ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4723/2014

Decizia

nr. 4723/2014

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea depusă la Tribunalul Tulcea în Dosarul

nr. x/88/2011, ce are ca obiect anularea deciziei de punere la dispoziție,

precum și a examenelor pentru departajare organizate la data de 29 iulie 2011,

reclamantul A. a invocat excepția de nelegalitate a Ordinelor ministrului

administrației și internelor nr. 600/2005 și nr. I/652/2011.

Prin încheierea de

ședință de la data de 06 decembrie 2012, Tribunalul Tulcea a sesizat Curtea de

Apel Constanța cu soluționarea excepției de nelegalitate invocată, fiind

suspendată soluționarea fondului până la soluționarea irevocabilă a excepției.

de fond

A. Prin sentința nr. 45/CA

din 14 februarie 2013 a Curții de Apel Constanța a fost respinsă excepția de nelegalitate

invocată de A. reprezentat de Sindicatul democratic al bugetarilor din România în

contradictoriu cu Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Tulcea, Garda

de Coastă Constanța, Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției

de Frontieră Română.

B. Motivele de fapt și

de drept care au stat la baza formării convingerii instanței

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că reclamantul a invocat nerespectarea normelor de

tehnică legislativă reglementate de Legea nr. 24/2000, respectiv nepublicarea Ordinului

în Monitorul Oficial, precum și împrejurarea că legea în temeiul căreia a fost adoptat

a fost abrogată.

Instanța a constatat că

ambele critici ce au fost făcute cu privire la Ordinul ministrului

administrației și internelor nr. 600/2005 nu sunt întemeiate, întrucât ordinul atacat

face parte din categoria actelor administrative individuale ce sunt exceptate de

la publicare, conform prevederilor art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 24/2000,

iar abrogarea O.U.G. nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea M.A.I. nu poate

fi apreciată ca o cauză de abrogare implicită a Ordinului atacat.

Cu privire la Ordinul

nr. I/652 din 30 ianuarie 2011 privind reorganizarea structurilor subordonate nemijlocit

Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și inspectoratelor județene ale

poliției de frontieră, instanța a reținut că emiterea acestuia a fost justificată

și a avut drept scop încadrarea unităților în limitele fondurilor bugetare aprobate

ministerului prin Legea bugetului de stat pe anul 2011, motiv pentru care instanța

a apreciat că nu este în măsură să facă o analiză a legalității actului decât din

punct de vedere formal, fără a avea posibilitatea de a verifica oportunitatea măsurilor

luate, respectiv a condițiilor în care s-a realizat restructurarea posturilor și

motivele avute în vedere pentru restructurare. Având în vedere aceste aspecte, instanța

de primă jurisdicție a excepției a constatat că reclamantul a adus critici actului

atacat, care nu sunt de natură a atrage nelegalitatea actului.

A.

Prin motivele de recurs

formulate în cauză, recurentul a criticat hotărârea pronunțată de instanța de fond

ca netemeinică și nelegală.

A invocat excepția de

necompetență materială a Curții de Apel Constanța, arătând că hotărârea a fost pronunțată

cu încălcarea competenței materiale a instanței, având în vedere că la data pronunțării

hotărârii era în vigoare Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri privind degrevarea

instanțelor judecătorești.

Pe fondul cauzei, s-a

arătat că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a

schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, arătând

că excepția de nelegalitate a fost invocată în dosarul de fond de la Tribunalul

Tulcea, iar de acest act administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond.

Recurentul a arătat faptul

că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, susținând

faptul că a respectat condițiile de invocare a excepției de nelegalitate.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de Casație

și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de

recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele

ce urmează:

și de drept relevante

Toate criticile aduse

de recurent sentinței atacate nu pot fi primite de Înalta Curte și constatând că

instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, realizând o interpretare

corectă a dispozițiilor legale și o analiză detaliată a excepțiilor invocate în

cauză, va menține hotărârea instanței de fond, astfel cum a fost pronunțată.

În raport de motivele

invocate de recurent, precum și în raport de dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte a realizat un control efectiv al hotărârii instanței de

fond.

În ceea ce privește excepția

de necompetență materială a Curții de Apel invocată de recurent, cu referire la

dispozițiile din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte reține faptul că excepția invocată

este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare.

Astfel, în conformitate

cu dispozițiile art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 procesele în primă instanță,

precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs

de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competențelor

legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.

Or, prin dispozițiile

invocate de recurent și redate de instanța de control judiciar nu au fost aduse

modificări dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Aceste modificări vizate

de recurent au fost introduse prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare

a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Văzând soluția de principiu

adoptată la 20 mai 2013 de plenul judecătorilor secției contencios administrativ

și fiscal a Înaltei Curți, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea

nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 76/2012, Înalta Curte

constată că aceste dispoziții se aplică numai în procesele începute după data de

15 februarie 2013, dată la care a intrat în vigoare C. proc. civ. aprobat prin Legea

nr. 134/2010.

Având în vedere faptul

că excepția de nelegalitate a fost invocată la data de 11 octombrie 2012, Înalta

Curte reține că în mod corect a soluționat cauza în primă instanță Curtea de Apel

Constanța.

Cu privire la excepțiile

de nelegalitate invocate, Înalta Curte are în vedere faptul că instanța de primă

jurisdicție a răspuns la argumentele esențiale ale reclamantului, a avut în vedere

probele existente la dosar, neexistând nici un element care să indice caracterul

arbitrar al modalității în care instanța de fond a interpretat probele și a aplicat

legislația relevantă în cauză, fiind relevate în cuprinsul hotărârii motivele de

fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea, cum și cele pentru care

s-au înlăturat apărările reclamantului.

Înalta Curte a reținut

că Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 600/2005 nu face parte din

categoria actelor supuse regulii de publicitate prevăzute în art. 3 din Legea

nr. 52/2003, întrucât nu are aplicabilitate generală, ci se aplică numai cadrelor

Ministerul Administrației și Internelor. Prin urmare, excepția de nelegalitate a

Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 600/2005 a fost respinsă

în mod corect de instanța de fond, aceeași soluție impunându-se și în privința Ordinului

nr. I/652 din 30 ianuarie 2011 privind reorganizarea structurilor subordonate nemijlocit

Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și inspectoratelor județene ale

poliției de frontieră.

Înalta Curte are în vedere

în susținerea acestei interpretări, dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, în conformitate cu care instanța de contencios administrativ,

învestită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate, este abilitată să verifice,

în principiu, doar concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative

cu forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând

seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat

de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

În cauză, instanța de

fond a respins în mod corect excepția de nelegalitate a Ordinului ministrului administrației

și internelor nr. 600/2005, întrucât la data emiterii ordinului au fost respectate

dispozițiile legale în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum, respectiv

dispozițiile art. 27 alin. (3) din anexa I la H.G. nr. 555/2001 pentru aprobarea

Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative

spre adoptare Guvernului. Astfel, potrivit textului citat, nu erau supuse regimului

de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispunea

altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect

reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Or,

Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 600/2005 a fost emis în baza

și în executarea Legii nr. 360/2002 privind statutul polițiștilor, această lege

reglementând practic statutul unei categorii de funcționari publici specializați

ce activează în sectorul ordinii publice și siguranței naționale, astfel că valabilitatea

lui nu este condiționată de publicarea în Monitorul Oficial.

Pe de altă parte,

art. 27 alin. (3) din anexa I la H.G. nr. 555/2001, în vigoare la data emiterii

Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 600/2005, este în concordanță,

la rândul său, cu dispozițiile art. 108 alin. (4) teza finală din Constituție, republicată,

cu prevederile art. 10 și art. 82 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică

legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum și cu dispozițiile

Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.

Înalta Curte reține că

instanța de fond a calificat corect actele administrative supuse controlului, neexistând

nici un dubiu în legătură cu natura juridică a actelor contestate, în acest sens

practica Înaltei Curți fiind constantă în această privință, astfel încât critica

recurentului nu poate fi primită de această instanță de control judiciar.

Nefiind identificate motive

de casare sau modificare a sentinței atacate, Înalta Curte va menține în totalitate

hotărârea instanței de fond.

adoptate în recurs

Pentru

considerentele expuse,

în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există

motive de reformare a sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de A. reprezentat de Sindicatul democratic al bugetarilor din România împotriva

sentinței nr. 45/CA din 14 februarie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 decembrie 2014.