ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3270/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 02.10.2013 și înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. x/2013, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Cadrul M.A.I. - Biroul Teritorial din Cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea, în numele și pentru membrii de sindicat, nominalizați în tabelul anexat cererii, a solicitat obligarea pârâților Ministerul Afacerilor Interne și Garda de Coastă Constanța, în solidar, la calcularea și la plata drepturilor salariale, către membrii de sindicat - în funcție de locul de muncă din localitățile din Rezervația Biosferei "Delta Dunării" - cu titlul de spor de izolare de până la 60% din salariul de bază (nu la salariul de funcție, așa cum s-a calculat de către M.A.I. conform Ordinului M.A.I nr. 664/1997), la timpul efectiv de lucru exprimat în ore, de la data de 01.09.2010 până în prezent, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 27/1996, actualizate cu coeficientul de inflație de la 01.09.2010 până la plata efectivă, precum și obligarea la plata pe viitor, pe perioada în care actul normativ O.G. nr. 27/1996 este în vigoare.

La data de data de 20 noiembrie 2013, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La data de 25 noiembrie 2013, pârâta Garda de Coastă Constanța a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin cererea depusă la termenul din data de 13 martie 2014, Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul M.A.I. - Biroul Teritorial din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea a modificat cererea de chemare în judecată, sub aspectul persoanelor care au calitatea de reclamanți, solicitând introducerea în cauză în această calitate a numiților: A., B., C., D., E., F., G., H., I. (văduvă a defunctului J.), K. (văduvă a defunctului L.).

Prin încheierea de ședință din aceeași dată s-a dispus introducerea, în calitate de reclamanți, și a numiților A., B., C., D., E., F., G. și H.

Cu privire la numitele I. și K. Pune s-a pus în vedere sindicatului să depună la dosar dovada calității de moștenitor a defuncților J. și L., precum și împuternicirile date de acestea din urmă de a le reprezenta în cauză.

Prin cererea depusă la termenul din data de 10 aprilie 2014, Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul M.A.I. - Biroul Teritorial din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea a solicitat introducerea în cauză, în calitate de reclamante, a numitelor M. și N.

Prin încheierea de ședință din aceeași dată s-a dispus introducerea acestora în cauză, în calitate de reclamante. Prin aceeași încheiere au fost introduse în cauză, în calitate de reclamante, și numitele I. (soția defunctului J.) și K. (soția defunctului L.), sub rezerva depunerii de către sindicat a dovezii privind calitatea de moștenitoarea a acestora.

La data de 09.12.2014, în cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu O., prin care acesta a solicitat obligarea pârâților Ministerul Afacerilor Interne și Garda de Coastă Constanța la plata acelorași drepturi salariale ca și reclamanții.

Cererea de intervenție a fost admisă în principiu prin încheierea din data de 15 ianuarie 2015.

Cu privire la cererea de intervenție formulată de intervenientul O., pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a depus întâmpinare la data de 23.12.2014, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune referitor la sumele pretinse de intervenient cu titlu de drepturi salariale aferente perioadei 01.09.2010 - 12.12.2011.

La data de 18.02.2015, a formulat întâmpinare și pârâta Garda de Coastă Constanța la cererea de intervenție formulată de intervenientul O., prin care a invocat, la rândul său, excepția prescripției referitor la sumele pretinse de intervenient cu titlu de drepturi salariale aferente perioadei 01.09.2010 - 12.12.2011.

La data de 24.03.2014, în cauză au formulat cerere de intervenție în interes propriu și numiții P. și Q., care au fost respinse ca inadmisibile prin încheierea din data de 26 martie 2015.

La termenul din data de 08 octombrie 2015, au fost introduși în cauză, în calitate de reclamanți: R., S., T., U., V., W. X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., S., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., aceștia fiind indicați prin cererea de chemare în judecată inițială, însă au fost omiși a fi citați în cauză în această calitate.

La termenul de judecată din data de 15 octombrie 2015, instanța a constatat că numitul KKK., menționat inițial de Sindicat în lista cuprinzând persoanele care au calitatea de reclamanți, nu poate sta în cauză în această calitate, față de precizările reprezentantului Sindicatului, care a arătat că nu l-a identificat ca fiind membru de sindicat și că nu are mandat de reprezentare din partea acestuia.

La același termen de judecată s-a constatat că numele corect al reclamantului LLL. este MMM., în loc de NNN., cum greșit s-a trecut.

Prin sentința civilă nr. 1981 din 05.11.2015, pronunțată de Tribunalul Tulcea s-au dispus următoarele:

- s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne, ca nefondată;

- s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la sumele aferente perioadei 01.09.2010 - 09.12.2014, pretinse de intervenientul O., s-a respins capătul de cerere din cererea de intervenție formulată de intervenientul O. privind sumele aferente perioadei 01.09.2010 - 09.12.2014, ca fiind prescris dreptul la acțiune;

- s-a admis acțiunea și capătul de cerere din cererea de intervenție formulată de intervenientul O., privind sumele pretinse pentru perioada ulterioară datei de 10.12.2014 și au fost obligați pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Garda de Coastă să plătească reclamanților cuprinși în raportul de expertiză drepturile bănești reprezentând diferența dintre sporul de izolare acordat, calculat la salariul funcției, și sporul de izolare cuvenit, calculat la salariul de bază - corespunzător coeficientului aplicabil fiecărui reclamant în parte și pentru perioada relativ la care avea dreptul la spor de izolare și s-a aflat în unitate, conform expertizei contabile efectuate în cauză de către expertul OOO., drepturi aferente perioadei septembrie 2010 - aprilie 2014, în varianta solicitată de reclamanți, și ulterior, până la data rămânerii definitive a hotărârii, actualizate cu rata inflației la data achitării efective;

- au fost obligați pârâții să plătească intervenientului O. și reclamanților: R., S., T., U., V., W. X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., S., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., drepturile bănești reprezentând diferența dintre sporul de izolare acordat, calculat la salariul funcției, și sporul de izolare cuvenit, calculat la salariul de bază - corespunzător coeficientului aplicabil fiecărui reclamant în parte și pentru perioada relativ la care avea dreptul la spor de izolare și s-a aflat în unitate, începând septembrie 2010 și până la data rămânerii definitive a hotărârii, actualizate cu rata inflației la data achitării efective;

- au fost obligați pârâții să plătească reclamanților și intervenientului O., și pe viitor, drepturile salariale cu titlu de spor de izolare corespunzător coeficientului aplicabil fiecăruia în parte și pentru perioada relativ la care are dreptul la spor de izolare și se află în unitate, calculat la salariul de bază pe perioada în care O.G. nr. 27/1996 este în vigoare;

- au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a sumei de 11.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 1981/5.11.2015, pronunțată de Tribunalul Tulcea, au declarat recurs pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Garda de Coastă, care au criticat soluția instanței de fond ca fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 05.01.2016.

La data de 11.04.2016, Curtea, în baza art. 520 alin. (4) C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării recursului până la soluționarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x, a sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin cererea formulată la termenul din 20.03.2017, intimatul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul Ministerului Administrației și Internelor - Biroul Teritorial din cadrul STPF Tulcea, în numele și pentru membrii de sindicat, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituție și art. 29-33 din Legea nr. 47/1992, a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 39 lit. y) din Legea nr. 284/2010, considerând că dispozițiile art. 5 din O.G. nr. 27/1996 nu intră sub incidența prevederilor art. 39 lit. y) din Legea nr. 284/2010, din următoarele considerente:

- prevederile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 27/1996 reglementează un drept de natură salarială cu caracter special, acordat numai acelor persoane care îndeplinesc condițiile expres prevăzute de textul legal, ce vizează explicit numai acele localități situate în Rezervația Biosferei "Delta Dunării", prevăzute în anexă la Hotărârea Guvernului nr. 395/1996, precum și persoanele care ocupă funcții eligibile.

- la data de 17.10.2016, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 30/2016, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, soluționând examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x, a statuat că: "Prevederile art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei "Delta Dunării", republicată, cu modificările ulterioare, au fost abrogate de dispozițiile art. 39 lit. y) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, cu modificările și completările ulterioare, fiind înlocuite, în ceea ce privește categoria socioprofesională a polițiștilor și a personalului civil, de prevederile art. 25 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010."

- prin Ordonanța nr. 38/2003 și Legea nr. 284/2011, anexa VII, art. 25, sunt reglementate norme pentru stabilirea sporului de izolare pentru alte situații și zone și nu pentru Rezervația Biosferei "Delta Dunării", așa cum prevede O.G. nr. 27/1996.

Având în vedere aspectele prezentate, intimații apreciază demersul justificat și, pe cale de consecință, solicită a se efectua un control de constituționalitate al raportului dintre dispozițiile art. 39 lit. y) din Legea nr. 284/2010 și a dispozițiilor art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 27/1996, să se constate că soluția juridică prevăzută de lege pentru stabilirea modului de calcul al sporului de izolare, conform art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 27/1996, raportat la Legea nr. 284/2010, se regăsește la art. 93 alin. (2) din Anexa VII a Legii nr. 284/2010 și să se dispună anularea Deciziei ICCJ nr. 30/2016.

Recurenta-pârâtă Garda de Coastă și recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne, prin note scrise, respectiv punct de vedere, au solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea art. 39 lit. y) din Legea nr. 284/2010.

Prin încheierea din 18 mai 2017, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 39 lit. y) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, formulată de intimatul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul Ministerului Administrației și Internelor - Biroul Teritorial din cadrul STPF Tulcea, în numele și pentru membrii de sindicat.

Împotriva încheierii din 18 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul Ministerului Afacerilor Interne - Biroul Teritorial din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea, în nume propriu și pentru membrii de sindicat, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituție și art. 29-33 din Legea nr. 47/1992.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurenții au arătat că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de Legea nr. 47/1992 pentru admisibilitatea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 lit. y) din Legea nr. 284/2010, după cum urmează:

- să fie o lege sau o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță;

- legea sau ordonanța ori dispoziția criticată să fie în vigoare;

- legea sau ordonanța ori dispoziția criticată trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia;

- legea sau ordonanța ori dispoziția criticată să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În continuare, recurenții au invocat aspecte ce țin de fondul cauzei și au solicitat anularea Deciziei nr. 30/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

6.1. Înalta Curte, verificând actele și lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile legale incidente, va respinge excepția tardivității declarării recursului, invocată de intimata-pârâtă Garda de Coastă Constanța, reținând că recursul a fost declarat cu respectarea termenului legal prevăzut de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 (48 de ore de la pronunțare), calculat conform dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 1 și alin. (2) din C. proc. civ. ("1. când termenul se socotește pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare; (2) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează").

Astfel, încheierea atacată a fost pronunțată la data de 18 mai 2017, iar recursul a fost transmis prin e-mail la data de 22 mai 2017 (prima zi lucrătoare ulterioară datei împlinirii termenului prevăzut de lege), așa cum rezultă din conținutul dovezii aflate la dosarul de recurs.

6.2. Examinând încheierea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ. în vederea casării încheierii recurate.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte apreciază că susținerile recurenților se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente și concludente, recurenții reiterează sub o altă formă argumentele prezentate în fața Curții de apel în susținerea excepției de neconstituționalitate, fără a dezvolta un raționament juridic pentru care apreciază că încheierea recurată este neîntemeiată.

Astfel, Înalta Curte apreciază că aceste critici ale recurenților, vizând pretinsa încălcare sau greșita aplicare de către Curtea de apel a normelor de drept material, astfel cum au fost formulate, nu sunt întemeiate.

Instanța de recurs - Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu soluționarea unei cereri prin care s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 lit. y) din Legea nr. 284/2010.

Înalta Curte constată că, dispozițiile art. 39 lit. y) din Legea nr. 284/2010 dispun că:

"la data intrării în vigoare a prezentei legi (Legea nr. 284/2010) se abrogă orice alte dispoziții contrare prezentei legi".

Sesizarea Curții Constituționale se poate face doar cu respectarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, potrivit cărora:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

(5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Or, în cazul de față, reclamanții au solicitat sesizarea Curții Constituționale cu o cerere prin care s-a invocat excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții prin care au fost "abrogate orice alte dispoziții contrare Legii nr. 284/2010".

Într-adevăr, prin Decizia nr. 30/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că:

"Prevederile art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei "Delta Dunării", republicată, cu modificările ulterioare, au fost abrogate de dispozițiile art. 39 lit. y) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, cu modificările și completările ulterioare, fiind înlocuite, în ceea ce privește categoria socio-profesională a polițiștilor și a personalului civil, de prevederile art. 25 alin. (1) și (2) din Anexa VII la Legea-cadru nr. 284/2010", însă această decizie este obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ. și nu poate fi supusă cenzurii instanței de judecată.

Tot obligatorie pentru instanțe este și Decizia nr. 766/2011 pronunțată de Curtea Constituțională, prin care s-a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci poate fi dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că în cauză excepția invocată nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, deoarece în susținerea excepției de neconstituționalitate a art. 39 lit. y) din Legea nr. 284/2010 recurenții nu au dovedit legătura acestui text cu soluționarea cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, dispozițiile a căror neconstituționalitate a fost invocată de către recurenți, respectiv art. 39 lit. y) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu au legătură cu cadrul strict definit în care se dezbate cererea de chemare în judecată și nu pot fi de natură a influența soluția ce s-ar pronunța în soluționarea acesteia, alegațiile recurenților-reclamanți, formulate în susținerea excepției de neconstituționalitate, redate și în motivarea recursului, nedovedind contrariul.

De asemenea, Înalta Curte constată că din examinarea motivelor de recurs invocate rezultă fără nici un dubiu finalitatea urmărită de recurenți, respectiv anularea Deciziei nr. 30/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cerere ce nu poate fi supusă instanței de control judiciar în nicio fază procesuală.

Prin urmare, în mod corect a apreciat Curtea de apel că excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei, fiind astfel justificată soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992.

Așa cum s-a reținut anterior, recurenții nu aduc argumente de nelegalitate a încheierii recurate, înțelegând să reitereze argumentele formulate în fața Curții de apel în susținerea excepției de neconstituționalitate invocate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond cu privire la soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanți ca nefondat, menținându-se încheierea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepția tardivității recursului, invocată de intimata-pârâtă Garda de Coastă Constanța.

Respinge recursul declarat de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Cadrul M.A.I. - Biroul Teritorial din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea, în numele și pentru membrii de sindicat PPP. ș.a., împotriva încheierii din 18 mai 2017 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2017.