ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3147/2022

Ședința publică din data de 31 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, sub nr. x/2022 (în urma disjungerii din dosarul nr. x/2021 la data de 13.01.2022), reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual a solicitat în numele mai multor persoane printre care și numita A., obligarea pârâtei Garda de Coastă Constanța la plata majorărilor salariale, începând cu data de 01.01.2021 prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 prin aplicarea art. 38 alin. (4) din lege, obligarea pârâtei la plata majorărilor salariale pentru deținătorii titlului de specialist de clasă începând cu 01.07.2017, conform art. 28 din Anexa VI la Legea-cadru nr. 153/2017, precum și obligarea pârâtei la plata diferențelor de drepturi salariale rezultate în urma recalculării.

2.1. Prin sentința civilă nr. 75/27.01.2022, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea cauzei către Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Constanța a reținut că reclamanta prin sindicat acționează în calitate de persoană vătămată, așa cum este definită la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, în raport cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se constată că, în speță, competența de soluționare a cererii de chemare în judecată aparține exclusiv instanței de la domiciliul reclamantei, care este în orașul Filiași, jud. Dolj.

2.2. Prin sentința civilă nr. 363 din 17 martie 2022, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență teritorială a secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Dolj, invocată de pârât; a declinat competența de soluționare a prezentei cauze privind pe reclamanta A. prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, în contradictoriu cu pârâta Garda de Coastă, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr. 188/1999), disjuns din dosar nr. x/2021, în favoarea Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal; constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea soluționării cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Dolj a reținut că, din punctul de vedere al acestei instanțe, în sensul doctrinei și practicii judiciare, noțiunea de domiciliu, trebuie interpretată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința principală a reclamantului, cât adresa unde locuiește efectiv.

Asocierea pe care o face legiuitorul în definiția domiciliului din noul C. civ., ca locuință principală nu este o îndepărtare de la ideea de domiciliu ca situație de fapt, în condițiile în care la art. 87 se arată că domiciliul este stabilit în vederea exercitării drepturilor și libertăților persoanei fizice.

Scopul regulii de competență teritorială în materia contenciosului administrativ, a fost acela de a proteja reclamantul și nu poate fi atins dacă domiciliul nu este asociat cu locuința efectivă, deoarece ar fi lipsit de exercițiul drepturilor sale procesuale.

Instanța mai arată și faptul că în expunerea de motive a proiectului Legii nr. 212/2018 s-a arătat că se impune schimbarea competenței în funcție de domiciliul reclamantului pentru a permite o corectă administrare a probelor, având în vedere legătura instanței cu domiciliul părților,

În cauză, reclamanta locuiește în fapt în Mangalia, județul Constanța, unde își desfășoară și raporturile de serviciu, astfel că Tribunalului Constanța este instanța competentă să soluționeze cauză.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește interpretarea diferită, de către instanțele de judecată, a noțiunii de domiciliu, în sens procedural.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, actualizată:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului".

Cu privire la interpretarea noțiunii de domiciliu ca element de determinare a competenței teritoriale a instanței, se impune a fi amintite cele două tipuri de abordări, una din perspectiva art. 59 din C. civ., care consacră domiciliul ca atribut de identificare a persoanei fizice și, a doua, prin raportare la dispozițiile art. 87 din C. civ., care consacră domiciliul ca premisă a exercitării drepturilor și libertăților civile ale acesteia.

Înalta Curte, învestită cu conflictul negativ de competență în temeiul art. art. 135 alin. (1), raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., urmează a avea în vedere, în interpretarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificat prin Legea nr. 212/2018, și la expunerea de motive a proiectului de lege (Pl-x nr. 76/2018, Camera Deputaților), din care rezultă că, prin stabilirea competenței exclusiv în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului persoană fizică, s-a urmărit realizarea unei distribuții corecte și clare a cauzelor între instanțe de pe același palier, evitându-se încărcarea unora în detrimentul celorlalte; eliminarea introducerii aceleiași cereri la mai multe instanțe diferite, cereri repetitive, cu sute de reclamanți care fac imposibilă verificarea acestora, ajungându-se astfel la soluții diferite; precum și o reducere a cheltuielilor procedurale.

Se observă, astfel, că în contextul reglementării contenciosului administrativ, legiuitorul a optat pentru a da întâietate interesului general al societății, noțiunea de domiciliu cuprinsă în art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, fiind înțeleasă din perspectiva rolului de atribut de identificare a persoanei fizice, unic și opozabil erga omnes, pentru a-și putea îndeplini menirea de a oferi stabilitate raporturilor sociale.

Așa fiind, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanța competentă teritorial în materia contenciosului administrativ, este instanța de la domiciliul reclamantului, văzut în sens restrâns, și anume, domiciliul înscris în actul de identitate.

De asemenea, prin Soluția de principiu adoptată la data de 02 noiembrie 2020, de către secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că: noțiunea de "domiciliu", ca element de determinare a competenței instanțelor judecătorești, trebuie interpretată în sens restrâns, respectiv ca adresa domiciliului înscris în actul de identitate.

Observând din copia cărții de identitate, depusă la dosarul Tribunalului Constanța, că domiciliul reclamantei se află în Filiași, județul Dolj, Înalta Curte va stabili competenta de soluționare a dosarului în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI în contradictoriu cu pârâta Garda de Coastă în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 mai 2022.