ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3350/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3350/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 97 din 1 martie 2011 a Curții

de Apel Craiova, a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată de reclamantul

C.D. în contradictoriu cu pârâții I.P.J. Gorj - S.P.C.R.P.C.Î.A., M.A.I.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că, la data de 19 noiembrie 2010,

C.D.

în calitate de contestator

în Dosarul nr.

4268/95/2010

al Curții

de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor

art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul nr. 1501/2006 emis de M.A.I., raportat la prevederile

C. fisc. și cele ale art. 44 din Constituția României.

Prin încheierea din 11

ianuarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal,

a admis cererea de sesizare, a sesizat Curtea de Apel Craiova cu soluționarea excepției

de nelegalitate a art. 7 lit. j) din ordinul nr. 1501/2006 a M.A.I. și a suspendat

judecata cauzei până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate, reținând

că de actul administrativ atacat ca nelegal, ordinul nr. 1501/2006, art. 7

alin. (1) depinde soluționarea litigiului, fiind întrunite condițiile prevăzute

de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

La data de 31 ianuarie

2011, pârâtul M.A.I. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției

ca inadmisibilă, întrucât ordinul M.A.I. nr. 1501 din 13 noiembrie 2006 este un

act administrativ unilateral cu caracter normativ, legalitatea lui putând fi cercetată

oricând pe calea unei acțiuni separate, în condițiile art. 11 alin. (4) din Legea

nr. 554/2004.

Asupra inadmisibilității

excepției de nelegalitate promovată împotriva unui act administrativ unilateral

cu caracter normativ, astfel cum a fost invocată de către intimat prin întâmpinarea

depusă la dosar, instanța a reținut că finalitatea reglementării dispozițiilor

art. 4 din Legea contenciosului administrativ, astfel cum rezultă din expunerea

de motive la Legea nr. 262/2007 este în sensul că legiuitorul a avut în vedere necesitatea

completării obiectului, în sensul instituirii unei proceduri de verificare a legalității,

ca și chestiune prealabilă judecății, atât în privința actelor administrative unilaterale

cu caracter individual, cât și în privința actelor administrative cu caracter normativ

.

Ca atare, includerea actelor

administrative unilaterale cu caracter normativ în obiectul excepției de nelegalitate,

corespunde scopului declarat al Legii 262/2007.

În analiza condițiilor

de exercițiu ale excepției de nelegalitate, instanța de contencios administrativ

a constatat că obiectul excepției de nelegalitate îl constituie dispozițiile

art. 7 lit. j) din ordinul MAI nr. 1501 din 13 noiembrie 2006, un act administrativ

unilateral, cu caracter normativ reglementează

procedura înmatriculării,

înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau

pentru probe a vehiculelor .

Dispozițiile

art. 7

alin. (1) din ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 reglementează

documentele necesare, în vederea înmatriculării

permanente

sau a înmatriculării temporare, a unui autovehicul, fiind enumerată, la lit. j

),

dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit

legii, necesară începând cu data de 1 ianuarie 2007.

Reglementarea

acestei condiții de formă este justificată prin modificarea Legii nr. 571/2003,

respectiv introducerea cap. II 1 privind

taxe speciale pentru autoturisme

și autovehicule.

Dispozițiile

art.

214

2

, din cadrul acestui capitol,

reglementează

condițiile de e

xigibilitate și plată a taxei speciale la bugetul

de stat,

cu ocazia primei înmatriculări în România.

Începând

cu data de 1 iulie 2008 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 50/2008

pentru

instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule .

Actul

normativ mai sus menționat cuprinde, în textul art. 14 alin. (2), dispoziții exprese

de abrogare a normelor fiscale privind taxa specială pentru autovehicule, reglementând

prin art. 1 alin. (1),

taxa pe poluare pentru autovehicule, care

constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de A.F.M., în

vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Potrivit normelor metodologice

de aplicare, o

bligația de plată a taxei intervine cu ocazia

primei înmatriculări a unui autovehicul în România, sau la repunerea în circulație

a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care

se face referire la art. 3 și 9 din O.U.G. nr. 50/2008.

Titularul

excepției de nelegalitate invocă nerespectarea dispozițiilor art. 44 din Constituția

republicată, precizând că obligarea la depunerea dovezii de plată a taxei de poluare,

condiție de formă apreciată ca fiind obligatorie la momentul înmatriculării, îi

îngrădește dreptul de folosință asupra autoturismului, contrar principiului constituțional

al garanțiilor dreptului de proprietate ; ori, potrivit art. 44

alin.

(7) dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului

și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care,

potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

Din

economia art. 1 și 5 din O.U.G. nr. 50/2008 rezultă finalitatea colectării taxei

de poluare, tocmai în vederea dezvoltării unor programe naționale de mediu, această

finalitate rezultând și din expunerea de motive a actului normativ, potrivit căreia

rațiunea legiferării taxei, rezidă î

n scopul asigurării protecției

mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității

aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară

în domeniu .

Instanța

a analizat respectarea principiului conformității actului administrativ unilateral

cu caracter normativ și în raport de dispozițiile art. 20 din Constituția republicată,

privind principiile de interpretare și aplicare a normelor de drept intern în concordanță

cu normele de drept internațional având ca obiect drepturile și libertățile fundamentale

ale omului.

Din

acest punct de vedere, instanța a constatat că, prin dispozițiile art. 1 din Protocolul

adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, se reglementează dreptul persoanelor fizice sau juridice, la respectarea

bunurilor sale, sub corectivul dreptului statelor de a adopta legile pe care le

consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general

sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.

Jurisprudența

europeană a drepturilor și libertăților fundamentale recunoaște o marjă largă de

apreciere asupra cristalizării reglementărilor fiscale, în raport de necesitățile

economice, sociale sau politice, aceste necesități fiind apreciate prin prisma interesului

general și cu consacrarea unui raport de proporționalitate între scopul urmărit

prin măsura de atingere a dreptului de proprietate al persoanelor fizice și juridice

și mijloacele efective utilizate .

În

speță, interesul general este datorat necesității finanțării unor politici de mediu,

iar consacrarea de către legiuitorul delegat al unei taxe speciale, corelative folosinței

autovehiculelor, constituie o măsură proporțională scopului urmărit .

Pe

de altă parte, ceea ce invocă titularul excepției de nelegalitate nu constituie

o cauză de nulitate a actului administrativ unilateral, cu caracter normativ, ci

o interpretare a noțiunii de „taxă specială pentru autoturisme și autovehicule datorată,

potrivit legii”.

Ca

natură juridică, taxa de poluare constituie o taxă specială (nefiind inclusă în

cadrul general al obligațiilor fiscale, stabilit de Legea nr. 571/2003, instituirea

taxei de poluare prezentând o finalitate diferită față de sistemul general de taxe

și impozite, iar procedura de stabilire a obligației de plată fiind derogatorie

de la normele de procedură fiscală), iar noțiunea de taxă datorată „potrivit legii”,

este susceptibilă de o interpretare extensivă, incluzând atât legea, cât și alte

acte normative .

Pentru

considerentele arătate, instanța de contencios administrativ a constatat că dispozițiile

art. 7 alin. (1) lit. j) îndeplinesc cerința de conformitate față de dispozițiile

constituționale ale art. 44.

Împotriva sentinței

nr. 97 din 1 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamantul C.D., prin

care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac și modificarea hotărârii

atacate în sensul admiterii excepției de nelegalitate a prevederilor art. 7

alin. (1) lit. j) din ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1501/2006.

Reclamantul a învederat,

prin motivele cererii de recurs, că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală,

întrucât în mod greșit a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată în cauză.

A considerat recurentul că în mod nelegal i s-a pretins să facă dovada plății taxei

de poluare prevăzută de art. 214

1

-214

3

C. fisc., în condițiile

în care această taxă a fost percepută în baza acestor articole care ulterior au

fost abrogate prin art. 14 din O.U.G. nr. 50/2008. Pârâtele, în consecință, în mod

abuziv, fără bază legală, solicită reclamantului să facă dovada plății taxei de

poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 din moment ce în art. 7 din ordinul nr.

1501/2006 nu este prevăzut acest lucru iar ordinul menționat nu a suferit modificări

în sensul precizării exprese că este vorba de taxa de poluare.

Recurentul a mai considerat

că prevederile O.U.G. nr. 50/2008 nu pot fi aplicate deoarece începând cu data de

1 ianuarie 2007 România a devenit stat membru al U.E., iar autoturismul a fost înmatriculat

pentru prima dată în Germania, prin urmare a fost achitată contravaloarea taxelor

speciale, de către primul deținător al acestuia. Și în România, s-a precizat, taxa

de poluare este achitată numai de către primul deținător, în legislația internă

neexistând reglementări privind perceperea taxei cu ocazia revinderii autoturismelor.

În consecință, pentru autoturismele înmatriculate în România nu se plătește taxa

de poluare cu ocazia revinderii, în timp ce pentru autoturismele înmatriculate în

celelalte state comunitare și reînmatriculate în România se percepe această taxă,

deci rezultă o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului

juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în Tratatul C.E.E. Prin refuzul

pârâtelor de a înmatricula autoturismul reclamantului condiționat de plata acestei

taxe de poluare recurentul s-a considerat parte vătămată, fiindu-i încălcat dreptul

de folosință asupra autovehiculului, în cauză fiind aplicabile în mod direct dispozițiile

din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național.

În cauză a depus întâmpinare

pârâtul M.A.I., prin care s-a solicita respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea,

în esență, că este legală și temeinică hotărârea instanței de fond.

Recursul este nefondat.

Excepția de nelegalitate

invocată de reclamantul C.D. și cu soluționarea căreia a fost sesizată Curtea de

Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, vizează prevederile

art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul ministrului administrației și internelor din

13 noiembrie 2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea

autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, potrivit cărora

”Înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează pe baza următoarelor

documente: […..] j) începând cu data de 1 ianuarie 2007, dovada plății taxei speciale

pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii; [….]”.

În mod întemeiat instanța

de fond a dispus, prin hotărârea atacată, respingerea ca nefondată a excepției de

nelegalitate invocată de reclamantul C.D., și a reținut că textul atacat pe această

cale nu este contrar prevederilor art. 44 din Constituția României.

Se constată, în primul

rând, că în cadrul procedurii reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, instanța de contencios

administrativ investită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este abilitată

să verifice doar concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative

cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând

seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat

de art. 1 alin. (5) din Constituția României, și art. 4 alin. (3) din Legea nr.

24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,

republicată, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile

legale în vigoare la momentul emiterii actului.

Cu alte cuvinte, cu ocazia

soluționării excepției de nelegalitate, instanța trebuie să verifice dacă actul

administrativ sau textul atacat din actul administrativ în analiză îndeplinește

următoarele cerințe de legalitate: - actul a fost adoptat sau emis de către autoritatea

competentă material și teritorial și în limitele competenței ce-i revine; - conținutul

actului este conform cu conținutul legii în baza căreia este emis și cu actele normative

cu forță juridică superioară; - actul corespunde scopului urmărit de legea pe care

o pune în executare; - actul a fost adoptat sau emis în forma specifică actelor

administrative și cu respectarea procedurii și normelor de tehnică legislativă prevăzute

de lege; - actul administrativ este actual și oportun.

Ordinul ministrului administrației

și internelor nr. 1501/2006 a fost emis în executarea prevederilor art. 19 din O.U.G.

nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare

în perioada de referință, potrivit cărora ”Procedura înmatriculării, înregistrării,

radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a

vehiculelor se stabilesc prin ordin al ministrului administrației și internelor”

și el a fost edictat în virtutea atribuțiilor conferite acestui organ al administrației

centrale de către dispozițiile O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea

M.A.I., cu modificările și completările ulterioare.

Prevederea conținută de

textul art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul ministrului administrației și internelor

din 13 noiembrie 2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii

și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor,

potrivit căreia înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară a autovehiculelor

se face, după 1 ianuarie 2007, printre altele, numai după efectuarea dovezii plății

taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii, își

are temeiul în dispozițiile art. 214

1

– 214

3

din Legea

nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, care,

cu referire la exigibilitatea și plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule

la bugetul de stat, prevedeau expres că această taxă se plătea cu ocazia primei

înmatriculări în România.

Este real că dispozițiile

art. 214

1

– 214

3

din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.,

cu modificările și completările ulterioare, au fost abrogate prin art. 14 alin.

(2) din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule,

dar și în noua ambianță normativă prevederile art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul

ministrului administrației și internelor din 13 noiembrie 2006 își păstrează caracterul

legal. Într-adevăr, taxa pe poluare pentru autovehicule, instituită prin O.U.G.

menționată, este tot o taxă ”stabilită potrivit legii”, prin art. 5 alin. (5) din

actul normativ menționat fiind stipulat fără echivoc că ”Dovada plății taxei va

fi prezentată cu ocazia înmatriculării autovehiculului aflat în una din situațiile

prevăzute la art. 4”, cu alte cuvinte: cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul

în România; la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări

sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și 9; la reintroducerea

în parcul național a unui autoturism, în cazul în care, la momentul scoaterii sale

din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduală a taxei,

în conformitate cu prevederile art. 8.

Obiectul cauzei constituindu-l

soluționarea unei excepții de nelegalitate a unei prevederi dintr-un act administrativ

unilateral cu caracter normativ, emis în executarea unor dispoziții legale din dreptul

național, nu pot fi primite considerațiile reclamantului recurent referitoare la

aplicabilitatea directă și prioritară, în această procedură, a dreptului U.E., astfel

că revine exclusiv instanței învestite cu fondul litigiului competența de a realiza

interpretarea dispozițiilor contestate și aplicarea lor în raport de circumstanțele

de fapt și de drept și de aspectele de ordin practic ale pricinii deduse judecății.

În raport de cele mai

sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză

și că este temeinică și legală hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul prevederilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat

de reclamantul C.D. împotriva sentinței nr. 97 din 1 martie 2011 a Curții de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de C.D. împotriva sentinței nr. 97 din 1 martie 2011 a Curții de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 9 iunie 2011.