ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1499/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1499/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la data de 19

octombrie 2010, T.G. în calitate de intimat-reclamant în dosarul nr.

2266/95/2010 al Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a

invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din

Ordinul nr. 1501/2006 emis de MAI, raportat la prevederile Codului Fiscal și

cele ale art. 44 din Constituția României.

Prin încheierea din

13 decembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal a admis cererea de sesizare, a sesizat Curtea de Apel București cu

soluționarea excepției de nelegalitate a art. 7 lit. j) din Ordinul nr.

1501/2006 a MAI și a suspendat judecata cauzei, până la soluționarea

irevocabilă a excepției de nelegalitate, reținând că de actul administrativ

atacat ca nelegal - Ordinul nr. 1501/2006, art. 7 alin. (1), depinde

soluționarea litigiului, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ

și fiscal, iar prin Sentința nr. 2338 din 25 martie 2011 s-a admis excepția

necompetenței teritoriale și s-a declinat competența în favoarea Curții de Apel

Craiova. Constatând ivit un conflict negativ de competență a fost sesizată ICCJ

cu soluționarea conflictului.

ICCJ prin Decizia nr.

2995 din 24 mai 2011 a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal sub nr. 2166/54/2011

de Apel

Prin Sentința nr. 629

din 2 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova a fost respinsă excepția de

nelegalitate a art. 7 lit. j) din Ordinul nr. 1501/2006 al MAI, invocată de

reclamantul T.G. în contradictoriu cu pârâții INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI

GORJ - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI

AUTOVEHICULE și MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că obiectul excepției de nelegalitate îl

constituie dispozițiile art. 7 lit. j) din Ordinul MAI nr. 1501 din 13

noiembrie 2006, act administrativ unilateral cu caracter normativ, ce

reglementează procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea

autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor.

Dispozițiile art. 7

alin. (1) din Ordinul MAI nr. 1501/2006 reglementează documentele necesare, în

vederea înmatriculării permanente sau a înmatriculării temporare, a unui

autovehicul, fiind enumerată, la lit. j), dovada plății taxei speciale pentru

autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii, necesară începând cu

data de 1 ianuarie 2007.

Reglementarea acestei

condiții de formă este justificată prin modificarea Legii nr. 571/2003,

respectiv introducerea Capitolului II

1

privind taxe speciale pentru

autoturisme și autovehicule.

Dispozițiile art.

214, din cadrul acestui capitol, reglementează condițiile de exigibilitate și

plată a taxei speciale la bugetul de stat, cu ocazia primei înmatriculări în

România.

Începând cu data de 1

iulie 2008 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe

poluare pentru autovehicule, iar prevederile art. 14 alin. (2) cuprind

dispoziții exprese de abrogare a normelor fiscale privind taxa specială pentru

autovehicule, reglementând prin art. 1 alin. (1), taxa pe poluare pentru

autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se

gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării

programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Potrivit normelor

metodologice de aplicare, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei

înmatriculări a unui autovehicul în România, sau la repunerea în circulație a

unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care

se face referire la art. 3 și 9 din O.U.G. nr. 50/2008.

Instanța a constatat

că prevederile art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 nu

stabilesc obligația plății unei taxe cu ocazia înmatriculării unui autovehicul,

ci condiționează doar înmatricularea acestuia de depunerea documentului care

dovedește respectarea dispozițiilor legale ce reglementează sistemul de taxare

național.

Practic, prin

dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 se

asigură respectarea sistemului de impozitare național în materia înmatriculării

autovehiculelor.

Titularul excepției

de nelegalitate invocă nerespectarea dispozițiilor art. 44 din Constituția

republicată, precizând că obligarea la depunerea dovezii de plată a taxei de

poluare, condiție de formă apreciată ca fiind obligatorie la momentul înmatriculării,

îi îngrădește dreptul de folosință asupra autoturismului, contrar principiului

constituțional al garanțiilor dreptului de proprietate, ori, instanța de fond a

constatat că potrivit art. 44 alin. (7), dreptul de proprietate obligă la

respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei

vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii

sau obiceiului, revin proprietarului.

Din economia art. 1

și 5 din O.U.G. nr. 50/2008 rezultă finalitatea colectării taxei de poluare,

tocmai în vederea dezvoltării unor programe naționale de mediu, această

finalitate rezultând și din expunerea de motive a actului normativ, potrivit

căreia rațiunea legiferării taxei, rezidă în scopul asigurării protecției

mediului, prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea

calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de

legislația comunitară în domeniu.

Instanța a constatat

că, prin dispozițiilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se

reglementează dreptul persoanelor fizice sau juridice, la respectarea bunurilor

sale, sub corectivul dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră

necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general

sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a

amenzilor.

Jurisprudența

europeană a drepturilor și libertăților fundamentale recunoaște o marjă largă

de apreciere asupra cristalizării reglementărilor fiscale, în raport de

necesitățile economice, sociale sau politice, aceste necesități fiind apreciate

prin prisma interesului general și cu consacrarea unui raport de

proporționalitate între scopul urmărit prin măsura de atingere a dreptului de

proprietate al persoanelor fizice și juridice și mijloacele efective utilizate.

În speță, interesul

general este datorat necesității finanțării unor politici de mediu, iar

consacrarea de către legiuitorul delegat al unei taxe speciale, corelative

folosinței autovehiculelor, constituie o măsură proporțională scopului urmărit.

Pe de altă parte,

ceea ce invocă titularul excepției de nelegalitate nu constituie o cauză de

nulitate a actului administrativ unilateral, cu caracter normativ, ci o

interpretare a noțiunii de „taxă specială pentru autoturisme și autovehicule

datorată, potrivit legii".

Ca natură juridică,

taxa de poluare constituie o taxă specială iar noțiunea de taxă datorată

„potrivit legii", este susceptibilă de o interpretare extensivă, incluzând

atât legea, cât și alte acte normative .

de T.G.

Prin motivele de

recurs formulate, recurentul a criticat hotărârea instanței de fond ca

netemeinică și nelegală, arătând că instanța a interpretat greșit actele deduse

judecății și a fost aplicată greșit legea, întrucât nu s-a înțeles că a fost

invocată excepția de nelegalitate în raport de codul fiscal în vigoare, din

care au fost abrogate articolele 214

1

- 214

3

, care erau

temeiul juridic al art. 7 lit. j) din Ordinul MAI nr. 1501/2006, care nu a

suferit modificări legislative. A susținut că în această materie acum există un

vid legislativ.

Recurentul a susținut

că instanța verificând actul administrativ a cărui nelegalitate a fost

invocată, prin raportare la dispozițiile Codului fiscal, poate constata că

O.U.G. nr. 50/2008 nu este un act normativ cu forță juridică superioară în

temeiul și în executarea căruia să fi fost emis Ordinul nr. 1501/2006.

Recurentul a susținut

că taxa specială stipulată expres la lit. j) este rămasă fără temei legal din

moment ce dispozițiile art. 214

1

- 214

3

din Codul fiscal

în vigoare la acea dată, au fost abrogate, iar ordinul nu a suferit modificare

legislativă. S-a susținut că O.G. nr. 50/2008 nu poate fi aplicat deoarece

modifică dispoziții din Codul fiscal, iar orice modificare a acestui cod se

face numai prin lege.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează:

Taxa specială pentru

autoturisme și autovehicule a fost reglementată de Legea nr. 571/2003 privind

Codul fiscal (art. 214

1

- art. 214

3

), în perioada 1

ianuarie 2007 - 1 iulie 2008, dar și de O.U.G. nr. 50/2008, începând cu data de

1 iulie 2008.

Art. 7 alin. (1) lit.

j) din Ordinul MAI nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării,

înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau

pentru probe a vehiculelor prevede că înmatricularea permanentă sau

înmatricularea temporară se efectuează în baza unor documente, printre care,

începând cu data de 1 ianuarie 2007, se numără și dovada plății taxei speciale

pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.

Astfel, instanța

reține că actul administrativ unilateral cu caracter normativ aflat în discuție

a fost emis în aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 19 din O.U.G. nr.

195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, în forma în

vigoare în perioada de referință.

Ordinul contestat nu

reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în contextul în

care această taxă constituie, în mod concret, obiectul criticii exprimate în

cererea de recurs.

În procedura

reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, instanța de

contencios administrativ învestită cu soluționarea unei excepții de

nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ

supus analizei cu actele normative care au forță juridică superioară, în

temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul

ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5)

din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de

tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

De asemenea, Înalta

Curte reține faptul că sintagma „taxă stabilită potrivit legii", utilizată

de către legiuitor în cuprinsul normei care face obiectul excepției de

nelegalitate, nu este restrictivă, adică nu face trimitere la un anume act

normativ, ci la întregul ansamblu normativ în vigoare.

Prin urmare, având în

vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2008, „la data

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență - 1 iulie 2008 - se abrogă

art. 214

1

- art. 214

3

din Legea nr. 571/2003 privind

Codul fiscal", care reglementau taxa specială de primă înmatriculare, în

situația de față nu există un vid legislativ, întrucât „taxa specială,

stabilită potrivit legii" este reprezentată de taxa de poluare pentru

autovehicule, instituită de prevederile O.U.G. nr. 50/2008.

În conformitate cu

dispozițiile art. 4 alin. (1) din această ultimă reglementare se instituie

obligația de plată a taxei care intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui

autovehicul în România, iar potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (4) din același

act normativ, persoana fizică sau persoana juridică care intenționează să

înmatriculeze autovehiculul trebuie să achite contravaloarea acestei taxe,

într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele

Administrației Fondului pentru Mediu.

Ca atare, față de

împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect

prevederile normative anterior indicate, Înalta Curte, în temeiul art. 312

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și 28 din Legea nr.

554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

formulat de T.G. împotriva Sentinței nr. 629 din 2 decembrie 2011 a Curții de

Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2012.