ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6053/2021

Ședința publică din data de 3 decembrie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București în temeiul art. 8 și art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, solicitând instanței de judecată:

- emiterea de Ministerul Justiției a unui nou ordin de încadrare, în care indemnizația de încadrare să fie stabilită, începând cu 09.04.2015 și până la data de 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 440,154 RON, în vederea realizării unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă dacă persoanele își desfășoară activitatea în aceleași condiții;

- emiterea de Ministerul Justiției a unui nou ordin de încadrare, în care indemnizația de încadrare să fie stabilită, începând cu 01.12.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,169 RON, dar și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, în vederea realizării unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă dacă persoanele își desfășoară activitatea în aceleași condiții;

- luarea de ambii pârâți a măsurilor ce se impun pentru a asigura repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale și plata către reclamant a diferenței dintre veniturile efectiv plătite și cele recalculate conform prezentei hotărâri, pentru cei trei ani anteriori introducerii acțiunii și în continuare, creanță ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală, de la scadență până la plata efectivă.

Prin sentința nr. 139/2019 din 19 septembrie 2019, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea la plata diferențelor salariale.

De asemenea, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune.

A respins, ca prescrisă, acțiunea reclamantului pentru perioada 9.04.2015-20.03.2016.

Totodată, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., a obligat Ministerul Justiției la emiterea unui ordin de încadrare, în care indemnizația de încadrare să fie stabilită, începând cu 21.03.2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,169 RON, precum și în continuare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017.

A obligat Curtea de Apel București, urmare emiterii și comunicării ordinului, la plata către reclamant a diferenței dintre veniturile efectiv plătite și cele recalculate conform prezentei hotărâri, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la care se adaugă dobânda legală aferentă calculată începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă.

A respins în rest acțiunea

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și înlăturarea obligației stabilită în sarcina pârâtului Ministerului Justiției de a emite ordin de salarizare prin care să se stabilească indemnizația de încadrare brută lunară a reclamantului-intimat prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON începând cu 21 martie 2016.

În motivarea recursului, a arătat că nivelul maxim de salarizare a fost aplicat prin emiterea Ordinului nr. 2066/C/2018.

De asemenea, susține recurentul că OMJ nr. 2066/C2018 a fost pus și în executare efectivă fiind emise ordine cu anexele corespunzătoare în temeiul căruia judecătorii au primit indemnizațiile majorate începând cu luna iulie 2018, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON, iar pentru perioada 09.04.20156 - 31.06.2018 plata diferențelor rezultate urmând a se face potrivit O.U.G. nr. 3/2019.

Afirmă recurentul că actul normativ O.G. nr. 13/2008 a prevăzut creșteri diferite ale valorii de referință sectorială, după cum era vorba de personalul salarizat în baza O.U.G. nr. 27/2006 sau de personalul salarizat în baza O.G. nr. 8/2007.

În raport de conținutul actului normativ O.G. nr. 13/2008, redat de către recurent în cuprinsul memoriului de recurs, creșterea valorii de referință sectorială cu 8,5% acordată de instanță a fost prevăzută prin O.U.G. nr. 13/2008 doar pentru categoria profesională a personalului auxiliar.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Se susține în motivare că la nivelul familiei ocupațională justiție există la acest moment personal care este salarizat corespunzător unei valori de referință sectorială mai mare (de 440,154, respectiv 494,169 RON) decât cea (de 421,36 respectiv 463,5 RON) raportat la care sunt calculate drepturile reclamantului.

Arată intimatul-reclamant că in raport de Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, Decizia nr. 36/4 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 56/17 septembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, începând cu data de 09.04.2015 personalul din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție" a beneficiat de hotărâri judecătorești prin care drepturile le-au fost calculate prin raportare la o valoare de referință sectorială mai mare.

După o prezentare a istoricului actelor normative cu impact asupra salarizării, arată intimatul că însuși Ministerul Justiției, prin Circulara nr. 8/28038/2018, comunicată curților de apel în cursul anului 2018, înscris aflat la dosarului de fond, reținea drept necesară stabilirea unei valori de referință sectorială unică atât pentru magistrați cât și pentru personalul auxiliar al instanțelor judecătorești.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimatul-reclamant A., judecător în cadrul Curții de Apel București, a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect, în esență, obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin de încadrare în care indemnizația de încadrare să fie stabilită începând cu data de 09.04.2015 și până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 440,154 RON, iar pentru perioada începând cu data de 01.12.2015, indemnizația de încadrare să fie stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,169 RON dar și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017 în vederea unei salritări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă dacă persoanele își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Instanța de fond a respins acțiunea ca prescrisă pentru perioada 09.04.2015 - 20.03.2016 și a admis, în parte, acțiunea și a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită un nou ordin de încadrare în care indemnizația de încadrare să fie stabilită, începând cu 21.03.2016 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,169 RON, precum și în continuare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017. Totodată, a obligat Curtea de Apel București, urmare emiterii și comunicării ordinului, la plata către reclamant a diferenței dintre veniturile efectiv plătite și cele recalculate conform prezentei hotărâri, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la care se adaugă dobânda legală aferentă calculată începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă.

Cu referire la criticile aduse hotărârii recurate, acestea, în esență, vizează aspectul că intimatul-reclamant nu putea solicita creșterea valorii de referință sectorială cu 8,5% pentru că dispozițiile legale ar viza doar categoria profesională a personalului auxiliar.

Constată Înalta Curte că prima instanță și-a fundamentat soluția de admitere a acțiunii pe dispozițiile Legii nr. 71/2015 de aprobare a O.U.G. nr. 83/2014, care reglementează situația salarizării personalului bugetar ce beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație. Curtea a avut în vedere prevederile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 (introdus prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 71/2015 începând cu data de 9 aprilie 2015) coroborate cu cele ale art. II din O.U.G. nr. 27/2015, care statuează că personalul aflat în situația menționată va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Prevederile din legile de salarizare anuale a personalului bugetar reglementează dreptul beneficiarilor de a fi salarizați la nivelul salariului maxim acordat pentru activitatea desfășurată în aceleași condiții, or, în condițiile în care reclamantul a făcut dovada că personalul din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare "Justiție" a beneficiat de hotărâri judecătorești prin care drepturile le-au fost calculate prin raportare la o valoare de referință sectorială mai mare, de 484,18 RON, majorări salariale prevăzute de Ordonanța 13/2008, reținerile primei instanțe sunt fondate.

Într-adevăr, dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, menționează expres acest principiu, în art. 1 alin. (5

1

), dar și art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, privind salarizarea pe anul 2014, respectiv nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare. Această sintagmă este definită în art. 5 alin. (1

1

)

din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, potrivit căruia, prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

Este de observat că legiuitorul a avut în vedere, la adoptarea Legii nr. 71/2015, că au existat situații de aplicare neuniformă a legii de salarizare și interpretări eronate și că aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 cu modificările aduse prin Legea nr. 71/2015 se impun pentru eliminarea diferențele salariale între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfințește principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remunerație egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Instanța de contencios constituțional a statuat, în Decizia nr. 794/2016, că "hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situațiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, și în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica și a limpezi sensul exact al normei, și pentru a defini, cu toată precizia, voința legiuitorului. Or, Curtea constată că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% și respectiv 11% acordate magistraților și personalului asimilat, au aplicabilitate generală și se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, fără aplicabilitate generală."

Curtea Constituțională a concluzionat că "întrucât hotărârile judecătorești invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate se referă la majorarea indemnizațiilor de încadrare, vizând, de fapt, și întreaga Familie ocupațională a "Justiției, aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, grad, treaptă, gradație, vechime în muncă și în specialitate."

Decizia CCR nr. 794/15.12.2016 a confirmat principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariați și angajatori care au calitatea de instituții publice, plecând de la premisele egalității, nediscriminării și transparenței în acordarea remunerației celor care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Trebuie subliniat că potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, în cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, diferențele de salarizare rezultând exclusiv din coeficienții de multiplicare specifici fiecărei funcții și grad.

Se impune, de asemenea, a se reține că, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dezlegarea unei chestiuni de drept, admițându-se sesizarea Curții de Apel București, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membrii ai personalului auxiliar indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Prin urmare, elementul de calcul al indemnizației de bază, valoarea de referință sectorială, este unic la nivel național pentru familia ocupațională Justiție, fiind necesară egalizarea drepturilor salariale prin luarea în considerare a acelorași componente ale indemnizației.

Judecătorul fondului are dreptul dar și obligația de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât și în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanță cu intenția legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât și din celelalte prevederi ale actului normativ, dar și din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Către această dezlegare conduc și principiile reglementate de art. 3 din aceeași Lege-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, în special cel definit la lit. c):

"echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetari.".

În privința cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflație, precum și a cererii de obligare a pârâților la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 139/2019 din 19 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 decembrie 2021.