ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4723/2014

Decizia nr. 4723/2014 I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea depusă la Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. x/88/2011, ce are ca obiect anularea deciziei de punere la dispoziție, precum și a examenelor pentru departajare organizate la data de 29 iulie 2011, reclamantul A. a invocat excepția de nelegalitate a Ordinelor ministrului administrației și internelor nr. 600/2005 și nr. I/652/2011. Prin încheierea de ședință de la data de 06 decembrie 2012, Tribunalul Tulcea a sesizat Curtea de Apel Constanța cu soluționarea excepției de nelegalitate invocată, fiind suspendată soluționarea fondului până la soluționarea irevocabilă a excepției.

2. Hotărârea instanței de fond A. Prin sentința nr. 45/CA din 14 februarie 2013 a Curții de Apel Constanța a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată de A. reprezentat de Sindicatul democratic al bugetarilor din România în contradictoriu cu Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Tulcea, Garda de Coastă Constanța, Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Română. B. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul a invocat nerespectarea normelor de tehnică legislativă reglementate de Legea nr. 24/2000, respectiv nepublicarea Ordinului în Monitorul Oficial, precum și împrejurarea că legea în temeiul căreia a fost adoptat a fost abrogată.

Instanța a constatat că ambele critici ce au fost făcute cu privire la Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 600/2005 nu sunt întemeiate, întrucât ordinul atacat face parte din categoria actelor administrative individuale ce sunt exceptate de la publicare, conform prevederilor art. 10 alin. (1 1 ) din Legea nr. 24/2000, iar abrogarea O.U.G. nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea M.A.I. nu poate fi apreciată ca o cauză de abrogare implicită a Ordinului atacat.

Cu privire la Ordinul nr. I/652 din 30 ianuarie 2011 privind reorganizarea structurilor subordonate nemijlocit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și inspectoratelor județene ale poliției de frontieră, instanța a reținut că emiterea acestuia a fost justificată și a avut drept scop încadrarea unităților în limitele fondurilor bugetare aprobate ministerului prin Legea bugetului de stat pe anul 2011, motiv pentru care instanța a apreciat că nu este în măsură să facă o analiză a legalității actului decât din punct de vedere formal, fără a avea posibilitatea de a verifica oportunitatea măsurilor luate, respectiv a condițiilor în care s-a realizat restructurarea posturilor și motivele avute în vedere pentru restructurare.

Având în vedere aceste aspecte, instanța de primă jurisdicție a excepției a constatat că reclamantul a adus critici actului atacat, care nu sunt de natură a atrage nelegalitatea actului. 3. Recursul formulat de A. Prin motivele de recurs formulate în cauză, recurentul a criticat hotărârea pronunțată de instanța de fond ca netemeinică și nelegală. A invocat excepția de necompetență materială a Curții de Apel Constanța, arătând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței materiale a instanței, având în vedere că la data pronunțării hotărârii era în vigoare Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri privind degrevarea instanțelor judecătorești.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, arătând că excepția de nelegalitate a fost invocată în dosarul de fond de la Tribunalul Tulcea, iar de acest act administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond. Recurentul a arătat faptul că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, susținând faptul că a respectat condițiile de invocare a excepției de nelegalitate. II.

Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Toate criticile aduse de recurent sentinței atacate nu pot fi primite de Înalta Curte și constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, realizând o interpretare corectă a dispozițiilor legale și o analiză detaliată a excepțiilor invocate în cauză, va menține hotărârea instanței de fond, astfel cum a fost pronunțată.

În raport de motivele invocate de recurent, precum și în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte a realizat un control efectiv al hotărârii instanței de fond. În ceea ce privește excepția de necompetență materială a Curții de Apel invocată de recurent, cu referire la dispozițiile din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte reține faptul că excepția invocată este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competențelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.

Or, prin dispozițiile invocate de recurent și redate de instanța de control judiciar nu au fost aduse modificări dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004. Aceste modificări vizate de recurent au fost introduse prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Văzând soluția de principiu adoptată la 20 mai 2013 de plenul judecătorilor secției contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 76/2012, Înalta Curte constată că aceste dispoziții se aplică numai în procesele începute după data de 15 februarie 2013, dată la care a intrat în vigoare C. proc.

civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010. Având în vedere faptul că excepția de nelegalitate a fost invocată la data de 11 octombrie 2012, Înalta Curte reține că în mod corect a soluționat cauza în primă instanță Curtea de Apel Constanța. Cu privire la excepțiile de nelegalitate invocate, Înalta Curte are în vedere faptul că instanța de primă jurisdicție a răspuns la argumentele esențiale ale reclamantului, a avut în vedere probele existente la dosar, neexistând nici un element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța de fond a interpretat probele și a aplicat legislația relevantă în cauză, fiind relevate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea, cum și cele pentru care s-au înlăturat apărările reclamantului.

Înalta Curte a reținut că Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 600/2005 nu face parte din categoria actelor supuse regulii de publicitate prevăzute în art. 3 din Legea nr. 52/2003, întrucât nu are aplicabilitate generală, ci se aplică numai cadrelor Ministerul Administrației și Internelor. Prin urmare, excepția de nelegalitate a Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 600/2005 a fost respinsă în mod corect de instanța de fond, aceeași soluție impunându-se și în privința Ordinului nr. I/652 din 30 ianuarie 2011 privind reorganizarea structurilor subordonate nemijlocit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și inspectoratelor județene ale poliției de frontieră.

Înalta Curte are în vedere în susținerea acestei interpretări, dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în conformitate cu care instanța de contencios administrativ, învestită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate, este abilitată să verifice, în principiu, doar concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

În cauză, instanța de fond a respins în mod corect excepția de nelegalitate a Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 600/2005, întrucât la data emiterii ordinului au fost respectate dispozițiile legale în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum, respectiv dispozițiile art. 27 alin. (3) din anexa I la H.G. nr. 555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului. Astfel, potrivit textului citat, nu erau supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispunea altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Or, Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 600/2005 a fost emis în baza și în executarea Legii nr. 360/2002 privind statutul polițiștilor, această lege reglementând practic statutul unei categorii de funcționari publici specializați ce activează în sectorul ordinii publice și siguranței naționale, astfel că valabilitatea lui nu este condiționată de publicarea în Monitorul Oficial. Pe de altă parte, art. 27 alin. (3) din anexa I la H.G. nr. 555/2001, în vigoare la data emiterii Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 600/2005, este în concordanță, la rândul său, cu dispozițiile art. 108 alin. (4) teza finală din Constituție, republicată, cu prevederile art. 10 și art. 82 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum și cu dispozițiile Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.

Înalta Curte reține că instanța de fond a calificat corect actele administrative supuse controlului, neexistând nici un dubiu în legătură cu natura juridică a actelor contestate, în acest sens practica Înaltei Curți fiind constantă în această privință, astfel încât critica recurentului nu poate fi primită de această instanță de control judiciar. Nefiind identificate motive de casare sau modificare a sentinței atacate, Înalta Curte va menține în totalitate hotărârea instanței de fond. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de A. reprezentat de Sindicatul democratic al bugetarilor din România împotriva sentinței nr. 45/CA din 14 februarie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2014.