ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4763/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4763/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Cadrul
procesual
Prin cererea adresată inițial Tribunalului
Tulcea la data de 30 noiembrie 2011 și înregistrată sub nr. 4621/88/2011,
reclamantul P.V. a solicitat anularea deciziei prin care a fost pus la
dispoziție, a examenelor scrise organizate pentru departajare la 29 iulie 2011
și a celor de interviu susținute la 12 august 2011, pentru SPF Chilia Veche și
17 august 2011 pentru SPF Pardina și a Deciziei nr. 798932 din 07 octombrie
2011, prin care pârâta a decis încetarea raporturilor sale de muncă cu
unitatea, precum și reintegrarea sa în funcția deținută anterior și plata
drepturilor sale salariale până la repunerea în funcție.
La data de 11 octombrie 2012, reclamantul a invocat
excepția de nelegalitate a Ordinelor MAI nr. 600/2005 și nr. I/652/2011.
La data de 30 octombrie 2012, reclamantul a invocat
excepția de necompetență materială a Tribunalului Tulcea, solicitând admiterea acesteia
și declinarea dosarului în favoarea Curții de Apel Constanța în vederea soluționării
excepției de nelegalitate a Ordinelor MAI nr. 600/2005 și nr. I/652/2011.
Prin Încheierea de ședință din data de 06
decembrie 2012, s-a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Tulcea,
în ceea ce privește soluționarea excepției de nelegalitate a Ordinelor MAI nr. 600/2005
și nr. I/652/2011, iar în temeiul art. 4 alin. (1) și art. 10 alin. (1) teza a
II-a din Legea nr. 554/2004, a fost sesizată Curtea de Apel Constanța, secția contencios
administrativ, cu excepția de nelegalitate a Ordinelor MAI nr. 600/2005 și nr. I/652/2011,
fiind suspendată judecata cauzei.
Primind cauza spre competentă soluționare, Curtea
de Apel Constanța, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, înregistrează
dosarul sub nr. 32/36 din 10 ianuarie 2013, având ca obiect excepție nelegalitate
act administrativ.
Prin întâmpinare, pârâtul M.A.I. solicită respingerea
excepției de nelegalitate a Ordinului MAI nr. I/625/2011, ca neîntemeiată.
Prin întâmpinare, pârâtul IGPF solicită respingerea
excepției de nelegalitate a Ordinului MAI și a Dispoziției IGPF, ca neîntemeiată.
Hotărârea Curții de apel
Prin sentința civilă nr. 44/CA din 14 februarie
2013, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ
și fiscal, a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamantul P.V. în contradictoriu
cu pârâții Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Tulcea, Garda de Coastă
Constanța, Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției
de Frontieră Română, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță
a reținut următoarele:
Cu privire la Ordinului MAI nr. 600/2005
Referitor la nepublicarea în Monitorul Oficial
a Ordinului nr. 600/2005 care a stat la baza emiterii actului contestat, prima instanță
a reținut că trebuie avute în vedere dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele
de tehnică legislativă - în formularea sa inițială, așa cum a fost publicată în
M. Of. nr. 777/25.08.2004 - incidentă la data emiterii ordinului, care prin
art. 10 alin. (1) instituie o normă cu caracter de principiu general obligatoriu
cu privire la obligativitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea
I, a ordonanțelor și hotărârilor Guvernului, actelor normative ale autorităților
administrative autonome, precum și ordinelor, instrucțiunilor și altor acte normative
emise de organele administrației publice centrale de specialitate.
În aplicarea acestei legi, H.G. nr. 555/2001,
pentru aprobarea Regulamentului privind procedura la nivelul Guvernului pentru elaborarea,
avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare și, ulterior,
H.G. nr. 50/2005, pentru aprobarea aceluiași Regulament și care abrogă H.G. nr.
555/2001 preiau în conținutul lor același principiu enunțat de Legea nr. 24/2000,
respectiv cel al obligativității publicării în Monitorul Oficial al acestor categorii
de acte administrative, însă, în art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 555/2001, preluat
ulterior în art. 28 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005, cele două H.G. au înțeles să
excepteze de la acest regim de publicare - dacă legea nu dispune altfel - "ordinele,
instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementari
din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională".
Împrejurarea că erau acceptate anumite excepții
de la regimul de publicare în Monitorul Oficial rezultă în mod clar din modificările
ulterioare aduse Legii nr. 24/2000, respectiv prin includerea alin. (1
1
)
la art. 10 din lege prin Legea nr. 194/2007. O astfel de reglementare este, într-adevăr,
restrictivă, însă nu se poate aplica unui act administrativ cu caracter normativ
care este anterior intrării ei în vigoare.
Prima instanță a reținut că Ordinul nr. 600/2005
face parte din această categorie, exceptată prin H.G. nr. 555/2001 și respectiv
H.G. nr. 50/2005 de la regimul de publicare în Monitorul Oficial al României, astfel
încât, și actele ulterioare cu caracter individual emise în baza lui sunt valabile.
De asemenea, a apreciat că abrogarea O.U.G.
nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea MAI nu poate fi apreciată ca o cauză
de abrogare implicită a OMAI nr. 600/2005, în condițiile în care trimiterea la
art. 7 și 9 din acest act normativ se referă la abilitatea ministrului de a emite
ordine, inclusiv sub aspectul competențelor de gestiune a resurselor umane, abilitate
menținută și confirmată de actele normative ulterioare.
În acest sens trebuie interpretate și dispozițiile
art. I pct. 2 din Legea nr. 133/2011 pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind
Statutul polițistului care modifică art. 22 alin. (7) stabilind după cum urmează:
„Competențele emiterii actelor administrative privind nașterea, modificarea, suspendarea
și încetarea raportului de serviciu al polițistului se stabilesc, prin ordin al
ministrului administrației și internelor, în condițiile legii."
Prin urmare, prima instanță a reținut că modificarea
menționată nu face decât să confirme și să expliciteze competența ministrului de
reglementare în domeniul gestiunii resurselor umane, iar faptul că în aplicarea
acestor dispoziții nu a fost emis un ordin nou, care să înlocuiască OMAI nr. 600/2005,
nu poate fi interpretat în sensul existenței unui vid legislativ în această materie.
Cu privire la încălcarea competențelor legale
ale persoanelor care pot dispune încetarea raporturilor de serviciu ale polițiștilor,
prima instanță a reținut că, potrivit art. 69 alin. (1) din Legea nr. 360/2002,
„încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului se dispune în mod corespunzător
de către persoanele care, potrivit art. 15, au competența de acordare a gradelor
profesionale", iar art. 15 stabilește că acordarea gradelor profesionale se
face prin avansare de către inspectorul general al Poliției Române și șefii celorlalte
structuri ale Ministerului Administrației și Internelor, potrivit competențelor
stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor, pentru agenții
de poliție.
Prin urmare, însăși dispoziția legală menționată
recunoaște abilitarea ministrului administrației și internelor de a reglementa prin
ordin competențele în ceea ce privește acordarea gradelor profesionale pentru agenții
de poliție.
Față de cele arătate, prima instanță a apreciat
că motivele de nelegalitate invocate de reclamant cu privire la Ordinul MAI nr.
600/2005 nu se verifică, excepția de nelegalitate urmând a fi respinsă ca nefondată.
Cu privire la Ordinul MA.I. nr. I/652 din 30
iunie 2011
Prin acest ordin a fost aprobată organigrama și
numărul de posturi repartizate structurilor Poliției de Frontieră.
Emiterea Ordinului nr. I/652 din 30 ianuarie 2011
privind reorganizarea structurilor subordonate nemijlocit Inspectoratului General
al Poliției de Frontieră și inspectoratelor județene ale Poliției de Frontieră Române
a fost justificată și a avut drept scop încadrarea unităților în limitele fondurilor
bugetare aprobate Ministerului Administrației și Internelor prin Legea nr. 286/2010
a bugetului de stat pe anul 2011.
Fată de conținutul său, actul administrativ menționat
nu este un act cu caracter normativ, deoarece nu se constituie în norme cu caracter
general, aplicabile unui număr nelimitat de situații și cu un anumit grad de repetabilitate.
Prin acest ordin se aprobă structura organizatorică a MAI și a structurilor subordonate,
precum și statul de funcții, anexele având caracter clasificat, situație în care
nu există obligația publicării lui în Monitorul Oficial, conform art. 11 din
Legea nr. 24/2000, modificată și completată.
Prin urmare, Ordinul MAI nr. 1/652 din 30
iunie 2011 produce efectele pentru care a fost emis, iar în temeiul lui a operat
o reorganizare efectivă și reală a instituției pârâte, în cadrul căreia au fost
reduse posturi, inclusiv postul deținut de reclamant.
Prima instanță a apreciat că nu este în măsură
să facă o analiză a legalității ordinului decât din punct de vedere formal, fără
a avea posibilitatea de a verifica oportunitatea măsurilor luate, respectiv condițiile
în care s-a realizat restructurarea posturilor și motivele pentru care au fost restructurate
anumite posturi și păstrate altele, astfel de competențe excedând atribuțiilor puterii
judecătorești.
Totodată, dispozițiile art. 130 alin. (3) din
Ordinul MAI nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unitățile
MAI, referitoare la consultarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici în perspectiva
reorganizării, nu sunt aplicabile polițiștilor, ci se referă la încetarea raporturilor
de serviciu/muncă ale funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul
MAI, neputând fi avute în vedere în prezenta cauză.
De asemenea, împrejurarea că, ulterior, prin Ordinul
MAI nr. I/S/602 emis la data de 04 noiembrie 2011 s-a dispus retragerea funcțiilor
vacante aflate în finanțare în statele de organizare ale structurilor MAI în vederea
constituirii rezervei ministerului pentru absolvenții promoțiilor anului 2011 nu
este de natură a atrage nelegalitatea ordinului în discuție, fiind o situație intervenită
după emiterea ordinului contestat.
În concluzie, prima instanță a apreciat că, în
egală măsură, criticile aduse de reclamant Ordinului MAI nr. 1/652 din 30 iunie
2011 nu sunt de natură a atrage nelegalitatea acestuia.
Calea de atac exercitată
Împotriva sentinței curții de apel a formulat
recurs în termen legal reclamantul P.V., invocând dispozițiile art. 304 pct. 3,
8, 9 și 304
1
C. proc. civ., art. 10 alin. (2) și art. 20 din Legea
nr. 554/2004, precum și art. 27 alin. (3) și (4) din Legea nr. 2/2013.
Recurentul a susținut că:
• sentința a fost pronunțată de o instanță necompetentă
material, în raport de dispozițiile art. 27 alin. (3) și (4) din Legea nr. 2/2013,
privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor, fiind obligatorie trimiterea
dosarului pe cale administrativă la Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ
și fiscal, ca instanță devenită competentă după materie;
• „instanța a interpretat greșit actul juridic
dedus judecății (…) deoarece excepția de nelegalitate fusese invocată în dosarul
de fond de la Tribunalul Tulcea, de acest act depinzând soluționarea litigiului
pe fond”;
• citând dispozițiile art. 4 alin. (1) și
art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, recurentul conchide că a respectat condițiile
de invocare a excepției de nelegalitate;
• la dosarul cauzei nu s-a depus ordinul atacat
și documentația aferentă.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza în raport cu actele și lucrările
dosarului, de criticile formulate de recurent, precum și de reglementările legale
incidente, inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată
că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Referitor la competența curții de apel
Curtea de Apel Constanța, ca instanță de contencios
administrativ a fost învestită să se pronunțe asupra excepției de nelegalitate a
Ordinelor MAI nr. 600/2005 și nr. I/652/2011 prin încheierea Tribunalului Tulcea,
secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, din data de 10 ianuarie 2013.
Înalta Curte constată că, la data soluționării
cauzei, respectiv 14 februarie 2013, nu intrase în vigoare Legea nr. 2/2013 privind
unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea
punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel încât acest
act normativ nu este aplicabil.
Norma citată de recurent, cuprinsă în art. XXIII
alin. (3) din această lege are, în realitate, următorul cuprins: „procesele în curs
de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal
aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și
care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale”.
Or, „potrivit prezentei legi”: art. IV, care a
modificat art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,
dispune că litigiile „care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public
sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului,
cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor
instanțe”.
Cum prin hotărârea atacată nu s-a soluționat un
litigiu care privește raportul de serviciu al funcționarului public, ci o excepție
de nelegalitate care vizează acte administrative emise de un organ central, rezultă
că acest motiv de recurs este nefondat, curtea de apel fiind competentă material
în temeiul art. 4 alin. (1) raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
privind contenciosul administrativ.
Referitor la excepția de nelegalitate
În această privință, Înalta Curte remarcă lipsa
oricărei critici concrete la adresa sentinței primei instanțe, recurentul limitându-se
la a reproduce conținutul motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și
9 C. proc. civ..
Susținerea potrivit căreia au fost respectate
toate condițiile de invocare a excepției de nelegalitate nu are legătură cu soluția
curții de apel care a examinat „fondul” excepției de nelegalitate, nereținând că
ar fi incident vreun „fine de neprimire”.
Nici nemulțumirea referitoare la „nedepunerea
ordinului atacat și documentației aferente” nu poate genera vreo consecință juridică,
atât timp cât Ordinul nr. I/652 din 30 iunie 2011 al MAI se găsește la dosar, iar
motivele de nelegalitate invocate nu necesită examinarea documentației pe baza căreia
a fost emis.
Prima instanță a stabilit corect că Ordinul MAI
nr. 600/2005 pentru aprobarea competențelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului
administrației și internelor, secretarilor de stat, secretarului general și șefilor/comandanților
unităților MAI deși este un act administrativ cu caracter normativ nu a fost publicat
în Monitorul Oficial întrucât la momentul adoptării sale erau în vigoare prevederile
art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile la nivelul Guvernului pentru
elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare
aprobat prin H.G. nr. 50/2005 care stabileau imperativ că „nu sunt supuse regimului
de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I (…) ordinele (…) cu caracter
normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică
și siguranță națională”.
Cât privește conformitatea dispozițiilor actului
administrativ normativ (atacat global de autorul excepției), cu dispozițiile
art. 15 alin. (1) lit. c) și m art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002
privind statutul polițistului, în mod evident nu se degajă „contradicția” pe care
o afirmă recurentul, ordinul nefăcând altceva decât să asigure punerea în executare
a prevederii legale cu forță juridică superioară, citate la pct. 3 din considerente,
în baza căreia a fost emis.
De altfel, jurisprudența Înaltei Curți de Casație
și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, reliefată de exemplu prin
deciziile nr. 3626/2007, nr. 4430/2009, nr. 1565/2011, nr. 33/2014 și nr. 1017/2014
este constantă în sensul afirmării legalității OMAI nr. 600/2005.
Cât privește OMAI nr. I/652 din 30 iunie 2011
privind reorganizarea structurilor subordonate nemijlocit IGPF, în raport de calificarea
acestuia de act administrativ individual, sunt incidente dispozițiile art. 11
alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative, potrivit cărora nu era supus regimului de publicare
în Monitorul Oficial al României.
În fine, după cum bine a punctat judecătorul de
la curtea de apel, evoluția ulterioară a funcțiilor (posturilor) vacante și modul
cum au fost acestea gestionate de structurile MAI exced cadrului excepției de nelegalitate,
aceste aspecte urmând a fi tranșate de judecătorul fondului cauzei, în raport de
probele administrate.
Conchizând, Înalta Curte constată că nu există
motive care să atragă modificarea ori casarea sentinței, astfel încât, în temeiul
art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se
va respinge recursul de față ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.V. prin Sindicatul
Democratic al Bugetarilor din România împotriva sentinței civile nr. 44/CA din 14
februarie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ
și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie
2014.