ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 934/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 934/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei.
Cadrul procesual
Prin încheierea din data de 3 septembrie
2012, pronunțată de către Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă de
contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 9401/105/2011, Curtea de
Apel Ploiești a fost sesizată cu soluționarea excepției de nelegalitate a
Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 600/2005, a Procedurii
privind organizarea și desfășurarea examenului pentru departajare în vederea
numirii în funcție a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de
reorganizare instituțională la nivelul Inspectoratului General pentru Situații
de Urgență, a Metodologiei privind organizarea și desfășurarea selecției
personalului în vederea numirii în funcție ca urmare a aplicării măsurilor de
reorganizare instituțională la nivelul Inspectoratului General pentru Situații
de Urgență, precum și a criteriilor care au stat la baza analizei personalului
aflat la dispoziția unității, excepție invocată de către reclamanții T.O.V.,
M.V., R.R.M., G.A., G.D.P., C.M.N., G.V., R.M.A., I.F.C., M.G.B., D.L., C.M.R.,
S.F., D.L.A., S.M., A.I.A., M.A.N., R.I., C.C.A., C.I.B., N.V., A.C.G., M.P.,
S.L.S., P.C., S.A.F., C.I.A., R.B.A., M.B., S.F., S.V., M.D.C., S.R.A., R.A.,
F.M.C., C.I.I., G.P.A., I.B.C., S.M.L., C.B., în contradictoriu cu
Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Jud. Prahova "Ș.C.",
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București și Ministerul Administrației
și Internelor.
În motivarea
excepției de nelegalitate, reclamanții au arătat că actele administrative
contestate nu au fost publicate în M. Of. al României, Partea I, că urmările
nepublicării sunt prevăzute de dispozițiile Legii nr. 24/2000, că Ordinul
Ministerului Administrației și Internelor nr. 600/2005 este emis de către un
conducător al administrației publice centrale de specialitate și că acesta este
un act administrativ cu caracter normativ, ca urmare a faptului că
reglementează competențele de gestiune ale resurselor umane ale ministrului,
secretarilor de stat, secretarului general, precum și al șefilor/comandanților
unităților Ministerului Administrației și Internelor, fiind aplicabil în mod
abstract unui număr nedeterminat de persoane, precum și că emiterea și semnarea
ordinelor de trecere în rezervă a reclamanților s-a făcut de către șeful
Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al jud. Prahova.
Reclamanții au mai
arătat că ordinul precizat nu este unul clasificat, potrivit legii, și nici act
normativ cu caracter individual, pentru a constitui o excepție de la publicarea
în M. Of. al României.
Reclamanții au mai
învederat că în mod nelegal procedura privind organizarea și desfășurarea
examenului pentru departajare în vederea numirii în funcție a personalului ca
urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituțională a fost aplicată la
nivelul fiecărui ordonator de credite, în speță la nivel de inspectorat
general, că în acest sens au fost elaborate metodologii și proceduri transmise
prin adresa inspectorului general nr. 7104/2011, care nu avea o astfel de
competență, precum și că, în baza art. 4 lit. a) din Metodologie, Inspectoratul
General pentru Situații de Urgență a delegat în mod nelegal competențe ce vizau
managementul resurselor umane unei structuri subordonate, respectiv
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, în sensul că aceasta din urmă
să stabilească criterii care vor sta la baza analizei personalului aflat la
dispoziția unității și care urmează să fie supus procedurii de selecție.
La Curtea de Apel
Ploiești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, excepția
de nelegalitate a fost înregistrată sub nr. 776/42/2012.
Prin întâmpinare,
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București a invocat excepția
inadmisibilității excepției de nelegalitate, motivat în esență de faptul că
metodologia și procedura, precizate anterior, precum și adresa Inspectoratului
General pentru Situații de Urgență nr. 7104 din 21 iunie 2011 nu sunt acte
administrative, excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate pentru
lipsa procedurii prealabile, ca urmare a faptului că reclamanții nu au urmat
procedura prealabilă și obligatorie prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr.
554/2004, anterior sesizării instanței de contencios administrativ, excepția
inadmisibilității excepției de nelegalitate a Ordinului Ministerului
Administrației și Internelor nr. 600/2005, motivat de faptul că acesta este un
act administrativ cu caracter normativ, iar excepția de nelegalitate poate fi
invocată, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, doar față de un act
administrativ cu caracter individual, iar pe fond a solicitat respingerea
excepției de nelegalitate, ca neîntemeiată.
Ministerul
Administrației și Internelor a formulat un "punct de vedere", prin
care a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, motivat de
faptul că Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 600/2005 este
un act administrativ cu caracter normativ, solicitând totodată respingerea
excepției de nelegalitate, ca neîntemeiată, motivat, în esență, de faptul că
motivele invocate de către reclamanți se axează pe nepublicarea actelor
contestate în M. Of. al României, însă această critică nu poate fi reținută,
față de dispozițiile art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 555/2001, menținute prin
dispozițiile art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005, care înlătură obligația
publicării ordinelor, instrucțiunilor și a altor acte cu caracter normativ,
care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și
siguranță națională.
La termenul de
judecată din data de 21 februarie 2013, Curtea de apel a pus în discuția
părților prezente excepțiile invocate de către pârâți prin întâmpinare,
respectiv prin "punctul de vedere", excepții pe care ulterior le-a
respins, pentru considerentele expuse pe larg în încheierea de ședință întocmită
pentru acest termen de judecată.
Hotărârea
instanței de fond
Prin Sentința nr. 69
din 28 februarie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de
contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată, excepția de
nelegalitate a Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr.
600/2005, a procedurii privind organizarea și desfășurarea examenului pentru
departajare în vederea numirii în funcție a personalului ca urmare a aplicării
măsurilor de reorganizare instituțională la nivelul Inspectoratului General
pentru Situații de Urgență, a Metodologiei privind organizarea și desfășurarea
selecției personalului în vederea numirii în funcție ca urmare a aplicării
măsurilor de reorganizare instituțională la nivelul Inspectoratului General
pentru Situații de Urgență, a criteriilor care au stat la baza analizei
personalului aflat la dispoziția unității invocată de reclamanții T.O.V., M.V.,
R.R.M., G.A., G.D.P., C.M.N., G.V., R.M.A., I.F.C., M.G.B., D.L., C.M.R., S.F.,
D.L.A., S.M., A.I.A., M.A.N., R.I., C.C.A., C.I.B., N.V., A.C.G., M.P., S.L.S.,
P.C., S.A.F., C.I.A., R.B.A., M.B., S.F., S.V., M.D.C., S.R.A., R.A., F.M.C.,
C.I.I., G.P.A., I.B.C., S.M.L., C.B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul
Administrației și Internelor, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
și Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Prahova
"Ș.C.".
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la critica
de nelegalitate a reclamanților, vizând nepublicarea actelor contestate în M.
Of. al României, Partea I, Curtea a considerat că, de principiu, legalitatea
unui act administrativ, cu caracter individual sau normativ, trebuie apreciată
în raport de legislația în vigoare la data emiterii lui.
În acest sens, a
apreciat că trebuie avute în vedere dispozițiile art. 35 alin. (3) din
Regulamentul (r1)/2005 privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru
elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre
adoptare, aprobat prin H.G. nr. 50/2005, conform cărora "nu sunt supuse
regimului de publicare în M. Of. al României, Partea I, dacă legea nu dispune
altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca
obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță
națională".
Atât Ordinul
Ministerului Administrației și Internelor nr. 600/2005, cât și Metodologia,
Procedura și Criteriile a căror nelegalitate s-a invocat în prezenta cauză, au
ca obiect reglementări ce privesc, lato sensu, activitatea Ministerului
Administrației și Internelor și a unităților subordonate acestuia, deci
implicit sectorul de ordine publică, astfel că față de acestea nu era incidentă
obligația publicării în M. Of.
Pe de altă parte,
instanța de fond a constatat că dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr.
24/2000 consacră, la nivel de principiu, obligația publicării legilor și
celorlalte acte normative adoptate de Parlament, a hotărârilor și ordonanțelor
Guvernului, a deciziilor primului-ministru, a actele normative ale autorităților
administrative autonome, precum și a ordinelor, instrucțiunilor și altor acte
normative emise de către conducătorii organelor administrației publice centrale
de specialitate în M. Of. al României, Partea I.
Însă, instituirea
obligației de publicare a actelor normative, pentru ca acestea să fie cunoscute
de către toți cetățenii, nu se justifică decât atunci când actul normativ are
aplicabilitate generală, vizând o problemă de interes public. Or, actele a
căror nelegalitate s-a invocat în cauză nu au o aplicabilitate generală,
producând efecte numai asupra personalului din Ministerul Administrației și
Internelor.
De asemenea, s-a
reținut că, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (3) și art. 28 din
Regulamentul privind măsurile metodologice, organizatorice, termenele și
circulația proiectelor de acte normative în Ministerul Administrației și
Internelor, aprobat prin Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr.
533/2003, actele normative interne, care nu sunt secrete, se difuzează
unităților din subordine, care le iau în evidență și le aduc la cunoștință
celor interesați.
În acest sens, s-a
constatat că reclamanții nu au făcut nicio dovadă a faptului că pârâții și-au
nesocotit aceste obligații legale, astfel că au fost puși în imposibilitatea
luării la cunoștință despre conținutul actelor administrative contestate,
devenind incidente dispozițiile din art. 1169 din fostul C. civ., raportat la
dispozițiile art. 25 din noul C. proc. civ.
Referitor la
criticile de nelegalitate privind faptul că managementul resurselor umane din
cadrul Ministerului Administrației și Internelor se putea realiza doar prin
ordinul ministrului, inspectorului general al Inspectoratului General pentru
Situații de Urgență nedându-i-se o astfel de competență, că în mod nelegal procedura
privind organizarea și desfășurarea examenului pentru departajare în vederea
numirii în funcție a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de
reorganizare instituțională a fost aplicată la nivelul fiecărui ordonator de
credite, că inspectorul general nu avea competența elaborării de metodologii și
proceduri, precum și că Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a
delegat în mod nelegal competențe ce vizau managementul resurselor umane către
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, în sensul ca aceasta din urmă
să stabilească criterii care vor sta la baza analizei personalului aflat la
dispoziția unității și care urmează să fie supus procedurii de selecție, Curtea
de apel a apreciat că și acestea sunt nefondate.
Datorită
dificultăților financiare, de notorietate publică, autoritățile publice au fost
nevoite să ia măsuri în vederea încadrării în bugetele aprobate, măsuri care
s-au concretizat, în esență, în reduceri salariale, reorganizări și
disponibilizări de personal.
În contextul social,
economic și legislativ precizat, Ministrul Administrației și Internelor a emis
Ordinul nr. I/658/2011, prin care a aprobat organigramele unităților
Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, statul de organizare al
Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, prevăzut cu 242 posturi.
Împrejurarea că în
executarea acestui ordin, inspectorul general al Inspectoratului General pentru
Situații de Urgență a emis alte acte administrative individuale sau cu caracter
normativ, nu atrage în vreun fel nelegalitatea acestora, câtă vreme procesul de
reorganizare a fost aprobat inițial de către Ministrul Administrației și
Internelor, fiind astfel respectate prevederile art. 17 alin. (3) din H.G. nr.
1490/2004.
De asemenea, în
raport de dispozițiile art. 11 lit. d) și lit. o) din H.G. nr. 1490/2004, prima
instanță a apreciat ca fiind nefondate susținerile privind necompetența
Inspectoratului General pentru Situații de Urgență de a emite metodologia și
procedura.
În ce privește
necompetența Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Prahova de
a emite Criteriile care au stat la baza analizei personalului aflat la
dispoziția unității, s-a reținut mai întâi că această instituție publică este,
potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 1490/2004, o unitate
subordonată a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență București, cu
personalitate juridică proprie.
Apoi, s-a constatat
că, prin dispozițiile art. 4 lit. a) din Metodologia contestată, inspectorul
general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a împuternicit
practic conducătorii unităților din subordine pentru ca aceștia să stabilească,
potrivit procedurii reglementate în cadrul metodologiei, criteriile menționate
anterior, operațiune care se înscrie în mod legal și firesc în cadrul
procedurii de reorganizare și este impusă, în esență, de imperativul
desființării unor posturi, în vederea înscrierii în numărul celor aprobate, și
de selectare a personalului pentru încadrarea pe acestea.
Recursul
Împotriva acestei
sentințe au formulat recurs reclamanții T.O.V. ș.a., criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii
de recurs, recurenții-reclamanți au susținut faptul că sentința pronunțată a
fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe,
respectiv a Tribunalului Prahova, motivat de faptul că reclamanții au calitatea
de funcționari publici cu statut special, iar potrivit dispozițiilor art. IV
din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,
precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C.
proc. civ. "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al
funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și
fiscal a tribunalului..".
Pe fondul excepției
de nelegalitate, recurenții au arătat că instanța de fond, în mod nelegal, a
reținut că Inspectoratul General pentru Situații de Urgență are competențe
legale în ceea ce privește elaborarea și emiterea Procedurilor privind
organizarea și desfășurarea examenului pentru departajare în vederea numirii în
funcție a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare
instituțională la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență
precum și a Metodologiei privind organizarea și desfășurarea selecției
personalului în vederea numirii în funcție ca urmare a aplicării măsurilor de
reorganizare instituțională la nivelul Inspectoratului General pentru Situații
de Urgență.
S-a susținut că,
fiind vorba de acte administrative cu caracter normativ cu incidență asupra
realizării managementului resurselor umane din cadrul Ministerului
Administrației și Internelor, acestea trebuiau să fie adoptate cu respectarea
dispozițiilor constituționale și legale, a ordonanțelor și hotărârilor Guvernului.
Astfel, prin
dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. c) pct. 10 și art. 7 alin. (5) din O.U.G.
nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și
Internelor, legiuitorul a statuat în mod imperativ faptul că, managementul resurselor
umane pentru personalul din cadrul ministerului (polițiști, funcționari
publici, pompieri, jandarmi) se realizează de ministru prin emitere de ordin,
iar în competența inspectorului general al Inspectoratului General pentru
Situații de Urgență nu s-a dat o astfel de competență, prin instituția
delegării.
Prin urmare, au
susținut că metodologia și procedurile emise de Inspectoratul General pentru
Situații de Urgență și transmise prin adresa inspectorului general nr.
7104/2011 cu nesocotirea competenței legale sunt nelegale, iar întrucât
instanța de fond nu a făcut o analiză completă și fundamentată a criticilor cu
privire la fondul cauzei, au solicitat admiterea recursului și, în principal,
casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului
Prahova, iar în subsidiar, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul
admiterii excepției de nelegalitate.
Procedura derulată în
fața Înaltei Curți
Intimații-pârâți
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Ministerul Afacerilor
Interne au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului
ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și
legală.
Considerentele și
soluția instanței de recurs
Examinând sentința
atacată prin prisma criticilor formulate de recurenții-reclamanți, a apărărilor
cuprinse în cele două întâmpinări, cât și sub toate aspectele, după cum permit
dispozițiile art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu
există motive pentru casarea sau modificarea acesteia.
Astfel, în ceea ce
privește primul motiv de recurs invocat, Înalta Curte reține că reclamantul are
calitatea de cadru militar, situația sa juridică/raportul juridic dedus
judecății fiind supus regimului Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor
militare, ale cărei dispoziții au și fost invocate ca temei legal al acțiunii.
Prin urmare,
dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor
publici, republicată, astfel cum a fost modificat prin art. IV din Legea nr.
2/2013, nu sunt aplicabile în cauză, actul normativ aplicabil în cauză fiind
Legea nr. 80/1995.
Pe de altă parte,
dispozițiile art. IV din Legea nr. 2/2013 nu modifică competența de soluționare
a excepției de nelegalitate, deoarece procesul a început sub imperiul vechii legi
de procedură, iar excepția de nelegalitate a unui act emis de o autoritate
centrală este de competența curții de apel ca instanță de fond, caz în care
incidentul procedural invocat în timpul procesului, cum este excepția de
nelegalitate, se soluționează de instanța de fond, respectiv tribunalul, numai
dacă litigiul pe fond era pornit sub imperiul legii procedurale noi, ceea ce nu
se constată în cazul de față.
În contextul noului
principiu al procedurii civile, potrivit căruia procesul se încheie sub aceeași
lege de procedură sub care a și început, modificările în materia soluționării
excepției de nelegalitate vor fi aplicabile doar litigiilor pornite ulterior
intrării în vigoare a Noului C. proc. civ.
În concluzie, regimul
aplicabil excepției de nelegalitate va fi determinat în funcție de momentul în
care a început procesul la instanța de fond, deci momentul înregistrării
acțiunii la instanță și nu de momentul invocării unei excepții în cadrul
procesului.
În lipsa unei norme
tranzitorii în acest caz, având în vedere caracterul de apărare în fond al
excepției de nelegalitate, precum și dispozițiile art. 24 din Noul C. proc.
civ. în conformitate cu care dispozițiile legii noi de procedură se aplică
numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în
vigoare, coroborate cu dispozițiile art. 25 alin. (1) care dispun faptul că
procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea
veche rămân supuse acelei legi, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 4 din
Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 76/2012, se
aplică numai în procesele începute după data de 15 februarie 2013, când a
intrat în vigoare C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010.
Asupra aspectelor de
fond, Înalta Curte reține că prin adresa nr. 7104 din 21 iunie 2011 emisă de
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență s-a transmis tuturor
unităților subordonate Metodologia privind organizarea și desfășurarea
selecției personalului în vederea numirii în funcție ca urmare a aplicării
măsurilor de reorganizare instituțională la nivelul Inspectoratului General
pentru Situații de Urgență, cu alte cuvinte, îndrumări în vederea realizării
operațiunilor specifice pentru reorganizarea inspectoratelor județene pentru
situații de urgență.
Însă, reorganizarea
instituțională nu s-a realizat în temeiul acestei adrese, ci în temeiul
prevederilor Legii nr. 286/2010 a bugetului de stat pe anul 2011 și a Ordinului
Ministrului nr. I/658/2011 privind reorganizarea Inspectoratului General pentru
Situații de Urgență și a unităților subordonate acestuia.
Cât privește Ordinul
Ministrului nr. I/658/2011, instanța are în vedere H.G. nr. 1490/2004 pentru
aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare și a organigramei
Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, respectiv dispozițiile art.
17 alin. (3), potrivit cărora Statul de organizare (statul de funcțiuni) al
Inspectoratului General se aprobă prin ordin al ministrului administrației și
internelor.
De asemenea, conform
dispozițiilor art. 22 alin. (1) și (2) din Regulament, numărul de posturi
pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență se stabilește prin
ordin al ministrului internelor și reformei administrative, iar numărul de
posturi stabilit în condițiile alin. (1) se asigură cu încadrarea în numărul
maxim de posturi aprobat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative și
de unitățile din subordinea sa.
Așadar, organigrama,
statul de organizare și, în final, lista cu posturile repartizate
Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și unităților subordonate
acestuia se stabilește/se aprobă prin ordin al administrației și internelor,
condiție îndeplinită în speță, după cum rezultă din obiectul și aspectele
normate de Ordinul nr. I/658/2011.
Prin urmare, se apreciază
ca fiind astfel respectate prevederile art. 3 alin. (1) lit. c) pct. 10 și art.
7 alin. (5) din O.U.G. nr. 30/2007, invocate de către recurenții-reclamanți.
Nu mai puțin
relevante în cauză sunt și prevederile cuprinse în art. 11 lit. d) și art. 13 lit.
o) din H.G. nr. 1490/2004, din care rezultă competența Inspectoratului General
pentru Situații de Urgență în ceea ce privește elaborarea și emiterea
procedurii privind organizarea și desfășurarea examenului pentru departajare în
vederea numirii în funcție a personalului, precum și metodologia privind
organizarea și desfășurarea selecției personalului în vederea numirii în
funcție ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituțională la
nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Față de aspectele
reținute, se apreciază ca fiind nefondată și critica privind nelegalitatea
criteriilor care au stat la baza analizei personalului supus măsurilor de
reorganizare instituțională.
Pentru toate aceste
motive, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta
Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de recursul declarat de T.O.V., M.V., R.R.M., G.A., G.D.P., C.M.N.,
G.V., R.M.A., I.F.C., M.G.B., D.L., C.M.R., S.F., D.L.A., S.M., A.I.A., M.A.N.,
R.I., C.C.A., C.I.B., N.V., A.C.G., M.P., Ș.L.S., P.C., S.A.F., C.I.A., R.B.A.,
M.B., S.F.I., S.V., M.D.C., S.R.A., R.A., F.M.C., C.I.I., G.P.A., I.B.C.,
S.M.L., C.B. și M.A.C. împotriva Sentinței nr. 69 din 28 februarie 2013 a
Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și
fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 25 februarie 2014.
Procesat de GGC - AS