ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4555/2021

Ședința publică din data de 8 octombrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată și cererea de intervenție

Prin cererea înregistrată la data de 3 ianuarie 2018, pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., prin Mandatar N., în prezent judecători în cadrul Tribunalului Galați au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Galați și Curtea de Apel Galați,

1) anularea ordinului comun de salarizare nr. 1487/C/24.05.2017

2) obligarea pârâților emiterea unui nou ordin de salarizare, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2012, sumă ce urmează a fi majorată cu 10% din 01.12.2015, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea 71/2015 și Legea nr. 293/2015,

3) recalcularea sporurilor și a altor drepturi aferente diferenței indemnizației de încadrare lunare pentru fiecare dintre reclamanți începând cu data de 09.04.2012, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței;

4) actualizarea sumelor de plată cu rata inflației, calculată de la data scadenței fiecărui drept salarial lunar al reclamanților și până la plata efectivă a acestuia;

5) plata dobânzii legale calculate de la data scadenței fiecărui drept salarial lunar al reclamanților și până la plata efectivă a acestuia.

Prin cererea de intervenție în interes propriu, înregistrată la dosarul cauzei în data de 5 martie 2018, intervenienta JJ., în prezent judecător în cadrul Tribunalului Galați, a formulat aceleași pretenții ca reclamanții din prezenta cauză.

Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei în data de 29 mai 2018, reclamanții și intervenienta și-au precizat astfel acțiunea:

1) anularea ordinului comun de salarizare nr. 1487/C/24.05.2017,

2) emiterea unui nou ordin de salarizare, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială: - de 405 RON, pentru perioada 09.04.2012-09.04.2015;

- de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015;

- de 463,5 RON începând cu data de 01.12.2015.

3) recalcularea sporurilor și a altor drepturi aferente diferenței indemnizației de încadrare lunare pentru fiecare dintre reclamanți începând cu data de 09.04.2012, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței;

4) actualizarea sumelor de plată cu rata inflației, calculată de la data scadenței fiecărui drept salarial lunar al reclamanților și până la plata efectivă a acestuia;

5) plata dobânzii legale calculate de la data scadenței fiecărui drept salarial lunar al reclamanților și până la plata efectivă a acestuia.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 3682 din 19 septembrie 2018, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II. prin mandatar N. și intervenienta in interes propriu JJ., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Galați, având ca obiect "anulare act administrativ" ca rămase fără obiect în privința pretențiilor privind anulare ordin, obligare emitere nou ordin și plata drepturi începând cu data de 09.04.2015, respectiv ca nefondate pentru perioada anterioară.

A respins acțiunea față de pârâta Curtea de Apel Galați, pentru lipsa calității procesuale pasive.

1.3. Cererea de completare a hotărârii

Prin cererea de completare a hotărârii înregistrată la data de 14.05.2019, reclamanții au învederat faptul că, din cuprinsul considerentelor și dispozitivului hotărârii, rezultă că instanța nu s-a pronunțat asupra capetelor de cerere referitoare la obligarea pârâților la actualizarea sumelor de plată cu rata inflației, calculată de la data scadenței fiecărui drept salarial lunar al reclamanților și până la plata efectivă a acestuia și la plata dobânzii legale calculate de la data scadenței fiecărui drept salarial lunar al reclamanților și până la plata efectivă a acestuia.

Având în vedere aceste aspecte, reclamanții au solicitat în temeiul art. 444-445 C. proc. civ., ca instanța să se pronunțe și asupra acestor petite.

1.4. Hotărârea instanței de fond asupra cererii de completare

Prin sentința civilă nr. 2045 din 19 iunie 2019, Curtea de Apel București Veche – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de completare a hotărârii formulată de reclamanți.

1.5. Cererile de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 3682 din 19 septembrie 2018, precum și a sentinței civile nr. 2045 din 19 iunie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București– secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au formulat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., prin mandatar N. și intervenienta în interes propriu JJ., criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

1.5.1. Recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 3682 din 19 septembrie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Recurenții-reclamanți și recurenta-intervenientă solicită casarea în parte a sentinței recurate, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 din C. proc. civ. și, în rejudecare, admiterea acțiunii principale și a celei adiționale, astfel cum au fost formulate.

Se arată că prezentul recurs vizează soluția primei instanțe referitoare la respingerea, ca rămase fără obiect, a acțiunii principale și a cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta JJ. și ca nefondate a cererilor vizând perioada anterioară datei de 09.04.2015.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.: Hotărârea primei instanțe nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei

1) cu privire la perioada 09.04.2012-09.04.2015

Prin sentința pronunțată, prima instanță a reținut că … " În privința pretențiilor aferente perioadei anterioare datei de 9 aprilie 2015, instanța le va respinge ca neîntemeiate, dat fiind că înlăturarea invocatei discriminări s-a realizat pe cale legislativă abia prin Legea nr. 71/2015, perioada anterioară nefiind vizată de reglementarea legală, lipsind de temei legal pretențiile reclamanților". (pct. 5 din motivare).

Arată recurenții că prima instanță nu a analizat deloc susținerile acestora efectuate la pct. I și II din acțiunea introductivă și la pct. 1 din acțiunea adițională.

Astfel, prin aceste cereri au susținut că prin art. 1 din O.G. nr. 23/2005, valoarea de referință sectorială prevăzută în anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 924/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 347/2003, cu modificările ulterioare, s-a majorat, începând cu data de 01.10.2005, cu 8% față de nivelul din luna decembrie 2004, de la 2.380.593 ROL la 2.571.040 ROL (valoare de referință sectorială de 257 RON).

Prin art. 38 din O.U.G. nr. 27/2006 valoarea de referință sectorială prevăzută în anexă s-a majorat cu 4% începând cu data de 01.04.2006 și cu 5% începând cu data de 01.09.2006 față de nivelul din luna august 2006.

Prin O.G. nr. 13/2008 privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2008, s-a prevăzut la art. 1 alin. (1) și (2) că ... valoarea de referință sectorială prevăzută în anexa la O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% față de nivelul din luna decembrie 2007.

Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 2% față de valoarea din luna septembrie 2008.

Potrivit art. 2537 pct. 1 din noul C. civ., ... prescripția se întrerupe: ... printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripția.

Conform art. 171 din Legea nr. 53/2003, ... dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului.

Au mai susținut recurenții că, nu numai faptul că în acest moment există o situație salarială discriminatorie între judecătorii care desfășoară aceeași activitate, dar această situație exista și înainte de adoptarea Legii nr. 71/2015 (ce a intrat în vigoare la data de 09.04.2015), care a recunoscut preexistența unei situații salariale discriminatorii generată de aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale în materie.

Această recunoaștere a discriminării salariale din partea legiuitorului este exprimată explicit în Raportul Comun al Comisiei pentru muncă și protecție socială și al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 (adoptată ulterior ca fiind Legea nr. 71/2015). Astfel, comisiile au propus și ulterior a fost adoptată de legiuitor introducerea alin. (5)

1

al art. 1 din O.U.G. nr. 71/2015, prin care au fost eliminate discriminările salariale, text de lege pe care se întemeiază și prezenta acțiune. În expunerea de motive care a stat la baza introducerii alin. (5)

1

al art. 1 din O.U.G. nr. 71/2015 legiuitorul explică expressis verbis că articolul de lege este introdus pentru clarificarea textului de lege și pentru eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime.

Prin această recunoaștere oficială a legiuitorului în privința existenței discriminării salariale a operat o întrerupere a termenului de prescriere a dreptului material la acțiune, în sensul dispozițiilor art. 2537 pct. 1 din noul C. civ. și art. 171 din Legea nr. 53/2003.

Invocă recurenții dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. e) lit. ii) din O.G. nr. 137/2000 rep.- privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, precum și art. 5 din Legea nr. 53/2003 rep.-privind Codul muncii, care prevăd principiul egalității în drepturi pentru salariați și principiul nedescriminării directe sau indirecte față de un salariat.

De asemenea, se invocă jurisprudența Curții Constituționale în materia salarizării personalului plătit din fondurile publice prin care s-a stabilit constant că "principiul egalității în drepturi impune ca la aceleași situații juridice să se aplice același regim, iar la situații juridice diferite tratamentul juridic să fie diferențiat", art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, care consacră principiul nediscriminării, precum și jurisprudența CEDO circumscrisă respectării acestui pricipiu.

Se mai susține faptul că legislația națională, europeană și jurisprudența CEDO interzic orice diferență de tratament atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

Deci, înainte de adoptarea dispozițiilor Legii nr. 71/2015 exista o astfel de discriminare între salariile acordate judecătorilor aflați în aceleași situații de încadrare în muncă și de vechime, bazată pe aplicarea și interpretarea diferită a dispozițiilor legale în materie. Acest fapt nu se bazează pe vreo justificare rezonabilă și obiectivă, producându-ne în continuare prejudicii prin necalcularea și neacordarea, în mod legal, a drepturilor salariale cuvenite chiar și după remediul juridic oferit de dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Recurenții invocă în sprijinul argumentației și faptul că la data de 09.04.2012, în baza unor hotărâri judecătorești, pentru unii colegi judecători, valoarea de referință sectorială era 405 RON, iar această valoare trebuie avută în vedere la stabilirea drepturilor salariale ale recurenților, începând cu data de 09.04.2012 (ținând cont de termenul de 3 ani de prescriere a dreptului material la acțiune, precum și de data intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 71/2015, respectiv 09.04.2015).

Se arată că această valoare de referință sectorială de 405 RON a fost luată în considerare la calcularea unor drepturi salariale anterioare datei de 09.04.2015, menționțându-se hotărârile judecătorești definitive care au consacrat acest drept.

Prin adresele nr. x/21.12.2016 și din 29.12.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție București a comunicat către Consiliul Superior al Magistraturii faptul că valoarea de referință sectorială în funcție de care se calculează salariul de bază/indemnizația de încadrare în plată, la nivelul ÎCCJ, pentru toți judecătorii aflați în funcție, este de 405 RON și nu include majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, această majorare fiind acordată separat.

Prin adoptarea Legii nr. 71/2015 - pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, s-a recunoscut această discriminare salarială, iar potrivit art. 1 alin. (5)

1

s-a prevăzut că ... prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Prin urmare, susține recurenții că, prin adoptarea legii s-a intenționat eliminarea discriminărilor salariale, fapt care nu s-a realizat până în prezent, deși au mai fost adoptate succesiv și O.U.G. nr. 20/2016 - pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative (art. 3

1

) și O.U.G. nr. 43/2016- pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale (art. 3

1

).

Mai invocă recurenții decizia Curții Constituționale a României nr. 794/2016, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale.

Ținând cont de considerentele deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, precum și de principiile prevăzute de dispozițiile art. 3 din Cap. VIII din Anexa VI din Legea nr. 284/2010 modif., apreciază recurenții că valoarea de referință sectorială de 405 RON, stabilită prin hotărârile judecătorești definitive și irevocabile (potrivit vechiul C. proc. civ.) și definitive (conform noului C. proc. civ.) menționate anterior, trebuie avută în vedere și la stabilirea drepturilor lor salariale, începând cu data de 09.04.2012.

Obligația Ministerului Justiției față de subsemnații a constat în a egaliza la nivelul maxim aflat în plată în cadrul întregii familii ocupaționale JUSTIȚIE, atât salariile de bază/indemnizațiile de încadrare, cât și sporurile.

Din acest punct de vedere însă, la emiterea Ordinului nr. 1487/C din 24.05.2017, Ministerul Justiției a făcut abstracție de existența unor drepturi stabilite prin hotărâri judecătoreși care au dus la o creștere a indemnizației de încadrare, în privința altor colegi, existente în plată anterioare datei de 09.04.2015 în cadrul familiei ocupaționale JUSTIȚIE.

Este evident, din motivarea acțiunii, faptul că în susținerea drepturilor salariale solicitate anterior datei de 09.04.2015 nu și-au întemeiat pretențiile doar pe dispozițiile Legii nr. 71/2015, aceste prevederi fiind invocate cu titlu de norme ce recunosc existența discriminării (recunoașterea dreptului), dar prima instanță nu le-a analizat în mod efectiv.

Acest motiv de casare privește soluția de respingere ca rămase fără obiect a pretențiilor reclamanților cu privire la perioada ulterioară datei de 09.04.2015.

Prin sentința pronunțată, luând în considerare Ordinul MJ nr. 1487/C/24.05.2017 (contestat prin prezenta acțiune) și Ordinul MJ nr. 2066/C/24.05.2018 (emis în timpul judecății dosarului), prima instanță a reținut că … Față de realizarea drepturilor reclamanților și intervenientei în cuantumul solicitat de aceștia prin acțiunea/intervenția precizată, urmare a emiterii ordinului nr. 2066/C/2018, pus deja în executare, instanța apreciază ca rămase fără obiect pretențiile reclamanților privind anulare ordin, obligare emitere nou ordin și plata drepturilor începând cu data de 09.04.2015 (pct. 4 din motivare).

Susțin recurenții că, în mod nelegal, prima instanță, luând în considerare Ordinul MJ nr. 2066/C/24.05.2018, a respins pretențiile deduse judecății ca fiind rămase fără obiect.

Prin acest ordin, Ministerul Justiției a stabilit că … În perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON … și … În perioada 01,12.2015 - 31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

De asemenea, la art. 3 lit. b) din ordin s-a mai stabilit că … Plata drepturilor salariale prin raportare la valorile de referință sectoriale prevăzute la art. 1 se va realiza după cum urmează: … b) pentru perioada 09.04.2015- 30.06.2018, după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.

Trebuie reținut că o soluție de respingere a cererii ca rămasă fără obiect, intervine atunci când ceea ce s-a dedus judecății a fost deja executat de pârât de bunăvoie, înainte de finalizarea procesului sau ca urmare a unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată. Această soluție nu este consacrată legislativ, fiind dedusă pe cale de interpretare a dispozițiilor art. 194 lit. c) C. proc. civ. și este consacrată de jurisprudență.

În speță, nu este îndeplinită condiția executării de bunăvoie a pretențiilor invocate prin acțiune, întrucât, până la pronunțarea hotărârii primei instanțe, nu au fost plătite drepturile salariale solicitate și nici actualizarea acestora cu rata inflației și dobânda legală.

De asemenea, nu este îndeplinită nici condiția intervenirii unei împrejurări, ulterior introducerii acțiunii. Într-adevăr, pârâtul Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/2018 la data de 24.05.2018 (la o zi după formularea cererii adiționale- 23.05.2018), prin care a stabilit o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, aferentă perioadei 09.04.2015 - 30.11.2015 și o valoare de referință sectorială de 463,5 RON aferentă perioadei 01.12.2015 - 31.12.2017.

În primul rând, susține recurenții, acest ordin nu acoperă pretențiile lor pentru perioada incidentă întrucât nu prevede actualizarea sumelor cu rata inflației și dobânda legală.

În al doilea rând, esențial este că ordinul nu are puterea de titlu executoriu în sensul dispozițiilor art. 632-641 C. proc. civ. și nu poate fi pus în executare silită, putând avea doar valoarea unui înscris prin care se achiesează, în parte, la pretențiile noastre, conform art, 436 C. proc. civ., fiind obligatorie pronunțarea unei hotărâri judecătorești.

De asemenea, nu numai că acest ordin nu are calitatea de titlu executoriu, dar cuprinde și o condiție suspensivă pur potestativă din partea debitorului obligației, care nu poate produce nici un efect, în sensul prevederilor art. 1403 C. civ.. Astfel, în art. 1it. b din Ordinul MJ nr. 2066/C/24.05.2018 s-a stabilit că plata drepturilor salariale prin raportare la valorile de referință sectoriale prevăzute la art. 1 se va realiza, pentru perioada 09.04.2015- 30.06.2018, după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției. Având în vedere faptul că pârâtul Ministerul Justiției are obligația de a asigura fondurile necesare plății drepturilor salariale restante, ulterior emiterii ordinului- 24.05.2018 și până în prezent, nu a efectuat nicio plată a acestor, deși în al cincilea considerent al ordinului, s-a menționat că există o posibilitate legală de rectificare bugetară în al doilea semestru al anului bugetar pentru plata diferențelor salariale. Practic combinarea sintagmelor.. posibilitate legală de rectifcare bugetară… (deci nu o situație certă, concretă) și … după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției…, în cuprinsul ordinului, fapt coroborat cu conduita efectivă a pârâtului Ministerul Justiției, care nu a plătit până în prezent aceste diferențe salariale, dovedesc existența condiției pur potestative din cuprinsul ordinului, care nu poate produce vreun efect juridic.

De altfel, pârâtul Ministerul Justiției a inclus o astfel de clauză pur potestativă și în cuprinsul Ordinului comun de salarizare nr. 1487/C/24.05.2017, contestat în speță.

Prin urmare, este nelegală hotărârea primei instanțe care a respins ca rămasă fără obiect acțiunea introductivă, cea adițională și cererea de intervenție în interes propriu ca rămase fără obiect, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..

O altă critică de nelegalitate formulată de recurenți constă în faptul că prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la capetele de cerere referitoare la actualizarea sumelor cu rata inflației și la plata dobânzii legale

Susțin recurenții că, din cuprinsul dispozitivului și a considerentelor sentinței civile nr. 3682/19.09.2018 rezultă că prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la capetele de cerere referitoare la actualizarea sumelor cu rata inflației și la plata dobânzii legale, solicitate prin acțiune, cererea adițională și cererea de intervenție în interes propriu, în acest sens fiind formulată o cerere de completare a hotărârii.

1.5.2. Recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 2405 din 19.06.2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Recurenții critică sentința menționată din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Fără dezvolta separat motivele de recurs invocate, recurenții susțin următoarele:

- Este eronată aprecierea primei instanțe din sentința de completare a hotărârii referitoare la faptul că prin sentința civilă a cărei completare se solicită, referitoare la faptul că prin sentința civilă inițială au fost soluționate și capetele de cerere referitoare la actualizarea sumelor de plată cu dobânda legală și rata inflației, întrucât soluția din prima sentință a vizat doar recunoașterea și plata drepturilor salariale.

Or, actualizarea drepturilor salariale cu dobânda legală și rata inflației reprezentau capete de cerere distincte, accesorii, cu finalitate diferită față de capătul de cerere principal, iar considerentele sentinței nu cuprind nicio analiză referitoare la aceste pretenții.

Reiterează recurenții argumentul din cererea de completare a hotărârii, referitor la faptul că o soluție de respingere a cererii ca rămasă fără obiect poate interveni atunci când ceea ce s-a dedus judecății a fost executat de bună – voie înainte de finalizarea procesului, condiție care nu este îndeplinită în speță.

Susțin recurenții că Ordinul nr. 2066/C din 24.05.2018 emis de MJ la o zi după formularea cererii adiționale nu acoperă în integralitate pretențiile deduse judecății, deoarece nu prevede actualizarea sumelor cu rata inflației și dobânda legală.

Se arată, de asemenea, că ordinul menționat nu reprezintă titlu executoriu și cuprinde o condiție pur potestativă din partea debitorului obligației, care nu produce niciun efect, în sensul art. 1403 C. civ., aceeași condiție fiind conținută și în Ordinul comun de salarizare nr. 1487/C/24.05.2017 contestat în speță.

1.6. Apărările formulate în cauză

Intimații-pârâți Ministerul Justiției și Tribunalul Galați au formulat întâmpinări la recursul principal, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar intimatul-pârât Tribunalul Galați a formulat întâmpinare și la recursul formulat împotriva hotărârii de completare, solicitând respingerea recursului acestuia ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Analizând recursurile, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum și la dispozițiile legale incidente cauzei, constată că acestea sunt nefondate, pentru argumentele prezentate în cele ce urmează.

II.1. Recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 3682 din 19 septembrie 2018, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Recurenții și-au întemeiat calea de atac exercitată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 din C. proc. civ.

a.Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ. vizează soluția de respingere ca nefondată a solicitării reclamanților și a intervenientei de a li se stabili și calcula indemnizațiile de încadrare cu luarea în considerare a unui VRS de 405 RON, începând cu data de 09.04.2012 și până la 09.04.2015 și de a li se recalcula sporurile și alte drepturi aferente diferenței de indemnizație de încadrare lunare începând cu data de 09.04.2012.

Susțin recurenții că instanța de fond nu le-a analizat argumentele la pct. I și II din acțiunea introductivă și la pct. 1 din acțiunea adițională, pe care le reiterează și în fața instanței de recurs, solicitând să fie luate în considerare pentru admiterea căii de atac exercitate.

Înalta Curte constată că soluția de respingere a pretențiilor reclamanților și ale intervenientei pentru perioada de 3 ani anteriori momentului 09.04.2015, deși succint motivată, este corectă și temeinică, reflectând realitatea faptică și juridică ce a rezultat din probele administrate în cauză.

Astfel, instanța de fond a exprimat sintetic raționamentul său asupra acestei chestiuni, apreciind că reclamanții și intervenienta nu au temei legal pentru a solicita calcularea indemnizațiilor de încadrare cu VRS 405 RON, înainte de 09.04.2015, deoarece demersul lor judiciar se circumscrie Legii nr. 71/2015 care a introdus principiul egalizării salariilor personalului bugetar care își exercită profesia în aceleași condiții de muncă, funcție și care au aceeași vechime în muncă și în funcție.

Or, ceea ce pretind recurenții reprezintă, în fapt, o aplicare retroactivă a Legii nr. 71/2015, în sensul de a li se acorda niște majorări/indexări salariale pe care pretind aceștia că unii judecători de la instanțele din teritoriu, precum și judecători și magistrați -asistenți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție le-au obținut.

Elementul esențial pe care, însă, recurenții au omis să îl prezinte, constă în faptul că, spre deosebire de colegii magistrați, menționați în hotărârile judecătorești invocate cu titlu de jurisprudență și, în raport de care au invocat discriminarea, aceștia nu sunt titularii unor hotărâri judecătorești definitive prin care să li se recunoască dreptul la indexarea salariilor cu 2%,%5 și 11% pentru perioada 2006-2009 și în continuare, astfel cum dețin magistrații care au obținut aceste majorări și înainte de 09.04.2015.

Relevant în cauză este și faptul că la intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015 – 09.04.2015- niciunul dintre magistrați nu avea stabilită indemnizația de încadrare calculată cu VRS 405, nici măcar cei care obținuseră hotărâri judecătorești anterioare pentru indexări, cu mențiunea "și în continuare", din cauza intervenției legiuitorului prin Legea unică de salarizare nr. 330/2009.

În acest context, invocarea discriminării de către recurenți nu are fundament juridic, deoarece aceștia nu se află în situații comparabile cu magistrații care, la apariția Legii nr. 71/2015 erau, încă din anii 2010-2011, titularii unor hotărâri judecătorești definitive, prin care li se recunoscuseră majorările salariale pe care le pretind recurenții de față să le fie acordate din anul 2012, dar în temeiul Legii nr. 71/2015, fără a avea titluri executorii anterioare.

În concluzie, raționamentul juridic al instanței de fond este apărat de viciul de nelegalitate al nemotivării, în sensul că, acesta răspunde printr-un argument comun, pertinent și judicios, alegațiilor prezentate de reclamanți și intervenientă în fața primei instanțe, soluția dată acestui capăt de cerere fiind legală și temeinică.

b. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. vizează soluția de respingere, ca rămase fără obiect, a pretențiilor reclamanților și ale intervenientei în interes propriu privind anulare ordin și obligare emitere nou ordin, precum și plata drepturilor începând cu data de 09.04.2015.

Înalta Curte va exercita controlul judiciar asupra soluției pronunțate, având în vedere și modificările legislative intervenite după pronunțarea instanței de fond, dar până la formularea recursului în prezenta cauză, precum și înscrisurile depuse la dosar de intimatul Tribunalul Galați, elemente care validează raționamentul instanței de fond, o eventuală reformare a soluției pronunțate fiind lipsită de relevanță juridică.

Înalta Curte constată că, după sesizarea instanței de contencios administrativ cu prezenta acțiune, s-a emis de către Ministrul Justiției, Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018 în conformitate cu care s-au recalculat indemnizațiile de încadrare brute lunare pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari, acestea fiind stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 și de 463,5 RON în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017.

În aplicarea prevederilor OMJ nr. 2066/C/2018 au fost emise și ordine pe fiecare curte de apel în parte.

Din înscrisurile aflate în dosarul de recurs la filele x, prin Ordinul nr. 87/C/04.01.2019 emis de Ministrul Justiției s-au stabilit drepturile salariale individuale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel Galați, începând cu data de 09.04.2015, prin raportare la valorile de referință sectoriale recunoscute prin Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018, indemnizațiile astfel calculate fiind prevăzute în anexele nr. 1-4 la prezentul ordin.

Plata drepturilor salariale prin raportare la valorile de referință sectoriale prevăzute la art. 1 din Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018 se va realiza conform prevederilor O.U.G. nr. 3/08.02.2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției.

Prin Ordonanța de urgență nr. 3 din 08.02.2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției s-au stabilit următoarele:

(1) Plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015 - 30 iunie 2018 se va realiza după cum urmează:

a) în anul 2019 se plătește 5% din totalul sumei cuvenite;

b) în anul 2020 se plătește 10% din totalul sumei cuvenite;

c) în anul 2021 se plătește 25% din totalul sumei cuvenite;

d) în anul 2022 se plătește 25% din totalul sumei cuvenite;

e) în anul 2023 se plătește 35% din totalul sumei cuvenite.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.

(3) La sumele actualizate în condițiile alin. (2) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale.

(4) Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plății sumelor restante, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1).

Tribunalul Galați a depus în fața instanței de recurs dovada că a fost achitată recurenților prima tranșă de 5% din totalul drepturilor salariale restante .

Prin urmare, nemulțumirea recurenților referitoare la respingerea cererii accesorie privind actualizarea cu indicele de inflație și acordarea dobânzii legale a fost acoperită prin intervenția legiuitorului, astfel încât, critica referitoare la aplicarea greșită de către instanța de fond a normelor de drept material nu este fondată.

De asemenea, Înalta Curte reține că atâta vreme cât dreptul recurenților la actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație și acordarea dobânzii legale a fost consacrat legislativ, nu mai este necesară obținerea unui titlu executoriu pe cale judecătorească.

Având în vedere împrejurarea că Ministerul Justiției și-a îndeplinit obligațiile legale și a emis în favoarea recurenților-reclamanți un nou ordin de salarizare prin care au fost realizate drepturilor reclamanților și intervenientei în cuantumul solicitat de aceștia prin acțiunea/intervenția precizată, respectiv prin emiterea ordinului ministerului justiției nr. 2066/C/2018, pus deja în executare, iar legiuitorul a stabilit că sumele restante eșalonate la plată vor fi actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală, în mod temeinic și legal prima instanță a respins ca rămase fără obiect pretențiile reclamanților privind anulare ordin, obligare emitere nou ordin și plata drepturilor începând cu data de 09.04.2015.

II.2 Recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 2405 din 19.06.2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Recurenții invocă motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5,6 și 8, fără însă a le dezvolta, pe fiecare în parte.

Din conținutul cererii de recurs, Înalta Curte nu a putut identifica argumentele de nelegalitate care s-ar putea încadra în ipoteza motivelor de casare prevăzute de art. 488 punctele 5 și 6 din C. proc. civ., motiv pentru care controlul judiciar va fi exercitat în limitele art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte reține că se procedează la completarea hotărârii numai în caz de minus petita, atunci când instanța a omis să se pronunțe asupra unei cereri principale sau accesorii ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.

Or, prima instanță a soluționat toate capetele de cerere, respingându-le fie ca rămase fără obiect, fie ca nefondate.

Pe de altă parte, cererea de completare a hotărârii se suprapune cu critica de nelegalitate formulată de recurenți în cadrul recursului declarat împotriva sentinței pronunțate asupra fondului cauzei, nemultumirea acestora vizând neanalizarea petitului accesoriu constând în acordarea drepturilor salariale începând cu data de 09.04.2015, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală aferentă.

Or, astfel cum Înalta Curte a stabilit la punctul II. 1 din prezenta hotărâre, dreptul la actualizarea sumelor și la acordarea dobânzii legale a fost recunoscut prin O.U.G. nr. 3/2019, nefiind vorba de o condiție pur potestativă inclusă în Ordinul M.J. nr. 1066/C/2018, ci doar de respectarea de către autoritatea intimată a cadrului legal existent la momentul emiterii acestuia cu privire la bugetarea instituțiilor publice.

În concluzie, Înalta Curte reține că prima instanță, în mod corect, a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 444 -445 din C. proc. civ., soluția fiind pronunțată cu aplicarea corectă a acestor dispoziții procedurale.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții – reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II. și recurenta-intervenientă JJ. împotriva sentinței civile nr. 3682 din 19 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurenții – reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH. și II. și recurenta-intervenientă JJ. împotriva sentinței civile nr. 2045 din 19 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București Veche – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 octombrie 2021.