ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3248/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată la data de 11

noiembrie 2010, în Dosarul nr. 1563/95/2010, Curtea de Apel Craiova, a dispus sesizarea

Curții de Apel București, cu excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 7

alin. (1) lit. j) din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 și suspendarea judecății recursului

declarat împotriva sentinței nr. 944 din 30 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul

Gorj, până la soluționarea excepției de nelegalitate.

Această excepție a fost

invocată de reclamanta C.C. în contradictoriu cu pârâta I.P.J. Gorj – S.P.C.R.P.C.Î.A.

Instanța de contencios

administrativ investită cu soluționarea excepției de nelegalitate mai sus arătată

a dispus citarea în cauză, în calitate de pârât, a emitentului actului administrativ

unilateral cu caracter normativ litigios, respectiv M.A.I.

Acest pârât a formulat

întâmpinare în care a invocat excepția inadmisibilității, cu motivarea că un act

administrativ cu caracter normativ nu poate forma obiectul excepției de nelegalitate,

prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată.

De asemenea, pârâtul a

solicitat, în subsidiar, respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată.

La rândul său, reclamanta

a formulat răspuns la întâmpinare și note scrise, prin care a solicitat respingerea

excepției inadmisibilității.

Curtea de Apel București,

secția de contencios, administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1420 din 24

februarie 2011, a respins excepția inadmisibilității și excepția de nelegalitate

ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Excepția inadmisibilității

nu poate fi primită, întrucât excepția de nelegalitate presupune cenzurarea actelor

administrative prin raportare la lege; ca atare, pentru a fi admisibilă o asemenea

excepție, care constituie obiectul de reglementare al art. 4 din Legea nr. 554/2004,

modificată, trebuie ca ea să privească un act administrativ, în sensul art. 2

alin. (1) lit. c) din reglementarea aflată în discuție, normă care se referă atât

la actul cu caracter individual, cât și la cel cu caracter normativ.

Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006

a fost emis în conformitate cu prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind

circulația pe drumurile publice.

Prevederea a cărei legalitate

este contestată stabilește documentele necesare la înmatricularea permanentă sau

înmatricularea temporară, printre care este menționată, începând cu data de 1

ianuarie 2007, și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule,

stabilită potrivit legii.

Sintagma „stabilită potrivit

legii” vizează actul normativ prin care a fost instituită taxa specială pentru autoturisme

și autovehicule, care a fost reprezentat de Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

(art. 214

1

– art. 214

3

) în perioada 1 ianuarie 2007 – 1

iulie 2008 și de O.U.G. nr. 50/2008, începând cu data de 1 iulie 2008.

În opinia instanței de

fond, faptul că pârâta I.P.J. Gorj a solicitat reclamantei să facă dovada plății

taxei de poluare, reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, nu prezintă relevanță juridică

pentru soluționarea excepției de nelegalitate.

Pe acest aspect, instanța

de contencios administrativ a avut în vedere că susținerea reclamantei vizează executarea

ordinului litigios și nu un motiv de nelegalitate al acestuia.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta C.C., care a solicitat casarea acesteia și trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea căii extraordinare

de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ., recurenta

a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească

atacată:

Prima instanță a dat o

interpretare greșită actelor deduse judecății, deoarece nu a avut la dispoziție

dosarul de fond care a rămas la Curtea de Apel Craiova și nu a solicitat emitentului

acestora să prezinte documentația care a stat la baza întocmirii lor.

Curtea de Apel nu s-a

pronunțat pe fondul excepției de nelegalitate cu care a fost investită, întrucât

acesta viza art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 în raport

cu prevederile C. fisc., act normativ cu forță juridică superioară în temeiul și

în executarea căruia a fost emis.

În concepția recurentei,

evenimentele legislative ulterioare nu pot avea efecte asupra legalității, ci doar

asupra momentului până la care actul normativ rămâne în vigoare.

Pe de altă parte, recurenta

a arătat faptul că, prin adresa din 2 iulie 2008 emisă de Ministerul de Finanțe

– Direcția de Legislație în domeniul accizelor, s-a recomandat pârâtei ca „începând

cu data de 1 iulie 2008, pentru autovehiculele uzate importate ce se înmatriculează

pentru prima dată în România, persoana pe numele căreia se înmatriculează autovehiculul

să facă dovada plății taxei de poluare, în conformitate cu prevederile O.U.G.

nr. 50/2008 și a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G.

nr. 686/2008”, care are rolul de a suplini omisiunea din O.U.G. nr. 50/2008, dar

care nu poate să țină loc de modificare legislativă a ordinului aflat în discuție.

În opinia recurentei,

taxa stipulată la art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 este

rămasă fără temei legal din moment ce art. 214

1

– art. 214

3

C. fisc., în vigoare la acea dată, au fost abrogate, iar ordinul nu a suferit vreo

modificare legislativă, în sensul de a se modifica cu „taxa de poluare”, care are

un alt temei juridic decât cel al predecesoarei sale.

Intimatul M.A.I. a formulat

întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Analizând sentința atacată,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Astfel, motivul de recurs

reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., este nefondat, în condițiile în care,

în mod corect, prima instanță a reținut faptul că norma a cărei legalitate este

contestată stabilește documentele necesare la înmatricularea permanentă sau înmatricularea

temporară, printre care este menționată, începând cu data de 1 ianuarie 2007, și

dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit

legii.

Într-adevăr, taxa specială

pentru autoturisme și autovehicule a fost reglementată de Legea nr. 571/2003 privind

C. fisc. (art. 214

1

– art. 214

3

), în perioada 1 ianuarie 2007

– 1 iulie 2008, dar și de O.U.G. nr. 50/2008, începând cu data de 1 iulie 2008.

Ca atare, judecătorul

cauzei s-a pronunțat pe ceea ce s-a cerut, astfel că au fost respectate prevederile

art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Pe de altă parte, deși

recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., nu a procedat

la individualizarea criticilor care se subsumează fiecăruia dintre aceste motive

de modificare a hotărârii judecătorești.

În fine, și ultimul motiv

de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat.

Art. 7 alin. (1) lit.

j) din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării,

radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a

vehiculelor prevede că înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se

efectuează în baza unor documente, printre care, începând cu data de 1 ianuarie

2007, se numără și dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule,

stabilită potrivit legii.

Actul administrativ unilateral

cu caracter normativ aflat în discuție a fost emis în aplicarea dispozițiilor imperative

ale art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată,

în forma în vigoare în perioada de referință.

Ordinul contestat nu reglementează

instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în contextul în care această taxă

constituie, în mod concret, obiectul criticii exprimate în cererea de recurs.

În procedura reglementată

de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, instanța de contencios administrativ

investită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este abilitată să verifice

doar concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative care au

forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând

seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat

de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Cu alte cuvinte, verificarea

legalității actului administrativ contestat, pe calea excepției de nelegalitate,

presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile legii, iar nu prin

raportare la o situație de fapt.

În speța de față, instanța

de control judiciar, în acord cu acord cu judecătorul fondului, constată că recurenta

invocă, în realitate, executarea necorespunzătoare a unui act normativ.

De asemenea, Înalta Curte

reține faptul că sintagma „taxă stabilită potrivit legii”, utilizată de către legiuitor

în cuprinsul normei care face obiectul excepției de nelegalitate, nu este restrictivă,

adică nu face trimitere la un anume act normativ, ci la întregul ansamblu normativ

în vigoare.

Prin urmare, având în

vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2008, „la data intrării

în vigoare a prezentei O.U.G. – 1 iulie 2008 – se abrogă art. 214

1

–

art. 214

3

din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.”, care reglementau

taxa specială de primă înmatriculare, în situația de față nu există un vid legislativ,

întrucât „taxa specială, stabilită potrivit legii” este reprezentată de taxa de

poluare pentru autovehicule, instituită de prevederile O.U.G. nr. 50/2008.

În această ordine de idei,

trebuie subliniat faptul că art. 4 alin. (1) din această ultimă reglementare instituie

obligația de plată a taxei care intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui

autovehicul în România.

Pe de altă parte, se cuvine

a fi amintite și dispozițiile art. 5 alin. (4) din același act normativ, potrivit

cărora persoana fizică sau persoana juridică care intenționează să înmatriculeze

autovehiculul trebuie să achite contravaloarea acestei taxe, într-un cont distinct

deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele A.F.M.

Ca atare, față de împrejurarea

că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior

indicate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ, raportat

la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.C. împotriva sentinței civile nr. 1420 din 24 februarie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 3 iunie 2011.