ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4763/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cadrul procesual Prin cererea adresată inițial Tribunalului Tulcea la data de 30 noiembrie 2011 și înregistrată sub nr. 4621/88/2011, reclamantul P.V. a solicitat anularea deciziei prin care a fost pus la dispoziție, a examenelor scrise organizate pentru departajare la 29 iulie 2011 și a celor de interviu susținute la 12 august 2011, pentru SPF Chilia Veche și 17 august 2011 pentru SPF Pardina și a Deciziei nr. 798932 din 07 octombrie 2011, prin care pârâta a decis încetarea raporturilor sale de muncă cu unitatea, precum și reintegrarea sa în funcția deținută anterior și plata drepturilor sale salariale până la repunerea în funcție.

La data de 11 octombrie 2012, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a Ordinelor MAI nr. 600/2005 și nr. I/652/2011. La data de 30 octombrie 2012, reclamantul a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Tulcea, solicitând admiterea acesteia și declinarea dosarului în favoarea Curții de Apel Constanța în vederea soluționării excepției de nelegalitate a Ordinelor MAI nr. 600/2005 și nr. I/652/2011. Prin Încheierea de ședință din data de 06 decembrie 2012, s-a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Tulcea, în ceea ce privește soluționarea excepției de nelegalitate a Ordinelor MAI nr. 600/2005 și nr. I/652/2011, iar în temeiul art. 4 alin. (1) și art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, a fost sesizată Curtea de Apel Constanța, secția contencios administrativ, cu excepția de nelegalitate a Ordinelor MAI nr. 600/2005 și nr. I/652/2011, fiind suspendată judecata cauzei.

Primind cauza spre competentă soluționare, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, înregistrează dosarul sub nr. 32/36 din 10 ianuarie 2013, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ. Prin întâmpinare, pârâtul M.A.I. solicită respingerea excepției de nelegalitate a Ordinului MAI nr. I/625/2011, ca neîntemeiată. Prin întâmpinare, pârâtul IGPF solicită respingerea excepției de nelegalitate a Ordinului MAI și a Dispoziției IGPF, ca neîntemeiată. Hotărârea Curții de apel Prin sentința civilă nr. 44/CA din 14 februarie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamantul P.V.

în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Tulcea, Garda de Coastă Constanța, Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Română, ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Cu privire la Ordinului MAI nr. 600/2005 Referitor la nepublicarea în Monitorul Oficial a Ordinului nr. 600/2005 care a stat la baza emiterii actului contestat, prima instanță a reținut că trebuie avute în vedere dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă - în formularea sa inițială, așa cum a fost publicată în M. Of.

nr. 777/25.08.2004 - incidentă la data emiterii ordinului, care prin art. 10 alin. (1) instituie o normă cu caracter de principiu general obligatoriu cu privire la obligativitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordonanțelor și hotărârilor Guvernului, actelor normative ale autorităților administrative autonome, precum și ordinelor, instrucțiunilor și altor acte normative emise de organele administrației publice centrale de specialitate. În aplicarea acestei legi, H.G. nr. 555/2001, pentru aprobarea Regulamentului privind procedura la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare și, ulterior, H.G. nr. 50/2005, pentru aprobarea aceluiași Regulament și care abrogă H.G.

nr. 555/2001 preiau în conținutul lor același principiu enunțat de Legea nr. 24/2000, respectiv cel al obligativității publicării în Monitorul Oficial al acestor categorii de acte administrative, însă, în art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 555/2001, preluat ulterior în art. 28 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005, cele două H.G. au înțeles să excepteze de la acest regim de publicare - dacă legea nu dispune altfel - "ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementari din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională". Împrejurarea că erau acceptate anumite excepții de la regimul de publicare în Monitorul Oficial rezultă în mod clar din modificările ulterioare aduse Legii nr. 24/2000, respectiv prin includerea alin. (1 1 ) la art. 10 din lege prin Legea nr. 194/2007.

O astfel de reglementare este, într-adevăr, restrictivă, însă nu se poate aplica unui act administrativ cu caracter normativ care este anterior intrării ei în vigoare. Prima instanță a reținut că Ordinul nr. 600/2005 face parte din această categorie, exceptată prin H.G. nr. 555/2001 și respectiv H.G. nr. 50/2005 de la regimul de publicare în Monitorul Oficial al României, astfel încât, și actele ulterioare cu caracter individual emise în baza lui sunt valabile. De asemenea, a apreciat că abrogarea O.U.G. nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea MAI nu poate fi apreciată ca o cauză de abrogare implicită a OMAI nr. 600/2005, în condițiile în care trimiterea la art. 7 și 9 din acest act normativ se referă la abilitatea ministrului de a emite ordine, inclusiv sub aspectul competențelor de gestiune a resurselor umane, abilitate menținută și confirmată de actele normative ulterioare.

În acest sens trebuie interpretate și dispozițiile art. I pct. 2 din Legea nr. 133/2011 pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului care modifică art. 22 alin. (7) stabilind după cum urmează: „Competențele emiterii actelor administrative privind nașterea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului de serviciu al polițistului se stabilesc, prin ordin al ministrului administrației și internelor, în condițiile legii." Prin urmare, prima instanță a reținut că modificarea menționată nu face decât să confirme și să expliciteze competența ministrului de reglementare în domeniul gestiunii resurselor umane, iar faptul că în aplicarea acestor dispoziții nu a fost emis un ordin nou, care să înlocuiască OMAI nr. 600/2005, nu poate fi interpretat în sensul existenței unui vid legislativ în această materie.

Cu privire la încălcarea competențelor legale ale persoanelor care pot dispune încetarea raporturilor de serviciu ale polițiștilor, prima instanță a reținut că, potrivit art. 69 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, „încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului se dispune în mod corespunzător de către persoanele care, potrivit art. 15, au competența de acordare a gradelor profesionale", iar art. 15 stabilește că acordarea gradelor profesionale se face prin avansare de către inspectorul general al Poliției Române și șefii celorlalte structuri ale Ministerului Administrației și Internelor, potrivit competențelor stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor, pentru agenții de poliție.

Prin urmare, însăși dispoziția legală menționată recunoaște abilitarea ministrului administrației și internelor de a reglementa prin ordin competențele în ceea ce privește acordarea gradelor profesionale pentru agenții de poliție. Față de cele arătate, prima instanță a apreciat că motivele de nelegalitate invocate de reclamant cu privire la Ordinul MAI nr. 600/2005 nu se verifică, excepția de nelegalitate urmând a fi respinsă ca nefondată. Cu privire la Ordinul MA.I. nr. I/652 din 30 iunie 2011 Prin acest ordin a fost aprobată organigrama și numărul de posturi repartizate structurilor Poliției de Frontieră.

Emiterea Ordinului nr. I/652 din 30 ianuarie 2011 privind reorganizarea structurilor subordonate nemijlocit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și inspectoratelor județene ale Poliției de Frontieră Române a fost justificată și a avut drept scop încadrarea unităților în limitele fondurilor bugetare aprobate Ministerului Administrației și Internelor prin Legea nr. 286/2010 a bugetului de stat pe anul 2011. Fată de conținutul său, actul administrativ menționat nu este un act cu caracter normativ, deoarece nu se constituie în norme cu caracter general, aplicabile unui număr nelimitat de situații și cu un anumit grad de repetabilitate. Prin acest ordin se aprobă structura organizatorică a MAI și a structurilor subordonate, precum și statul de funcții, anexele având caracter clasificat, situație în care nu există obligația publicării lui în Monitorul Oficial, conform art. 11 din Legea nr. 24/2000, modificată și completată.

Prin urmare, Ordinul MAI nr. 1/652 din 30 iunie 2011 produce efectele pentru care a fost emis, iar în temeiul lui a operat o reorganizare efectivă și reală a instituției pârâte, în cadrul căreia au fost reduse posturi, inclusiv postul deținut de reclamant. Prima instanță a apreciat că nu este în măsură să facă o analiză a legalității ordinului decât din punct de vedere formal, fără a avea posibilitatea de a verifica oportunitatea măsurilor luate, respectiv condițiile în care s-a realizat restructurarea posturilor și motivele pentru care au fost restructurate anumite posturi și păstrate altele, astfel de competențe excedând atribuțiilor puterii judecătorești.

Totodată, dispozițiile art. 130 alin. (3) din Ordinul MAI nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unitățile MAI, referitoare la consultarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici în perspectiva reorganizării, nu sunt aplicabile polițiștilor, ci se referă la încetarea raporturilor de serviciu/muncă ale funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul MAI, neputând fi avute în vedere în prezenta cauză. De asemenea, împrejurarea că, ulterior, prin Ordinul MAI nr. I/S/602 emis la data de 04 noiembrie 2011 s-a dispus retragerea funcțiilor vacante aflate în finanțare în statele de organizare ale structurilor MAI în vederea constituirii rezervei ministerului pentru absolvenții promoțiilor anului 2011 nu este de natură a atrage nelegalitatea ordinului în discuție, fiind o situație intervenită după emiterea ordinului contestat.

În concluzie, prima instanță a apreciat că, în egală măsură, criticile aduse de reclamant Ordinului MAI nr. 1/652 din 30 iunie 2011 nu sunt de natură a atrage nelegalitatea acestuia. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței curții de apel a formulat recurs în termen legal reclamantul P.V., invocând dispozițiile art. 304 pct. 3, 8, 9 și 304 1 C. proc. civ., art. 10 alin. (2) și art. 20 din Legea nr. 554/2004, precum și art. 27 alin. (3) și (4) din Legea nr. 2/2013.

Recurentul a susținut că: • sentința a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, în raport de dispozițiile art. 27 alin. (3) și (4) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor, fiind obligatorie trimiterea dosarului pe cale administrativă la Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, ca instanță devenită competentă după materie; • „instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății (…) deoarece excepția de nelegalitate fusese invocată în dosarul de fond de la Tribunalul Tulcea, de acest act depinzând soluționarea litigiului pe fond”; • citând dispozițiile art. 4 alin. (1) și art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, recurentul conchide că a respectat condițiile de invocare a excepției de nelegalitate; • la dosarul cauzei nu s-a depus ordinul atacat și documentația aferentă.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. Referitor la competența curții de apel Curtea de Apel Constanța, ca instanță de contencios administrativ a fost învestită să se pronunțe asupra excepției de nelegalitate a Ordinelor MAI nr. 600/2005 și nr. I/652/2011 prin încheierea Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, din data de 10 ianuarie 2013. Înalta Curte constată că, la data soluționării cauzei, respectiv 14 februarie 2013, nu intrase în vigoare Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., astfel încât acest act normativ nu este aplicabil. Norma citată de recurent, cuprinsă în art. XXIII alin. (3) din această lege are, în realitate, următorul cuprins: „procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale”. Or, „potrivit prezentei legi”: art. IV, care a modificat art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, dispune că litigiile „care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.

Cum prin hotărârea atacată nu s-a soluționat un litigiu care privește raportul de serviciu al funcționarului public, ci o excepție de nelegalitate care vizează acte administrative emise de un organ central, rezultă că acest motiv de recurs este nefondat, curtea de apel fiind competentă material în temeiul art. 4 alin. (1) raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Referitor la excepția de nelegalitate În această privință, Înalta Curte remarcă lipsa oricărei critici concrete la adresa sentinței primei instanțe, recurentul limitându-se la a reproduce conținutul motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.. Susținerea potrivit căreia au fost respectate toate condițiile de invocare a excepției de nelegalitate nu are legătură cu soluția curții de apel care a examinat „fondul” excepției de nelegalitate, nereținând că ar fi incident vreun „fine de neprimire”.

Nici nemulțumirea referitoare la „nedepunerea ordinului atacat și documentației aferente” nu poate genera vreo consecință juridică, atât timp cât Ordinul nr. I/652 din 30 iunie 2011 al MAI se găsește la dosar, iar motivele de nelegalitate invocate nu necesită examinarea documentației pe baza căreia a fost emis. Prima instanță a stabilit corect că Ordinul MAI nr. 600/2005 pentru aprobarea competențelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administrației și internelor, secretarilor de stat, secretarului general și șefilor/comandanților unităților MAI deși este un act administrativ cu caracter normativ nu a fost publicat în Monitorul Oficial întrucât la momentul adoptării sale erau în vigoare prevederile art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare aprobat prin H.G.

nr. 50/2005 care stabileau imperativ că „nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I (…) ordinele (…) cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională”. Cât privește conformitatea dispozițiilor actului administrativ normativ (atacat global de autorul excepției), cu dispozițiile art. 15 alin. (1) lit. c) și m art. 69 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, în mod evident nu se degajă „contradicția” pe care o afirmă recurentul, ordinul nefăcând altceva decât să asigure punerea în executare a prevederii legale cu forță juridică superioară, citate la pct. 3 din considerente, în baza căreia a fost emis.

De altfel, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, reliefată de exemplu prin deciziile nr. 3626/2007, nr. 4430/2009, nr. 1565/2011, nr. 33/2014 și nr. 1017/2014 este constantă în sensul afirmării legalității OMAI nr. 600/2005. Cât privește OMAI nr. I/652 din 30 iunie 2011 privind reorganizarea structurilor subordonate nemijlocit IGPF, în raport de calificarea acestuia de act administrativ individual, sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora nu era supus regimului de publicare în Monitorul Oficial al României.

În fine, după cum bine a punctat judecătorul de la curtea de apel, evoluția ulterioară a funcțiilor (posturilor) vacante și modul cum au fost acestea gestionate de structurile MAI exced cadrului excepției de nelegalitate, aceste aspecte urmând a fi tranșate de judecătorul fondului cauzei, în raport de probele administrate. Conchizând, Înalta Curte constată că nu există motive care să atragă modificarea ori casarea sentinței, astfel încât, în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.V. prin Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România împotriva sentinței civile nr. 44/CA din 14 februarie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2014.