtea a reținut că prevederile art. 69 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 stabilesc că „încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului se dispune în mod corespunzător de către persoanele care, potrivit art. 15, au competența de acordare a gradelor profesionale”, iar art. 15 lit. c) din același act normativ prevede că “acordarea gradelor profesionale se face prin avansare de către inspectorul general al Poliției Române și șefii celorlalte structuri ale Ministerului Administrației și Internelor, potrivit competențelor stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor, pentru agenții de poliție.” Curtea a reținut că un astfel de ordin este dat în aplicarea normei legale ce a fost invocată de reclamant, legea conferind ministrului administrației și internelor prerogativa de a stabili competența materială și teritorială pentru șefii celorlalte structuri din cadrul M.A.I.

de a dispune încetarea raporturilor de serviciu a agenților de poliție, o astfel de structură fiind, evident, și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Constanța. În raport de motivele de nelegalitate invocate de reclamantul N.C., Curtea a reținut caracterul lor nefondat, Ordinul M.A.I. nr. 600/2005 fiind un act administrativ normativ ce respectă dispozițiile legale incidente asupra sa. În ceea ce privește excepția de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 1/652/2011, instanța a reținut că acest ordin a fost emis pentru aprobarea organigramei și numărului de posturi repartizate structurilor Poliției de Frontieră, având caracterul unui act administrativ individual, ce stabilește cadrul organizatoric pentru un număr limitat de persoane, intrând astfel sub incidența excepției de la publicare prevăzute de art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000.

În ceea ce privește completarea motivelor de nelegalitate invocate de reclamant prin completarea depusă la data de 28 februarie 2013, Curtea a reținut că acestea reprezintă aspecte de oportunitate a măsurilor dispuse prin actul administrativ contestat, ce nu pot fi analizate în calea excepției de nelegalitate, ce presupune verificarea legalității unui act administrativ cu caracter unilateral din punct de vedere formal, prin raportare la legislația în a cărei aplicare s-a emis respectivul act. Astfel, lipsa unor criterii de selecție sau departajare, a principiilor care au fost avute în vedere la întocmirea organigramelor, posturilor și situațiilor numerice aprobate prin Ordinul nr. 1/652/2011 reprezintă aspecte ce pot fi cercetate în măsura în care se dovedește o vătămare produsă persoanei căreia i s-au aplicat dispozițiile acestui act administrativ.

Totodată, Curtea a reținut că dispozițiile art. 130 alin. (3) din Ordinul M.A.I. nr. 300/2004 privind consultarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nu sunt aplicabile agenților de poliție, acestea vizând încetarea raporturilor de serviciu/muncă ale funcționarilor publici și ale personalului contractual din cadrul M.A.I. În egală măsură, Curtea a constatat că retragerea funcțiilor vacante prin Ordinul M.A.I. nr. I/S/602 emis la data de 04 noiembrie 2011, în vederea constituirii rezervei ministrului pentru absolvenții promoțiilor anului 2011 nu atrage nelegalitatea Ordinului nr. 1/652/2011. Pentru toate aceste considerente, Curtea a apreciat că nu sunt motive de nelegalitate care să determine admiterea excepției invocate în condițiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ, astfel încât a respins excepția de nelegalitate a Ordinului M.A.I.

nr. 600/2005 și a Ordinului M.A.I. nr. 1/652/2011, ca nefondată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul N.C.D., invocând dispozițiile art. 304 pct. 3, 8, 9 și art. 304 1 C. proc. civ., art. 10 alin. (2) și art. 20 din Legea nr. 554/2004, precum și art. 27 alin. (3) și (4) din Legea nr. 2/2013.

Recurentul arată că sentința recurată este netemeinică și nelegală, deoarece instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic ale acestuia; sentința recurată este lipsită de temei legal, este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii din următoarele motive: - sentința a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, în raport de dispozițiile art. 27 alin. (3) și (4) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor, fiind obligatorie trimiterea dosarului pe cale administrativă la Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, ca instanță devenită competentă după materie; - „instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății (…) deoarece excepția de nelegalitate fusese invocată în dosarul de fond de la Tribunalul Tulcea, de acest act depinzând soluționarea litigiului pe fond”; - citând dispozițiile art. 4 alin. (1) și art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, recurentul conchide că a respectat condițiile cumulative de invocare a excepției de nelegalitate.

- la dosarul cauzei nu s-a depus ordinul contestat și documentația care a stat la baza emiterii acestuia. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Curtea de Apel Constanța, ca instanță de contencios administrativ a fost învestită să se pronunțe asupra excepției de nelegalitate a Ordinelor MAI nr. 600/2005 și nr. 1/652/2011 prin încheierea Tribunalului Tulcea din data de 14 noiembrie 2012. Este adevărat că la data soluționării cauzei, 8 martie 2013, intrase în vigoare Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., însă acest act normativ nu este aplicabil în speță. Norma citată de recurent, cuprinsă în art. XXIII alin. (3) din această lege are, în realitate, următorul cuprins: „procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale”.

Or, „potrivit prezentei legi”, art. IV din Legea nr. 2/2013, care a modificat prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, dispune că litigiile „care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”. Cum prin hotărârea atacată nu s-a soluționat un litigiu care privește raportul de serviciu al funcționarului public, ci o excepție de nelegalitate care vizează acte administrative emise de o autoritate publică centrală, rezultă că acest motiv de recurs este nefondat, curtea de apel fiind competentă material în temeiul art. 4 alin. (1), raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Referitor la excepția de nelegalitate invocată, Înalta Curte remarcă lipsa oricărei critici concrete la adresa sentinței primei instanțe, recurentul limitându-se la a reproduce conținutul motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Susținerea potrivit căreia au fost respectate toate condițiile de invocare a excepției de nelegalitate nu are legătură cu soluția curții de apel care a examinat „fondul” excepției de nelegalitate, nereținând că ar fi incident vreun „fine de neprimire”. Referitor la critica privind nepublicarea în M. Of. a Ordinelor Ministerului Administrației și Internelor nr. 600/2005 și nr. 1/652/2011, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect atât caracterul acestor acte administrative, cât și faptul că sunt exceptate de la publicare.

Prima instanță a apreciat corect că Ordinul MAI nr. 600/2005 pentru aprobarea competențelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administrației și internelor, secretarilor de stat, secretarului general și șefilor/comandanților unităților MAI, deși este un act administrativ cu caracter normativ, nu a fost publicat în M. Of., întrucât la momentul adoptării sale erau în vigoare prevederile art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 50/2005, care stabileau imperativ că „nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, Partea I (…) ordinele (…) cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională”.

Rațiunea nepublicării Ordinul MAI nr. 600/2005 este legată și de domeniul său de reglementare limitat, acesta fiind aplicabil doar unei categorii profesionale delimitate, și anume personalului M.A.I., situație în care nu se impunea să fie adus la cunoștința tuturor cetățenilor prin publicare în M. Of. al României. Legalitatea prevederilor art. 35 alin. (3) din Regulament nu poate fi pusă la îndoială și a fost stabilită în repetate rânduri de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a constatat că acestea nu încalcă în nici un fel prevederile art. 10 și 11 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, reliefată de exemplu prin deciziile nr. 3626/2007, nr. 4430/2009, nr. 1565/2011, nr. 33/2014, este constantă în sensul afirmării legalității Ordinului MAI nr. 600/2005. Cât privește Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 1/652/2011, s-a reținut în mod corect, în raport de domeniul de reglementare – reorganizarea structurilor subordonate nemijlocit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră – caracterul de act administrativ individual, astfel cum este definită această noțiune de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. În ce privește acest act administrativ sunt incidente, astfel, dispozițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora nu era supus regimului de publicare în M. Of.

al României. Ordinul menționat nu conține reglementări cu caracter general, impersonal și obligatoriu, adresate unor persoane nedeterminate, ci cuprinde reglementări care se adresează exclusiv persoanelor care sunt încadrate în structura Inspectoratului General al Poliței de Frontieră. De asemenea, în contextul în care unele dintre anexele acestui act normativ au caracter clasificat, se impune respectarea dispozițiilor în vigoare referitoare la informațiile clasificate, precum și ale art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000, republicată, care precizează următoarele: "(2) Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of.

al României: b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate ". În acest context, nici nemulțumirea referitoare la nedepunerea ordinului atacat și a documentației care a stat la baza emiterii acestuia nu poate genera vreo consecință juridică, având în vedere faptul că motivele de nelegalitate invocate nu necesită examinarea documentației pe baza căreia a fost emis.

În ceea ce privește completarea motivelor de nelegalitate invocate de reclamant prin completarea depusă la data de 28 februarie 2013, instanța de fond a reținut în mod corect că acestea reprezintă aspecte de oportunitate a măsurilor dispuse prin actul administrativ contestat, ce nu pot fi analizate în calea excepției de nelegalitate, ce presupune verificarea legalității unui act administrativ cu caracter unilateral din punct de vedere formal, prin raportare la legislația în a cărei aplicare s-a emis respectivul act. Astfel, lipsa unor criterii de selecție sau departajare, a principiilor care au fost avute în vedere la întocmirea organigramelor, posturilor și situațiilor numerice aprobate prin Ordinul nr. 1/652/2011 reprezintă aspecte ce pot fi cercetate în măsura în care se dovedește o vătămare produsă persoanei căreia i s-au aplicat dispozițiile acestui act administrativ, așa cum în mod corect a reținut curtea de apel.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul N.C.D., prin Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, împotriva sentinței civile nr. 88/CA din 8 martie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2014.