ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1003/2014

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța, reclamantul Ș.V. reprezentat de S.D.B.R., a solicitat,

în contradictoriu cu pârâta Garda de Coastă Constanța, obligarea pârâtei la

plata sporului de 100% din salariul de bază pentru orele lucrate în zilele de

repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu

reglementările în vigoare, nu se lucrează, pentru perioada 15 decembrie 2009 -

5 ianuarie 2012, în raport de prevederile O.G. nr. 38/2003.

Reclamantul a arătat

că este angajat al pârâtei și membru al sindicatului reprezentant, iar în

perioada de referință, a desfășurat activitate în zilele de repaus săptămânal

și în sărbători legale, fiind în acest sens întocmite grafice lunare pentru executarea

serviciului în schimburi și emise dispoziții, fără însă ca pentru activitatea

prestată în aceste condiții nu a primit în compensare nici timp liber

corespunzător, față de lipsa de efective la nivelul structurilor de poliție,

sens în care se impune plata sporului derivat din raportul de muncă și

prevederile O.G. nr. 38/2003.

Prin Sentința civilă

nr. 3093 din data de 28 mai 2013, Tribunalul Constanța a admis excepția

necompetenței sale teritoriale, invocată de către această instanță din oficiu,

și, în consecință, a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în

favoarea Tribunalului Galați.

În motivarea acestei

soluții, instanța a reținut, în esență, că acțiunea se încadrează în sfera

conflictelor de muncă, iar, sub aspectul competenței teritoriale, față de

reprezentarea reclamantului de către S.D.B.R., este relevantă Decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție nr. 1/2013, obligatorie pentru instanțe, potrivit

art. 330

7

alin. (4) din C. proc. civ., prin care s-a statuat că în

interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost

art. 284 alin. (2)] din C. muncii, republicat, cu modificările și completările

ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de

muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant, în

speță Tribunalul Galați.

La rândul său, prin

Sentința civilă nr. 3764 din 19 decembrie 2013, Tribunalul Galați a admis

excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de către această instanță din

oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a apreciat, că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004 care prevăd că reclamantul se poate adresa instanței de

la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a

optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția

necompetenței teritoriale.

În speță, reclamantul

a optat pentru instanța de la sediul pârâtei.

Constatând existența

conflictului negativ de competență, Tribunalul Galați a decis, în temeiul art.

20 pct. 2, art. 21 și 22 alin. (3) din C. proc. civ., înaintarea cauzei la

Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ

de competență.

Examinând conflictul

negativ de competență, Înalta Curte va constata că în speță, în raport de

obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării

cauzei aparține Tribunalului Constanța.

Astfel, reclamantul a

învestit instanța de judecată cu o cerere prin care a solicitat obligarea

pârâtei Garda de Coastă Constanța, în calitate de angajator, la plata sporului

de 100% din salariul de bază pentru orele lucrate în zilele de repaus

săptămânal sau celelalte zile în care nu se lucrează.

Așa cum au apreciat

și instanțele între care s-a ivit prezentul conflict de competență, acțiunea

reclamantului se încadrează în categoria conflictelor de muncă, raportat la

calitatea reclamantului, de funcționar public, fiind aplicabile în acest sens

dispozițiile Legii nr. 188/1999.

În ceea ce privește

competența de soluționare, se reține că potrivit prevederilor art. 109 din

Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al

funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și

fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită

expres prin lege competența altor instanțe.

Aceste dispoziții se

completează, potrivit art. 117 din același act normativ, cu prevederile

legislației muncii.

Or, așa cum a reținut

și Tribunalul Galați, sub aspectul competenței teritoriale, judecarea

conflictelor de muncă este de competența instanței în a cărei circumscripție

își are reclamantul domiciliul ori, după caz, sediul, în speță Tribunalul Constanța.

Este adevărat că

potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 coroborate cu

cele ale art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/203, prin derogare de la dreptul

comun, atunci când acțiunea în justiție este introdusă de o organizație sindicală

în numele unor membri ai săi, competența teritorială va aparține instanței în a

cărei rază teritorială își are sediul organizația sindicală, în acest sens

pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1 din 21

ianuarie 2013, dar aceste prevederi sunt aplicabile doar în situația în care

reclamantă în cauză este organizația sindicală, tocmai în vederea protejării

intereselor salariaților membri de sindicat .

În cauza de față

însă, acțiunea este formulată de reclamantul Ș.V. în nume propriu, sindicatul

fiind doar reprezentantul său în fața instanței, fără a avea calitatea de

reclamant.

Pe de altă parte,

însuși reclamantul a introdus acțiunea la instanța în a cărei circumscripție

își are domiciliul pârâtul, respectiv Tribunalul Constanța, context în care se

impune a se acorda prioritate atât principiului asigurării protejării mai

eficiente a drepturilor și intereselor salariatului, cât și principiul

disponibilității părților în procesul civil.

În consecință, având

în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22

alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de

soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Constanța,

secția de contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul negativ de

competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Ș.V. în contradictoriu cu pârâta

Garda de Coastă în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 februarie 2014.

Procesat de GGC - AS