ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 164/2015

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost sesizată cu soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 27 alin. (3) din H.G. nr.555/2001 și ale art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005, excepția fiind ridicată de M.T. în cadrul dosarului aflat pe rolul Tribunalul Tulcea, ce are ca obiect cererea formulată de M.T. în contradictoriu cu Garda de Coastă Constanța. Guvernul României, în calitate de emitent al actului a cărei nelegalitate s-a invocat a fost citat în cauză. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin Sentința nr. 144/CA din 11 aprilie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate invocată de către reclamantul M.T.

în contradictoriu cu pârâții Garda de Coastă Constanța și Guvernul României. Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că deși textul art. 4 din Legea nr.554/2004 menționează în mod expres doar actul administrativ unilateral cu caracter individual, totuși o atare procedura acoperă atât sfera actelor individuale, cât si a celor cu caracter normativ. S-a mai reținut că în aplicarea și respectarea Legii nr. 24/2000, H.G. nr. 555/2001, cele două H.G. au înțeles să excepteze de la regimul de publicare - dacă legea nu dispune altfel - "ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională". S-a mai arătat în considerentele hotărârii că împrejurarea că erau acceptate anumite excepții de la regimul de publicare în Monitorul Oficial rezultă în mod clar din modificările ulterioare aduse Legii nr.24/2000, respectiv prin includerea alin. (1) 1 la art. 10 prin Legea nr. 194/2007.

3. Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței curții de apel, reclamantul M.T. a formulat recurs criticând sentința atacată pentru motive de nelegalitate și netemeinicie În esență, recurentul a susținut că: Instanța nu a lua în considerare prevederile art. 11 pct. b din Legea nr. 24/2000 în vigoare la data 07 iunie 2001 (când intra in vigoare H.G. nr. 555/2001) si nici ale art. 12 pct. b din Legea nr. 24/2000 in vigoare la data de 25 iunie 2005, potrivit cu care actul normativ întocmit pe baza unui act de nivel superior nu poate depăși limitele competenței instituite prin acel act și nu poate contraveni principiilor și dispozițiile acestuia, însă iar prevederile art. 27 alin. (3) din H.G.

nr. 555/2001 si cele ale art. 35 alin. (3) din H.G. nr.50/2005, exced legii prin substituirea unor excepții de lege. Recurentul a susținut că mai mult de atât, potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 in vigoare la data adoptării hotărârilor de guvern, evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, iar potrivit art.59 din Legea nr.24/2000 derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puțin egal cu cel al reglementarii de baza. In concluzie, aceste evenimente nu pot fi adoptate printr-un act normativ inferior reglementarii de baza, care este Legea nr. 24/2000. De asemenea, s-a arătat că prevederile a căror nelegalitate o invocă, încalcă dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 în ceea ce privește publicarea în Monitorul Oficial.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare. l. Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate prevederile art. 27 alin. (3) din H.G. 555/2001 și art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005. Prima instanță a respins excepția de nelegalitate a art. 27 alin. (3) din H.G. 555/2001 și art. 35 alin.(3) din H.G. nr. 50/2005, opinie împărtășită și de Înalta Curte. Instanța de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct.5 C. proc.

civ. întrucât prima instanță a expus în mod convingător argumentele care au determinat formarea convingerii sale. Argumentele dezvoltate în cererea de recurs reiau, în esență, criticile de nelegalitate expuse de reclamantul-recurent în cererea de chemare în judecată, instanța de fond pronunțându-se în mod corect cu privire la toate aceste aspecte. Astfel, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care au condus la concluzia că excepția de nelegalitate invocată de reclamant este neîntemeiată, însă din eroare, excepția a fost respinsă ca inadmisibilă. Este evident că, în cauză, este vorba de o simpla eroare materială, întrucât din considerentele hotărârii primei instanțe, rezultă cu certitudine că soluția de respingere a excepției s-a bazat pe argumentele potrivit cărora excepția este neîntemeiată.

Astfel, prima instanță a reținut că excepția de nelegalitate ridicată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 este admisibilă pentru ambele categorii de acte administrative unilaterale, atât pentru cele cu caracter individual, cât și pentru cele cu caracter normativ, sens în care s-a făcut trimitere soluția de unificare a practicii judiciare în ședința din 26 mai 2008 adoptată de plenul judecătorilor secției de contencios administrativ si fiscal a Înaltei Curți de Casație si Justiție. Pe fondul excepției, contrar celor susținute de recurentul-reclamant, instanța de control judiciar constată că la analiza legalității dispozițiilor atacate, instanța de fond a avut în vedere prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă în formularea sa inițială, așa cum a fost publicată în M. Of.

nr. 777 din 25 august 2004, în vigoare la data emiterii ordinelor atacate de reclamant. Verificând considerentele sentinței atacate, înalta Curte constată că judecătorul fondului a explicat rațiunile pentru care a reținut că în aplicarea și respectarea Legii nr. 24/2000, H.G. nr. 555/2001, pentru aprobarea Regulamentului privind procedura la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare și, ulterior, HG nr. 50/2005, pentru aprobarea aceluiași Regulament și care abrogă H.G. nr. 555/2001 preiau în conținutul lor același principiu enunțat de Legea nr. 24/2000, respectiv cel al obligativității publicării în Monitorul Oficial al acestor categorii de acte administrative, însă, în art.27 alin. (3) din H.G.

nr. 555/2001, ulterior, preluat în art. 28 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005, cele două H.G. au înțeles să excepteze de la acest regim de publicare - dacă legea nu dispune altfel - "ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională". De asemenea, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că exceptarea de la regimul de publicare în Monitorul Oficial rezultă în mod clar din modificările ulterioare aduse Legii nr. 24/2000, respectiv prin includerea alin. (1) 1 la art. 10 prin Legea nr. 194/2007.

Conchizând în această privință, înalta Curte remarcă, la fel ca prima instanță, că deși o astfel de reglementare este, într-adevăr, restrictivă, totuși respectă principiile constituționale prevăzute de art. 108 alin. (4), potrivit căruia, hotărârile și ordonanțele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniștrii care au obligația punerii lor în executare și se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistența hotărârii sau a ordonanței. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituțiilor interesate. 2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Astfel fiind, Înalta Curte reținând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, în cauză nefiind incident niciunul din motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 sau art. 304 1 C. proc.

civ., în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.(1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.T. împotriva Sentinței civile nr. 144/ CA din 11 aprilie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2015.