ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3759/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3759/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra conflictului negativ
de competență de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții
de Apel București, la data de 20 mai 2013, reclamantul G.A.M. reprezentat de Sindicatul
Polițiștilor din România D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primul Ministru,
Ministrul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române, ca prin
hotărârea ce se va pronunța să se constate:
anularea art. 26-art.
27 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 555/2001 privind procedurile pentru supunerea
proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului.
să se constate că prev.
art. 27 alin. (3) au fost abrogate prin efectul art. 25 din Legea nr. 544/2001.
inexistența Ordinului
nr. 400/2004.
inexistența Ordinului
nr. 600/2005.
inopozabilitatea Ordinului
nr. 400/2004.
inopozabilitatea Ordinului
nr. 600/2005.
anularea Deciziei primului
ministru nr. 183/2012.
anularea Ordinului
ministrului afacerilor interne nr. 400/2004;
anularea Ordinului
ministrului afacerilor interne nr. 600/2005;
să se constate că
s-a prescris dreptul de a i se aplica sancțiunea disciplinară privind amânarea promovării
în grade profesionale pe o perioadă de trei ani.
anularea dispoziției
Inspectoratului General al Poliției Române din 19 octombrie 2012.
Prin sentința civilă
nr. 2968 din 8 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială și a declinat
cauza de contencios administrativ și fiscal formulată de către
reclamantul
G.A.M. prin Sindicatul
Polițiștilor din România D., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General
al Poliției Române, Ministerul Afacerilor Interne, Guvernul României și Primul Ministru,
spre competentă soluționare Tribunalului București, secția a IX-a de contencios
administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999.
La data de 2 iunie 2014,
Tribunalul a dispus disjungerea capetelor de cerere și formarea unui nou dosar,
iar în prezenta cauză a fost invocată excepția necompetenței materiale a Tribunalului.
Prin sentința civilă
nr. 4089 din 2 iunie 2014, Tribunalul București, secția contencios administrativ
și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului, invocată din
oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit
conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului
la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.
Pentru a hotărî astfel,
Tribunalul a reținut că
sub aspectul competenței materiale
de soluționare a cauzei, respectiv a capetelor de cerere privind acțiunea în anularea
Ordinelor ministrului administrației și internelor nr. 400/2004, nr. 600/2005, a
deciziei primului ministru și a art.
26-art. 27 din Regulamentul aprobat
prin H.G. nr. 555/2001, acestea
nu privesc raportul de
serviciu al reclamantului, respectivele acte reglementând regimul disciplinar al
polițiștilor.
În concluzie,
Tribunalul a apreciat că prezenta acțiune, față de dispozițiile art. 109 din Legea
nr. 188/1999, este de competența Curții de Apel București.
Constatându-se ivit conflictul
negativ de competență reglementat de art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Tribunalul București,
secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a sesizat înalta Curte de Casație
și Justiție pentru soluționarea conflictului.
Înalta Curte de Casație
și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135
alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei
în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal.
Pentru a adopta această
soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Având în vedere capetele
de cerere cu care a rămas învestită instanța în prezentul dosar, precum și faptul
că litigiul s-a născut din emiterea unor acte administrative, în speță sunt aplicabile
dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și
completările ulterioare.
În conformitate cu
art. 1 din Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un
drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un
act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate
adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului,
recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce
i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.
Contenciosul administrativ
este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca
fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ
competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți
este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea,
după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea
în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare
la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care
reglementează obiectul acțiunii judiciare.
Actul administrativ este
actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică
în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând
sau stingând raporturi juridice.
Competența materială a
instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data formulării cererii
de chemare în judecată), potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative
emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care
privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora
de până la 1.000.000 ROL se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale,
iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice
centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,
precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de ROL se soluționează în
fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă
prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios
administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o
dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ:
în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează
obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte,
se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice
locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale)
și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii
ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților
de apel).
Pe de altă parte, legea
distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții,
datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 ROL (litigii
ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative
care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii
ale acestora mai mari de 1.000.000 ROL (litigii ce sunt date în competența secțiilor
de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).
Față de considerentele
expuse anterior și având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată cu care
a rămas învestită instanța, este de observat faptul că actele a căror anulare se
solicită în prezenta cauză sunt emise de autorități publice centrale.
Astfel, având în vedere
faptul că emitenții actelor contestate sunt autorități publice centrale, iar potrivit
dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,
cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 96 noul
C. proc. civ., curțile de apel judecă în primă instanță litigiile privind actele
administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, Înalta Curte
apreciază că în prezenta cauză competența de soluționare îi revine Curții de Apel
București.
În concluzie, față de
textele legale citate și având în vedere că organele emitente sunt organe de specialitate
al administrației publice centrale, litigiul este de competența Curții de Apel București,
secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Totodată, în mod corect
a reținut Tribunalul București că
aplicarea normelor de
competență și a normelor de procedură ce reglementează cererile în justiție, potrivit
art. 30 din noul C. proc. civ., trebuie să se desfășoare cu strictețe și nu luându-se
în considerare scopul final al reclamantului și anume anularea Dispoziției prin
care a fost sancționat, deoarece în concepția noului C. proc. civ. calificarea cererilor
în principale și accesorii nu se face în funcție de scop (raportul de serviciu care
ar atrage competența tribunalului), ci în funcție de relația de dependență dintre
acestea.
În concluzie,
Tribunalul a apreciat în mod corect că prezenta acțiune, față de dispozițiile
art. 109 din Legea nr. 188/1999, este de competența Curții de Apel București.
În consecință, având în
vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin.
(1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare
a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a
de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei privind pe reclamantul G.A.M., prin Sindicatul Polițiștilor
din România D. și pe pârâții Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul
Afacerilor Interne, Guvernul României și Primul Ministru al României în favoarea
Curții de Apel București, secția
a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 10 octombrie 2014.