ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 164/2015

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele

I. Circumstanțele cauzei

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a fost sesizată cu soluționarea excepției

de nelegalitate a prevederilor art. 27 alin. (3) din H.G. nr.555/2001 și ale

art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005, excepția fiind ridicată de M.T. în

cadrul dosarului aflat pe rolul Tribunalul Tulcea, ce are ca obiect cererea

formulată de M.T. în contradictoriu cu Garda de Coastă Constanța.

Guvernul României, în calitate de emitent al actului a

cărei nelegalitate s-a invocat a fost citat în cauză.

Prin Sentința nr. 144/CA din 11 aprilie 2013, Curtea de

Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a

respins excepția de nelegalitate invocată de către reclamantul M.T. în

contradictoriu cu pârâții Garda de Coastă Constanța și Guvernul României.

Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că deși

textul art. 4 din Legea nr.554/2004 menționează în mod expres doar actul administrativ

unilateral cu caracter individual, totuși o atare procedura acoperă atât sfera

actelor individuale, cât si a celor cu caracter normativ.

S-a mai reținut că în aplicarea și respectarea Legii

nr. 24/2000, H.G. nr. 555/2001, cele două H.G. au înțeles să excepteze de la

regimul de publicare - dacă legea nu dispune altfel - "ordinele,

instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări

din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională".

S-a mai arătat în considerentele hotărârii că

împrejurarea că erau acceptate anumite excepții de la regimul de publicare în

Monitorul Oficial rezultă în mod clar din modificările ulterioare aduse Legii

nr.24/2000, respectiv prin includerea alin. (1)

1

la art. 10 prin

Legea nr. 194/2007.

Împotriva sentinței curții de apel, reclamantul M.T. a

formulat recurs criticând sentința atacată pentru motive de nelegalitate și

netemeinicie

În esență, recurentul a susținut că:

Instanța nu a lua în considerare prevederile art. 11

pct. b din Legea nr. 24/2000 în vigoare la data 07 iunie 2001 (când intra in

vigoare H.G. nr. 555/2001) si nici ale art. 12 pct. b din Legea nr. 24/2000 in

vigoare la data de 25 iunie 2005, potrivit cu care actul normativ întocmit pe

baza unui act de nivel superior nu poate depăși limitele competenței instituite

prin acel act și nu poate contraveni principiilor și dispozițiile acestuia,

însă iar prevederile art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 555/2001 si cele ale art.

35 alin. (3) din H.G. nr.50/2005, exced legii prin substituirea unor excepții

de lege.

Recurentul a susținut că mai mult de atât, potrivit

art. 54 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 in vigoare la data adoptării

hotărârilor de guvern, evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative

ulterioare de același nivel sau de nivel superior, iar potrivit art.59 din

Legea nr.24/2000 derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel

cel puțin egal cu cel al reglementarii de baza. In concluzie, aceste evenimente

nu pot fi adoptate printr-un act normativ inferior reglementarii de baza, care

este Legea nr. 24/2000.

De asemenea, s-a arătat că prevederile a căror

nelegalitate o invocă, încalcă dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000

în ceea ce privește publicarea în Monitorul Oficial.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor

formulate de recurentă, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele

expuse în continuare.

l. Argumente de fapt și de drept relevante

Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate

prevederile art. 27 alin. (3) din H.G. 555/2001 și art. 35 alin. (3) din H.G.

nr. 50/2005.

Prima instanță a respins excepția de nelegalitate a

art. 27 alin. (3) din H.G. 555/2001 și art. 35 alin.(3) din H.G. nr. 50/2005,

opinie împărtășită și de Înalta Curte.

Instanța de control judiciar apreciază că hotărârea

recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct.5 C. proc. civ.

întrucât prima instanță a expus în mod convingător argumentele care au

determinat formarea convingerii sale.

Argumentele dezvoltate în cererea de recurs reiau, în

esență, criticile de nelegalitate expuse de reclamantul-recurent în cererea de

chemare în judecată, instanța de fond pronunțându-se în mod corect cu privire

la toate aceste aspecte.

Astfel, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a

prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care au condus la concluzia

că excepția de nelegalitate invocată de reclamant este neîntemeiată, însă din

eroare, excepția a fost respinsă ca inadmisibilă. Este evident că, în cauză,

este vorba de o simpla eroare materială, întrucât din considerentele hotărârii

primei instanțe, rezultă cu certitudine că soluția de respingere a excepției

s-a bazat pe argumentele potrivit cărora excepția este neîntemeiată.

Astfel, prima instanță a reținut că excepția de

nelegalitate ridicată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 este admisibilă

pentru ambele categorii de acte administrative unilaterale, atât pentru cele cu

caracter individual, cât și pentru cele cu caracter normativ, sens în care s-a

făcut trimitere soluția de unificare a practicii judiciare în ședința din 26

mai 2008 adoptată de plenul judecătorilor secției de contencios administrativ

si fiscal a Înaltei Curți de Casație si Justiție.

Pe fondul excepției, contrar celor susținute de

recurentul-reclamant, instanța de control judiciar constată că la analiza

legalității dispozițiilor atacate, instanța de fond a avut în vedere

prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă în

formularea sa inițială, așa cum a fost publicată în M. Of. nr. 777 din 25

august 2004, în vigoare la data emiterii ordinelor atacate de reclamant.

Verificând considerentele sentinței atacate, înalta

Curte constată că judecătorul fondului a explicat rațiunile pentru care a

reținut că în aplicarea și respectarea Legii nr. 24/2000, H.G. nr. 555/2001,

pentru aprobarea Regulamentului privind procedura la nivelul Guvernului pentru

elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare

și, ulterior, HG nr. 50/2005, pentru aprobarea aceluiași Regulament și care

abrogă H.G. nr. 555/2001 preiau în conținutul lor același principiu enunțat de

Legea nr. 24/2000, respectiv cel al obligativității publicării în Monitorul

Oficial al acestor categorii de acte administrative, însă, în art.27 alin. (3)

din H.G. nr. 555/2001, ulterior, preluat în art. 28 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005,

cele două H.G. au înțeles să excepteze de la acest regim de publicare - dacă

legea nu dispune altfel - "ordinele, instrucțiunile și alte acte cu

caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare,

ordine publică și siguranță națională".

De asemenea, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte

constată că exceptarea de la regimul de publicare în Monitorul Oficial rezultă

în mod clar din modificările ulterioare aduse Legii nr. 24/2000, respectiv prin

includerea alin. (1)

1

la art. 10 prin Legea nr. 194/2007.

Conchizând în această privință, înalta Curte remarcă,

la fel ca prima instanță, că deși o astfel de reglementare este, într-adevăr,

restrictivă, totuși respectă principiile constituționale prevăzute de art. 108

alin. (4), potrivit căruia, hotărârile și ordonanțele adoptate de Guvern se

semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniștrii care au obligația

punerii lor în executare și se publică în Monitorul Oficial al României.

Nepublicarea atrage inexistența hotărârii sau a ordonanței. Hotărârile care au

caracter militar se comunică numai instituțiilor interesate.

Astfel fiind, Înalta Curte reținând că hotărârea

instanței de fond este legală și temeinică, în cauză nefiind incident niciunul

din motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.(1) C. proc. civ., va

respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.T. împotriva Sentinței civile

nr. 144/ CA din 11 aprilie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2015.