ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5264/2021

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 28.03.2019, sub nr. x/2019, reclamantele A., B., C. și D. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Galați, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Ordinului de salarizare nr. 87/C/04.01.2019.

Au susținut reclamantele că actul contestat a fost emis în aplicarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări și completări din Legea nr. 71/2015, ale Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, ale O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, ale O.U.G. nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare, ale O.U.G. nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative și ale Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (11) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029/21.12.2016, decizie în care se reține că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, indiferent de instituția sau autoritatea publică, precum și a Ordinului nr. 75/15.03.2018, emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Au arătat că din acest din urmă Ordin emis de către Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă că judecătorii, magistrații-asistenți, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul instanței supreme sunt salarizați, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, prin acordarea valorii de referință sectorială (VRS) de 421,36 RON, respectiv prin acordarea VRS de 405 RON, la care se adaugă 4%, procent prevăzut de O.G. nr. 13/2008 privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2008 și, pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017, prin acordarea VRS de 463,5 RON, respectiv prin acordarea VRS 405 RON la care se adaugă 4%, procent prevăzut de O.G. nr. 13/2008 și 10% procent prevăzut de Legea nr. 293/2015 și obligarea pârâților la emiterea unui nou ordin de salarizare pentru fiecare judecător solicitant în parte, prin care să se dispună reîncadrarea reclamanților, precum și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.12.2015 precum și la plata pentru fiecare lună a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința nr. 756 din 06 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, s-a respins în tot acțiunea reclamantelor, formulată în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Galați, pentru lipsa calității procesuale pasive a acesteia; s-a respins cererea având ca obiect reîncadrarea și recalcularea indemnizațiilor de încadrare, formulată în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Galați pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia; s-a respins cererea având ca obiect plata diferențelor salariale, formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora; s-a respins cererea privind plata diferențelor de drepturi aferente perioadei 09.04.2015-27.03.2016, ca prescrisă.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele A., B., C. și D.; a fost anulat Ordinul nr. 87 din 04.01.2019 în ceea ce le privește pe reclamante; a fost obligat pârâtul Ministerul Justiției la emiterea Ordinelor de reîncadrare pe numele reclamantelor și la recalcularea indemnizațiilor de încadrare ale acestora, începând cu data de 09.04.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON și începând cu data de 01.12.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 484,18 RON.

Totodată, a fost obligat pârâtul Tribunalul Galați la plata către reclamante a diferențelor de drepturi rezultate din recalculare, ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective.

Împotriva sentinței nr. 756 din 06 noiembrie 2029, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, au exercitat recurs pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Galați, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. În dezvoltarea recursului său, pârâtul Ministerul Justiției a susținut, în contextul expunerii pe scurt a soluției pronunțate de prima instanță, că hotărârea de fond a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în speță, aspecte de natură a atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate, în sensul înlăturării obligației Ministerului Justiției de emitere a unor noi ordine de salarizare.

A arătat recurentul că a emis Ordinul nr. 4988/C/2019 în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și ale prevederilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ținând seama de faptul că, în sistemul justiției, prin hotărâri judecătorești definitive, a fost acordată valoarea de referință sectorială de 484,18 RON.

A enunțat recurentul-pârât dispozițiile art. 1, art. 3 și art. 4 din legea-cadru a salarizării și a conchis în sensul că, ținând cont de împrejurarea că ministrul Justiției a emis ordinul menționat, precum și împrejurarea că prevederile acestuia se vor aduce la îndeplinire de către curțile de apel și tribunale, înțelege să solicite instanței de recurs să constate pretențiile intimaților-reclamanți satisfăcute, cu consecința respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect.

A mai susținut că în mod netemeinic și nelegal l-a obligat prima instanță la emiterea pentru fiecare dintre reclamanți a unor ordine de salarizare cu o indemnizație de încadrare recalculată, începând cu data de 09.04.2015, după cum reiese din considerentele hotărârii, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,169 RON, în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (1) raportat la art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în condițiile în care a obligat Tribunalul Galați la plata diferențelor salariale rezultate începând cu data de 27.03.2016, ulterior datei la care a fost obligat să emită ordinele de salarizare.

Sub acest aspect a subliniat că intimații-reclamanți s-au adresat autorității publice emitente cu o cerere pentru despăgubiri în data de 28.03.2019, iar termenul 09.04.2015 de la care instanța a obligat la emiterea ordinelor, anterior momentului înregistrării acțiunii în anulare formulată în temeiul Legii nr. 554/2004, nu satisface exigențele prevăzute în art. 18 alin. (3) din același act normativ.

În sprijinul opiniei exprimate a invocat și expus considerentele apreciate relevante din Decizia nr. 22/2019 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 853 din 22 octombrie 2019, prin care s-a concluzionat în sensul că momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei constituie o împrejurare de fapt care trebuie dovedită printr-un probatoriu serios, nefiind legată în mod direct și aprioric nici de comunicarea actului administrativ nelegal și nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia.

Întrucât intimații-reclamanți au formulat acțiune în contencios administrativ în despăgubire, în temeiul dispozițiilor cuprinse în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a solicitat recurentul să se constate ca fiind nelegală dispoziția privind obligarea Ministerului Justiției la emiterea pentru fiecare dintre reclamanți a unor ordine de salarizare cu o indemnizație de încadrare recalculată, începând cu data de 09.04.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,169 RON.

În cauză, a considerat că prima instanță a omis să aplice dispozițiile speciale cu privire la răspunderea administrativ-patrimonială conținute în Legea nr. 554/2004 și a făcut aplicarea regulilor generale cuprinse în dispozițiile Codului muncii și ale C. civ. referitoare la răspunderea pentru paguba cauzată prin fapta ilicită a autorității publice, respectiv a Ministerului Justiției.

Pentru considerentele arătate, a solicitat admiterea recursului și casarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect.

3.2. Prin recursul exercitat de către pârâtul Tribunalul Galați, întemeiat pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și pe cele ale art. 486-490 din C. proc. civ., s-a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea în parte a sentinței de fond în ceea ce privește obligarea Tribunalului Galați la plata diferențelor salariale rezultate din recalculare, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON, respectiv cu privire la soluția dată de instanță la paragraful 8 din dispozitiv.

În contextul expunerii soluției pronunțate de prima instanță cu privire la obligarea sa la plata către reclamante a diferențelor salariale rezultate din recalculare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON, începând cu data de 27.03.2016, sume actualizate cu indicele de inflație și plata dobânzii legale penalizatoare, a apreciat recurentul că sentința de fond este nelegală în parte cu privire la soluția dată de instanță în privința sa.

Astfel, a precizat că înțelege să-și mențină toate apărările formulate în cuprinsul înscrisurilor depuse în fața primei instanțe și a susținut că hotărârea de fond este criticabilă din perspectiva unor argumente circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În continuare, a opinat în sensul că acțiunea reclamantelor a rămas fără obiect, fiind neîntemeiate pretențiile acestora, întrucât, în prezent drepturile salariale ale judecătorilor sunt stabilite în raport de o valoare de referință sectorială de 484,16 RON începând cu data de 01.12.2016 conform Ordinului nr. 4988/C/29.11.2019 emis de Ministrul Justiției.

A subliniat faptul că la salarizarea categoriei profesionale a judecătorilor au fost respectate prevederile legale în vigoare din legile de salarizare aplicabile, iar drepturile salariale ale judecătorilor au fost stabilite prin ordinele de salarizare, în prezent fiind în vigoare Ordinul nr. 4988/C/29.11.2019. Așadar, salarizarea judecătorilor și procurorilor a fost realizată în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și ale anexei V din lege având denumirea marginală "Justiție și Curtea Constituțională", capitolul VIII "Reglementări specifice personalului din sistemul justiției", Secțiunea a 2-a "Salarizarea judecătorilor, procurorilor, a personalului de specialitate juridică asimilat acestora și a magistraților-asistenți", iar indemnizațiile de încadrare ale judecătorilor și procurorilor sunt prevăzute în anexa V la cap. I lit. a) și respectiv lit. b) din Legea nr. 153/2017.

A redat recurentul-pârât dispozițiile art. 8 din secțiunea 2 cap. VIII al Anexei 5 la Legea nr. 153/2017 și a afirmat că s-a emis Ordinul Ministrului Justiției nr. 2066/C/24.05.2018, în conformitate cu care s-au recalculat indemnizațiile de încadrare brute lunare pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari, acestea fiind stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 și de 463,5 RON în perioada 01.12.2015-31.12.2017.

Totodată, în aplicarea prevederilor OMJ nr. 2066/C/2018 au fost emise și ordine pe fiecare curte de apel în parte, iar prin Ordinul nr. 87/C/04.01.2019, contestat în cauză, au fost stabilite drepturile salariale individuale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel Galați, începând cu data de 09.04.2015, prin raportare la valorile de referință sectorială recunoscute prin Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018, indemnizațiile astfel calculate fiind prevăzute în anexele nr. 1-4 la ordinul menționat.

Astfel, plata drepturilor salariale prin raportare la valorile de referință sectorială prevăzute la art. 1 din Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018 se realizează conform prevederilor O.U.G. nr. 3/08.02.2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, astfel încât Tribunalul Galați a calculat drepturile salariale cuvenite judecătorilor din cadrul instanței și judecătorilor de la instanțele din circumscripția tribunalului pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018 conform Ordinului Ministerului Justiției nr. 2066/C/24.05.2018.

De asemenea, Tribunalul Galați a plătit tranșa I aferentă anului 2019, respectiv un procent de 5% din totalul sumelor cuvenite pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, conform prevederilor O.U.G. nr. 3/08.02.2019, sumele fiind actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală remuneratorie, calculată de la data emiterii ordinelor de acordare a drepturilor salariale. Mai mult decât atât, recurentul a susținut că a plătit drepturile salariale cuvenite judecătorilor din cadrul instanței și judecătorilor de la instanțele din circumscripția tribunalului prin raportare la valorile de referință sectorială conform art. 3 din Ordinul Ministerului Justiției nr. 2066/C/24.05.2018, începând cu luna august 2018, pentru drepturile salariale aferente lunii iulie 2018.

În continuarea argumentelor prezentate a arătat că prin Ordinul nr. 4988/C/29.11.2019 emis de Ministrul Justiției s-au recalculat indemnizațiile de încadrare brute lunare pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel, pentru asistenții judiciari, acestea fiind stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 484,18 RON începând cu data de 01.12.2016. Potrivit art. 4 din Ordinul nr. 4988/C/29.11.2019, "Plata drepturilor salariale prin raportare la valorile de referință sectoriale prevăzute la art. 1 se va realiza pentru perioada 01.12.2016-30.11.2019, după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției, iar pentru drepturile salariale aferente lunii decembrie 2019, începând cu luna ianuarie 2020".

În final a susținut că emiterea Ordinului nr. 4988/C/29.11.2019 s-a realizat având în vedere dispozițiile Legii-cadru nr. 284/2010, ale O.U.G. nr. 83/2014 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, ale O.U.G. nr. 57/2015, ale O.U.G. nr. 99/2016, ale O.U.G. nr. 9/2017, ale Legii-cadru nr. 153/2017 și Anexa V la lege, Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, art. 2500, art. 2501, art. 2503 și art. 2517 din C. civ.

Recurentul-pârât Tribunalul Galați a formulat întâmpinare la recursul promovat de Ministerul Justiției, solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat. În esență, a susținut că sentința de fond este nelegală în parte cu privire la soluția pronunțată de instanță la paragrafele 5,6,7 și 8 din dispozitivul hotărârii recurate. Totodată, a solicitat admiterea propriului recurs și casarea în parte a sentinței de fond, reiterând argumentele prezentate prin cererea de recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâți sunt nefondate, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere, când, "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat în mod greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în continuare.

Intimații-reclamanți, judecători în cadrul Judecătoriei Liești, au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect, în esență, obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unor noi ordine de încadrare salarială, pentru fiecare în parte, prin care să se dispună reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON începând cu 01.12.2015, precum și la plata diferențelor rezultate, actualizate cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Soluționând cauza, prima instanță a admis în parte acțiunea reclamanților, a dispus anularea Ordinului nr. 87 din 04.01.2019 în privința acestora, a obligat pârâtul Ministerul Justiției la emiterea Ordinelor de reîncadrare pe numele reclamanților și la recalcularea indemnizațiilor de încadrare ale acestora, începând cu data de 09.04.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON și începând cu data de 01.12.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 484,18 RON. Totodată, a obligat pârâtul Tribunalul Galați la plata către reclamanți a diferențelor de drepturi rezultate din recalculare, aferente perioadei începând cu data de 27.03.2016 și până la efectiva recalculare, actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective.

În esență, criticile recurenților-pârâți vizează interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor legale incidente în materia stabilirii drepturilor salariale reglementate prin Legea-cadru nr. 153/2017, astfel încât instanța de control judiciar urmează să le analizeze în mod unitar și să răspundă acestora prin argumente comune, în raport de finalitatea lor concretă.

Sub un prim aspect, ambii recurenți au susținut că în mod greșit a dispus prima instanță emiterea de noi ordine de salarizare în favoarea reclamanților, prin care să se stabilească indemnizații recalculate începând cu data de 09.04.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,16 RON, în condițiile în care pretențiile acestora au fost satisfăcute în urma emiterii Ordinului nr. 4988/C/2019 prin care s-a dispus acordarea drepturilor salariale prin raportare la valoarea de referință sectorială de 484,16 RON, ținând cont că în sistemul justiției au fost pronunțate hotărâri judecătorești în acest sens. Aceste afirmații se circumscriu susținerii excepției lipsei de obiect a acțiunii.

Așadar, în referire la lipsa de obiect a acțiunii pentru perioada anterioară datei de 27.03.2016, în raport cu emiterea Ordinului nr. 4988/C/29.11.2019, observă instanța de control judiciar că la art. 3 lit. b) din ordin se menționează, în ceea ce privește plata drepturilor, că aceasta se va realiza pentru intervalul 01.12.2016-30.11.2019 după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.

Pe de altă parte, acest ordin a fost emis în cursul judecății, astfel că obiectul acțiunii exista, atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond. De altfel, emiterea acestui ordin după soluționarea cauzei în primă instanță nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acțiunea, ci, dimpotrivă, reprezintă o punere în executare a dispozițiilor instanței de fond, având efectul unei achiesări la dispozițiile din hotărâre referitoare la emiterea ordinului de salarizare.

În ceea ce privește critica recurentului-pârât Ministerul Justiției referitoare la aplicarea greșită a regulilor generale din Codul muncii și C. civ. în domeniul răspunderii administrativ-patrimoniale, ca urmare a soluției primei instanțe de obligare la emiterea ordinelor de salarizare cu o indemnizație recalculată începând cu data de 09.04.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,16 RON, în condițiile în care a obligat Tribunalul Galați la plata diferențelor salariale rezultate începând cu data de 27.03.2016, față de cererea de despăgubiri a reclamanților formulată la data de 28.03.2016, deci ulterior datei la care a fost obligat să emită ordinele, Înalta Curte reține că nu poate primi criticile formulate de parte din această perspectivă.

În mod corect a reținut prima instanță că actul administrativ atacat, Ordinul nr. 87/C/04.01.2019, acoperă o perioadă mai lungă decât cea a ultimilor 3 ani anteriori datei emiterii sale, constatând însă prescrisă cererea reclamanților având ca obiect plata diferențelor și accesoriilor aferente perioadei 09.04.2015-27.03.2016, prin raportare la art. 2500 coroborat cu art. 2517 din Noul C. civ., incidente în speță.

Ca urmare, nu se poate susține cu suficient temei că prima instanță a aplicat în mod greșit dispozițiile legale aplicabile în cauză, câtă vreme a recunoscut dreptul reclamanților la recalcularea indemnizațiilor de încadrare prin raportare la valoarea de referință de 440,16 RON începând cu data de 09.04.2015 și la o valoare de referință sectorială în cuantum de 484,18 RON începând cu data de 01.12.2015, însă, în privința acordării diferențelor salariale rezultate în urma recalculării indemnizațiilor, a constatat că solicitarea de acordare a acestor drepturi aferente perioadei ce depășește 3 ani anteriori formulării cererii de chemare în judecată nu mai poate fi adresată instanței, fiind prescrisă.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile recurentului-pârât Ministerul Justiției formulate din această perspectivă, în cauză neverificându-se ipoteza încălcării prevederilor legale incidente, ținând cont de faptul că instanța de fond a stabilit că pentru plata diferențelor salariale, inclusiv a dobânzilor aferente și a actualizării cu indicele de inflație se va avea în vedere perioada începând cu data de 27.03.2016, tocmai în considerarea faptului că pentru perioada anterioară, respectiv 09.04.2015-27.03.2016, s-a constatat prescripția dreptului material la acțiune.

Sub acest aspect este important a se aminti că legislația în privința salarizării personalului din sistemul justiției a parcurs mai multe etape, iar salarizarea a fost realizată inițial prin Legea nr. 284/2010 (în prezent abrogată prin Legea nr. 153/2017) și prin Legea nr. 71/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 06.04.2015, care a intrat în vigoare la data de 09.04.2015 și prin care a fost aprobată O.U.G. nr. 83/2014.

Prin acest din urmă act normativ s-a stabilit obligația egalizării indemnizațiilor pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul aceleiași autorități sau instituții. Ulterior, prin Legea nr. 293/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 884 din 25 noiembrie 2015, a fost stabilită o majorare cu 10% a indemnizațiilor, inclusiv pentru Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție".

Prin O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016 s-a prevăzut că în anul 2016 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

La data de 01.07.2016 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prin care a fost introdus art. 31, în temeiul căruia, avându-se în vedere diferențele nejustificate ale veniturilor din sistemul bugetar pentru persoanele care își desfășurau activitatea în aceleași condiții, a fost stabilită obligația egalizării nivelului veniturilor în raport de nivelul maxim aflat în plată.

În fine, prin O.U.G. nr. 43/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 673 din 31 august 2016, a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015, în sensul înlocuirii principiului egalizării indemnizațiilor în raport de nivelul maxim existent, cu regula conform căreia acest nivel se va stabili fără a se ține seama de drepturile salariale stabilite prin hotărâri judecătorești.

Textele legale care prevăd regula amintită au făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin Decizia nr. 794/2016 din data de 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale statuându-se în sensul constatării neconstituționalității dispozițiilor art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare.

Instanța de contencios constituțional a reținut, în esență, că dispozițiile legale în discuție contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, astfel că pentru respectarea acestuia nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie aceleași pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

În acest context normativ și ținând cont de faptul că printr-o hotărâre pronunțată de Tribunalul Mureș, rămasă definitivă prin neapelare, personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești beneficiau deja de salarizarea solicitată de reclamanții din cauza pendinte, în mod just a apreciat instanța de fond că se impune recalcularea indemnizației de încadrare a acestora pe baza valorii de referință sectorială de 440,154 RON începând cu data de 09.04.2015 și prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,169 RON începând cu data de 01.12.2015.

Așadar, în mod corect s-a reținut că egalizarea remunerațiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menționat, adică de la data de 9 aprilie 2015, astfel încât nu poate fi primită susținerea recurentului-pârât Ministerul Justiției referitoare la nelegala soluție a primei instanțe de obligare la emiterea de noi ordine de salarizare pentru fiecare dintre reclamanți, care să prevadă o indemnizație de încadrare recalculată, începând cu data de 09.04.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,169 RON.

Concluzia instanței de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 36/2018, și anume:

"(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin urmare, în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare."

În același sens a fost avută în vedere și Decizia nr. 36/04.06.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare".

Totodată, concluzia instanței de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care evidențiază principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Așa cum s-a arătat în precedent, decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susțină aplicarea legii menționate în forma intrată în vigoare la data de 09 aprilie 2015. De altfel, instanța de contencios constituțional nu a făcut decât să elimine disparitățile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizațiilor.

În concret, Curtea Constituțională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.

Totodată, instanța de contencios constituțional a statuat că efectul neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 constă în faptul că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizația de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. În consecință, personalul care lucrează în aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației aflate în plată, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Așadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările și completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările și completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 și O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituția publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate și celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, atunci când titularii își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Totodată, este de observat faptul că, raportat la familia ocupațională "Justiție" stabilită de actele normative menționate și de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situația de fapt existentă la data pronunțării hotărârii recurate.

Astfel, în acord cu opinia judecătorului fondului, se observă că, deși pârâtul a aplicat dispozițiile legale antereferite prin emiterea succesivă a actelor administrative de salarizare, era necesar ca acesta să aibă în vedere valoarea concretă a valorii de referință sectorială, care trebuia să fie de 440,16 și de 484,18 RON, în acord cu dispozițiile O.G nr. 13/2008.

Cât privește critica recurentului-pârât vizând încălcarea dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și omisiunea aplicării dispozițiilor speciale cu privire la răspunderea administrativ-patrimonială din cuprinsul Legii nr. 554/2004, în susținerea căreia a invocat Decizia nr. 22/2019 privind examinarea recursului în interesul legii, Înalta Curte reține că nici aceasta nu este fondată.

În speță sunt incidente dispozițiile art. 1535 C. civ. conform cărora, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau în cel prevăzut de lege, dobânda legală urmând a fi stabilită conform art. 2 și art. 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum si pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

În conformitate cu art. 1381 alin. (3) C. civ., în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului sa poată fi nesocotit.

Prin urmare, art. 1531 și art. 1535 C. civ. consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor și, cum obligația de plată a dobânzii izvorăște din lege (răspunderea civilă delictuală) intimații-reclamanți sunt îndreptățiți și la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective, ce se impune a fi calculată în raport de diferențele salariale rezultate din recalculare, începând cu data de 27.03.2016 și până la efectiva recalculare, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, în vederea asigurării reparării integrale a prejudiciului cauzat prin întârzierea plății despăgubirii cuvenite.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte reține că este relevantă în acest sens Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent să judece recursul în interesul legii), publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, în care s-a reținut că plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând astfel expresie principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și urmează să o mențină în consecință, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. Totodată, va menține soluția pronunțată cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive în privința Curții de Apel Galați, a Tribunalului Galați în referire la cererea având ca obiect reîncadrarea și recalcularea indemnizațiilor de încadrare și în privința Ministerului Justiției în referire la cererea având ca obiect plata diferențelor salariale, ținând cont de faptul că nu au fost formulate critici din această perspectivă.

În considerarea argumentelor expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Galați și va menține, în consecință, sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Galați împotriva sentinței nr. 756 din 06 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 noiembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.