ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 283/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 283/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la data de 10 ianuarie

2011, C.D. în calitate de reclamantă în dosarul nr. 6627/95/2010 al Curții de

Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a invocat excepția de nelegalitate a

dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul nr. 1501/2006 emis de MAI,

raportat la prevederile Codului Fiscal și cele ale art. 44 din Constituția

României.

Prin încheierea din

26 ianuarie 2011, Curtea de Apel Craiova a admis cererea reclamantei C.D.,

constatând că excepția de nelegalitate invocată are legătură cu obiectul cauzei

deduse judecății și a dispus sesizarea Curții de Apel București cu soluționarea

excepției de nelegalitate a art. 7 lit. j) a Ordinului nr. 1501/2006 a MAI.

Prin încheierea

pronunțată la data de 13 mai 2011, Curtea de Apel București a admis excepția

necompetenței teritoriale, a declinat competența soluționării cauzei la Curtea

de Apel Craiova și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis

dosarul la ICCJ pentru soluționarea acestuia.

Prin Decizia nr. 3905

din 12 iulie 2011, ICCJ a stabilit competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal,

reținând că Ministerul Administrației și Internelor nu este parte în cauză,

având doar calitatea de emitent al actului atacat, iar părțile din litigiul

dedus judecății nu au domiciliul sau sediul în raza Curții de Apel București.

de Apel

Prin Sentința nr. 435

din 5 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova a fost respinsă excepția de

nelegalitate invocată de reclamanta C.D. în contradictoriu cu pârâții

INSTITUȚIA PREFECTULUI GORJ - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE

CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A AUTOVEHICULELOR și MAI.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că excepția de inadmisibilitate a

excepției de nelegalitate promovată împotriva unui act administrativ unilateral

cu caracter normativ, invocată de către intimatul Ministerul Administrației și

Internelor, prin întâmpinarea depusă la dosar, este neîntemeiată și a fost

respinsă ca atare.

Instanța de fond a

excepției de nelegalitate a reținut că obiectul excepției de nelegalitate este

determinat, prin art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, ca

fiind actul administrativ cu caracter unilateral, atât în privința actelor

administrative unilaterale cu caracter individual, cât și în privința actelor

administrative cu caracter normativ.

Instanța a constatat

că includerea actelor administrative unilaterale cu caracter normativ, în

obiectul excepției de nelegalitate, corespunde scopului declarat al Legii nr.

262/2007, în același sens fiind și jurisprudența instanței supreme, ulterioară

intrării în vigoare a Legii nr. 262/2007, care a reținut în esență

admisibilitatea promovării excepției de nelegalitate privind un act

administrativ unilateral, cu caracter normativ.

De asemenea, instanța

a reținut că obiectul excepției de nelegalitate, astfel cum a fost invocat de

către C.D., în cuprinsul dosarului nr. 6627/95/2010 al Curții de Apel Craiova,

îl constituie dispozițiile art. 7 lit. j) din Ordinul MAI nr. 1501 din 13

noiembrie 2006, act administrativ unilateral cu caracter normativ, care reglementează

procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de

circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor.

Dispozițiile art. 7

alin. (1) din Ordinul MAI nr. 1501/2006 reglementează documentele necesare, în

vederea înmatriculării permanente sau a înmatriculării temporare, a unui

autovehicul, fiind enumerată, la lit. j, dovada plății taxei speciale pentru

autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii, necesară începând cu

data de 1 ianuarie 2007.

Reglementarea acestei

condiții de formă este justificată prin modificarea Legii nr. 571/2003,

respectiv introducerea Capitolului II

1

privind taxe speciale pentru

autoturisme și autovehicule.

Dispozițiile art.

214, din cadrul acestui capitol, reglementează condițiile de exigibilitate și

plată a taxei speciale la bugetul de stat, cu ocazia primei înmatriculări în

România.

Începând cu data de 1

iulie 2008 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe

poluare pentru autovehicule.

Actul normativ mai

sus menționat cuprinde, în textul art. 14 alin. (2), dispoziții exprese de

abrogare a normelor fiscale privind taxa specială pentru autovehicule,

reglementând prin art. 1 alin. (1), taxa de poluare pentru autovehicule, care

constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de

Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și

proiectelor pentru protecția mediului.

Potrivit normelor

metodologice de aplicare, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei

înmatriculări a unui autovehicul în România, sau la repunerea în circulație a

unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care

se face referire la art. 3 și 9 din O.U.G. nr. 50/2008.

Instanța a reținut că

titularul excepției de nelegalitate a invocat nerespectarea dispozițiilor art.

44 din Constituția republicată, precizând că obligarea la depunerea dovezii de

plată a taxei de poluare, condiție de formă apreciată ca fiind obligatorie la

momentul înmatriculării, îi îngrădește dreptul de folosință asupra

autoturismului, contrar principiului constituțional al garanțiilor dreptului de

proprietate, însă instanța constată că, potrivit art. 44 alin. (7), dreptul de

proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și

asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea sarcinilor care, potrivit

legii sau obiceiului, revin proprietarului.

Din economia art. 1

și 5 din O.U.G. nr. 50/2008 rezultă finalitatea colectării taxei de poluare,

tocmai în vederea dezvoltării unor programe naționale de mediu, această

finalitate rezultând și din expunerea de motive a actului normativ, potrivit

căreia rațiunea legiferării taxei, rezidă în scopul asigurării protecției

mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității

aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația

comunitară în domeniu.

Instanța a constatat

că, prin dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se reglementează

dreptul persoanelor fizice sau juridice, la respectarea bunurilor sale, sub

corectivul dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare

pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru

a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.

Jurisprudența

europeană a drepturilor și libertăților fundamentale recunoaște o marjă largă

de apreciere asupra cristalizării reglementărilor fiscale, în raport de

necesitățile economice, sociale sau politice, aceste necesități fiind apreciate

prin prisma interesului general și cu consacrarea unui raport de

proporționalitate între scopul urmărit prin măsura de atingere a dreptului de

proprietate al persoanelor fizice și juridice și mijloacele efective utilizate.

Instanța a constatat

că titularul excepției de nelegalitate nu invocă o cauză de nulitate a actului

administrativ unilateral cu caracter normativ, ci o interpretare a noțiunii de

„taxă specială pentru autoturisme și autovehicule datorată, potrivit

legii".

Instanța a reținut că

taxa de poluare constituie o taxă specială, nefiind inclusă în cadrul general

al obligațiilor fiscale, stabilite de Legea nr. 571/2003, căci instituirea

taxei de poluare prezintă o finalitate diferită față de sistemul general de

taxe și impozite, iar procedura de stabilire a obligației de plată este

derogatorie de la normele de procedură fiscală, apreciind că noțiunea de taxă

datorată „potrivit legii" este susceptibilă de o interpretare extensivă,

incluzând atât legea, cât și alte acte normative.

de C.D.

Recurenta a criticat

soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, întrucât instanța a

interpretat greșit actele deduse judecății, arătând că nu a fost depusă la

dosar toată documentația care a stat la baza emiterii actului atacat.

De asemenea, s-a

arătat că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale, întrucât din

eroare nu s-a înțeles că se invocă excepția în raport de Codul fiscal în

vigoare, din care au fost abrogate art. 214

1

- 214

3

, care

erau temei juridic al art. 7 lit. j) din Ordinul Mai nr. 1501/2006.

Recurenta a arătat că

taxa specială stipulată expres la litera j este rămasă fără temei legal din

moment ce dispozițiile art. 214

1

- 214

3

din C. fisc. au

fost abrogate, iar ordinul nu a suferit o modificare în sensul de a se numi

acum taxa de poluare, taxă care are un alt temei juridic.

Recurenta a arătat că a solicitat verificarea

concordanței Ordinului nr. 1501/2006 cu actele normative cu forță juridică

superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, respectiv Codul

fiscal, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor

normative.

S-a precizat că este

greșită susținerea instanței de fond în sensul că ceea ce s-a invocat nu

constituie o cauză de nulitate a actului administrativ unilateral cu caracter

normativ, ci o interpretare a noțiunii de taxă specială pentru autoturisme

datorată potrivit legii.

Recurenta a criticat

și reținerea instanței în legătură cu faptul invocării contradicției dintre Ordinul

MAI nr. 1501/2006 și O.U.G. nr. 50/2008, în condițiile în care recurenta a

invocat excepția de nelegalitate a art. 7 lit. j) din Ordinul MAI nr. 1501/2006

în raport de Codul fiscal.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu

soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în

raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale

incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce

urmează:

Înalta Curte reține

că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost reglementată de

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (art. 214

1

- art. 214

3

)

în perioada 1 ianuarie 2007 - 1 iulie 2008, dar și de O.U.G. nr. 50/2008,

începând cu data de 1 iulie 2008.

Art. 7 alin. (1) lit.

j) din Ordinul MAI nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării,

înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau

pentru probe a vehiculelor prevede că înmatricularea permanentă sau

înmatricularea temporară se efectuează în baza unor documente, printre care,

începând cu data de 1 ianuarie 2007, se numără și dovada plății taxei speciale

pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.

Actul administrativ

unilateral cu caracter normativ aflat în discuție a fost emis în aplicarea

dispozițiilor imperative ale art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația

pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare în perioada de

referință.

Ordinul contestat nu

reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în contextul în

care această taxă constituie, în mod concret, obiectul criticii exprimate în

cererea de recurs.

În procedura

reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, instanța de

contencios administrativ investită cu soluționarea unei excepții de

nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ

supus analizei cu actele normative care au forță juridică superioară, în

temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul

ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5)

din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de

tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Cu alte cuvinte,

verificarea legalității actului administrativ contestat, pe calea excepției de

nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile

legii, iar nu prin raportare la o situație de fapt.

În cauza dedusă

judecății, instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul fondului,

constată că sintagma „taxă stabilită potrivit legii", utilizată de către

legiuitor în cuprinsul normei care face obiectul excepției de nelegalitate, nu

este restrictivă, adică nu face trimitere la un anume act normativ, ci la întregul

ansamblu normativ în vigoare.

Prin urmare, având în

vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2008, „la data

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență - 1 iulie 2008 - se abrogă

art. 214

1

- art. 214

3

din Legea nr. 571/2003 privind

Codul fiscal", care reglementau taxa specială de primă înmatriculare, în

situația de față nu există un vid legislativ, întrucât „taxa specială,

stabilită potrivit legii" este reprezentată de taxa de poluare pentru

autovehicule, instituită de prevederile O.U.G. nr. 50/2008.

În această ordine de

idei, trebuie subliniat faptul că art. 4 alin. (1) din această ultimă

reglementare instituie obligația de plată a taxei care intervine cu ocazia

primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Pe de altă parte, se cuvine a fi amintite și

dispozițiile art. 5 alin. (4) din același act normativ, potrivit cărora

persoana fizică sau persoana juridică care intenționează să înmatriculeze

autovehiculul trebuie să achite contravaloarea acestei taxe, într-un cont distinct

deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului

pentru Mediu.

Pentru toate aceste

motive, criticile formulate de recurentă nu pot fi primite de această instanță

și constatând că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect

prevederile normative anterior indicate, înalta Curte, în temeiul art. 312

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

formulat de C.D. împotriva Sentinței nr. 435 din 5 octombrie 2011 a Curții de

Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 ianuarie 2012.