ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3275/2021

Ședința publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 29 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București a solicitat:

- obligarea Ministerului Justiției la emiterea unui nou ordin de reîncadrare în care îndemnizația de încadrare să fie stabilită începând cu 09 aprilie 2015 și până la data de 30 noiembrie 2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, în vederea realizării unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă dacă persoanele își desfășoară activitatea în aceleași condiții;

- obligarea Ministerului Justiției la emiterea unui nou ordin de încadrare în care îndemnizația de încadrare să fie stabilită începând cu 01 decembrie 2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON, dar și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, în vederea realizării unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă dacă persoanele își desfășoară activitatea în aceleași condiții;

- luarea de către ambii pârâți a măsurilor care se impun pentru a asigura repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale și plata către reclamant a diferenței dintre veniturile efectiv plătite și cele recalculate conform prezentei hotărâri, creanță ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală, de la data scadenței până la plata efectivă.

Prin sentința civilă nr. 153 din 25 octombrie 2018, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte acțiunea promovată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției și Curtea de Apel București, și, în consecință, a obligat autoritățile pârâte la plata către reclamant a diferenței dintre veniturile efectiv plătite și cele recalculate conform O.M.J. nr. 2066/C/24.05.2018, actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală, de la scadență (01 octombrie 2004) până la plata efectivă;

- a respins, ca fiind rămase fără obiect, capetele de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unor noi ordine de încadrare pentru perioada 09 aprilie 2015 - 01 decembrie 2015 și în continuare.

Împotriva sentinței civile nr. 153 din 25 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, înlăturarea obligației la plata diferențelor salariale stabilită de instanța de fond în sarcina sa.

Recurentul-pârât a învederat că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea principiului disponibilității părților, consacrat de dispozițiile art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât s-a dispus obligarea sa la plata diferențelor salariale deși, reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, nu a solicitat acest lucru.

Mai susține că, instanța de fond în mod greșit a dispus obligarea sa la plata diferențelor salariale, în condițiile în care instanța angajatoare este cea care are această atribuție, în acest sens fiind și Decizia nr. 13/13.06.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2016.

Atribuția ministrului justiției este de a emite ordinul de salarizare, a Ministerului Justiției de a vira banii și nu de a efectua plata în concret a diferențelor salariale solicitate, în conformitate cu dispozițiile art. 6 pct. VII subpunctul 3 din H.G. nr. 652/2009, iar în acest context, obligarea Ministerului Justiției este lipsită de temei legal, aceasta neavând calitate procesuală pasivă.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 01 martie 2019, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale incidente în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pârâtul Ministerul Justiției a invocat, ca motiv de casare circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., încălcarea principiului disponibilității părților, consacrat de dispozițiile art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., apreciind că instanța de fond a încălcat acest principiu întrucât s-a dispus obligarea sa la plata diferențelor salariale deși, reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, nu a solicitat acest lucru.

Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat luarea de către ambii pârâți a măsurilor care se impun pentru a asigura repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale și plata către reclamant a diferenței dintre veniturile efectiv plătite și cele recalculate conform prezentei hotărâri, creanță ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală, de la data scadenței până la plata efectivă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în cauză, nu se poate reține că instanța de fond s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere cu care nu fusese învestită în prealabil prin acțiune și, în consecință, respinge criticile recurentului-pârât privind încălcarea principiului disponibilității părților.

Criticile recurentului-pârât Ministerul Justiției referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive, vor fi respinse, ca nefondate.

Recurentul-pârât Ministerul Justiției a invocat faptul că nu ar avea calitate procesuală pasivă, pentru a fi obligat la plata diferențelor salariale, derivate dintr-un raport de muncă, deși, această autoritate se interpune în lanțul administrativ care conduce, în final, la plata acestora către intimatul-reclamant.

Ministerul Justiției este ordonatorul principal de credite, respectiv cel care împarte resursele financiare către Curțile de Apel (și acestea, mai departe, către Tribunalele arondate), resurse din care se plătesc salariile personalului din autoritatea judecătorească, Ministerul nefiind o autoritate care se rezumă doar la gândirea și realizarea strategiilor de politică a statului în domeniul justiției.

Înalta Curte reține că potrivit art. 5 din H.G. nr. 652/2009, Ministerul de Justiție are următoarele funcții principale: a) elaborează politicile publice, strategiile și planurile de acțiune în domeniul justiției, al prevenirii și combaterii corupției și formelor grave de criminalitate, inclusiv în concordanță cu obiectivele programului de guvernare; c) reglementează cadrul normativ și instituțional al sistemului judiciar și al înfăptuirii justiției ca serviciu public; d) coordonează și controlează aplicarea unitară și respectarea normelor legale privind organizarea și funcționarea instituțiilor care se află în subordinea sau în coordonarea sa; e) asigură autoritatea prevăzută la art. 132 alin. (1) din Constituția României, republicată, potrivit legilor de organizare a sistemului judiciar și a înfăptuirii justiției ca serviciu public; e^1) asigură resursele financiare necesare administrării justiției ca serviciu public; f) veghează la respectarea ordinii de drept și a drepturilor și libertăților cetățenești, prin mijloacele și procedurile puse la dispoziție prin prezenta hotărâre sau prin alte reglementări; g) reprezintă statul sau Guvernul în domeniul de activitate și competență specifice stabilite prin prezenta hotărâre sau prin alte reglementări; h) este autoritate centrală în domeniul cooperării judiciare internaționale, potrivit tratatelor la care România este parte și instrumentelor juridice adoptate în cadrul Uniunii Europene; i) coordonează integrarea eforturilor de realizare a obiectivelor de referință specifice din cadrul Mecanismului de cooperare și verificare instituit prin Decizia Comisiei Europene 2006/928/CE din 13 decembrie 2006 și integrează informațiile solicitate autorităților în virtutea acestei funcții; reprezintă statul și guvernul în cooperarea cu Comisia Europeană în cadrul Mecanismului de cooperare și verificare.

De asemenea, potrivit art. 6 din aceeași Hotărâre de Guvern, în cadrul atribuțiilor grupate la pct. VII al menționatului art. 6, punct intitulat "domeniul gestionării resurselor", Ministerul Justiției deține atribuția de a organiza și conduce contabilitatea, de a organiza activitatea de control financiar preventiv propriu, precum și pe aceea de a asigura salarizarea personalului și centralizarea situațiilor financiare.

Este de subliniat că această hotărâre de Guvern, emisă în anul 2009, prin care a fost organizată activitatea Ministerului Justiției a suferit modificări de mai multe ori de-a lungul timpului, iar, în anul 2016, prin H.G. nr. 328/2016 din 27 aprilie 2016, pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, precum și pentru modificarea unor acte normative (publicată în Monitorul Oficial nr. 361 din 11 mai 2016), a fost introdusă, în mod expres, această atribuție de a asigura salarizarea personalului.

Această atribuție, precizată în mod expres la nivelul anului 2016, se adaugă și explică, în mod concret, unul din scopurile funcției Ministerului care se regăsește enunțată în art. 5 lit. e) indice 1, și anume, de a asigura resursele financiare necesare administrării justiției ca serviciu public, această funcție fiind, de asemenea, introdusă, între cele ale Ministerului, tot în anul 2016, prin aceeași H.G. nr. 328/2016 din 27 aprilie 2016 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției.

Prin urmare, la nivelul anului 2016, s-a resimțit necesitatea legislativă de a fi modificat conținutul hotărârii de Guvern anterioare ce reglementa activitatea Ministerului Justiției cu prevederi exprese privind implicarea directă și de netăgăduit a Ministerului în aspecte legate de salarizarea personalului din autoritatea judecătorească, prevederile legale mai sus redate demonstrând contrariul celor susținute de recurentul-pârât Ministerul Justiției în ceea ce privește atribuțiile și funcțiile acestui minister, situația expusă fiind diferită de cea a Ministerului de Interne, instituție avută în vedere prin considerentele Deciziei nr. 13/13.06.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2016.

Această decizie a Înaltei Curți are, într-adevăr, o valoare obligatorie, însă valoarea sa obligatorie se circumscrie situației de drept analizate care se referă la calitatea procesuală pasivă a Ministerului de Interne.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte, în acord cu opinia instanței de fond, reține că dispoziția de obligare a pârâtului la plata diferențelor salariale a avut în vedere calitatea Ministerului Justiției de ordonator principal de credite, fiind subsecventă admiterii capătului principal de cerere.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în cauză, sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerului Justiției, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 153 din 25 octombrie 2018 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2021.