ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2453/2020

Ședința publică din data de 11 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 30.10.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Curtea de Apel Galați, solicitând anularea Hotărârii nr. 63/13.09.2017 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Galați, a Deciziei 178/16.06.2017 a Președintelui Curții de Apel Galați și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, cu salariul de încadrare și celelalte sporuri recalculate, începând cu data de 9.04.2015, potrivit art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, ținând cont de vechimea în profesie și în muncă, de studii, de gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul Tribunalului Brăila. Totodată, reclamantul a solicitat ca plata diferențelor salariale rezultate în urma emiterii deciziei noi de reîncadrare, să fie actualizate cu indicele de creștere a prețurilor de consum și cu dobânda legală penalizatoare, începând cu data de 09.04.2015 și până la plata efectivă a debitelor principale.

Prin sentința civilă nr. 1625 din 3 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Galați în privința capătului de cerere referitor la obligarea la plata diferențelor salariale;

- a admis acțiunea, în parte, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Galați;

- a anulat parțial Hotărârea nr. 63/13.09.2017 adoptată de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Galați, precum și Decizia Președintelui Curții de Apel Galați nr. 178/16.06.2017, în ceea ce îl privește pe reclamant;

- a obligat pârâta Curtea de Apel Galați, prin președinte, să procedeze la emiterea unei noi decizii de salarizare reclamantului, în aplicarea Legii nr. 284/2010, a Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, cu următoarele specificații: a) începând cu data de 09.04.2015, la stabilirea drepturilor salariale, se va avea în vedere și sporul de instanță de 5%; b) valorificarea intervalului 03.05.2016-31.05.2016, omis prin Anexa nr. 2 d la Decizia nr. 178/16.06.2017;

- a respins, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată;

- a respins capătul de cerere referitor la obligarea la plata diferențelor salariale, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva sentinței civile nr. 1625 din 3 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantul A. și pârâta Curtea de Apel Galați.

3.1. Recurentul-reclamant a criticat hotărârea instanței de fond, arătând că în mod greșit, Curtea de Apel București a respins capătul de cerere privind repararea prejudiciului creat prin neaplicarea prevederilor Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 - actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație și dobândă legală penalizatoare.

Recurentul - reclamant a susținut că în ceea ce privește capătul de cerere privind repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (diferență din salariu neplătită, actualizată cu indicele de inflație + dobândă legală penalizatoare, prin omisiunea Curții de Apel Galați de a emite dispoziții de salarizare cu spor de instanță de 5%, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul său, în înțelesul art. 1.531 din C. civ. din 2009, condițiile trasate de acest text de lege fiind îndeplinite.

In privința cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflație, precum și a cererii de obligare a pârâtului în solidar cu Tribunalul Brăila, la plata dobânzilor legale penalizatoare, recurentul face trimitere la Decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 2/2014 din 17 februarie 2014,publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411, din 3 iunie 2014.

Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă, iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului." De asemenea, prin Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015, înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2013 în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, stabilind că în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1079 alin. (2) pct. 3 din C. civ. de la 1864 și art. 1523 alin. (2) lit. d) din C. civ. raportat la art. 166 alin. (1) și (4) din Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare (art. 161 alin. (1) și (4) din Codul Muncii în forma anterioară republicării) și art. 1088 C. civ. de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările și completările ulterioare și art. 1535 din C. civ., dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii.

3.2. Recurenta-pârâtă Curtea de Apel Galați a criticat sentința de fond susținând în esență următoarele aspecte:

Deși instanța fondului a reținut că acțiunea reclamantului este întemeiată pe O.U.G. nr. 83 din 2014, însă, acest act normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2015, are în vedere alinierea la nivel maxim a salariilor de bază și a sporurilor aferente acestor salarii și nicidecum acordarea sporului de instanță. Eliminarea discrepanțelor la care face referire reclamantul nu implică acordarea sporului de instanță pentru această categorie de personal salarizată potrivit grilelor de salarizare aplicabile magistraților.

Susținerea reclamantului că i se cuvine sporul de instanță prevăzut de O.G. nr. 8/2007, nu este întemeiată iar alinierea la nivel maxim începând cu 09.04.2015 nu înseamnă implicit și acordarea sporului de instanță cum în mod eronat a înțeles și interpretat instanță fondului.

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT, însă salarizarea reclamantului a fost realizată potrivit dispozițiilor legale aplicabile magistraților și nu personalului auxiliar de specialitate din a cărei categorie profesională face parte reclamantul.

În ceea ce privește acordarea sporului de instanță, solicitat de reclamant, trebuie pornit de la interpretarea teleologică a prevederilor legale și de la intenția legiuitorului, exprimată explicit în expunerea de motive la O.U.G. nr. 100/2007, unde s-a reținut, " . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .importanța informatizării instanțelor pentru buna funcționare a sistemului judiciar în ansamblu, precum și riscurile ce apar în cazul disfuncțiilor în cadrul acestui sistem și principiul nediscriminării . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .".

Dar, prin intrarea în vigoare a Legii 97/2008 salariul de bază pentru reclamant a fost calculat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 27/2006, aceasta neputând beneficia și de dispozițiile privind calcularea salariului de bază prevăzute în beneficiul celuilalt personal auxiliar de specialitate, altul decât specialiștii IT, salariat în baza altui act normativ, respectiv O.G. nr. 8/2007.

Potrivit art. 3 pct. 5, 6 din O.G. nr. 8/2007, atunci când se stabilea sporul de instanță, se făcea trimitere la salariul de bază stabilit conform pct. 4, or reclamantului nu i s-a stabilit salariul de bază conform O.G. nr. 8/2007. A interpreta altfel legea înseamnă, a crea o lex tertia.

Din economia textelor legale enumerate reiese foarte clar că reclamantul nu putea beneficia de prevederile art. 3 alin. (1), (4) și 5 din O.G. nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, în condițiile în care salariul acesteia era calculat în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanței de recurs, recurentul-reclamant a invocat excepția inadmisibilității recursului formulat de Curtea de Apel Galați, în subsidiar solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 20 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 11 iunie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluția instanței de recurs

Cu titlu prealabil, se constată că intimatul-reclamant a invocat prin întâmpinare excepția inadmisibilității recursului.

Excepția inadmisibilității recursului invocată de recurentul-reclamant va fi respinsă ca nefondată, Înalta Curte reținând că nu au fost indicate motivele pe care se sprijină excepția invocată, recurentul-reclamant susținând generic că cererea de recurs este inadmisibilă.

Totodată, Înalta Curte are în vedere faptul că în cauză, nu se contestă o dispoziție de încadrare salarială în procedura specială reglementată de art. 7 Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din justiție - din Legea nr. 284/2010, ci se solicită doar acordarea diferențelor de drepturi salariale rezultând din aplicarea/inaplicarea prevederilor legale arătate.

Pe cale de consecință, nefiind o contestație la o decizie de încadrare, ci obligarea la recunoașterea unui drept, se constată că nu sunt incidente dispozițiile referitoare la parcurgerea procedurii speciale prealabile, motiv pentru care, Înalta Curte conchide în sensul că este admisibil recursul formulat de Curtea de Apel Galați.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Curtea de Apel București admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâta Curtea de Apel Galați, prin președinte, să procedeze la emiterea unei noi decizii de salarizare reclamantului, în aplicarea Legii nr. 284/2010, a Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, cu următoarele specificații: a) începând cu data de 09.04.2015, la stabilirea drepturilor salariale, se va avea în vedere și sporul de instanță de 5%; b) valorificarea intervalului 03.05.2016-31.05.2016, omis prin Anexa nr. 2 d la Decizia nr. 178/16.06.2017, respingând capătul de cerere referitor la obligarea la plata diferențelor salariale, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Soluția primei instanțe este legală, această hotărâre reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale aplicabile în cauză.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată în acord cu judecătorul fondului că în condițiile în care reclamantul funcționează ca specialist IT în cadrul Tribunalului Brăila, calitatea de ordonator de credite și eventual debitor al plății drepturilor salariale invocate de acestea se găsește la nivelul Tribunalului Brăila, față de care reclamantul se află în raport de serviciu, potrivit art. 36 alin. (1) și art. 44 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, texte potrivit cărora "Tribunalele sunt instanțe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui județ și al municipiului București, (…)." (art. 36), respectiv "(…), iar președinții tribunalelor au calitatea de ordonator terțiar de credite." .

Prin urmare, în cauză nu poate fi obligată pârâta Curtea de Apel Galați la plata diferențelor salariale, astfel că în mod corect a fost respins acest capăt de cerere ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Reclamantul a solicitat anularea Hotărârii nr. 63/13.09.2017 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Galați, a Deciziei 178/16.06.2017 a Președintelui Curții de Apel Galați și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, cu salariul de încadrare și celelalte sporuri recalculate, începând cu data de 9.04.2015, potrivit art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, ținând cont de vechimea în profesie și în muncă, de studii, de gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul Tribunalului Brăila.

Prin Decizia nr. 178/16.06.2017 emisă de președintele Curții de Apel Galați, s-a stabilit nivelul maxim la data de 09.04.2015 majorat cu 10% la data de 01.12.2015 al salariilor de bază și sporurilor aferente personalului auxiliar de specialitate de la instanțele din circumscripția Curții de Apel Galați, dispunându-se recalcularea la acest nivel a drepturilor personalului care beneficia de salariu de bază/sporuri într-un cuantum inferior. Prin decizie, nu a fost avut în vedere sporul de instanță 5% pentru specialiștii IT.

Curtea de apel a admis acțiunea și a obligat pârâta să procedeze la emiterea unei noi decizii de salarizare reclamantului, cu următoarele specificații: a) începând cu data de 09.04.2015, la stabilirea drepturilor salariale, se va avea în vedere și sporul de instanță de 5%, opinie împărtășită de Înalta Curte.

De asemenea, Înalta Curte constată că în cazul motivelor de recurs vizând soluția pronunțată pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă s-a limitat la a reitera apărările expuse în fața instanței de fond. Recurenta-pârâtă nu a formulat critici de nelegalitate concrete, în raport de considerentele primei instanțe, deși recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, ci, potrivit art. 483 C. proc. civ., alin. (3) C. proc. civ., este menit să examineze conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Or, în lipsa unor critici efective ale pârâtului cu privire la aspectele invocate anterior, simpla concluzie succintă a nemulțumirii pârâtei nu este suficientă pentru atingerea scopului declarării căii de atac.

Înalta Curte constată că prima instanță a prezentat detaliat motivele pentru care a apreciat că se impune stabilirea drepturilor salariale ale reclamantului în raport de sporul de instanță de 5%, începând cu data de 09.04.2015, având în vedere, în esență, prevederile Legii nr. 71/2015, astfel cum a fost completată și modificată, precum și considerentele Deciziei nr. 23/2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016.

Totodată, instanța de fond a reținut în mod corect că apărarea pârâtei referitoare la legalitatea Decizia Președintelui Curții de Apel Galați nr. 178/16.06.2017 este nefondată, întrucât dispozițiile Legii nr. 284/2010, ale Legii nr. 71/2015 și ale O.U.G. nr. 20/2016, nu au fost respectate.

Argumentele recurentei nesocotesc considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 749/2016, care a stabilit că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."

Potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituțional a reținut că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare a magistraților reclamanți în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituțională a stabilit că efectul constatării neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (considerentul 32).

Prin urmare, însăși instanța de control constituțional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispozițiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituțional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătorești individuale întregii categorii profesionale și familii ocupaționale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităților constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Problema centrală a cauzei constă în lămurirea înțelesului dispozițiilor alin. (5

1

) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanței de urgență prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015, text care are următorul cuprins:

"(5

1

) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Sintagma "salarizat la același nivel" nu trebuie înțeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcționari și personal contractual salarizat la același nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noțiunii de "același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) și (2) al aceluiași articol 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenționat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înțeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susținut, și mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituția României, că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariați și nu toți destinatarii actului normativ în discuție, aflați în aceeași situație, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație.

Concluzia Curții de apel este corectă, fiind susținută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și, respectiv al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5

1

) al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului și eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, dar și de interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunțată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanța supremă a statuat că:

"în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Astfel, judecătorul fondului are dreptul dar și obligația de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât și în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanță cu intenția legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât și din celelalte prevederi ale actului normativ, dar și din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanța de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situație juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deși expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenției legiuitorului în operațiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...)dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiași nivel de salarizare între personalul din celelalte autorități și instituții publice și personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiași nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme și să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorități sau instituții publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime cu alte persoane din cadrul aceleiași autorități sau instituții publice care au un nivel de remunerare superior.(...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului și substanței normei, s-ar menține inechitățile ori diferențele salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și, în consecință, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenționat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislația internă cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

În concluzie, aprecierea recurentei-pârâte că în mod nelegal a fost admisă cererea reclamantului de acordare a sporului de 5% începând cu 09.04.2015 nu poate fi reținută.

De asemenea, refuzul recurentei de a recunoaște că dispozițiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică specialiștilor IT aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

Către această dezlegare conduc și principiile reglementate de art. 3 din aceeași Lege-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, în special cel definit la lit. c):

"echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetari."

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, recursurile declarate urmând a fi respinse, ca nefondate.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursurile, ca nefondate. Totodată, Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității recursului formulat de pârâta Curtea de Apel Galați, invocată de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului formulat de pârâta Curtea de Apel Galați, invocată de reclamantul A..

Respinge recursurile formulate de reclamantul A. și de pârâta Curtea de Apel Galați împotriva sentinței civile nr. 1625 din 3 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2020.