ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3350/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 97 din 1 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată de reclamantul C.D. în contradictoriu cu pârâții I.P.J. Gorj - S.P.C.R.P.C.Î.A., M.A.I. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, la data de 19 noiembrie 2010, C.D. în calitate de contestator în Dosarul nr. 4268/95/2010 al Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul nr. 1501/2006 emis de M.A.I., raportat la prevederile C. fisc.

și cele ale art. 44 din Constituția României. Prin încheierea din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de sesizare, a sesizat Curtea de Apel Craiova cu soluționarea excepției de nelegalitate a art. 7 lit. j) din ordinul nr. 1501/2006 a M.A.I. și a suspendat judecata cauzei până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate, reținând că de actul administrativ atacat ca nelegal, ordinul nr. 1501/2006, art. 7 alin. (1) depinde soluționarea litigiului, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. La data de 31 ianuarie 2011, pârâtul M.A.I. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției ca inadmisibilă, întrucât ordinul M.A.I.

nr. 1501 din 13 noiembrie 2006 este un act administrativ unilateral cu caracter normativ, legalitatea lui putând fi cercetată oricând pe calea unei acțiuni separate, în condițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Asupra inadmisibilității excepției de nelegalitate promovată împotriva unui act administrativ unilateral cu caracter normativ, astfel cum a fost invocată de către intimat prin întâmpinarea depusă la dosar, instanța a reținut că finalitatea reglementării dispozițiilor art. 4 din Legea contenciosului administrativ, astfel cum rezultă din expunerea de motive la Legea nr. 262/2007 este în sensul că legiuitorul a avut în vedere necesitatea completării obiectului, în sensul instituirii unei proceduri de verificare a legalității, ca și chestiune prealabilă judecății, atât în privința actelor administrative unilaterale cu caracter individual, cât și în privința actelor administrative cu caracter normativ . Ca atare, includerea actelor administrative unilaterale cu caracter normativ în obiectul excepției de nelegalitate, corespunde scopului declarat al Legii 262/2007.

În analiza condițiilor de exercițiu ale excepției de nelegalitate, instanța de contencios administrativ a constatat că obiectul excepției de nelegalitate îl constituie dispozițiile art. 7 lit. j) din ordinul MAI nr. 1501 din 13 noiembrie 2006, un act administrativ unilateral, cu caracter normativ reglementează procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor . Dispozițiile art. 7 alin. (1) din ordinul M.A.I.

nr. 1501/2006 reglementează documentele necesare, în vederea înmatriculării permanente sau a înmatriculării temporare, a unui autovehicul, fiind enumerată, la lit. j ), dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii, necesară începând cu data de 1 ianuarie 2007. Reglementarea acestei condiții de formă este justificată prin modificarea Legii nr. 571/2003, respectiv introducerea cap. II 1 privind taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule. Dispozițiile art. 214 2 , din cadrul acestui capitol, reglementează condițiile de e xigibilitate și plată a taxei speciale la bugetul de stat, cu ocazia primei înmatriculări în România. Începând cu data de 1 iulie 2008 a intrat în vigoare O.U.G.

nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule . Actul normativ mai sus menționat cuprinde, în textul art. 14 alin. (2), dispoziții exprese de abrogare a normelor fiscale privind taxa specială pentru autovehicule, reglementând prin art. 1 alin. (1), taxa pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de A.F.M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Potrivit normelor metodologice de aplicare, o bligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și 9 din O.U.G.

nr. 50/2008. Titularul excepției de nelegalitate invocă nerespectarea dispozițiilor art. 44 din Constituția republicată, precizând că obligarea la depunerea dovezii de plată a taxei de poluare, condiție de formă apreciată ca fiind obligatorie la momentul înmatriculării, îi îngrădește dreptul de folosință asupra autoturismului, contrar principiului constituțional al garanțiilor dreptului de proprietate ; ori, potrivit art. 44 alin. (7) dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. Din economia art. 1 și 5 din O.U.G.

nr. 50/2008 rezultă finalitatea colectării taxei de poluare, tocmai în vederea dezvoltării unor programe naționale de mediu, această finalitate rezultând și din expunerea de motive a actului normativ, potrivit căreia rațiunea legiferării taxei, rezidă î n scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în domeniu . Instanța a analizat respectarea principiului conformității actului administrativ unilateral cu caracter normativ și în raport de dispozițiile art. 20 din Constituția republicată, privind principiile de interpretare și aplicare a normelor de drept intern în concordanță cu normele de drept internațional având ca obiect drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Din acest punct de vedere, instanța a constatat că, prin dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se reglementează dreptul persoanelor fizice sau juridice, la respectarea bunurilor sale, sub corectivul dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.

Jurisprudența europeană a drepturilor și libertăților fundamentale recunoaște o marjă largă de apreciere asupra cristalizării reglementărilor fiscale, în raport de necesitățile economice, sociale sau politice, aceste necesități fiind apreciate prin prisma interesului general și cu consacrarea unui raport de proporționalitate între scopul urmărit prin măsura de atingere a dreptului de proprietate al persoanelor fizice și juridice și mijloacele efective utilizate . În speță, interesul general este datorat necesității finanțării unor politici de mediu, iar consacrarea de către legiuitorul delegat al unei taxe speciale, corelative folosinței autovehiculelor, constituie o măsură proporțională scopului urmărit . Pe de altă parte, ceea ce invocă titularul excepției de nelegalitate nu constituie o cauză de nulitate a actului administrativ unilateral, cu caracter normativ, ci o interpretare a noțiunii de „taxă specială pentru autoturisme și autovehicule datorată, potrivit legii”.

Ca natură juridică, taxa de poluare constituie o taxă specială (nefiind inclusă în cadrul general al obligațiilor fiscale, stabilit de Legea nr. 571/2003, instituirea taxei de poluare prezentând o finalitate diferită față de sistemul general de taxe și impozite, iar procedura de stabilire a obligației de plată fiind derogatorie de la normele de procedură fiscală), iar noțiunea de taxă datorată „potrivit legii”, este susceptibilă de o interpretare extensivă, incluzând atât legea, cât și alte acte normative . Pentru considerentele arătate, instanța de contencios administrativ a constatat că dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. j) îndeplinesc cerința de conformitate față de dispozițiile constituționale ale art. 44. Împotriva sentinței nr. 97 din 1 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamantul C.D., prin care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepției de nelegalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1501/2006.

Reclamantul a învederat, prin motivele cererii de recurs, că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, întrucât în mod greșit a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată în cauză. A considerat recurentul că în mod nelegal i s-a pretins să facă dovada plății taxei de poluare prevăzută de art. 214 1 -214 3 C. fisc., în condițiile în care această taxă a fost percepută în baza acestor articole care ulterior au fost abrogate prin art. 14 din O.U.G. nr. 50/2008. Pârâtele, în consecință, în mod abuziv, fără bază legală, solicită reclamantului să facă dovada plății taxei de poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 din moment ce în art. 7 din ordinul nr. 1501/2006 nu este prevăzut acest lucru iar ordinul menționat nu a suferit modificări în sensul precizării exprese că este vorba de taxa de poluare.

Recurentul a mai considerat că prevederile O.U.G. nr. 50/2008 nu pot fi aplicate deoarece începând cu data de 1 ianuarie 2007 România a devenit stat membru al U.E., iar autoturismul a fost înmatriculat pentru prima dată în Germania, prin urmare a fost achitată contravaloarea taxelor speciale, de către primul deținător al acestuia. Și în România, s-a precizat, taxa de poluare este achitată numai de către primul deținător, în legislația internă neexistând reglementări privind perceperea taxei cu ocazia revinderii autoturismelor. În consecință, pentru autoturismele înmatriculate în România nu se plătește taxa de poluare cu ocazia revinderii, în timp ce pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România se percepe această taxă, deci rezultă o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în Tratatul C.E.E.

Prin refuzul pârâtelor de a înmatricula autoturismul reclamantului condiționat de plata acestei taxe de poluare recurentul s-a considerat parte vătămată, fiindu-i încălcat dreptul de folosință asupra autovehiculului, în cauză fiind aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național. În cauză a depus întâmpinare pârâtul M.A.I., prin care s-a solicita respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esență, că este legală și temeinică hotărârea instanței de fond. Recursul este nefondat. Excepția de nelegalitate invocată de reclamantul C.D.

și cu soluționarea căreia a fost sesizată Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, vizează prevederile art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul ministrului administrației și internelor din 13 noiembrie 2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, potrivit cărora ”Înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează pe baza următoarelor documente: […..] j) începând cu data de 1 ianuarie 2007, dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii; [….]”. În mod întemeiat instanța de fond a dispus, prin hotărârea atacată, respingerea ca nefondată a excepției de nelegalitate invocată de reclamantul C.D., și a reținut că textul atacat pe această cale nu este contrar prevederilor art. 44 din Constituția României.

Se constată, în primul rând, că în cadrul procedurii reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, instanța de contencios administrativ investită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României, și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului.

Cu alte cuvinte, cu ocazia soluționării excepției de nelegalitate, instanța trebuie să verifice dacă actul administrativ sau textul atacat din actul administrativ în analiză îndeplinește următoarele cerințe de legalitate: - actul a fost adoptat sau emis de către autoritatea competentă material și teritorial și în limitele competenței ce-i revine; - conținutul actului este conform cu conținutul legii în baza căreia este emis și cu actele normative cu forță juridică superioară; - actul corespunde scopului urmărit de legea pe care o pune în executare; - actul a fost adoptat sau emis în forma specifică actelor administrative și cu respectarea procedurii și normelor de tehnică legislativă prevăzute de lege; - actul administrativ este actual și oportun.

Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1501/2006 a fost emis în executarea prevederilor art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare în perioada de referință, potrivit cărora ”Procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor se stabilesc prin ordin al ministrului administrației și internelor” și el a fost edictat în virtutea atribuțiilor conferite acestui organ al administrației centrale de către dispozițiile O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea M.A.I., cu modificările și completările ulterioare.

Prevederea conținută de textul art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul ministrului administrației și internelor din 13 noiembrie 2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, potrivit căreia înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară a autovehiculelor se face, după 1 ianuarie 2007, printre altele, numai după efectuarea dovezii plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii, își are temeiul în dispozițiile art. 214 1 – 214 3 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, care, cu referire la exigibilitatea și plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule la bugetul de stat, prevedeau expres că această taxă se plătea cu ocazia primei înmatriculări în România.

Este real că dispozițiile art. 214 1 – 214 3 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, au fost abrogate prin art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, dar și în noua ambianță normativă prevederile art. 7 alin. (1) lit. j) din ordinul ministrului administrației și internelor din 13 noiembrie 2006 își păstrează caracterul legal. Într-adevăr, taxa pe poluare pentru autovehicule, instituită prin O.U.G.

menționată, este tot o taxă ”stabilită potrivit legii”, prin art. 5 alin. (5) din actul normativ menționat fiind stipulat fără echivoc că ”Dovada plății taxei va fi prezentată cu ocazia înmatriculării autovehiculului aflat în una din situațiile prevăzute la art. 4”, cu alte cuvinte: cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România; la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și 9; la reintroducerea în parcul național a unui autoturism, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 8. Obiectul cauzei constituindu-l soluționarea unei excepții de nelegalitate a unei prevederi dintr-un act administrativ unilateral cu caracter normativ, emis în executarea unor dispoziții legale din dreptul național, nu pot fi primite considerațiile reclamantului recurent referitoare la aplicabilitatea directă și prioritară, în această procedură, a dreptului U.E., astfel că revine exclusiv instanței învestite cu fondul litigiului competența de a realiza interpretarea dispozițiilor contestate și aplicarea lor în raport de circumstanțele de fapt și de drept și de aspectele de ordin practic ale pricinii deduse judecății.

În raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că este temeinică și legală hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul C.D. împotriva sentinței nr. 97 din 1 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de C.D. împotriva sentinței nr. 97 din 1 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 iunie 2011.