ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5535/2019

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 30 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH. și II., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Galați, au solicitat obligarea pârâților: 1) să emită noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare lunare, ulterioare datei de 9.04.2012, pentru fiecare dintre reclamanți începând cu data trecerii la o alta tranșă de vechime în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția fiecăruia dintre reclamanți îndeplinită în cadrul instanței; 2) să recalculeze sporurile și alte drepturi aferente diferenței indemnizației de încadrare lunare pentru fiecare dintre reclamanți și să plătească diferențele rezultate ca urmare a încadrării corecte, de la data emiterii ordinului de salarizare până la zi; 3) să plătească actualizarea sumelor de plată cu rata inflației, calculată de la data scadenței fiecărui drept salarial lunar al reclamanților și până la plata efectivă a acestuia; 4) să plătească dobânda legală calculată de la data scadenței fiecărui drept salarial lunar al reclamanților și până la plata efectivă a acestuia; 5) ca la emiterea ordinelor de salarizare să țină cont în cazul promovărilor în funcție și al numirii în funcții de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție, avute la data promovării, ce urmează să fie incluse în indemnizația de încadrare brută lunară de la data de 31.12.2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcție a fost îndeplinită ulterior acestei date.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 134 din 23 ianuarie 2017, Curtea de Apel București a disjuns cererea formulată de către reclamanta FF., a admis în parte, cererea de chemare în judecată formulată de ceilalți reclamanți și a obligat pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Galați la plata către reclamanți a dobânzii legale aferente debitului principal și a sumei reprezentând actualizarea debitului principal cu indicele de inflație începând cu date de 9.04.2015 și până la data achitării efective a debitului principal. A respins în rest, cererea principală, ca neîntemeiată.

Cererile de recurs declarate în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. I.2, au declarat recurs reclamanții A. ș.a., toți prin reprezentant N. și pârâtul Ministerul Justiției. 3.1. Prin recursul formulat de reclamanții A. ș.a., toți prin reprezentant N., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată. Sub un prim aspect, recurenții-reclamanți arată că instanța de fond nu a analizat în totalitate cererea de chemare în judecată, întrucât prin acțiunea dedusă judecății au solicitat ca drepturile salariale să le fie calculate și acordate începând cu data de 09.04.2012, și nu cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 de aprobare și modificare a O.U.G. nr. 83/2014), iar în considerentele sentinței atacate nu este motivată respingerea pretențiilor aferente perioadei 9.04.2012 - 9.04.2015. Susțin recurenții-reclamanți că situația salarială discriminatorie între judecătorii care desfășoară aceeași activitate exista și înainte de adoptarea Legii nr. 71/2015 (ce a intrat în vigoare la data de 09.04.2015), care a recunoscut preexistența unei situații salariale discriminatorii generată de aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale în materie. Prin această recunoaștere legiferată a operat o întrerupere a termenul de prescriere a dreptului material la acțiune, în sensul dispozițiilor art. 2537 pct. 1 din C. civ. și art. 171 din Legea nr. 53/2003. Recurenții-reclamanți susțin că neanalizarea de către instanță a pretențiilor aferente perioadei 9.04.2012 - 9.04.2015, solicitate prin cererea de chemare în judecată, se circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sentința fiind nemotivată sub acest aspect. Printr-o altă serie de critici, recurenții-reclamanți susțin că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În acest sens, se arată că instanța de fond a apreciat greșit că, prin emiterea Ordinului Ministrului Justiției nr. 4680/C/21.12.2016, au fost recunoscute de către pârâtul Ministerul Justiției pretențiile reclamanților. Aceasta pentru că instanța a fost învestită de către reclamanți cu o cerere vizând pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să reprezinte titlul executoriu cuprinzând obligația pârâților la plata drepturilor salariale datorate, până la data emiterii Ordinului Ministrului Justiției nr. 4680/C/21.12.2016. Faptul că prin acest ordin se stabilește că, începând cu data de 09.04.2015, judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari, care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației brute de încadrare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție li se recalculează indemnizația de încadrare lunară și sporurile la nivel maxim, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, în opinia recurenților-reclamanți, nu echivalează cu o recunoaștere a pretențiilor solicitate de ei. Astfel, Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, are posibilitatea revocării ordinului în discuție sau emiterii altui ordin cu un conținut contrar. Cu atât mai puțin poate fi reținută buna-credință a ordonatorului principal de credite prin recunoașterea pretențiilor, dacă se are în vedere faptul că, până la data redactării cererii de recurs, pârâtul nu a procedat nici măcar la calculul și plata drepturilor solicitate începând cu data de 9.04.2015. 3.2. Prin recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a sentinței atacate, în sensul înlăturării obligării Ministerul Justiției de la plata diferențelor salariale acordate reclamanților. Recurentul-pârât susține că instanța de fond în mod greșit a stabilit în sarcina sa obligația de a efectua plata în concret a dobânzii legale aferentă debitului principal și suma reprezentând actualizarea debitului principal cu indicele de inflație, la data de 09.04.2015, solicitate de către reclamanți, având în vedere că raportul obligațional care are ca obiect plata salariului și, pe cale de consecință, a oricăror accesorii ale acestuia, dobânzi și actualizări, este stabilit între reclamanți și instanța unde funcționează (Curtea de Apel Galați), în timp ce Ministerul Justiției este parte a unui raport juridic financiar, care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuțiilor prevăzute de Legea finanțelor publice nr. 500/2002, act normativ ce reglementează cadrul general pentru utilizarea fondurilor publice, precum și responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar. A mai arătat recurentul-pârât că dispozitivul sentinței recurate nu poate fi pus în executare sub aspectul plății accesoriilor drepturilor salariale recunoscute intimaților-reclamanți, dat fiind faptul că această obligație excedează atribuțiilor Ministerului Justiției, făcând trimitere în acest sens la prevederile art. 6 punctul VII subpunctul 3 din H.G. nr. 652/2009, potrivit cărora Ministerul Justiției asigură fondurile necesare și repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite. În fine, recurentul-pârât Ministerul Justiției arată că și-a îndeplinit obligațiile care îi incumbau, prin emiterea OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, în aceeași zi în care a fost publicată decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029/21.12.2016. Având în vedere acest aspect, se impune ca instanța de recurs să înlăture obligarea sa la plata dobânzilor legale și a sumei reprezentând actualizarea debitului.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată față de recursul reclamanților, intimata-pârâtă Curtea de Apel Galați a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursurilor Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 30 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de 13 noiembrie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Analizând recursul declarat de reclamanți, Înalta Curte îl constată fondat din perspectiva cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Susținerile recurenților-reclamanți, conform cărora hotărârea atacată nu analizează pretențiile reclamanților aferente perioadei 9.04.2012 - 9.04.2015, sunt întemeiate. Înalta Curte constată că instanța de fond nu a analizat întocmai solicitările reclamanților și nu a răspuns fundamentat cererii formulate, în considerentele hotărârii identificându-se analizarea altui obiect față de cel care s-a cerut. Conform celor menționate la pct. I.1 din prezenta decizie, reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ cu mai multe capete de cerere, printre care, obligarea pârâților "să emită noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare lunare, ulterioare datei de 9.04.2012, ..." Admițând în parte cererea de chemare în judecată, instanța de fond a dispus obligarea pârâților să plătească reclamanților dobânda legală aferentă debitului principal și suma reprezentând actualizarea debitului principal cu indicele de inflație, începând cu data de 9.04.2015 și până la data achitării efective a debitului principal, respingând în rest cererea, ca neîntemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: "b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;". În sensul normei citate, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare. Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt. Obligația de motivare impune o apreciere întotdeauna atașată de natura cauzei, de circumstanțele acesteia, stilul judiciar și tipologia actului de justiție. Motivarea unei hotărâri este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv al tuturor argumentelor aduse de parte - dar nici ignorarea lor -, ci un răspuns al argumentelor fundamentale, al acelora care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția. Or, instanța de fond nu a reținut și nici nu a înlăturat susținerile părților și nu a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat, așa încât hotărârea sa nu creează transparența asupra silogismului judiciar care trebuie să explice și să justifice dispozitivul și grație căreia să poată fi realizat controlul judiciar. Examinarea motivării sentinței atacate, prin raportare la considerentele de principiu anterior expuse, conduce Înalta Curte către concluzia că instanța de fond nu a răspuns solicitării invocate prin cererea de chemare în judecată, care viza ca drepturile salariale să fie calculate și acordate începând cu data de 09.04.2012, și nu cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 de aprobare și modificare a O.U.G. nr. 93/2014). Rezultă că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra a tot ce s-a cerut, în limitele învestirii, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., ci dimpotrivă, a ignorat pretențiile reclamanților aferente perioadei 9.04.2012 - 9.04.2015, o asemenea situație fiind echivalentă necercetării fondului. Așa fiind, nu a lămurit în mod corespunzător situația de fapt și de drept existentă în cauza dedusă judecății. Or, cercetarea fondului cauzei presupune existența tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului. În aceste condiții, considerentele sentinței atacate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanța a ajuns la soluția pronunțată și nu dovedesc că judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse de reclamanți, ceea ce conduce la concluzia că susținerile și mijloacele de apărare invocate nu au fost serios examinate, împrejurare care echivalează cu o necercetare a fondului cauzei. În concluzie, se constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale, pe care judecata în primă instanță le conferă părților, apreciază că se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Cu ocazia rejudecării, prima instanță va proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamanți în cuprinsul cererii de chemare în judecată și de pârâți prin întâmpinare, urmând să analizeze cauza prin raportare la mijloacele de probă administrate și la toate aspectele de fond necesare lămuririi situației de fapt. În raport cu soluția preconizată, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurenții-reclamanți în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În raport de soluția de casare cu trimitere spre rejudecare și de motivul care a determinat-o, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs, formulate de pârâtul Ministerul Justiției, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceste critici (referitoare la înlăturarea obligării pârâtului la plata diferențelor salariale rezultate, pentru lipsa calității procesuale pasive pentru acest capăt de cerere) urmând a fi avute în vedere de prima instanță, cu ocazia rejudecării pricinii. Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite ambele recursuri și va casa sentința recurată, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.