ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1499/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea formulată la data de 19 octombrie 2010, T.G. în calitate de intimat-reclamant în dosarul nr. 2266/95/2010 al Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul nr. 1501/2006 emis de MAI, raportat la prevederile Codului Fiscal și cele ale art. 44 din Constituția României.

Prin încheierea din 13 decembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea de sesizare, a sesizat Curtea de Apel București cu soluționarea excepției de nelegalitate a art. 7 lit. j) din Ordinul nr. 1501/2006 a MAI și a suspendat judecata cauzei, până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate, reținând că de actul administrativ atacat ca nelegal - Ordinul nr. 1501/2006, art. 7 alin. (1), depinde soluționarea litigiului, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, iar prin Sentința nr. 2338 din 25 martie 2011 s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Craiova.

Constatând ivit un conflict negativ de competență a fost sesizată ICCJ cu soluționarea conflictului. ICCJ prin Decizia nr. 2995 din 24 mai 2011 a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. 2166/54/2011 2. Hotărârea Curții de Apel Prin Sentința nr. 629 din 2 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova a fost respinsă excepția de nelegalitate a art. 7 lit. j) din Ordinul nr. 1501/2006 al MAI, invocată de reclamantul T.G. în contradictoriu cu pârâții INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI

GORJ - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI

AUTOVEHICULE și MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că obiectul excepției de nelegalitate îl constituie dispozițiile art. 7 lit. j) din Ordinul MAI nr. 1501 din 13 noiembrie 2006, act administrativ unilateral cu caracter normativ, ce reglementează procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor.

Dispozițiile art. 7 alin. (1) din Ordinul MAI nr. 1501/2006 reglementează documentele necesare, în vederea înmatriculării permanente sau a înmatriculării temporare, a unui autovehicul, fiind enumerată, la lit. j), dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii, necesară începând cu data de 1 ianuarie 2007. Reglementarea acestei condiții de formă este justificată prin modificarea Legii nr. 571/2003, respectiv introducerea Capitolului II 1 privind taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule. Dispozițiile art. 214, din cadrul acestui capitol, reglementează condițiile de exigibilitate și plată a taxei speciale la bugetul de stat, cu ocazia primei înmatriculări în România.

Începând cu data de 1 iulie 2008 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, iar prevederile art. 14 alin. (2) cuprind dispoziții exprese de abrogare a normelor fiscale privind taxa specială pentru autovehicule, reglementând prin art. 1 alin. (1), taxa pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Potrivit normelor metodologice de aplicare, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și 9 din O.U.G.

nr. 50/2008. Instanța a constatat că prevederile art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 nu stabilesc obligația plății unei taxe cu ocazia înmatriculării unui autovehicul, ci condiționează doar înmatricularea acestuia de depunerea documentului care dovedește respectarea dispozițiilor legale ce reglementează sistemul de taxare național. Practic, prin dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 se asigură respectarea sistemului de impozitare național în materia înmatriculării autovehiculelor.

Titularul excepției de nelegalitate invocă nerespectarea dispozițiilor art. 44 din Constituția republicată, precizând că obligarea la depunerea dovezii de plată a taxei de poluare, condiție de formă apreciată ca fiind obligatorie la momentul înmatriculării, îi îngrădește dreptul de folosință asupra autoturismului, contrar principiului constituțional al garanțiilor dreptului de proprietate, ori, instanța de fond a constatat că potrivit art. 44 alin. (7), dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. Din economia art. 1 și 5 din O.U.G.

nr. 50/2008 rezultă finalitatea colectării taxei de poluare, tocmai în vederea dezvoltării unor programe naționale de mediu, această finalitate rezultând și din expunerea de motive a actului normativ, potrivit căreia rațiunea legiferării taxei, rezidă în scopul asigurării protecției mediului, prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în domeniu. Instanța a constatat că, prin dispozițiilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se reglementează dreptul persoanelor fizice sau juridice, la respectarea bunurilor sale, sub corectivul dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.

Jurisprudența europeană a drepturilor și libertăților fundamentale recunoaște o marjă largă de apreciere asupra cristalizării reglementărilor fiscale, în raport de necesitățile economice, sociale sau politice, aceste necesități fiind apreciate prin prisma interesului general și cu consacrarea unui raport de proporționalitate între scopul urmărit prin măsura de atingere a dreptului de proprietate al persoanelor fizice și juridice și mijloacele efective utilizate. În speță, interesul general este datorat necesității finanțării unor politici de mediu, iar consacrarea de către legiuitorul delegat al unei taxe speciale, corelative folosinței autovehiculelor, constituie o măsură proporțională scopului urmărit.

Pe de altă parte, ceea ce invocă titularul excepției de nelegalitate nu constituie o cauză de nulitate a actului administrativ unilateral, cu caracter normativ, ci o interpretare a noțiunii de „taxă specială pentru autoturisme și autovehicule datorată, potrivit legii". Ca natură juridică, taxa de poluare constituie o taxă specială iar noțiunea de taxă datorată „potrivit legii", este susceptibilă de o interpretare extensivă, incluzând atât legea, cât și alte acte normative . 3. Recursul declarat de T.G.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul a criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că instanța a interpretat greșit actele deduse judecății și a fost aplicată greșit legea, întrucât nu s-a înțeles că a fost invocată excepția de nelegalitate în raport de codul fiscal în vigoare, din care au fost abrogate articolele 214 1 - 214 3 , care erau temeiul juridic al art. 7 lit. j) din Ordinul MAI nr. 1501/2006, care nu a suferit modificări legislative. A susținut că în această materie acum există un vid legislativ. Recurentul a susținut că instanța verificând actul administrativ a cărui nelegalitate a fost invocată, prin raportare la dispozițiile Codului fiscal, poate constata că O.U.G.

nr. 50/2008 nu este un act normativ cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea căruia să fi fost emis Ordinul nr. 1501/2006. Recurentul a susținut că taxa specială stipulată expres la lit. j) este rămasă fără temei legal din moment ce dispozițiile art. 214 1 - 214 3 din Codul fiscal în vigoare la acea dată, au fost abrogate, iar ordinul nu a suferit modificare legislativă. S-a susținut că O.G. nr. 50/2008 nu poate fi aplicat deoarece modifică dispoziții din Codul fiscal, iar orice modificare a acestui cod se face numai prin lege. II.

Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost reglementată de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (art. 214 1 - art. 214 3 ), în perioada 1 ianuarie 2007 - 1 iulie 2008, dar și de O.U.G.

nr. 50/2008, începând cu data de 1 iulie 2008. Art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul MAI nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor prevede că înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează în baza unor documente, printre care, începând cu data de 1 ianuarie 2007, se numără și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii. Astfel, instanța reține că actul administrativ unilateral cu caracter normativ aflat în discuție a fost emis în aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare în perioada de referință.

Ordinul contestat nu reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în contextul în care această taxă constituie, în mod concret, obiectul criticii exprimate în cererea de recurs. În procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative care au forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

De asemenea, Înalta Curte reține faptul că sintagma „taxă stabilită potrivit legii", utilizată de către legiuitor în cuprinsul normei care face obiectul excepției de nelegalitate, nu este restrictivă, adică nu face trimitere la un anume act normativ, ci la întregul ansamblu normativ în vigoare. Prin urmare, având în vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2008, „la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență - 1 iulie 2008 - se abrogă art. 214 1 - art. 214 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal", care reglementau taxa specială de primă înmatriculare, în situația de față nu există un vid legislativ, întrucât „taxa specială, stabilită potrivit legii" este reprezentată de taxa de poluare pentru autovehicule, instituită de prevederile O.U.G.

nr. 50/2008. În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (1) din această ultimă reglementare se instituie obligația de plată a taxei care intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (4) din același act normativ, persoana fizică sau persoana juridică care intenționează să înmatriculeze autovehiculul trebuie să achite contravaloarea acestei taxe, într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu. Ca atare, față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior indicate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul formulat de T.G. împotriva Sentinței nr. 629 din 2 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2012.