ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 467/2014

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 6 februarie 2013 Curtea de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a scos cauza

de pe rol și a înaintat dosarul către președintele secției în vederea repartizării

ciclice la un complet al cărui președinte deține autorizație de acces pentru nivelul

de secretizare, având în vedere că obiectul cauzei îl reprezintă anularea unui ordin

cu caracter „secret”.

Prin încheierea din 19

februarie 2013 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, în complet legal constituit, a preschimbat din oficiu termenul acordat

pentru data de 28 februarie 2013, a scos cauza de pe rol și a trimis-o la Tribunalul

București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare,

având în vedere dispozițiile art. XXIII alin. (3) din Legea nr. 2/2013 și împrejurarea

că obiectul acțiunii se încadrează în dispozițiile art. IV (litigii privind funcționarii

publici).

Prin sentința civilă

nr. 4626 din 2 octombrie 2013, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența soluționării

cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „PRO

LEX”, în numele și în reprezentarea membrilor săi A.C. și alții, în contradictoriu

cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Agenția Națională Antidrog,

Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră,

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Inspectoratul Teritorial

al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, Garda de Coastă, Serviciul Teritorial

al Poliției de Frontieră Constanța, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră

Iași, Sectorul Poliției de Frontieră Galați, Inspectoratul de Poliție al Județului

Cluj, Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova, Inspectoratul de Poliție al

Județului Buzău, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, Inspectoratul

Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, Inspectoratul de Poliție al Județului

Ilfov, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, și, constatând conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea

dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut că prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 (modificată

prin Legea nr. 2/2013 art. IV)

nu sunt incidente în cauza

de față, având în vedere că actul a cărui anulare se solicită prin capătul principal

de cerere nu privește în mod direct raporturile de serviciu concrete existente între

reclamanți și pârâți, ci reglementează modul de stabilire a drepturilor salariale

ale întregului personal din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, adresându-se

unui număr nedeterminat de subiecte de drept care nu sunt identificate în cuprinsul

său, astfel încât sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004.

S-a arătat că, întrucât

actul a cărui anulare se solicită prin capătul de cerere principal este un act normativ

emis de o autoritate publică centrală, competența de soluționare a cauzei revine

curții de apel, această instanță fiind competentă să soluționeze și capetele de

cerere accesorii conform art. 17 C. proc. civ., astfel încât tribunalul a admis

excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în

favoarea Curții de Apel București.

Având în vedere că prin

încheierea pronunțată la data de 19 februarie 2013 în Dosarul nr. 1592/2/2012 curtea

de apel, scoțând cauza de pe rol și trimițând-o tribunalului în temeiul art. XXIII

din Legea nr. 2/2013, în mod implicit s-a declarat necompetentă a judeca pricina

de față, s-a apreciat că devin incidente dispozițiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ.,

tribunalul constatând existența conflictului negativ de competență.

Constatându-se ivit conflictul

negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., tribunalul a

sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22

alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei

în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Din actele dosarului rezultă

faptul că prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, Sindicatul

Național al Polițiștilor și Vameșilor „PRO LEX”, în numele și în reprezentarea membrilor

săi, a solicitat următoarele:

- anularea ordinului

ministrului admistrației și internelor din 23 noiembrie 2010 pentru aplicarea prevederilor

legale referitoare la salarizarea personalului militar, polițiștilor și personalului

civil din Ministerul Administrației și Internelor, respectiv a pct. 7.1.1 din anexa

10 „Norme metodologice privind modul de stabilire a soldelor, salariilor și altor

drepturi ale personalului Ministerului Administrației și Internelor în anul 2010”,

Capitolul C „Modul de stabilire a drepturilor salariale pentru personalul aflat

în funcții (în plată) la data de 31 decembrie 2009, care pe parcursul anului 2010

înregistrează cazuri de modificare a condițiilor avute la 31 decembrie 2009”;

- obligarea pârâtului

Ministerul Administrației și Internelor la plata drepturilor salariale aferente

sporului de confidențialitate cuvenite reclamanților în cuantum de 8%-12%, după

caz, începând cu luna decembrie 2009;

- obligarea pârâtului

Ministerul Administrației și Internelor la recalcularea salariului de bază potrivit

Legii nr. 330/2009 pentru anul 2010 și a Legii nr. 284/2010 pentru anul 2011, în

sensul includerii sporului de confidențialitate în baza de calcul a salariului;

- cheltuieli de judecată.

Prin cererea precizatoare

depusă la dosar la data de 20 decembrie 2012, reclamanții au solicitat în principal

anularea punctului 7.1.1 din anexa nr. 10 a ordinului ministrului

administrației și internelor din 23 noiembrie 2010 privind modul de stabilire a

drepturilor salariale ale personalului Ministerului Administrației și Internelor,

capetele de cerere privind plata drepturilor salariale și obligarea pârâtului Ministerul

Administrației și Internelor la recalcularea salariului de bază având caracter accesoriu.

În raport de cele solicitate

de către reclamanți prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată,

precum și faptul că litigiul s-a născut din emiterea unui act administrativ, în

speță sunt aplicabile dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu

art. 1 din Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un

act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate

adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului,

recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce

i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.

Contenciosul administrativ

este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca

fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ

competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți

este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea,

după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea

în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare

la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care

reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este

actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică

în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând

sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a

instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum

și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000

RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios

administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o

dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ:

în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează

obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o parte,

se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale)

și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii

ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților

de apel).

Pe de altă parte, legea

distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON (litigii

ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora mai mari de 500.000 RON (litigii ce sunt date în competența secțiilor

de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Față de considerentele

expuse anterior și având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, astfel

cum a fost precizat, este de observat faptul că actul a cărui anulare se solicită

în prezenta cauză este emis de o autoritate publică centrală.

Având în vedere faptul

că reclamantul a înțeles să cheme în judecată Ministerul Administrației și Internelor

și că potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2007, „Ministerul Administrației

și Internelor este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu

personalitate juridică și cu sediul în municipiul București”, precum și faptul că

emitentul actului este o autoritate publică centrală, iar potrivit dispozițiilor

art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ.,

curțile de apel judecă în primă instanță litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, Înalta Curte apreciază că

în prezenta cauză competența de soluționare îi revine Curții de Apel București.

În consecință, având în

vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin.

(3) și alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare

a capătului principal de cerere, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, urmând ca, în cazul în care

se insistă și în soluționarea capetelor de cerere accesorii, curtea să pună în discuție

competența instanței pentru soluționarea acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanții: Sindicatul Național al Polițiștilor

și Vameșilor „PRO LEX”, A.C., A.F., A.P.M., B.A.V., B.C.I., B.I.C., C.A.D., C.G.,

D.A.A., D.C.S., D.V.P., E.P.F., F.S.A., G.C.I., I.I., M.C.O., M.G., M.I.A., M.G.A.,

P.E., P.D.E., P.A.E., R.T.S., R.H.L., S.L., S.A.I., V.I., Z.C., G.L.I. și M.S.,

toți prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „PRO LEX” și pe pârâții

Ministerul Administrației și Internelor, Agenția Națională Antidrog, Inspectoratul

General al Poliției Române, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Direcția

Generală de Poliție a Municipiului București, Inspectoratul Teritorial al Poliției

de Frontieră Sighetu Marmației, Garda de Coastă, Serviciul Teritorial al Poliției

de Frontieră Constanța, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași,

Sectorul Poliției de Frontieră Galați, Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj,

Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova, Inspectoratul de Poliție al Județului

Buzău, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, Inspectoratul

Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, Inspectoratul de Poliție al Județului

Ilfov, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 31 ianuarie 2014.