ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 283/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea formulată la data de 10 ianuarie 2011, C.D. în calitate de reclamantă în dosarul nr. 6627/95/2010 al Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul nr. 1501/2006 emis de MAI, raportat la prevederile Codului Fiscal și cele ale art. 44 din Constituția României. Prin încheierea din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel Craiova a admis cererea reclamantei C.D., constatând că excepția de nelegalitate invocată are legătură cu obiectul cauzei deduse judecății și a dispus sesizarea Curții de Apel București cu soluționarea excepției de nelegalitate a art. 7 lit. j) a Ordinului nr. 1501/2006 a MAI.

Prin încheierea pronunțată la data de 13 mai 2011, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența soluționării cauzei la Curtea de Apel Craiova și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis dosarul la ICCJ pentru soluționarea acestuia. Prin Decizia nr. 3905 din 12 iulie 2011, ICCJ a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reținând că Ministerul Administrației și Internelor nu este parte în cauză, având doar calitatea de emitent al actului atacat, iar părțile din litigiul dedus judecății nu au domiciliul sau sediul în raza Curții de Apel București. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin Sentința nr. 435 din 5 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată de reclamanta C.D.

în contradictoriu cu pârâții

INSTITUȚIA PREFECTULUI GORJ - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE

CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A AUTOVEHICULELOR și MAI. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate promovată împotriva unui act administrativ unilateral cu caracter normativ, invocată de către intimatul Ministerul Administrației și Internelor, prin întâmpinarea depusă la dosar, este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare. Instanța de fond a excepției de nelegalitate a reținut că obiectul excepției de nelegalitate este determinat, prin art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, ca fiind actul administrativ cu caracter unilateral, atât în privința actelor administrative unilaterale cu caracter individual, cât și în privința actelor administrative cu caracter normativ.

Instanța a constatat că includerea actelor administrative unilaterale cu caracter normativ, în obiectul excepției de nelegalitate, corespunde scopului declarat al Legii nr. 262/2007, în același sens fiind și jurisprudența instanței supreme, ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 262/2007, care a reținut în esență admisibilitatea promovării excepției de nelegalitate privind un act administrativ unilateral, cu caracter normativ. De asemenea, instanța a reținut că obiectul excepției de nelegalitate, astfel cum a fost invocat de către C.D., în cuprinsul dosarului nr. 6627/95/2010 al Curții de Apel Craiova, îl constituie dispozițiile art. 7 lit. j) din Ordinul MAI nr. 1501 din 13 noiembrie 2006, act administrativ unilateral cu caracter normativ, care reglementează procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor.

Dispozițiile art. 7 alin. (1) din Ordinul MAI nr. 1501/2006 reglementează documentele necesare, în vederea înmatriculării permanente sau a înmatriculării temporare, a unui autovehicul, fiind enumerată, la lit. j, dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii, necesară începând cu data de 1 ianuarie 2007. Reglementarea acestei condiții de formă este justificată prin modificarea Legii nr. 571/2003, respectiv introducerea Capitolului II 1 privind taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule. Dispozițiile art. 214, din cadrul acestui capitol, reglementează condițiile de exigibilitate și plată a taxei speciale la bugetul de stat, cu ocazia primei înmatriculări în România.

Începând cu data de 1 iulie 2008 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Actul normativ mai sus menționat cuprinde, în textul art. 14 alin. (2), dispoziții exprese de abrogare a normelor fiscale privind taxa specială pentru autovehicule, reglementând prin art. 1 alin. (1), taxa de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Potrivit normelor metodologice de aplicare, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, sau la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și 9 din O.U.G.

nr. 50/2008. Instanța a reținut că titularul excepției de nelegalitate a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 44 din Constituția republicată, precizând că obligarea la depunerea dovezii de plată a taxei de poluare, condiție de formă apreciată ca fiind obligatorie la momentul înmatriculării, îi îngrădește dreptul de folosință asupra autoturismului, contrar principiului constituțional al garanțiilor dreptului de proprietate, însă instanța constată că, potrivit art. 44 alin. (7), dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea sarcinilor care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. Din economia art. 1 și 5 din O.U.G.

nr. 50/2008 rezultă finalitatea colectării taxei de poluare, tocmai în vederea dezvoltării unor programe naționale de mediu, această finalitate rezultând și din expunerea de motive a actului normativ, potrivit căreia rațiunea legiferării taxei, rezidă în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în domeniu. Instanța a constatat că, prin dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se reglementează dreptul persoanelor fizice sau juridice, la respectarea bunurilor sale, sub corectivul dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.

Jurisprudența europeană a drepturilor și libertăților fundamentale recunoaște o marjă largă de apreciere asupra cristalizării reglementărilor fiscale, în raport de necesitățile economice, sociale sau politice, aceste necesități fiind apreciate prin prisma interesului general și cu consacrarea unui raport de proporționalitate între scopul urmărit prin măsura de atingere a dreptului de proprietate al persoanelor fizice și juridice și mijloacele efective utilizate.

Instanța a constatat că titularul excepției de nelegalitate nu invocă o cauză de nulitate a actului administrativ unilateral cu caracter normativ, ci o interpretare a noțiunii de „taxă specială pentru autoturisme și autovehicule datorată, potrivit legii". Instanța a reținut că taxa de poluare constituie o taxă specială, nefiind inclusă în cadrul general al obligațiilor fiscale, stabilite de Legea nr. 571/2003, căci instituirea taxei de poluare prezintă o finalitate diferită față de sistemul general de taxe și impozite, iar procedura de stabilire a obligației de plată este derogatorie de la normele de procedură fiscală, apreciind că noțiunea de taxă datorată „potrivit legii" este susceptibilă de o interpretare extensivă, incluzând atât legea, cât și alte acte normative.

3. Recursul declarat de C.D. Recurenta a criticat soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, întrucât instanța a interpretat greșit actele deduse judecății, arătând că nu a fost depusă la dosar toată documentația care a stat la baza emiterii actului atacat. De asemenea, s-a arătat că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale, întrucât din eroare nu s-a înțeles că se invocă excepția în raport de Codul fiscal în vigoare, din care au fost abrogate art. 214 1 - 214 3 , care erau temei juridic al art. 7 lit. j) din Ordinul Mai nr. 1501/2006. Recurenta a arătat că taxa specială stipulată expres la litera j este rămasă fără temei legal din moment ce dispozițiile art. 214 1 - 214 3 din C. fisc.

au fost abrogate, iar ordinul nu a suferit o modificare în sensul de a se numi acum taxa de poluare, taxă care are un alt temei juridic. Recurenta a arătat că a solicitat verificarea concordanței Ordinului nr. 1501/2006 cu actele normative cu forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, respectiv Codul fiscal, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative. S-a precizat că este greșită susținerea instanței de fond în sensul că ceea ce s-a invocat nu constituie o cauză de nulitate a actului administrativ unilateral cu caracter normativ, ci o interpretare a noțiunii de taxă specială pentru autoturisme datorată potrivit legii. Recurenta a criticat și reținerea instanței în legătură cu faptul invocării contradicției dintre Ordinul MAI nr. 1501/2006 și O.U.G.

nr. 50/2008, în condițiile în care recurenta a invocat excepția de nelegalitate a art. 7 lit. j) din Ordinul MAI nr. 1501/2006 în raport de Codul fiscal. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte reține că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost reglementată de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (art. 214 1 - art. 214 3 ) în perioada 1 ianuarie 2007 - 1 iulie 2008, dar și de O.U.G.

nr. 50/2008, începând cu data de 1 iulie 2008. Art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul MAI nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor prevede că înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează în baza unor documente, printre care, începând cu data de 1 ianuarie 2007, se numără și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii. Actul administrativ unilateral cu caracter normativ aflat în discuție a fost emis în aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare în perioada de referință.

Ordinul contestat nu reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în contextul în care această taxă constituie, în mod concret, obiectul criticii exprimate în cererea de recurs. În procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, instanța de contencios administrativ investită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative care au forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Cu alte cuvinte, verificarea legalității actului administrativ contestat, pe calea excepției de nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile legii, iar nu prin raportare la o situație de fapt. În cauza dedusă judecății, instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul fondului, constată că sintagma „taxă stabilită potrivit legii", utilizată de către legiuitor în cuprinsul normei care face obiectul excepției de nelegalitate, nu este restrictivă, adică nu face trimitere la un anume act normativ, ci la întregul ansamblu normativ în vigoare. Prin urmare, având în vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (2) din O.U.G.

nr. 50/2008, „la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență - 1 iulie 2008 - se abrogă art. 214 1 - art. 214 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal", care reglementau taxa specială de primă înmatriculare, în situația de față nu există un vid legislativ, întrucât „taxa specială, stabilită potrivit legii" este reprezentată de taxa de poluare pentru autovehicule, instituită de prevederile O.U.G. nr. 50/2008. În această ordine de idei, trebuie subliniat faptul că art. 4 alin. (1) din această ultimă reglementare instituie obligația de plată a taxei care intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Pe de altă parte, se cuvine a fi amintite și dispozițiile art. 5 alin. (4) din același act normativ, potrivit cărora persoana fizică sau persoana juridică care intenționează să înmatriculeze autovehiculul trebuie să achite contravaloarea acestei taxe, într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu. Pentru toate aceste motive, criticile formulate de recurentă nu pot fi primite de această instanță și constatând că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior indicate, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul formulat de C.D. împotriva Sentinței nr. 435 din 5 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2012.